Teddy Bear

Prima lectie

Deci am fost... La schi. O singura zi, pentru ca in ziua urmatoare a inceput marele dezghet. Si iata si dovada ca ne-am urcat pe schiuri. Si, mai mult decat atat, ca ne-a placut!

De Craciun.

Nu ne lungim prea mult, spunem doar: Craciun Fericit si linistit. Si sanatate cat cuprinde! Restul.... sunt detalii!

Cu drag,

David, Rebecca, Bogdana si Radu.

E oficial, suntem mafioti!

Am aparut la ziar! Capisci?

A doua zi...

...la munte. Relaxare pentru noi, care inca nu ne-am revenit din iuresul bagajelor. Dimineata de dinainte s-a desfasurat previzibil, cu chinuri reusind sa facem aranjamentele necesare, astfel incat sa mai incapa si oameni in cele doua masini in afara de pungi, pachete, pachetele, bagaje, saci, cutii, caserole si castroane (da, am plecat cu salata boeuf handmade de acasa!). Doua masini arhipline, una refuzand sa urce drumul inzapezit la destinatie. Am convins-o dupa ce ne-am opintit patru oameni in fundul ei. Trei oameni au carat timp de mai bine de o ora bagajele in casa, iar alti trei oameni le-au facut loc cu greu in frigidere. Avem provizii cat sa ne ajunga pana la Paste.

Intre timp, Chiti si-a redescoperit jucariile ramase pe aici, s-a apucat de pictat, si-a pictat rochia, masa, perdeaua, mainile si cam tot ce a avut nenorocul sa fie prin preajma. David a stat cuminte, facand ce face el mai bine: chiote urmate de tuse si stranuturi, un pic de haraiala. A analizat fiecare colt de casa, s-a uitat circumspect la tot ce i-a iesit in cale. Dupa care, a tras concluzia ca e la fel de bine si aici ca si acasa, si a revenit la sentimente mai bune, incepand sa rada cu gura pana la urechi din te miri ce.

Deci, revenim, a doua zi la munte. Cer senin, ultra senin, albastru tipator, soare orbitor, zapada la fel de orbitoare. Copilul mic a ramas in casa, pana la noi ordine. Copilul mare a facut o incalzire, pregatire pentru ziua de maine cand se va urca pe schiuri. Astfel, in vederea obisnuirii cu zapada,

Chiti a facut ingerasi: A aranjat papusa pentru o plimbare scurta: A deschis drumuri: Si la final, o poza care nu are descriere sau explicatie, dar mi-a placut atat de mult incat trebuie sa o share-uiesc cu voi. Sa vedem ce-o iesi maine, in ziua cea mare, ziua incaltarii claparilor. Si, la final, ca sa nu facem discriminare, un David foarte concentrat, el stie pe ce: Si acelasi David, de data asta pregatit de fiesta. Ole!

Amintiri

Acum 20 de ani, intr-o dimineata friguroasa de 18 decembrie tatal meu ma ducea la aeroport. Urma sa plec la Cluj la bunica mea, la fel cum faceam in fiecare an, vara si iarna. Avionul cu care am plecat eu a fost ultimul care a decolat de pe Baneasa in ziua aia. Aeroportul s-a inchis. Revolutia incepuse sa isi faca simtita prezenta. Ai mei au crezut ca sunt mai in siguranta acolo, insa s-au inselat ca s-a tras intr-o veselie in Gheorgheni, unde statea bunica mea. Nu la fel ca in Drumul Taberei, dar cam pe acolo.

Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri, ziua de 25 decembrie, si nu pentru ce s-a intamplat cu cuplul dictatorial, ci pentru ca atunci am vazut prima data "Pe aripile vantului".Iar mintea mea de copil a asociat filmul cu libertatea. Si m-am indragostit pe vecie de eroina, de film, de tot ce reprezinta el.

Imi amintesc cum saream prin camera inalta si racoroasa, cum scartaiau podelele sub picioarele mele si cum strigam "Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e".

Imi amintesc de Loredana si de Ion Caramitru cu al lor "Buna seara iubito".

Imi amintesc cum bunica reusise sa vanda dupa mai bine de jumatate de an casa in care traia de peste 30 de ani. Bunicul murise cu un an in urma, iar ea nu mai reusea sa faca fata la ditamai gradina si casa. Si luase decizia dureroasa de a vinde. Si a vandut-o in ajunul Craciunului, pentru suma de 300.000 de lei. Pe care cumparatorii i-au dat-o in bancnote de 100 de lei. Imi amintesc si acum teancul de bani, cum l-a pus bunica intr-un cos, si l-a acoperit cu o patura mitoasa. Iar cosul l-a uitat peste noapte....afara. Iar dimineata a fost la un pas de a face infarct, cand si-a dat seama cat de neatenta fusese.

Imi amintesc multe alte momente din acel decembrie. Aproape fiecare clipa este dureros de prezenta in mintea mea. Pentru mine a fost ultima vacanta petrecuta acolo. Doar eu cu bunica. Dupa ce a vandut, bunica s-a stins incetul cu incetul, tanjind mereu dupa locurile pe care le-a lasat in urma, unde isi traise mare parte din viata, unde isi crescuse cei trei copii, unde isi crescuse si doi nepoti. S-a simtit dezradacinata, mutata de la Cluj la Bucuresti, si apoi inapoi. Iar pe 11 septembrie 1991 s-a stins si ultima suflare din ea.

Pentru mine Revolutia a insemnat un punct de cotitura in viata mea. Unul un pic diferit de cel al majoritatii. Si 20 de ani mai tarziu, imi savurez libertatea castigata atunci, dar ma incearca un gust amar, cand vad ceea ce pot numi pe drept "marea sfidare nationala" care se petrece sub ochii nostri.

Beautiful things

TIROIDECTOMIE

="Ablatie chirurgicala a unei parti sau a totalitatii glandei tiroide."

Cam asta ma asteapta pe mine intr-un viitor destul de apropiat. Ultima echo a aratat un nodul dolofan de 3 cm lungime pe lobul drept, care intr-un an si jumatate a crescut cu 9 mm. Nodulul este ok, arata bine, nu are intentii de a deveni malign, dar totusi trebuie scos. De fapt, practica arata ca tot ce trece de 2 cm se scoate. Si cum nici lobul stang nu este mai breaz si are si el un nodul (puiut, ce-i drept, de "numai" 6 mm), daca scoatem, scoatem tot. Plus, analizele au aratat ca am inceput sa dezvolt si o tiroidita autoimuna (hmmm, cam des incep sa aud cuvantul asta urat prin blogosfera...).Nu e rau, nu ma plang, dar parca totusi se putea si fara. Adica fara noduli. De la bun inceput.

In martie repet analizele si ma duc si la un expert in materie si mai vedem atunci.

Altfel, azi mergem la homeopat. Pentru cei doi si cred ca si pentru mine. Mai ales ca am auzit ceva cazuri in care nodulii s-au retras dupa tratamente naturiste sau homeopate.

Alba ca Zapada

Si l-a dorit si l-a primit. De la Mos Nicolae. Si de atunci este in stare sa si doarma cu el. Voila, o Alba ca Zapada mai putin supla, dar muuuult mai sarmanta!

Ciocanelul si pasarica

Pasiune mare pentru amandoua! Nu le mai da drumul toata ziua din maini!

UPDATE FFF important: De aseara suntem mobili. Am experimentat pentru prima oara mersul de-a busilea. Dar nu cum vi-l imaginati, ci in marche-arriere. Se putea oare sa o ia inainte? Noaaaah!

Fara cuvinte

Nu am vrut nici eu si nici Radu sa vorbim despre asta pe blog, pentru ca ne-am considerat mereu ca facand parte din majoritatea tacuta, care va schimba ceva in tara asta. NU prin vorbe ci prin fapte. Nu s-a intamplat. O mare parte din majoritatea asta asa a si ramas. Tacuta.

Pe scurt, avem conducatorii pe care ii meritam. Se pare ca dupa 20 de ani inca suntem in bot la o fasole cu carnati, urmam pe ala care zambeste mai tamp si care se comporta la fel ca majoritatea, adica grobian. Imi pare rau ca iar duminica a trebuit sa merg sa aleg raul cel mai mic, imi pare rau ca pana la urma nici nu a contat, ca tot raul cel mare a castigat.

Imi pare rau si imi cer scuze catre copiii mei ca nici de aceasta data nu am reusit sa aduc o stabilitate. Imi pare rau ca inca cinci ani vom fi condusi de pipite blonde de golden blitz, de succesuri de dorobanti, de mitocani care striga "tiganca imputita" si jura stramb pe biblie, de papagali care repeta mot-a-mot ce spun stapanii, de dulai si ciocoi. Alternativa nu era nici ea mai breaza, dar insemna macar o schimbare. Eh, uite ca mai stam cinci ani in mocirla. Iar gandul meu si al lui Radu acela de a pleca fara sa ne mai uitam inapoi se contureaza din ce in ce mai puternic. Nu mai vreau sa stau in tara asta, in care jumatate au preferat un neaderthalian. Asta nu e tara mea. A copiilor nostri nici atata! Mi-e sila de tara asta si de majoritatea oamenilor care o populeaza. Mi-e sila pentru ca m-am saturat sa ofer 24 din 24 respect catre altii, si sa nu primesc respect deloc inapoi. M-am saturat sa vad cum unii incearca sa cladeasca ceva, sa schimbe si vin altii si distrug totul in calea lor. Atat am avut de spus. Ce mai e de spus, spun cei de la Parazitii:

A good year

La multi ani ... acestui blog, deoarece in ziua de 7 decembrie in urma cu un an aparea prima postare a Jurnalului din burtica. Remember aici: Burtica.

S-au intamplat multe in acest an. Am descoperit o lume cu totul noua, minunata. V-am descoperit pe voi, cele care imi sunteti in acest moment mai apropiate decat multi prieteni de o viata. Voi care ma sfatuiti, ma ajutati, ma incurajati, ma suportati, ma cititi si ma mai si criticati uneori. Va stiti, da?

In acest an, am trecut printr-o sarcina, o nastere, sapte luni de viata ale lui David care mi-a completat viata si a imbogatit-o. Am trecut printr-o cununie simpla, frumoasa care a adus multa liniste in viata mea si un botez ca-n povesti. Nu vreau sa fac vreun bilant, nu sunt fana bilanturilor. Pot sa spun doar ca... a fost un an bun!

Trupa de soc. News. Wish list pentru Mosu

Acum o luna, cand cica mami invata pentru examenul de DSM (Decision support models - este la fel de cah precum suna!): Si acum trei zile, dupa ce baghetele magice din prima imagine s-au pus serios pe treaba si au metamorfozat cele doua mimoze. O parte din par a migrat catre scalpul lui David, iar o kilogramele lui mami au migrat si ele si s-au depus generos pe burtile celor doi frati. Cu sanatatea suntem stationari, in sensul ca dupa ce am avut iar o cadere la inceputul saptamanii cu David si ne-am facut iar bagajele pentru spital, ne-am mai revenit. Se pare ca infectia l-a afectat mai puternic decat s-a crezut la inceput, iar recuperarea este mai anevoioasa. Acum cu voia bunului Dumnezeu ne-om face si noi bine mai devreme sau mai tarziu. As prefera mai devreme, dar nu cred ca-i dupa mine. Inca avem momente de ups&downs, inca este greu, multe medicamente, tratamente multe cu aerosoli (de care ne-am saturat si eu si el si Ubi si toti), inca, inca, inca.

Uitandu-ma in urma la tot ce s-a intamplat in ultimele doua luni si jumatate, nu pot sa spun ca vreau decat sanatate de la Mosu. Nimic altceva. Sanatate, sanatate si iar sanatate. Cate o felie pentru fiecare. Una mai mare pentru David. Si pentru Rebecca. Ah, si o poza pentru Diana, prin care imi exprim dorinta de a detine si-un sling fix, care mi-ar fi tare de ajutor prin casa, mai ales ca de cele mai multe ori David sufera de singuratate, si asta e un mod perfect de a impaca si capra si varza. Gata! Sa aveti parte de toate cele bune de la Mosu, sa va bucurati de cadouri, de cei dragi si sa intampinati sarbatorile cu usa si inima deschise, bunataturi pe masa si sanatate maxima!

Loc de mers cu copiii (daca sunt sanatosi!)