Sa ne amintim, sa ne reamintim si, si mai bine sa nu uitam niciodata.
Pentru ca eu nu pot sa uit cum aproape toata copilaria nu mi-am vazut tatal, pentru ca era pe santier, ca sa fie observat si sa aiba sansa la o promovare. Sansa care pana la urma a aparut doar dupa ce si-a primit carnetul de membru. Pentru ca altfel era insemnat. Un unchi in inchisoare, dizident si inca unul fugit in Franta erau indeajuns sa te tina cuminte cu capul la cutie.
Pentru ca nu pot sa uit cum eram trimisa la Cluj la bunici, si odata cu mine plecau kilograme de alimente, de la zahar, la faina, carne si altele, ca acolo erau rationalizate absolut toate, pana la unt si paine.
Pentru ca nu pot sa uit cum in 1989, trei luni, zi de zi am facut repetitii in niste conditii cel putin mizere pentru a aduce un omagiu partidului si conducatorului iubit. Si nu pot sa uit pachetele cu sandvisuri cu carne cu viermi pe care le primeam pentru eforturile depuse.
Pentru ca nu pot sa uit lipsurile, de toate felurile, de la apa calda la vata care ajunea sa fie inlocuita cu carpe o saptamana pe luna.
Pentru ca nu pot sa uit ca pana in 1992, primavara nu am avut televizor color si am si acum imaginea unui teren extrem de verde in fata ochilor, caci, da, primul lucru vazut la tv a fost o finala de cupa UEFA, dintre Ajax si Torino. Si imi amintesc dungile rosii si albe ale celor de la Ajax si verdele intens al gazonului.
Pentru ca nu pot sa uit multe. Cum au adus ai mei acasa o fituica (,) care tot circula pe sub mana, cu perle scrise de copii. Iar eu copil fiind, mi-a placut atat de mult o expresie citita acolo, ca am folosit-o in prima lucrare de la romana. " Socialismul a fost cladit pe oasele strabunilor nostri". Iar ai mei mi-au tras o cearta atunci vecina cu bataia, si atunci abia mi-am dat seama de teroarea care le guverna viata.
Nu, nu pot sa uit. Caci atat de multe ne-au lipsit, de la lucruri la cel mai de pret lucru pe care il are un popor. Libertatea. Libertatea de a vorbi, de a gandi, de a te exprima. Si cum poti sa explici asa ceva? Cum poti sa explici cum era inainte unor persoane care nu au stiut si nici nu concep o lume fara libertate? Cum ar putea sa inteleaga?
nu cred ca cei ce nu au cunoscut acele vremuri pot sa inteleaga... pentru ei amintirea acelor vremuri este o poveste, pe care o asculta cu zambetul pe buze.
RăspundeţiŞtergerelegat de uitare, mai sunt si altii care nu vor sa dea uitarii acele vremuri, dar mai ales sacrificiul facut in decembrie 89: În seara asta la ora 7 ne vedem la fântâna de la Arhitectură să aprindem o lumânare pentru eroii din decembrie 1989. Nu e nici flashmob, nici marş, nici protest. E doar o comemorare. Aprindem candele pe ghizdul fântânii, stăm 5 minute şi mergem acasă. (http://www.facebook.com/pages/Dragos-Bucurenci/373601541987)
Si sunt unii care spun ca se traia mai bine... Fara sa isi dea seama ca nu aveai dreptul sa vorbesti...Frumos spus, Bogdana.
RăspundeţiŞtergeregabi, si noi mergem la Universitate
RăspundeţiŞtergereBogdana, daca ai avea idee ce greu mi-e sa le explic colegilor mei care s-au nascut si au crescut in libertate cum au fost vremurile alea, lor li se par niste basme interesante, pentru ca nu li se pare posibil ca undeva pe lumea asta cineva poate sa traiasca in acele conditii. Mie in schimb mi se pare foarte frumos faptul ca desi am crescut saraci lipiti si fara stimulii din ziua de azi si fara libertate, totusi am fost crescuta in respectul unor valori si asa, mai pe ascuns, am avut acces la informatie si la libertatea gandirii, taica-meu bietul avea probabil un dosar gros de tot pe la baietii aia, dar asta nu l-a impiedicat niciodata sa fie un om cu spirit liber, creier si foarte mult suflet. Si asa m-a crescut si pe mine, m-a invatat ca gardurile pot opri doar lucrurile, nu si gandurile...
RăspundeţiŞtergereRemeber.
RăspundeţiŞtergereGraiesti frumos.
Eu am prins prea putin. Am fost la o varsta frageda in perioada de sfarsit al erei de aur, nu pot avea o parerea obiectiva. Perioada aia o vad prin ochii de copil.
Tata cadru militar, tataia cadru militar...nici in biserica nu aveau voie. Botezul meu si al sorei mele l-am facut acasa (cre'ca d'aia nu prea sunt eu "dusa" la biserica :D ), mai mereu plecat de acasa, iar cand venea imi aducea ciocolata chinezeasca. Doamne ce buna mai era!
Amintiri de copil! :)
O lumanare pentru cei care nu mai sunt!
Tot respectul pentru suferinta celor care au ramas in urma.
Speranta pentru cei care or sa vina!
Stii cum le poti explica? Ii trimiti o saptamana in Coreea de Nord. Poate numai asa sa inteleaga.
RăspundeţiŞtergereAi scris foarte frumos, felicitari.
Pacat ca suntem din ce in ce mai putini care ne amintim ...