6 luni

Epistola catre Sabina

Raspuns la intrebarea ei, cum sunteti: "Nasol. Bebe are bronsita astmatiforma chiti virusul gripal de sezon cu viroza la burta. Combinata alpina.. Eu tusesc ca un magar. Iar acc, siropuri ceaiuri bomboane de supt. Abia astept sa merg diseara la foto poetica, desi mi-e groaza ca iar trebuie sa plec daca il apuca pe bebe pandaliile. Tema nu am facut-o. Adica  am poze dar nu am apucat sa le sortez, aleg, trimit. Sunt needormita, obosita, vlaguita si slabita, iar fii-miu tine neaparat sa doarma doar pe mine. Acum iti scriu cu el in brate. Am palpitatii, habar nu am de ce, nua pot concentra deloc, mananc si slabesc.  In rest totul e perfect :) Ah, si azi face sase luni iar eu ma chinui de azi dimineata sa postez o nenorocita de poza cu el pe blog ca sa stie tot poporul ca am facut juma de an." copy paste si punct

Morcoveata

Adica mai pe romaneste si-a largit orizonturile culinare cu doua lingurite de morcov amestecat cu mar. Mutra satisfacuta spune tot, cred....

Brain washed

Deci, da, recunosc. Am creierii spalati. Recunosc asta, dupa ce la o sindrofie (botez), sambata, nu am fost in stare sa discut si altceva decat despre copii, recenta otita, carliontii lui Rebe, starile de agregare la nr 2 ale copiilor, medicatie, cursuri de balet, gradinita, optionale, vaccinuri samd. iar incercarea mea de a ma alatura unui grup care discutau si altceva decat "The K-topic" a esuat in mod lamentabil. Asa ca, trebuie sa ma trezesc. oricum simplul fapt ca am acceptat asta si cred ca sunt pe drumul cel bun. Spusei eu intr-un ton optimist.

Hottie

De la Fifi

Fifi ma pune la treaba sa fac bilant de wishes pe 2010. Pe 2009 nu-l mai pun la socoteala ca e pe final. Doar sa se termine cu bine si cu sanatate maxima (ca sa fiu in tema ultimelor posturi!). Acelasi lucru il doresc si pe 2010. Pentru inceput. Dupa care ar mai fi:

• sa termin cu bine fotopoetica
• sa termin cu bine asebussul
• sa ajung in ceea ce se prefigureaza a fi honey moon-ul meu si al lui Radu (nu, nu ne-am casatorit, dar suntem intr-un "desperate need" de o vacanta in doi), adica in rezidentiala din Atlanta din aprilie (cu un pitstop de shopping la NY)
• sa ii vad pe U2 la Bruxelles pe 22 septembrie (Oh, yeah, Fifi!!!)
• sa ajungem si la o mare mai eleganta decat cea neagra, si sa stau intinsa pe un sezlong cu un mojito intr-o mana si o carte buna in cealalta mana
• un sal burberry
• si pentru ca trecerea dintre ani sa fie mai lina, imi doresc o partie! Da' una buna, austriaca, pe care sa imi reamintesc senzatia aceea perfecta de plutire.

Cam atat doamna Fifi. Lista adevarata e lunga, dar cine are timp sa o scrie? Plus ca v-ati speria de ce scrie prin ea!

Fotopoetica. Inceputul

To take a photograph is to align the head, the eye and the heart. It's a way of life." Henri Cartier – Bresson

Aseara a fost primul curs de Fotopoetica. Prima reactie este bulversanta. Intrebata fiind seara tarziu de Radu, cum a fost, nu am fost capabila sa raspund la intrebare. Pentru ca pur si simplu nu poti. Bulversant a fost pentru ca mi-au luat tot ce stiam despre fotografie si au dat cu ele de pamant. Si inca cum! Cu o finete si o delicatete cum nu am mai vazut pana aseara. Au vorbit despre lucruri simple, frumoase. Despre smerenie, umilinta, piosenie. Despre frumusetea pe care o gasim in fiecare clipa, in fiecare loc. Despre suflet, viata, inima, emotie. Despre cum sa fim mai buni si cum sa daruim valoare si frumusete la randul nostru. Despre spectacolul vietii, lumina, culoare, forme, atmosfere, contradictii. Despre lucruri marunte si poate insignifiante. Despre detasare si deschidere. Nu au spus lucruri noi. Dar felul in care le-au spus, a trezit in mine senzatii noi, nebanuite, iar perspectivele s-au schimbat. Si am stiut ca mi-am gasit locul si oamenii alaturi de care sa invat.

my baby boy is back!

meniul zilei

Pe scurt

Ca am tot vrut sa ma laud, si nu am apucat. Puteti sa cititi despre mami si Rebecca, aici, la atelierele creative ale Valentinei.

Noi am mai trecut peste inca o noapte, de data asta cu bine. David are momente dupa ce il punem in patut, cand tuseste din cauza secretiilor, dar se pare ca nu il deranjeaza prea tare, ca isi respecta cu sfintenie somnul. Eu in schimb m-am autoexilat la trei dimineata pe canapea in sufragerie, pentru ca tusesc mai rau ca un magar, si am dormit iar pe apucate si din bucati. Rebecca tuseste si ea, si bineinteles ca azi dimineata a vomat cele trei lulele de apa pe care le bause cand s-a trezit. Toti trei luam antibiotice, asa ca sper sa ne refacem cat mai curand. Sanul nu l-a acceptat inca, dar dupa cum am mai zis il las in ale lui. Cand s-o decide ca il vrea, al lui este, il asteapta, nu pleaca nicaieri. A mancat dimineata vreo 220 de ml cu seringa, ceea ce este extraordinar. Inca mai sunt momente de "ups&downs", dar cel putin acum stim ce are. Oricum stresul este inca mare, si fiecare moment mai cu crize ne baga pe toti in o mie de intrebari. Deja stie ca eu sunt terorista cu medicamentele (mai ales cu picaturile de nas si cu batista), stie cand il punem pe masa de infasat ca urmeaza o sesiune de medicatie, si deja incepe si se agita. Isi recunoaste de la distanta ambalajele de la medicamente (!), chiar daca sunt in alte locuri puse decat in dormitor, si reactioneaza facand niste ochi mari si panicati. In toata valtoarea asta, nu am mai apucat nici sa spun ca de joi incep Fotopoetica, poate cel mai prestigios curs de fotografie din Romania.

a mai trecut o zi. au aparut cateva zambete, niste hohote de ras urmate de unele de plans. a mancat doar cu seringa, nu vreau sa il stresez cu sanul. am remarcat ca daca sunt fericita dau productie dubla la muls! in rest sunt walking zombie, intinsa ca un arc, gata sa atac (din pacate nu e punctul meu forte aici). astept sa vina si caca cel galben, ca am decis ca verde nu e oculoare potrivita pentru un caca sanatos. ma duc sa ma culc, ca noaptea trecuta mi-am petrecut-o in genunchi pe marginea patului rugandu-ma sa se faca bine biloiul nostru. si astept momentul cand se va arunca din nou pe sanul meu.
va multumesc pentru sfaturi, suport si mesaje! nu pot comenta de pe telefon, deci nu am cum sa raspund. inca o data multumesc, sunteti minunate!

noutati

a mancat vreo 15 seringi de cate 10 ml de lapte in doua reprize. am fost la orl, i-a curatat la microscop urechea de puroi, i-a mai facut o incizie mica si i-a pus antibiotic. a fost super cuminte si curajos. e mai prezent de cand a mancat parca, asteptam acum sa vedem cum evolueaza azi si cu mancatul si poate mai pe seara il pun si la san. acum doarme. cam atat momentan

va rog mult sa imi spuneti daca vreuna din voi ati avut momente cand copilul nu a mancat deloc. david deja are 15 ore de cand nu s-a atins de san, iar eu pot spune ca sunt disperata.

Febra. Novocalmin. Iar febra. Urlete. Plansete. Maraieli. Suparari. Muci. Medicamente. Urlete. Iar febra. Iar novocalmin. Doctorita. Intors copilul pe toate partile. Iar urlete. Medicamente. Urlete. Tipete. Iar febra. Iar urlete. Iar novocalmin. Plansete. Necontrolabile. Neconsolabile. Otita.

Umbrele trecutului

Imi place sa ma uit prin fotografii vechi. Vad acolo oameni, exact asa cum au fost ei surprinsi la un moment dat in timp. Pret de o clipa, esenta lor este inghetata intr-un instantaneu. Atitudinea, privirea, gestica raman intiparite pe veci pe o hartie ingalbenita de trecerea anilor. Ma intriga istoria din spatele fotografiei. Anii petrecuti de fiecare persoana, copilaria, adolescenta, maturitatea. Lucruri banale, cum ar fi spalatul mainilor sau felul in care se salutau. Momente importante sau mai putin importante, dar care au definit si definitivat persoanele care au ajuns intr-o anumita fotografie. Si uneori, uitandu-ma prin fotografii vechi vad persoane complet diferite de cele pe care le cunosc in prezent. Cand pierdem lucrurile cu care am plecat la drum? Cand incetam sa mai fim cei care eram candva? Cand realizam oare ca cei care ne privesc dintr-o fotografie veche sunt doua persoane complet diferite? Realizam oare asta? Si daca o facem la un moment dat, incercam sa schimbam ceva in noi? Ne oprim oare sa analizam ce, de ce, cand, cum si cine? Vrem?

Feminism. Huoooo!

Cam asta se aude in coada acestui cuvant in zilele de azi. De ce? Pentru ca se intampla acelasi lucru care se intampla peste tot in lumea asta. Oamenii dau conotatiile pe care le doresc. Asistand la discutiile din ultimul timp care au degenerat in ultimul hal, nu pot decat sa ma simt un pic lezata in amorul meu propriu de feminista de moda veche. De ce? Aveti rabdare sa cititi pana la capat, inainte sa aruncati cu oua in mine.

Mai intai, definitia acestui cuvant :

Feminismul este o doctrină teoretică şi de acţiune care revendică lupta împotriva inegalităţii de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea şi extinderea rolului şi drepturilor sale.

Sursa: Wikipedia

Sunt de moda veche, pentru ca sincer promovez egalitatea in drepturi si sanse a femeii. Ma indoiesc ca toate femeile care s-au luptat de-a lungul anilor pentru libertatile de care ne bucuram noi azi, au avut in gand ca se vor lupta pentru ca noi sa avem dreptul de a avea un comportament de animal de prada. Sau ca au luptat pentru ca noi sa purtam ultra mini si high heels cand avem 200 de kilograme. Nu. Ele au luptat pentru ca noi sa avem libertatea de a alege. De a alege intre un milion de optiuni. De a alege si punct. Feministele adevarate din ziua de azi se lupta pentru a salva de la moarte femei din lumea intreaga. Pentru ca exista inca tari in care simplul fapt de a te naste femeie te condamna din primele secunde de viata. Asta este feminismul.

Ceea ce am vazut eu azi pe bloguri este o bataie de joc. Feminism nu inseamna sa judeci alte femei despre alegerile lor. A fi feminista nu inseamna sa petreci trei ore in fata oglinzii pentru a fi perfecta si sa umbli non stop aranjata chiar si cand te duci sa iei paine. Aia te transforma in Adonis. A fi feminista nu inseamna nici si sa te iei la tranta cu barbatii, in trafic, la meci, la servici, in cariera. Aia inseamna sa fii barbata. A fi feminista nu inseamna sa iti arogi niste drepturi, de a judeca alte femei si de a le improsca cu noroi, doar pentru ca au o parere diferita de a ta. Aia inseamna sa fii ipocrita. Si ca de obicei, mi s-a mai demonstrat inca o data, ca noi, femeile, suntem cea mai nenorocita specie de pe pamantul asta. Pentru ca noi nu stim decat sa dezbinam, sa ne certam, sa ne judecam si sa ne criticam. Pentru ca pentru noi, totul este competitie.

Sa fiu mai slaba decat. Sa fiu mai inteleapta decat. Sa fiu mai fericita decat. Sa fiu mama mai buna decat. Sa produc mai mult decat. Noi nu stim decat sa ne raportam una la alta. Si cand ne raportam nu stim sa tragem invataminte, ci stim sa criticam, sa desfintam, sa minimalizam, sa ridiculizam.

Feminismul este despre unitate. Care noua ne lipseste cu desavarsire. Deci nu suntem feministe. Dar deja stiam asta. Asa ca raman eu, cu feminismul meu prost inteles, sa sper, ca poate candva feministele fervente vor intelege ca nu trebuie decat sa fie femei si sa ajute nu sa critice, iar antifeministele vor intelege ca nu e nimic rau in a fi feminista si a incerca sa iti ajuti consoartele mai putin norocoase.

Feminismul este despre a face lucrurile mai bune. Despre schimbare. In mai bine. Nu din bine in alt bine. Pentru ca binele pentru o mama convinsa nu este acela de a fi femeie de cariera. Deja ea beneficiaza de feminism, pentru ca a obtinut sau s-a nascut cudreptul de a isi alege binele ei. Schimbarea in mai bine este aceea in care femeile castiga drepturi pe care nu le aveau anterior. Despre asta este esenta feminismului.

Presiuni pe femeile din ziua de azi? Care presiuni? Presiunea de a avea un job, de a face bani, de a avea casa, toale Zac Posen si pantofi Manolo? Presiunea de a face unul, doi copii, de a avea grija de ei 24/24, de a curata casa in timp ce ii hranesti de a fi gospodina perfecta? Presiunea de a arata ca Nicoleta Luciu sau Kate Moss? Helaaaaauuuuu!!! Astea sunt doar in mintea fiecareia. Noi punem presiune pe noi insine. Ne raportam vrem nu vrem pana in cele mai mici detalii, fara sa ne dam seama deseori, la absolut orice facut de altcineva. Indiferent ca e vorba de placinta pe care o facea mama candva, sau de blugii purtati de "X" ieri la terasa. Si de aici pana la competitie nu e decat un pas. Si vin eu acum si intreb: pentru asta s-au luptat feministele? Sincer?

Sunt feminista, in aceeasi masura in care sunt femeie, mama, iubita, ecologista, soferita, masteranda, fotografa, fiica, microbista sau shopaholica. Si sunt feminista pentru ca eu cred ca femeie trebuie sa aiba drepturi egale cu ale barbatilor. Peste tot in lume. Atat.

Asa ca, tabere, nu mai transformati feminismul in arma de atac, pentru ca ne dam singure foc la valiza.

hmmmm.....

Vin si eu sa ingros randurile nasurilor infundate si sa imi aduc umila contributie la productia mondiala de muci. Astept un calduros welcome din partea celorlalte membre ale acestei selecte comunitati, o tona de batistute de unica folosinta, un paracetamol (ca mai mult nu imi permit), un ceai earl grey (cat mai am gust si miros, dupa aia accept orice este cald). Si cu speranta ca ne vom face toate bine cat mai repede cu putinta, va las cu revelatia ultimelor zile:

Interviu cu Chiti

Intrebarile astea au circulat ca o leapsa prin blogosfera, le-am preluat si eu, atata doar ca eu am adaptat varianta scrisa la una vizualo-auditiva. Deci:

Lovely

PIXAR - Partly Cloudy
Vezi mai multe video din Film

Masura valorii

Acum doua zile am primit un mail, de la o doamna, redactor la feminis, care m-a anuntat ca bloul meu a fost introdus intr-o lista de 101 bloguri pe care merita sa le citesti. Mi se pare fantastic, extraordinar si de necrezut ca am ajuns acolo in asa de scurt timp. Si stiu ca nu sunt la Oscaruri, dar va multumesc voua, celor care ne cititi in fiecare zi, pentru ca fara voi, blogul nostru nu ar fi ajuns asa departe!

Mai multe despre asta, gasiti aici.