Atingeri si ganduri

Senzatia de atingere, de contact cu David e …..nu prea imi gasesc cuvintele. Sa vedeti ce interesant este cand atunci cand va asezati capul pe burtica si bebe incepe sa dea din picioare, manute si alte parti ale corpului.

Am inceput sa ma gandesc din ce in ce in mai des. Cum o sa fie, cum o sa-l tin in brate, cum o sa-l dragalesc, ce hainute o sa poarte (vreau sa ne imbracam la fel) si multe, multe, multe altele….

Ati mai vazut asa ceva?

Primul post al lui UBI

Prima oara am scris pe acest blog despre mine. Apoi primul post a fost legat de un necaz, decesul bunicii mele….Recunosc ca nu imi place foarte mult sa scriu in schimb ador sa vorbesc J. Deformatie profesionala. Oare nu se poate sa inregistrez ce vreau sa va povestesc si apoi altcineva sa scrie?

O sa incerc incepand de azi sa povestesc cat mai multe despre mine, despre experienta de a fi tatic de David Ioan, despre intamplari cotidiene, despre convingerile si nemultumirile mele, despre ideile mele. Am rugamintea mare la voi sa nu va suparati pe mine daca raspunsurile mele la comentariile voastre nu o sa fie prea rapide.

Tocmai ne-am intors din Mall, de la film. Azi e Vineri seara, inceput de weekend. Stiti ce am vazut in mall in afara de film? Parcarea goala, o multime de locuri la mesele din zona “food&fun”, magazinele cu vitrine pline de -30%,50%,70%, toate, absolute toate, goale! Incep sa ma intreb daca romanii sunt speriati , reactioneaza la mesajele despre “criza” transmise pe toate caile mass media incepand cu 01.01.2009? Apropos, ati observant faptul ca inainte de Ianuarie, pe finalul anului 2008, mesajul transmis era “vine criza, o sa vedeti voi la anul cum o sa fie”. La 01.01.2009, pe langa mesajele de la multi ani la TV se mai vorbea si despre “ a inceput criza”, “2009 anul crizei”, etc. A fost un mare START.

La televizor aud iarasi despre “criza”. Schimb canalul, iarasi “criza” si niste “personalitati” care isi dau cu parerea. Parerea mea este ca de fapta criza asta mare lipseste cu desavarsire. Totul este mai mult decat exacerbat, exagerat cu ajutorul mass mediei. Se doreste ca oamenii sa fie speriati, ingrijorati, disperati, etc. Vorbim toata ziua despre credite, salarii, concedieri, falimente. Nu aud pe nimeni povestind despre oameni, investitia in oameni, productie (si nu doar comert), responsabilitate, respect, inovatie, bune intentii, educatie (apropos, o mai fi existand, a mai auzit cineva ceva despre educatia “de acasa”?). Nu aud pe nimeni propunand solutii.

Stiti ce a spus / scris Marx cu multa vreme in urma (Bogdana stie). Pai a spus cam asa:

„Owners of capital will stimulate working class to buy more and more of expensive goods, houses and technology, pushing them to take more and more expensive credits, until their debt becomes unbearable. The unpaid debt will lead to bankruptcy of banks which will have to be nationalized and State will have to take the road which will eventually lead to communism." - Karl Marx, Das Kapital, 1867

Cum vi se pare? Oare de ce nu spune nimeni nimic despre asta? Oare de ce nu spune nimeni ca de fapt banul nu este altceva decat un instrument , o unitate de masura? Oare de ce nu spune nimeni nimic? Chiar ne-am pierdut cu toti mintile?

Asa, gata (pentru azi), m-am mai descarcat putin. Acum sa trecem la lucruri mult mai importante pentru mine.

Stiti ce inseamna David? In ebraica inseamna prieten, iubit. Imi place, imi place tare mult!

Cica daca viitorul tatic se ingrasa odata cu mamica, copilul va fi baiat. Noua ne-a spus doamna doctor ca va fi baiat destul de devreme. Eu de fericire, am slabit in perioada aia vreo 3 kg, ajunsesem la 81 kg (nu am mai avut greutatea asta din facultate), apoi, tot de fericire am adaugat 5 kg (in fix 30 zile). Deci, m-am ingrasat odata cu mamica, functioneaza, sa tineti si voi cont de semnul asta si…ar mai fi inca unul – daca burtica seamana cu o minge de baschet, tot baiat o sa fie. Eu nu am mai cochetat cu baschetul de prin liceu dar daca ma uit atent, chiar seamana cu o minge de baschet, una mare si fara dungi!

De la fereastra mea

Dilema sau nu?

Citeam aici, despre o dilema: recoltam sau nu sange ombilical/placentar la nastere?

Acum trei ani, cand am nascut-o pe fii-mea, habar nu aveam de existenta acestor "banci". Acum imi doresc sa ma fi informat mai mult. La bebe #2, sunt decisa sa ii recoltez sange, si sa il pastrez acolo, just in case... Din punctul meu de vedere, costurile sunt complet justificabile, si nici nu am cum sa compar beneficiile potentiale cu absolut nimic. Totusi, as avea nevoie de hint-uri, despre cei care ofera serviciul asta, si cat de seriosi sunt, so far...

Raspundem solicitarilor

Pentru ca am fost "certata" ca nu se vedea si fata lui Chitzi, iata ca ma revansez! Enjoy :)

Now and then

Am intrat in saptamana 24. Odata cu debutul acestei saptamani, s-au agravat crizele de arsuri si durerile de spate. Parca am un pitic in esofag, care face focul din ora in ora, si inca unul in mijloc care tine un ac in mana si ma impunge la intervale neregulate.

Iata o fotografie din perioada Chitzi la 24 de saptamani: Si acum o fotografie calda, calda: Ceva diferente/asemanari? Muulte... 65 de kile atunci, 65 de kile acum. 14 kile puse atunci, doar 9 puse acum...

Luna asta am stabilit recordul absolut de kile luate intr-o luna: 4. Sper ca totusi nu voi repeta acest record si in lunile care au mai ramas. Ma gandesc ca suntem si in luna post sarbatori, si acum se vad roadele celor 6 mese pe zi de la Sinaia si a weizen-urilor de 500 de ml din Austria.

I-phone-ul spune ca bebe este acum cat un stiulete de porumb. Mai exact cat unul din ala modificat genetic, ca daca e sa ma iau dupa dimensiunile porumbului de la noi ar trebui sa imi cam fac probleme. Si sa ma gandesc ca cele patru kile puse au avut alta destinatie, una nepotrivita.

Una peste alta, bebe misca viguros, chiar prea viguros uneori, dupa mine. Obisnuita fiind cu amintirile cu domnisoara delicata si micuta, acum trebuie sa imi reprogramez creierul . Ma tot intreb daca o sa fac iar o mata lesinata sau de data asta fac un motan zdravan. Chitzi a avut 2700 si era numai piele si os. Doamne, numai eu stiu ce am putut sa vad frumos la ea... Asta ca sa vedeti cat de oarba te face dragostea de mama :)

Oricum, am aflat de la morfo ca se repeta povestea din sarcina trecuta, cu imbatranirea placentei inainte de vreme, asa ca pe langa faptul ca nu apuc 40 de saptamani, s-ar putea sa fie iar o pisicuta mica, pardon, un pisoi :)

Si iata si o poza cu domnisoara Chitz, din vremuri care mi se par acum imemoriale: Numai piele si os. Pampersul de pe ea era masura cea mai mica, si totusi mi se parea gigantic, iar toate hainele cumparate inainte, erau imense, de puteam sa mai bag inca o Chitzi acolo fara probleme. Vorba mamei: "Nu am crezut ca iese om din ea!" Si uite ce a iesit pana la urma:

Fluturas

Post-operator

Consider ca in acest moment am mai facut un pas inainte in experienta de mama. Mi s-a mai "tabacit" pielea un pic. Pentru ca intr-adevar, experienta unei, de altfel, banale operatii de polipi, numai banala nu e. Mai ales cand personajul principal este chiar puiul tau.

Cand mi-a luat-o anestezistul sa o duca in sala, mi s-a rupt inima. Nu ma gandeam decat ca sunt o mama rea ca imi supun copilul la asemenea chin. Nu imi trecea prin cap ca asa scapa de chinul noptilor in care nu doarme linistita, de saptamanile cu tratamente, de tonele de muci care ii ieseau dimineata pe gura si in rest pe nas, si, ca pana la urma ea nici nu stie ce i se intampla. Cand mi-a adus-o inapoi, 15 minute mai tarziu (parca trecusera 15 ore, fara exagerare), goala pana la brau, lesinata ca o leguma, cu un tub in gura (nu am inteles inca utilitatea lui) si cu perfuzia mi s-a rupt inima iar. Statea pe pat, ghemuita, gemea si din cand in cand mai avea cate o zvacnire. La un moment dat a zvacnit atat de tare, ca a smuls si acul din perfuzie. Imediat dupa, i-a scos perfuzia si am dus-o sus in salon.

A dormit, destul de bine, intrerupta fiind de "Mami, vreau apa, te rooooog!" si cate o sesiune de plansete. Saraca, desi era trezita de la 7 dimineata, era cu stomacul gol-golut, cred si eu ca plangea de sete. La ora doua eram inapoi acasa, asta dupa inca o repriza luuunga de plansete insotite de: "Mami eu nu vreau sa plec de aici!" ???!!!! Concluzii:

• am un copil incredibil de cuminte, nici mie nu imi vine uneori sa cred cat de inteleapta si de intelegatoare este; cred ca totusi conteaza foarte mult sa ii vorbesti ca si cum ai vorbi cu un adult, adica sa fii sincer (bine, ea stie ca doctorul a luat-o ca sa ii faca poza in sala de operatii, dar asta nu conteaza ca oricum sunt 15 minute "missing" din memoria ei)
• degeaba am incercat sa ma linistesc; consumul nervos tot este, emotii tot sunt, lacrimile tot iti curg, asa ca lasa-le sa se desfasoare
• pentru restul zilei, m-am inarmat cu rabdare, copilul post anestezie fiind cu schimbari bruste de dispozitie;
• organismul i-a reactionat ok: de vomat n-a vomat, febra nu a facut (un 37,5 nu se pune), foame i-a fost (ba chiar prea foame), de dormit a dormit, doar ceafa a durut-o, dar nu extrem de tare.
• daca vreti sa va operati puiul, duceti-va la Panduri, am dat peste niste oameni extraordinari, in frunte cu doctorita Adina Popescu; oamenii astia mi-au dat speranta ca in Romania chiar se face treaba profesionista. De fapt, nu am vazut doctori peste 45 de ani acolo.

Ubi este trist....bunica mea a murit azi noapte. Avea 90 de ani si de cateva zile ne asteptam la acest 'final'. Din momentul in care medicul de la spitalul judetean din Brasov, ca un adevarat 'Dumnezeu', a trimis-o acasa spunand ca este foarte batrana,ca sunt alti pacienti de care el trebuie sa se ocupe si pentru ea nu mai poate face nimic. Aparatura care probabil i-ar fi putut prelungi viata nu era disponibila (probabil ca dupa o anumita varsta a pacientului nici macar nu se gandesc sa o foloseasca). Nu vreau si nu pot in acest moment sa pornesc o discutie despre sistemul medical din Romania. Acel medic, sunt sigur, ca va primi candva pilda pe care trebuie sa o primeasca.

Toate-s vechi si noua toate

Ziua de 20 ianuarie e atipica pentru mine.

In 2006 trebuia sa ajung la o petrecere la Burebista (si aveam o pofta criminala de pulpe de pui la ceaun cu mujdei si cartofi prajiti) si am ajuns la spital, unde am si nascut.

In 2007, i-am tras lui Chitzi o petrecere de pomina la turta, de am dansat pana la 3 dimineata, cu karaoke si tot tacamul.

In 2008, am terminat petrecerea la spital, pentru ca mi-a facut enterocolita si am dus-o cu aproape 40 febra.

Acum 2009 nu putea fi mai prejos. La 9 jumate dimineata a inceput sa palpaie lumina prin casa, iar la 10 s-a dus de tot. Sesizare la 9291, gata se rezolva. La 12 sun din nou, se rezolva pana in 13. La 13 si ceva sun iar, s-a decalat ora un pic, la 14 aveti lumina sigur. La 14:17 sun din nou. Avaria se termina la 17:30. WTF???

Imi strang catrafuse, ii fac lui Chitzi pachet si ma duc cu catel si purcel la mama acasa (home sweet home, leaganul copilariei mele). Deja in casa se facuse cam racoare, plus ca zero apa calda, si alte elemente de civilizatie cu care eram obisnuiti. Mergem la mama, face Chitzi nani, mergem dupa la petrecere (asta o discutam in alt post, promit!), ne intoarcem acasa pe la 22, si surpriza, inca nu aveam lumina. In schimb aveam o noutate, o ditamai gaura langa casa, si vreo sapte mesteri care se plimbau prin jurul gropii.

Scandal, discutii, sunam iar la 9291, cerem cu o persoana de decizie, il primim pe dl Augustin, tip eu la el, dupa care il las dupa pe Ubi sa tipe/sa vorbeasca. Urc sus cu mama, orbecai prin casa dupa elemente strict necesare unui copil care petrece o noapte in deplasare (lapte, paturica, olita, medicamente, tra-la-la - bineinteles, ca jumatate din ele am uitat sa le iau), dupa care duc copilul la mama. Chitzi incantata de schimbare, face patinaj prin sufragerie (erau campionatele de patinaj de la helsinki la tv), face baita dupa si se baga la nani. Eu ajung acasa, car impreuna cu Ubi tot portbagajul de cadouri, finally avem curent, merge centrala, dar nu avem copilul in casa, pentru ca bineinteles, e 20 ianuarie, si trebuia sa ma astept sa se intample ceva neprevazut.

Acum trei ani...

Acum trei ani, la ora 21:47, fata mea isi facea, pentru prima oara, simtita prezenta in lumea noastra. Si, din clipa aia, viata mea nu a mai fost la fel. Din clipa aia, parca am inceput sa traiesc cu adevarat. Parca pana atunci traisem anesteziata. Din acel moment, toate simturile mele s-au trezit la viata, si cred ca aici are un cuvant mare de spus mostenirea noastra ancestrala, pentru ca instinctul de aparare-protejare (spuneti-i cum vreti voi) este incredibil de puternic.

De atunci totul este raportat la ea. Ea este centrul universului meu. Ea este legatura mea cu viata. De fapt, asta si inseamna numele ei: "cea care uneste".

Te iubesc, pui mic si scump!

PS: Ma jur ca nu sunt siropoasa, si nici nu vorbesc hormonii astia multi care misuna prin mine. E adevarul gol-golut.

Evolutie sau revolutie?

Acum vreo luna va spuneam ca gadgetul de pe Iphone, Pregnancy Tracker pe numele lui, imi zicea ca bebe e cat o gulie, dupa care a evoluat la stadiul de cartof dulce.... De cand nu am mai scris am trecut succesiv prin stadiul de: mango, grapefruit, cantaloupe (un soi de pepene galben)... Acum suntem la nivelul: spaghetti squash . Hmmm, yummy... Oare?

Oh, ce zi minunata!

In caz ca nu ati simtit deja pe pielea voastra, azi e cea mai deprimanta zi din istorie. Prin amabilitatea Descopera.

Aventuri cu soriceii calatori - ep. 1

Va promiteam aici, ca voi reveni cu aventurile familiei de soricei in Austria. Si chiar daca a trecut ceva timp, iata ca ma tin de cuvant.

Nu va plictisesc cu povestea drumului pana la aeroport, zborul pana la Munchen, inchiriatul masinii si drumul pana in Austria, pentru ca toate au decurs destul de lin, fara mari provocari.

Distractia cea mare a inceput in momentul in care am ajuns la Gasthof Mitterwirt (intrati aici ca sa stiti unde sa NU mergeti niciodata), acolo unde facusem rezervari cu peste trei luni in urma. Prietenii nostri ajunsesera cu totii in jurul dupamiezii, motivul fiind ca toti au plecat cu masinile (numai noi am fost mai jmecheri si ne-am suit in avion - eu sunt autorul moral pentru treaba asta). Gasca mare (vreo 18 in total). Ajungem si noi, ultimii, la 12 jumate noaptea... Fii-mea adormita, eu din cale-afara de obosita, Ubi la fel. Dupa zece minute de gesticulat cu un nene care nu pricepea nici germana lui, urcam scarile (de lemn, abrupte si cu trepte inalte) pret de trei etaje, ca sa ne luam camera in primire... Ne deschide nenea de mai sus usa, si.... stupoare!!! O camera mica de vreo 12 mp cu urmatoarele dotari:

• una bucata set de paturi suspendate
• o masa
• un cuier
• un pat dublu cu o saltea lipsa!
• un bec chior pe tavan
• o fereastra cu doua geamuri de 60/60 (prin care vedeai doar daca te ridicai pe varfuri)
• o baie turnata, dintr-o bucata (ca baile de avion) de 1 m latime pe 1,80 lungime (nu va mint, am masurat-o) - daca vroiai sa te asezi pe veceu, trebuia mai intai sa faci o pirueta pe loc, dupa care sa stai un pic stramb, pentru ca altfel dadeai cu genunchii in peretele din fata ta.
• o mocheta plina de praf, noroi si alte chestii pe care nu le-am identificat (si nici nu mi-as fi dorit)

Mobila de la 1900 toamna. Zgariata, rupta pe alocuri, iar in haul ce se ivea in locul saltelei, niste resturi de mancare, cateva carti de joc si o carte in maghiara (asta cred ca a fost cu dedicatie pentru mine!).

Soc, imi trec prin cap toate gandurile: Ce ma fac acum? De ce ni se intampla noua? Nu se poate asa ceva! E o greseala? Trebuie sa fie o greseala! Ce fac cu copilul? Unde il culc? Cat imi ia sa il omor pe nenea asta? Cum sa il omor? Il iau la pumni? Fac rost de un cutit? Il arunc pe fereastra? Sa urlu? Sa fiu calma? Cum sa fiu calma? Trebuie sa fiu calma, ca altfel il omoara Ubi pe nenea. Asa ca imi inghit vorbe, injuraturi, lacrimi de nepuntinta, si incep sa vorbesc cu Chitzi si sa o bag in jumatatea de pat utilizabila (sa o schimb macar in ceva mai confortabil, sa ii scot pampersul plin de pisu...), in timp ce Ubi incearca sa afle daca e doar o gluma proasta sau e un cosmar ce se va perpetua...

Aflam ca este ultima camera disponibila, ca nimeni nu stia ca o sa venim (WTF???? Cum asa?) si ca, surpriza, camera noastra a fost data la niste nemti (precizare: pe voucher aveam scris room 207 confort, iar camera groazei era 308 standard)

• Vrem sa vorbim cu managerul
• Nu se poate, a plecat acasa (cred si eu, e miezul noptii)
• Vreau sa il sunati
• Nu se poate doarme la ora asta
• Si noi trebuia sa dormim la ora asta! (ce mama naibii, sa moara si capra managerului!)

In fine, vine un prieten din gasca (singurul treaz la ora aia) si ma ia pe sus, cu bagaje si cu copil si ma duce in camera la el ca sa avem unde sa dormim. Intre timp ma intalnesc pe hol cu nenea cel dus cu capul, care tinea in mana o somiera si... un fierastrau. Se ducea sa repare patul!!!

Prietenii, aceeasi situatie ca noi, acelasi inventar la mobilier, cu un plus ca era aproape dubla camera ca spatiu. Baia, insa aceleasi dimensiuni marete. Diferenta doar la culoare. A noastra verde, a lor galbena. Intr-un tarziu, epuizati fizic si psihic (Ubi dupa ce s-a certat el stie pe ce limba cu nenea cel nebun, timp de aproape o ora) ne culcam.

Prietenii cei primitori au dormit cu fetita lor in patul dublu, noi am dormit in paturile suspendate. Eu cu Chitzi la parter, Ubi la etaj. Noapte alba... Chitzi se tot urca pe mine cu picioarele si cu mainile, sforaia, iar pe mine m-a durut toata noaptea spatele... Multumesc insa si acum pentru ce inger de copil am, pentru ca s-a comportat ireprosabil in seara aia (toata un zambet, dulce si cuminte, desi eram de mai bine de 10 ore pe drumuri: masina, aeroport, avion, iar aeroport, iar masina).

Dimineata deja ma trezesc mult mai linistita, fiind sigura ca rezolvam noi cumva treaba. Ubi se duce sa se certe cu managerul, noi mergem la micul dejun. Deja suntem vedete in gasca.

Ma duc si eu sa imi sustin iubitul in argumente. Aflu ca nu avem ce face, ca este singura camera ramasa disponibila, ca o sa se faca curat, ca a fost o greseala, dar ca nu-i poate scoate pe nemti din camera noastra, ca nu are nici o legatura cu faptul ca noi suntem romani si aia nemti (poftim? cine se scuza, se acuza!!!), ca daca vrem ne poate cauta in alta parte, dar ca stai un pic, ca el nu ne poate da decat 800 de euro inapoi, ca restul pana la 1300 cat am platit noi e comisionul pe care si l-a luat agentia din Ro. Ma enervez, dau cu piciorul intr-un perete si incep sa plang. Gata m-am eliberat de frustrari. Pana la urma, ne propune o varianta de mijloc, pe care noi, pusi la zid o acceptam. Ne luam o parte din bani inapoi, si cu coada intre picioare ne mutam la loc in camera 308.

To be continued...

Timeline

Azi fii-mea s-a trezit, s-a uitat la mine, si m-a intrebat:

• Mami, azi e ziua mea?
• Nu, iubire, maine este!

Asa ca, azi va ofer o retrospectiva a primilor trei ani de magie (nu de alta, dar maine sigur nu am timp).

• La patru zile, inca in spital - ianuarie 2006

• Primul zambet (prins pe camera!) - aprilie 2006

• Primii pasi (sau in fine, printre primii) - septembrie 2006

• La un an - ianuarie 2007

• Ce mare am crescut! - iunie 2007

• De Craciun - decembrie 2007

• La doi ani - ianuarie 2008

• Prima vacanta la mare - august 2008

• Cu Moshu - decembrie 2008

• Prima vacanta in Austria - decembrie 2008 - ianuarie 2009

Passion pour chocolat

Invitatie...

• Ubi? Ubii?!! Uuubiiiii!!!!
• Ce e, pusi?
• Astept sa ma inviti la dans!

Ce ne e dat sa induram...

Citeam de curand un articol legat de "problemele" cu care ne confruntam pe parcursul celor 9 luni in balon... Care sunt? Pe scurt:

• indispozitie - varsaturi, stari de greata, arsuri stomacale, crampe, dureri (meniu complet)
• constipatie si mostenitorii acesteia: hemoroizii
• balonare (acum intelege toata lumea de ce zic 9 luni in balon, nu?)
• urinare frecventa (mare atentie la stranutat!!)
• dureri de cap, spate, bazin, coloana vertebrala (i'm 30 going on 90)
• insomnie, oboseala/somnolenta (oare chiar poti fi somnoroasa si sa ai insomnie in acelasi timp????)
• modificari ale pielii (se poate analiza pe tine traseul sangelui in corpul uman), vergeturi, aparitia liniei maro, acnee (ce daca nu ati avut cosuri o viata? recuperati acuma!)
• modificari ale sanilor: (dar cine nu vrea asa ceva?! din keira knightley te transformi in pamela anderson )
• pofta/aversiune fata de mancare (ce daca mi-a placut pepenele la nebunie? sa nu-l mai vad in fata ochilor!)
• probleme cu dantura (orice spalat de dinti se lasa cu sangerari masive, de parca tocmai ti-ai fi scos un dinte)
• probleme ale ochilor (ce conjunctivite frumoase se pot face, mai ales daca esti mioapa si mai ai tupeul sa porti si lentile de contact!)
• probleme ale picioarelor (vezi incetul cu incetul cum gleznele tale finute si subtiri se transforma in niste chestii grotesti)
• anemie (fii barbata, Zoe!)
• depresie (nu-i asa ca pana si un fir de iarba care a invins lupta cu iarna te poate face sa plangi?)
• contractii braxton-hicks
• dificultati in respiratie (doua etaje=ascensiune pe Kilimandjaro)
• alergii ale pielii (dintr-odata, pielea ta nu mai accepta decat casmir si bumbac egiptean, nu-i asa?)

La final am realizat ca am bifat tot la sarcina asta. De ce se mai spune atunci ca e cea mai frumoasa perioada din viata noastra???? Ehehehe.... Prietenii stiu de ce :))

Ne meritam soarta

Fac o cura de shopping pe la mijlocul saptamanii. Intru in Zara, simtind nevoia sa imi reinnoiesc garderoba cu inca o pereche de blugi stil "mummy". Ma duc la locul deja cunoscut unde se ascundeau hainutele de gravide si, surpriza! toate disparusera. Agat o fata care muta niste haine dintr-o parte in alta si intreb: "Colectia pentru mamici unde e?" Isi misca ochii mari de la ochii mei direct la burta mea si imi spune pe un ton milos: "Au fost scoase, ca nu mai erau decat cateva bucati..." Dupa care intr-un acces suprem de mila, ma intreaba: "Vreti sa vi le aduc?" "Thanks but no, thanks" Azi, revin in magazinul buclucas... Full la coada, full la cabine si full de haine aruncate in toate directiile. Criza-criza, dar la Zara nu se simte, mai ales cand totul e la reduceri. Insa, in toata harababura aia, imi regasesc hainutele mult cautate, si mai mult decat atat, o pereche de blugi perfecta pentru starea mea. Fericire mare, pana dau cu ochii de pret. Pretul, intact, neatins de nici o reducere. Se pare ca femeile gravide nu trebuie sa primeasca reduceri. Asa ne trebuie pentru contributia noastra la cresterea natalitatii in tara romaneasca.

Cucul

The best job in the world

Cine vrea sa lucreze aici? Eu da! In caz ca sunteti interesati, inca puteti sa va trimiteti CV-ul la urmatoarea adresa: http://www.islandreefjob.com/ Bafta!

Despre dragoste

De maine intr-o saptamana ne operam de polipi. Am mai primit dispensa pana atunci pentru ca pe 20 face puiul trei ani si avem petrecere. Cand ma gandesc, mi se pune un nod mare in gat si imi dau lacrimile. Anestezie generala... brrrrr... As vrea sa ma operez eu in locul ei, se poate?Logica si ratiunea mea imi spun ca e ceva natural, prin care trec toti copiii, ca e o operatie simpla, scurta si usoara... Si totusi iubirea nu are nici o legatura cu ratiunea, asa ca ce ma incearca pe mine acum e de nedescris. Ma uit la ea, si imi vine sa o iau in brate si sa o tin acolo toata viata sa nu ii faca nimeni rau. Si ma enervez ca nu exista inca nici un mod prin care sa arat cat de mult o iubesc. Si ma enervez ca sunt constienta ca nu exista inca nici un mod prin care sa o protejez complet. Stiu doar ca simte iubirea mea, si asa cum e ea micuta, imi arata cat de mult ma iubeste si ea la randul ei, in gesturi mici, dar care pe mine pur si simplu ma topesc... Un sarut pe burtica, o mangaiere stangace pe obraz, un "Mami, esti frumoasa" (oaaaauuuu!) sau si mai tare "Te iubesc, mami!" (moment in care chiar pic pe spate!) Ce stie ea despre iubire, oare? Stie ca mi-as da si viata pentru ea? Stie oare ca de cand s-a nascut, ea e universul meu? Eu cred ca stie.... Nu se vede?

New Year's Resolutions - Decalog

1. Sa fiu mai rabdatoare cu mine si cu ceilalti
2. Sa invat sa ascult si sa invat din ce ascult
3. Sa imi arat mai des iubirea fata de cei dragi
4. Sa fac lucruri pe care nu le-am mai facut inainte
5. Sa invat sa imi gestionez timpul in asa fel incat sa am timp
6. Sa nu mai las balta proiectele incepute
7. Sa am puterea de a schimba lucrurile si de a accepta schimbarile
8. Sa invat sa daruiesc mai mult si mai des
9. Sa invat sa ma iubesc pe mine insami
10. Sa invat sa fiu mereu deschisa la..... ce va urma

Leapsa

Tot intrand in aceasta fabrica de vise in ultimul timp, am inceput sa am dor de duca. Ubi tot cocheteaza cu ideea de mult, dar pana de curand era sinucigas daca incerca sa deschida subiectul cu mine. La asta s-a adaugat si faptul ca peste 90% din putinii mei vizitatori (dar cei mai valorosi :)) sunt tot de prin tari straine. Asa ca va intreb (si luati-o ca pe o leapsa): Ce v-a facut sa faceti "the big step"? Sa plecati si sa lasati o lume in urma voastra?

Inapoi cu picioarele pe pamant

Am revenit dupa o "interminabila" vacanta... Ce as fi vrut sa nu se mai termine... But all good things come to an end... Asa ca o sa las fotografiile sa vorbeasca de la sine... Enjoy Placa si boots-ii mi-ar mai fi lipsit ca sa fie totul perfect. Dar asa m-am multumit cu peisajul si cu fii-mea care s-a simtit ca la ea acasa: Faceti cunostinta cu preferata lui Chitzi, faimoasa vacuta baltata: Promitem sa revenim cat de curand cu un nou episod din odiseea austriaca a familiei de soricei