1 luna

1 luna. Si parca ar fi cu noi dintotdeauna. E simpatic. E simpatic foc! Ne topeste cand auzim ce onomatopee scoate, fie ca stranuta, se mira, se enerveaza sau doarme. Ca da, mai scoate sunete si in somn. Viseaza si ofteaza, icneste, plange, chitaie, maraie. Cand urla si il iei in brate, dupa ce se mai linisteste trage un marait, ca si cum te-ar certa ca nu te-ai miscat mai repede. E un adevarat concert.

Nu sta deloc in patul lui. Ar dormi oriunde, numai acolo, nu. Pe masa de infasat, in patul nostru, pe taburetul de la balansoar, pe canapea, in masina, in caurcior, in brate, in brate, in brate, in brate.

Mananca de rupe. Are o foame in el, de se ineaca mancand. Si bineinteles ca se enerveaza si incepe sa urle. Uneori, aud tot traseul laptelui pana in stomacul lui, asa de tare infuleca. Are zile cand mananca o data la o ora jumate. Il putem porecli si Fomila. E "his middle name" ca sa zic asa.

La baie, alt concert. Se simte uneori nesigur pe bratele care il tin, isi intinde mainile disperat in aer, parca ar vrea sa se apuce de ceva, si casca ochii mari, cautand un punct de sprijin vizual. Dupa care maraie. Sau urla, dupa caz. In functie de gradul de nesiguranta simtit. In apa se linisteste si sta cu pumnii stransi atat de puternic, incat i se albesc varfurile degetelor. Ii place masajul. Sta relaxat si se lasa mangaiat.

Cand e linistit, da din manute si picioruse non stop. Isi strange buzele din toate directiile, pana ce gura lui se transforma intr-un punct minuscul de pe fata. Uneori isi mai mangaie parul, numai ca asta nu dureaza mult. Simte nevoia sa il apuce mai cu putere, si evident, ajunge sa se traga de el, parca nu l-ar mai vrea acolo. Si mai evident, incep niste urlete si se intra intr-un cerc vicios. Cu cat urla mai tare, cu atat se trage mai tare de par. Si asa mai departe.

Are o privire tulbure. Se uita la noi cu niste ochi mari laptosi, si in clipa aia, cand stabilesti "eye contact" cu el, parca te intelegi cu el din priviri. Are o ambitie iesita din comun. Tine neaparat sa stea cu capul ridicat, oricat ai incerca sa il convingi ca nu-i ok pentru el inca sa faca asa ceva. E taur doar, nu?

E rotund ca o minge. De-aia l-am poreclit Biluta. Sau Bobita. Si tocmai a implinit o luna.

Safety comes first!

Pentru ca siguranta copiilor nostri e cea mai importanta, si pentru ca noi sustinem campania Babydex. Si daca "safety comes first", dupa aia vine si mos Ene pe la gene...

Definitia posesivitatii

"Mami, tu nu esti a lui Ubi. Tu esti a mea si a lui bebe"

...

Unul din rarele momente in care a dormit in patul lui.

O invitatie

Asta a fost in Cismigiu. sambata. Picioarele goale au fost subiectul unei dispute cum nu a mai vazut Cismigiul de mult. Eu nu am mai vazut asa ceva niciodata. Domnisoara a tinut neaparat sa plece pana acasa desculta. Si drept urmare am avut parte de un show in toata regula. Cred ca o sa se povesteasca despre urletele ei luni in sir de acum inainte. Ne-am jurat ca nu mai calcam in Cismigiu. Nici nu ne-a placut si nici nu mai avem cum. Problema e ca o sa mergem chiar duminica. Ca domnisoara are spectacol. Danseaza pe scena. Avem costum de floricica. Si va invitam pe toti, cu mic cu mare sa veniti sa ne vedeti, sa ne sustineti si sa ne aplaudati la scena deschisa.

28 days later

Nu, nu are legatura cu filmul! Doamne fereste! Dar fix acum 28 de zile, domnul de mai jos vedea lumina soarelui. Peste 2 zile revenim cu un post numit "1 luna".

Batjocura de stat

Cu toate ca nu prea as mai iesi din lumea mea idilica, Fifi totusi mi-a amintit ca mai e nevoie si de drumuri prin locuri mai putin frumoase. Asa ca mi-am programat „plimbarea” pe la institutiile statului luni. Adica ieri. Mi-am facut eu calculele, cum ca una bucata copil agatat de piept deschide multe usi si ne ajuta sa eludam eventualelele cozi, asa ca am plecat toti trei.

Primul popas: negatia. Rezolvata relativ repede. Am ramas in masina cu bebe, pentru ca a rezolvat Ubi tot in numele meu.

Al doilea popas a fost mai anevoios. De la inceput. Ca sa ajungi in Eforie trebuie sa cauti loc de parcare la greu, sau sa mergi la ora 12:00 (caci la aceasta ora se petrece actiunea) prin ditamai soarele si pe la 30 si ceva de grade. Intram in cladire, mergem la faimosul birou 3 de la etajul 1 si intram intr-o camaruta de 4 pe 4 in care se topeau vreo 8 muieri, la birourile lor. Cred ca erau vreo 40 de grade, umiditate maxima condimentate cu niste mirosuri destul de indoielnice (da, inca mai am nasul de copoi de pe vremea burticii). Muierile libere toate! Ne ducem la una din ele. Ceea ce urmeaza face parte din serialul „La limita imposibilului”:

• Ea: Sunteti casatoriti?
• Eu: Nu
• Ea (pufaie deja nemultumita): Mai aveti nasteri?
• Eu: Da. Una.
• Ea (deja panicata): Din actuala relatie?
• Eu: Nu, dintr-o casatorie anterioara.
• Ea (deja disperata ca am bifat ce era mai complicat in lege): sa stiti ca o sa fie tare complicat.
• Eu: De ce? Ce poate fi complicat? S-a nascut un copil, am venit sa fac cererile pentru alocatii.
• Ea: Pai stati ca nu e chiar asa de simplu. Trebuie sa completati o cerere catre ........... iar in termen de zece zile se va prezenta la dvs acasa cineva pentru a efectua ancheta sociala. Trebuie sa dovediti si ca celalalt copil va este incredintat, si trebuie inscrisi amandoi copiii intr-un livret de familie.
• Eu (de data asta era randul meu sa fiu oripilata. Radu era in fibrilatii deja): Ancheta? Pentru ce ancheta sociala? Nu este vorba decat de niste alocatii. De ce trebuie sa fiu anchetata? Copilul asta nu are aceleasi drepturi ca unul nascut dintr-o casatorie?
• Ea (un pic iritata): Doamna, asta e legea. Dupa ancheta vom primi o adeverinta, vi se va elibera livretul de familie, iar dumneav oastra veti veni sa completati cererile pentru alocatii.
• Eu sau Ubi: Dar unde scrie? Nu exista nicaieri nici o lista cu ce pasi trebuie urmati, care sunt actele care trebuie, nimic.
• O alta ea intra in discutie: Domnule, este treaba dumneavoastra sa va interesati. Nu a noastra. |ce vreti sa va trimitem acasa lista de acte necesare?
• Radu: Nu, sa o postati pe Internet.
• Ea: se lucreaza acum la ea. Dar e treaba dumneavoastra sa veniti in prealabil sa va interesati, nu sa veniti asa nepregatiti si tot dumneavoastra sa fiti nervosi pe noi. Noi nu suntem de vina cu nimic

In acest moment Radu a dat in clocot, si a spus ca isi baga picioarele in banii lor. Eu mai ambitioasa am zis ca daca tot cotizez la stat lunar de peste zece ani, nu ma las pana nu le iau banii. Asa ca am completat cererea prin care ii rog frumos sa vina sa imi faca ancheta sociala, l-am trimis pe Ubi la mama naibii sa faca ce altceva decat copii dupa toate actele posibile si imposibile. Am primit bonus cererile ca sa le avem gata completate, pentru cand o fi gata mama ei de ancheta sociala, si in marea lor marinimie, nu mai trebuie sa mai vin eu din nou. Poate sa vina doar Radu.

Toate astea pentru:

150+230+ cat mama ei o fi de alocatie. Aia pana la 18 ani.

Acum vin intrebarile mele:

Ce treaba au ei cu copilul mai mare? De ce au ei nevoie de actele de incredintare? Care este rolul anchetei sociale? Ce urmareste sa stabileasca ancheta asta sociala? Ce suntem? Infractori? Daca nu esti casatorit in tara asta esti tratat ca un infractor, sau despre ce vorbim aici? Care este legatura intre dreptul unui nou nascut de a primi banii acordati prin lege si atatea hartii?

Sunt nu mai putin de OPT pagini de completat. Pentru niste bani care nu acopera nici necesarul de pampersi intr-o luna. Nu am luat in considerare hartiile pentru concediul meu de maternitate. Ala nu a intrat inca in discutie. Nu am vorbit aici decat despre alocatiile copilului.

De ce trebuie sa fim umiliti in halul asta? Pentru ca platesc luna de luna ca o idioata la toate bugetele posibile si imposibile? pentru ca m-a pus naiba sa imi cer drepturile ce mi se cuvin mie si copilului?

Concluzia: STATUL FACE TOT POSIBILUL SA NU DEA BANII. PUNCT.

Cu Chiti in parc

Nu de alta, dar domnisoara a fost cam defavorizata in ultima perioada.

Then & now

How sick can this be?

Ochi de lapte

Semne de viata

Am zece minute de respiro. Mi-e dor de blog, mi-e dor sa stau sa mai povestesc, sa mai citesc ce faceti voi, ce prostioare mai fac piticii vostri, pe unde va mai petreceti timpul liber (voi cei fara copchii). De dimineata de la ora 4 am reusit sa fur cinci minute si asta pentru nevoi stringente. In rest, mancarea se face pe apucate, peste capul copilului care se odihneste linistit in bratele mele. Televizorul a ramas singurul prieten. Daca inainte nu ma uitam de nici o culoare la televizor, acum in schimb ma uit de mi s-a luat. Ca daca vad un program de stiri le vad pe toate. De exemplu, am urmarit toata desfasurarea incendiului de la Sfanta Maria. Nu cred ca e persoana care sa stie mai multe detalii ca mine. Daca ati ratat vreo stire, dati-mi telefon. Va informez eu.

Nici acum nu am pace. David si-a descoperit parul, si se trage cu aplomb de el. Dupa care bineinteles ca il doare si urla cat il tin puterile. Dar nu-i da drumul. Este in perioada de veghe de peste zi, si desopera multe lucruri noi. Cand nu urla, mai zambeste. Si face gropite cand zambeste. Si apreciaza primele jucarii care fac galagie. Se uita cu niste ochi mari la ele si pe una a apucat-o azi de picior. Asta in timp ce cu cealalta mana isi apuca ditamai suvita de par.

Ce mai face David? Stranuta. Si cand o face, o face in stil mare. Serii de cate 3 sau 5. Nici mai mult nici mai putin. Sughita. Tot in stil mare. Singura varianta de calmare rapida e la sanul mamei. Totul se calmeaza la sanul mamei. Un calcul simplu arata ca sta in medie pe zi cam sase-sapte ore la sanul mamei. Si cand nu e la san, cauta. Ciuguleste. Pe oricine. Tricoul lui tati, pielea lui mami. Daca e in brate, ciuguleste. E o foame continua. Nici suzi nu ne mai linisteste, uneori. Pentru ca, da, papa suzeta, ceea ce uneori e o mare usurare pentru niste parinti terminati. Se simte si la greutate foamea asta. A reusit de la 2750 sa ajunga in doua saptamani la 3350. Deja am trecut si noi la categoria semigrea.

Gata pentru azi. David spune ca am ratacit destul prin virtual.

Miniaturi

si nu uitati de concursul "Vrem un nume pentru blogul nostru"!

Let the games begin!

Lume, lume, vremea Jurnalului din Burtica s-a dus. Incepe.... Ce incepe? Nu stim! De aceea, va cerem ajutorul! Asteptam sugestii, idei, propuneri. Orice! Organizam cu alte cuvinte: concurs!

Timp de o saptamana va punem imaginatia la treaba. Dupa care, un juriu de profesionisti va alege numele castigator. Care va primi si un premiu in afara de onoarea de a avea un blog botezat de el/ea. Nu spunem inca ce premiu pentru simplul motiv ca nu stim inca nici acest amanunt. Dar va fi unul cu siguranta!

Asa ca, va uram spor la imaginatie!

Viziune despre eurovision

Nu am nimic cu micul norvegian, care a fost de-a dreptul simpatic. Dar nu pot sa nu ma intreb oare chiar am gusturi atat de diferite de restul Eu ropei? Pentru ca eu cred cu tarie ca artistii din Danemarca, Suedia si Moldova meritau mult mai mult. Ca sa nu mai zic de Patricia Kaas care mi s-a parut ireala in tot showul asta. Asta la o prima strigare. Fata noastra nu ne-a facut de rusine si o pot baga si pe ea in categoria mentionata mai sus. Totusi, cred ca e ceva in neregula cu gusturile mele...

In rest ca intotdeauna, Scandinavia voteaza cu Scandinavia, tarile baltice intre ele sau cu Scandinavia dupa caz, fostii iugoslavi intre ei, ex-sovieticii intre ei, noi cu Moldova, Moldova cu noi, deci nu e de mirare ca astea sunt rezultatele. Oare cand vor fi alesi castigatorii dupa adevarata valoare si nu dupa proximitatea georgrafica?

Pentru final, o melodie din vremurile bune ale Eurovision-ului. Enjoy

Big sis & lil' bro in tandreturi

Put your hands up in the air....

And wave them, like you just don't care!

Prim plan

Povestea mea. A noastra. Durerile

Copilul meu sforaie satisfacut pe pieptul meu (pozitia o cunoasteti deja, e cea de aici), iar eu m-am apucat sa va povestesc totusi si restul zilelor petrecute acolo. Adica in spital. Care sunt cam talmes balmes in capul meu, oboseala avand un cuvant greu de spus in ultima perioada.

A doua zi, dupa plecarea de la terapie intensiva, la noua dimineata, in pofida sfatului doamnei Rodica, Kaiser peste asistentele de pe etajul 1, cum ca: sa fac bine si sa stau in pat ca ma pot duce la copil si la ora 12:00, m-am infiintat cu ajutorul unui scaun cu rotile la puiul meu.

Dragoste la prima vedere. Cred ca sunt cea mai cioara de pe aici, ca mie una mi s-a parut cel mai frumos bebe pe care l-am vazut. Incredibil de mic, am simtit exact ce am simtit si la Chiti. O frica imensa sa il iau in brate. Daca il scap, daca se sparge, daca nu il iau bine? Wake up, woman!

Tot din categoria: „Daca nu am de ce sa ma stresez, eu totusi gasesc un motiv de stres”, am dat directive acasa, sa mi se faca ceai de fenicul, chimen si anason, vreo doi litri minim, ca sa inceapa Fulga productia. Ceai pe care l-a baut pana la lasarea serii. A doua zi am luat-o de la capat. Rezultatul a fost ca de vineri dupa amiaza am inceput sa produc. In exces. Pentru ca oricum copilul nu manca inca la san. Asa ca Fulga s-a transformat in Mulga aka Pamela. Cu canalele blocate. Si m-am pus pe bocit. De dureri. M-am rugat de o asistenta sa imi desfunde canalele. Si a tot desfundat la ele pana mi-a dat sangele. Lucru pentru care i-am si multumit. La propriu.

Si dupa aia m-am conectat la o pompa. Profesionala. Cu piston. ProLactina o cheama. Cea mai tare din parcare! Avent e mic copil pe langa ea, Chicco e de doi lei. Pacat ca nu se gaseste decat in spital. Am reusit la un moment dat sa o iau in rezerva, desi am luat-o pe semnatura si am lasat copilul „gaj” la terapie intensiva, unde era cazat. De vineri dupa amiaza si pana luni am primit interdictie la lichide. De orice fel. Doar cat sa imi umezesc buzele am avut voie. Duminica am fost sub observatie toata ziua. Daca nu dovedeam ca mi-am imbunatatit vizibil situatia cu lactatia, nu primeam aviz de externare. Asa ca duminica s-a scurs astfel: sterilizat, comprese cu gheata, muls, vizita la copil, sterilizat, comprese cu gheata, muls, vizita la copil. Si tot asa. La 1 noaptea eram singura nebuna care mai bantuia pe holurile spitalului, ca sa duc un ultim biberon de lapte pentru domnul cazat cu un etaj mai sus.

Nu mai spun cat am bocit, ca nu are sens. As fi luat primul copil intalnit in cale, numai sa il pun sa suga, sa scap de durerile pe care le aveam. Inutil sa mai spun ca am fost la un pas sa creez un razboi intre etaje, pentru ca de la etajul 1 am primit directive sa nu imi pun sub nici o forma comprese reci, iar de la etajul 2 am primit directive sa imi pun ca numai alea ma salveaza. Cand am spus etajului 1 ce a zis etajul 2 si invers, tot eu am fost la un pas sa mi-o iau peste bot. Totusi, cea mai tafnoasa a fost domnisoara asistenta de la etajul 1 care mi-a zis in sictir ”Atunci de ce m-ati mai intrebat? Ca evident ca nu o sa ascultati o biata asistenta, ci o sa ascultati un doctor” . La asa atitudine, sigur ca n-am ascultat-o. Plus ca in dulcele stil spitalicesc romanesc, mi-a servit mai intai o portie de morala spusa pe un ton indignat spre ridicat, in loc sa vina cu idei si sfaturi. Dar, ce ma mira, oare?

Cam atat despre lupta mea de a ocoli furia laptelui. In final, adica azi, dupa doua saptamani, lucrurile s-au mai reglat cat de cat. Ranile sunt, durerea exista, surplusul exista si el in continuare, dar totusi, sunt departe de suferinta din spital.

Concluzia este ca desi ai experienta, poti sa o patesti rau de tot! Mai rau decat in cele mai negre cosmaruri ale tale.

Pui de cangur

Mesaj de la antipozi:

Dragilor,

Astăzi, 13 mai 2009, orele 11,50 AM (ora Australiei), am întâmpinat-o în afara burticii, pe mezina familiei Dumitru - Catrina!!

Greutatea - 3,260 kg și 50 cm lungime.

Și mami și bebe sunt bine.

Revenim curând cu poze și detalii.

Alina Nelu Maria Anna si Catrina

Sa-i dea Dumnezeu tot ce se poate mai bun de la viata! Sa fie sanatoasa, norocoasa, iubita, fericita si sa le aduca numai bucurii parintilor ei! Bun venit pe lume Catrina! Blogosfera te imbratiseaza cu drag! Felicitari mami! Si recuperare usoara!

Miki, you're next!

Operatiunea

Sunt doar de prezentare. In realitate, a impins 3 minute la el, timp in care trebuia in permanenta cineva sa verifice directia, nu de alta dar obstacolele desi existau nu erau luate in considerare. Copilul totusi nu a protestat. Dormea dus ce-i drept.

Bebe la purtator

To go or not to go

Ma bate un gand. Depeche Mode in weekend. Nu stiu insa daca as face fata la atatea ore in picioare. Nici prin cap nu mi-a trecut ca as avea vreo sansa sa merg. Si totusi... Uff, grea decizie!

Echilibru

Intre David si blogosfera.

Prima plimbare

si special pentru Nadina, cel mai mic impingator de carucior:

Mutrita de David

Mesaje umanitare

"Să vă spun drept, eu am acum doar 113.813 euro daţi la spital, toţi banii care s-au strâns în contul meu. Pe 30 aprilie am mai primit 150 de lei. Atât mai am în plus. Eu v-am spus mereu câţi bani am primit, că aşa este frumos. De aceea am să vă spun şi ce bani nu am primit, ca să nu credeţi că mint. Nu am primit banii promişi de la meciurile cu Dinamo. Dar nu sunt supărat. Nu-i nimic, se mai întâmplă. Cred că m-au uitat. Încă aştept banii de la teledonul meu de la Romtelecom, 9.980 de euro. Cred că mai durează un pic, până când plătesc oamenii telefonul. Iar de la Fundaţia Mereu Aproape am să primesc bani în rate, dar după 15 mai 2009."

Asta scrie pe blogul lui Stefanut. Nu pot sa cred! Deci hai sa o luam de la inceput si sa facem ceva. Ceva ca sa poata pleca Stefanut in Italia si sa se faca bine! Asta dupa ce ieri am scris ca a adunat toti banii. E trist ca sunt oameni care se joaca asa cu viata oamenilor. A unui copil. Asa ca un hei-rup e mai mult decat necesar. Deci adunarea!

In alta ordine de idei, am primit de la niste cunoscuti un mesaj la fel de disperat despre o fetita de 11 ani, cu aplazie medulara care are neaparata nevoie de sange, grupa AB4 pozitiv. Eu am AB4 pozitiv, iar luni ma voi interesa daca sunt apta sa donez, macar 200 de ml de sange. Grupa pe care o am este foarte rara, numai 2 % din populatia lumii o are, asa ca mesajul este chiar disperat. Cine mi se mai alatura?

Fetita este la spitalul Fundeni, sectia de Pediatrie , are 11 ani , se numeste Tudor Alexandra Mihaela si pâna la operatie face transfuzii zilnice. Tatal ei se numeste TUDOR GHEORGHE - 0745.406.098