Micul Studio

Fotografie cu suflet, cu inima si dragoste. Asta veti gasi la Micul Studio, care si-a deschis portile la inceputul acestui an. Raluca, o minune de mama si fotograf, a avut curajul de a se imbarca intr-o calatorie plina de frumos si neprevazut. Face fotografii de cand se stie, a terminat Foto-Video, si cred ca la ea e cel mai potrivit loc, daca vreti sa ramaneti cu niste amintiri unice cu cei dragi. Deci, mergeti cu incredere, pentru ca nu veti fi dezamagiti!

Un zambet larg

...cu toti cei doi dinti. In premiera.

Small talk

Momma's big boy

Sunt calde, calde, chiar fierbinti as putea spune. Si motivul pentru care si-a ridicat in sfarsit fundul de pe podea: Cinci minute mai tarziu in timp ce se incarcau primele poze: Deci, 3 februarie, da? Recunosc ca nu a fost 100% transpiratia lui, pentru ca pe parchet este ca pe gheata, dar cel putin de acum stim, il trecem pe incaltari adecvate.

Lipa Lipa pe podea

Asaaaaa... Ce e la televizor? Aha, nimic interesant... Mergem mai departe Aha, tu esti mai mami? Iar imi faci poze? Nu ma deranjeaza luminile alea pe care mi le tot bagi in ochi. Eu imi vad mai departe de treaba mea, tu de treaba ta. Hmmm, am ajuns la granita. Se schimba textura... Parca e mai rece si mai dura. Sa ma opresc? Ha! S-o credeti voi! Deci, Iaia, mergem mai departe?

De ce urasc eu iarna – Marele dezghet

Care vine dupa Marele Inghet. Ca el este vedeta acestui post. Pe care puteam la fel de bine sa il numesc Ice age? Sau Ice Factory? Cum vreti.

Zilele de gheata s-au cam dus, dar totusi nu pot sa nu povestesc intamplarile noastre din epoca de gheata. Noi stam la ultimul etaj. Primele zile cu temperaturi de Polul Nord au produs la fereastra casei noastre un turture de vreo patru metri lungime, cam 60 de cm in diametru, cantarind dupa spusele celui care l-a dat jos in jur de 100 de kile. Care arata cam asa: Eh, asta a fost doar inceputul. Doua zile si -20 de grade mai tarziu, ne-am trezit cu burlanul acoperit de un strat urias din acelasi material. Numai ca perfida gheata nu s-a mai multumit doar cu burlanul ci a atacat si pervazul si geamurile mele. Iar in contactul cu caldura din casa, s-a transformat in apa, si-a facut drum ea stie pe unde si mi-a facut baltoaca in casa. Geamurile s-au acoperit de tot felul de forme ciudate, care ziua se topeau cat de cat iar la disparitia soarelul inghetau la loc, pervazul s-a pricopsit cu o banchiza de 15 cm de gheata grosime, iar noi cu apa.

Joi a fost ziua in care exasperata de cata apa incepuse sa se adune pe terasa, mi-am suflecat mainile, mi-am pus cizmele in picioare, haina muncitoreasca, ochelarii de soare, am deschis geamul, am turnat oale de apa fierbinte, vreo trei kile de sare si m-am apucat constiincioasa cu ciocanelul in stratul de gheata. Cam asa se prezenta situatia in momentul in care m-am apucat de treaba: Si pe landscape: Si detaliu: Patru ore mai tarziu, reusisem sa dau gheata de pe aproximativ trei metri de pervaz. Mainile nu mi le mai simteam, parul era ud de la cata apa cazuse in capul meu, ochii, desi protejati de ochelarii de soare gen libelula ma usturau de cata sare imi sarise in ei. Moment in care am spus stop, si am incercat sa inchid mastodontul de geam. Care de la cat a stat deschis a inghetat si nu a mai vrut sa se inchida. In fine, nu mai detaliez, am reusit sa inchidem si geamul dupa inca o ora, realizand cu dezolare, ca tot ce am facut a fost in van, ca deja stratul de gheata incepuse sa se refaca cu puteri sporite pe pervazul meu proaspat curatat.

Prima serie de gheata: A doua serie de gheata: Turturii. Un element care nu trebuie sa lipseasca din chiuveta nimanui. Alaturi de oala in care am facut pudding de la Dr Oetker: A doua zi era identic si la fel, parca nici nu as fi muncit ca papagalul cu o zi in urma. Plus de asta, geamurile erau pline de stropi albi, patternuri facute de la datul meu cu ciocanul in gheata semi-topita de sare.

Un mic pod de gheata: In plus, bomboana pe coliva, mai rasarise si un turture care se tinea intr-un fir de plasa, plasa distrusa de mine cu o zi in urma, tot din cauza ghetii. Turturele a crescut sustinut pana sambata seara, cand intr-un final previzibil, dupa ce a ajuns aproape cat geamul de lung, firul de plasa nu a mai putut sustine greutatea si s-a dus la vale. Iata-l in centrul imaginii (il am si filmat balanganindu-se, dar am zis sa nu exagerez prea mult cu postul asta, si-asa si mie mi se pare SF): Alte formatiuni ciudate, rasarite dupa munca lui Manole de joi: Si o perdeluta delicata de turturi: Si inca o perdeluta delicata: Si faimosul burlan: Dupa cum se poate vedea de mai sus, burlanul este in continuare acoperit, pe toata lungimea lui de zece metri, sper doar sa se tina bine pe picioare si sa nu plece spre casa vecina de la atata greutate, ca altfel am incurcat-o ca sa zic asa. Nu eu personal, dar oricum. Nu credeam ca o sa ajung sa ma bucur ca vad ploaie, dar chiar ma bucur numai cand ma gandesc la cate tone de gheata se duc pe apa sambetei de pe acoperis. In balcon, din zapada adunata, am improvizat un om de zapada, cel mai rezistent din cati am vazut eu pana acum. Are aproape doua saptamani, si nu si-a pierdut decat ochii deocamdata: Si la final, un David adaptat celor cinci ore in care a stat geamul deschis: Acum ploaia s-a transformat in ninsoare. Stiam ca ne ocoleste codul ala colorat. Cand se termina? Eu zic asa: AMR 28 de zile si vine baba mea. Cinspe grade, cer prea mult?

Noua luni

Noua luni a stat in burtica. Noua luni face azi. Este revelatia vietii mele. Daca la Chiti eram un pic imatura si nepregatita, si totul a fost de-a valma, de cand s-a nascut, la David sentimentele au venit la gramada, dar am avut si maturitatea necesara pentru a le decanta. Si, Doamne ce de sentimente! Ce feerie, cata frumusete, cata forta! Dupa noua luni, inca ma uit la el non stop, si ma minunez. Ma minunez de cat de frumos este (iar pe Radu il exasperez uneori din cauza asta). Ma minunez de pielea lui fina si dulce, de mirosul lui de bebelus, de felul in care ma priveste, ca si cum I am the only one, de cum i se lumineaza fata cand ma vede, de rasul cristalin si natural cand il gadil, de chiotele pe care le trage cand e bucuros, de absolut orice nimic pe care il face sau nu il face.

Este baiatul lui mama, este mamos pana la Dumnezeu si nu stiu ce o sa ma fac cu el. Este complet dependent de mine, se lipeste ca timbrul de scrisoare si nu mai imi da drumul. Si nici eu. Ma soarbe din priviri si e fantastic sa stii ca pentru cineva esti lumea intreaga!

Nu o sa il mai laud, pentru ca orice ar fi sunt subiectivitatea intruchipata. Ma bucur doar ca e sanatos, ca e vesel si ca fiecare zi alaturi de el este o minune. Si ma bucur ca sunt mama lui!

What's in my bag

Vulpita m-a provocat sa spun ce se gaseste la mine in geanta. Eh, iata si continutul: laptop, carte pentru scoala, cablu laptop, telefoane, modem, pixuri multe multe, servetele umede si uscate, gel pentru dezinfectat mainile, portofel, un lipgloss inutil, un luciu de buze la fel de inutil, un rimel, o sticla de aloe (nelipsita de altfel), cheile de la casa si masina, ochelarii de soare, deodorantul si parfumul Aqua Allegoria Herba Fresca. De obicei mai coexista cate un pampers de al lui David, servetele umede Sanosan, cate un mini-bebelus de-al lui Chiti, biscuiti de-ai lui Chiti, ochelarii de vedere, cutia lentilelor de contact, uneori si solutia de lentile, aparatul de fotografiat, si foarte rar eternul inutil Ipod. Ma bucur nespus ca nu mai exista de un an jumate bricheta si tigarile. Cantareste peste 3-4 kile, dar cum am un flacau de zece kile, geanta e chiar ca un fulg. Mai departe catre tiza, Raluca si Sabina. Hai sa va vad!

Petrecerea

A fost acum o saptamana, dar efectele inca mai persista prin casa. Eu personal am inceput sa gatesc marti si am terminat miercuri. Printre oale si cratiti am umflat spre 100 de baloane, ba cu gura ba cu pompa. Nu ar fi fost asta vreo problema (cu toate ca am niste plamani curati, la un moment dat am cam ramas fara aer in ei) dar faptul ca a trebuit sa si fac aproape 100 de noduri, mi-a terminat buricele degetelor. Tortul a fost demential ca de obicei, desi si aici am avut o nedumerire mare de tot: de ce sapte pitici mici de 200 de grame din martipan dubleaza costul compozitiei la trei kile de tort?

Chiti a primit un bebe care face snorkeling, cu tot echipamentul aferent, ochelari, inotatoare, tub de respirat, multa plastelina, o minune numita Moon Sand (pe care intre noi fie vorba va sfatuiesc sa o evitati) si foarte foarte multe hainute si balerini (recunosc, am profitat din plin de reducerile zdravene de la Zara). S-a mancat, s-a baut, s-a glumit, s-a chiuit, s-a petrecut la greu. Astea sunt pozele, cateva din ele, intr-o dispunere aleatoare, dar elocventa. O sa revin si cu pozele facute la felurile de mancare, care au fost excelente (si nu spun eu asta ca-s facute de mine), si pentru care tin in mod special sa le multumesc lui Jamie Oliver pentru retetele geniale si celor de la Jurnalul si Curtea Veche ca le-au publicat.

Suntem la foc continuu. La trei zile se mai iteste cate un dintisor. Party all night long and all week long. In noaptea asta il asteptam pe numarul trei.