Noua luni

Noua luni a stat in burtica. Noua luni face azi. Este revelatia vietii mele. Daca la Chiti eram un pic imatura si nepregatita, si totul a fost de-a valma, de cand s-a nascut, la David sentimentele au venit la gramada, dar am avut si maturitatea necesara pentru a le decanta. Si, Doamne ce de sentimente! Ce feerie, cata frumusete, cata forta! Dupa noua luni, inca ma uit la el non stop, si ma minunez. Ma minunez de cat de frumos este (iar pe Radu il exasperez uneori din cauza asta). Ma minunez de pielea lui fina si dulce, de mirosul lui de bebelus, de felul in care ma priveste, ca si cum I am the only one, de cum i se lumineaza fata cand ma vede, de rasul cristalin si natural cand il gadil, de chiotele pe care le trage cand e bucuros, de absolut orice nimic pe care il face sau nu il face.

Este baiatul lui mama, este mamos pana la Dumnezeu si nu stiu ce o sa ma fac cu el. Este complet dependent de mine, se lipeste ca timbrul de scrisoare si nu mai imi da drumul. Si nici eu. Ma soarbe din priviri si e fantastic sa stii ca pentru cineva esti lumea intreaga!

Nu o sa il mai laud, pentru ca orice ar fi sunt subiectivitatea intruchipata. Ma bucur doar ca e sanatos, ca e vesel si ca fiecare zi alaturi de el este o minune. Si ma bucur ca sunt mama lui!

What's in my bag

Vulpita m-a provocat sa spun ce se gaseste la mine in geanta. Eh, iata si continutul: laptop, carte pentru scoala, cablu laptop, telefoane, modem, pixuri multe multe, servetele umede si uscate, gel pentru dezinfectat mainile, portofel, un lipgloss inutil, un luciu de buze la fel de inutil, un rimel, o sticla de aloe (nelipsita de altfel), cheile de la casa si masina, ochelarii de soare, deodorantul si parfumul Aqua Allegoria Herba Fresca. De obicei mai coexista cate un pampers de al lui David, servetele umede Sanosan, cate un mini-bebelus de-al lui Chiti, biscuiti de-ai lui Chiti, ochelarii de vedere, cutia lentilelor de contact, uneori si solutia de lentile, aparatul de fotografiat, si foarte rar eternul inutil Ipod. Ma bucur nespus ca nu mai exista de un an jumate bricheta si tigarile. Cantareste peste 3-4 kile, dar cum am un flacau de zece kile, geanta e chiar ca un fulg. Mai departe catre tiza, Raluca si Sabina. Hai sa va vad!

Petrecerea

A fost acum o saptamana, dar efectele inca mai persista prin casa. Eu personal am inceput sa gatesc marti si am terminat miercuri. Printre oale si cratiti am umflat spre 100 de baloane, ba cu gura ba cu pompa. Nu ar fi fost asta vreo problema (cu toate ca am niste plamani curati, la un moment dat am cam ramas fara aer in ei) dar faptul ca a trebuit sa si fac aproape 100 de noduri, mi-a terminat buricele degetelor. Tortul a fost demential ca de obicei, desi si aici am avut o nedumerire mare de tot: de ce sapte pitici mici de 200 de grame din martipan dubleaza costul compozitiei la trei kile de tort?

Chiti a primit un bebe care face snorkeling, cu tot echipamentul aferent, ochelari, inotatoare, tub de respirat, multa plastelina, o minune numita Moon Sand (pe care intre noi fie vorba va sfatuiesc sa o evitati) si foarte foarte multe hainute si balerini (recunosc, am profitat din plin de reducerile zdravene de la Zara). S-a mancat, s-a baut, s-a glumit, s-a chiuit, s-a petrecut la greu. Astea sunt pozele, cateva din ele, intr-o dispunere aleatoare, dar elocventa. O sa revin si cu pozele facute la felurile de mancare, care au fost excelente (si nu spun eu asta ca-s facute de mine), si pentru care tin in mod special sa le multumesc lui Jamie Oliver pentru retetele geniale si celor de la Jurnalul si Curtea Veche ca le-au publicat.

Suntem la foc continuu. La trei zile se mai iteste cate un dintisor. Party all night long and all week long. In noaptea asta il asteptam pe numarul trei.

Record

In momentul asta sunt cu 50 de grade mai putin decat nivelul meu de confort. Nivelul la care eu ma simt bine, sunt fericita si infloresc. In momentul asta inteleg de ce ursii se duc sa hiberneze. Si eu as face acelasi lucru. Ma treziti la vara, da?

AVATARIZE YOURSELF

Mandria de mama

Mandria de mama nu se compara cu nimic. Este cel mai tare sentiment cu putinta. Cel putin cam asa l-am perceput eu. Adica ce poate fi mai tare decat sa simti ca creatura aia care a prins viata, a crescut in tine timp de noua luni iti arunca mai intai cate o privire din aia pierduta care se lumineaza ulterior, semn ca te-a recunoscut ca fiind de a sa, dupa care incepe si baga niste zambete tampe, semn ca te si place, dupa care incet incet, fara sa simti, incepe si face mici lucruri care te uimesc prin banalitatea lor incomensurabil de grea. Apuca un obiect, se tareste pe burta, se intoarce pe burta, se aseaza in fund, se ridica in picioare, pune cubul verde peste cubul albastru, spune mama, spune tata, gaga, papa, spune propozitii, spune fraze, stie culori, zilele saptamanii, lunile anului, stie sa numere pana la cinci, pana la zece, pana la douazeci, incepe si recunoaste cifrele, literele, le scrie, invata povesti intregi cuvant cu cuvant, face fotografii, spala hainutele bebelusilor si papusilor, pune masa pentru trei, face curat, se imbraca, se dezbraca, vorbeste un pic de engleza, canta, danseaza non stop, ajuta la facutul carnatilor, face icre cu mixerul, pune dvd-ul porneste videoproiectorul si boxele, cauta programul pe care il vrea la TV, face bradul, picteaza globuri, spune poezii, se urca pe scena si danseaza. Sunt lucruri mici, pe care noi oamenii mari le facem fara sa ne dam seama. Pentru ei sunt pietre de hotar, pe care zi de zi le trec. Iar mandria mea de mama ma ajuta sa vad eforturile pe care le depun ca sa se autodepaseasca. Zi de zi, clipa de clipa sunt uimita si invat lucruri noi impreuna cu ei. Pentru ca da, dupa ce am devenit mama, am invatat ce inseamna umilinta de a recunoaste ca de fapt nu stiu nimic, sau stiu foarte putin despre viata, am invatat ca uneori trebuie sa ma opresc, sa imi deschid inima, mintea si sufletul ca sa vad cu adevarat,mi-am repozitionat dorintele, aspiratiile si filosofia de viata. Si de patru ani incoace, am invatat sa vad din nou lumea prin ochi de copil. Si pentru asta ii multumesc in primul rand fiicei mele, Rebecca.

La multi ani, mandretea lui mama!

Pe scurt

.... ne-a vizitat si pe noi in sfarsit Zana Maseluta. Din gingia cea roz a rasarit timid un varf dantelat. La 8 luni si 20 de zile. 

In motion

Cu asta ne-am umplut noi timpul in vacanta care tocmai a trecut.

Put your hands up in the air!

What's up, Doc?

Deci mi-am promis eu solemn ca nu o sa vorbesc despre asta, dar nu am reusit sa ma tin de cuvant. Sunt invadata de farmville. Facebook-ul meu e plin de Farmville. Noroc ca aia dela Facebook au inventat butonul "Ignore all", ca altfel innebuneam dand ignore la cate 30 de cereri de farmville cate primesc in fiecare zi. toata lumea imi da ratuste, placinte si alte prostii. Toata lumea ma invita sa intru si eu, sa le fiu vecin, sa primesc premii. Eu stiu ca visul meu e sa fug de nebunia asta de oras si sa stau undeva la tara, dar totusi, cred ca ma satur pana la urma de la atata FarmVille. Guys, ce se intampla?

Playground

Noile aptitudini ale lui David ne-au obligat ca odata intorsi acasa sa ii amenajam un spatiu dedicat, in care sa se manifeste la adevarata lui valoare, fara ca noi sa fim non stop cu ochii pe el. Toate bune si frumoase, numai ca in momentul in care noi incercam sa disparem din raza lui vizuala, incepe un intreg concert care se termina previzibil in plans daca noi ne jucam prea mult cu nervii lui si nu aparem la prima chitaiala. Deci, am amenajat spatiul de joaca, am facut si loc de manevre fata-spate, stanga-dreapta smad, mai avem de pregatit ceva care sa il convinga ce interesant e daca se si ridica in picioare. Si apoi sa te tii!

De la Valentina citire. Aviz mamicilor si piticilor pofticiosi!

Am pregatit un nou modul dedicat copiilor. De data aceasta invatam sa fim creativi in bucatarie.

Vom invata sa aranjam mancarea atractiv, sa o facem “umana”, sandvisurilor sa le facem ochi si gura, sa mancam sanatos, sa facem alimente fara foc si dulciuri in casa, mult mai sanatoase ca cele din comert.

Teme

I.Sandvisuri vesele, decorate cu legume, masline

II.Minipizza pentru copii

III.Paine de casa – copii o framanta si ii dau cele mai neobisnuite forme.

IV.Figurine din fructe si legume – amuzante ii vor face pe copii sa iubeasca fructele si legumele

V.Prajituri fara foc – bile de cocos si ciocolata

VI.Turta dulce taiata in forme amuzante decorata in culori vesele

Grupe de varsta (atat fete cat si baieti): 5 la 14 ani

Durata curs: 1 ora si 30 min

Desfasurare:

Vineri (22, 29 ianuarie, 5, 12, 19, 26 februarie) ora 18:30

Sambata (23, 30 ianuarie, 6, 13, 20, 27 februarie) ora 11:00

Copii trebuie sa fie imbracati in haine comode, ce pot fi murdarite. Fiecare copil va primi un sort de bucatarie, personalizat cu numele lui, pe care il va pastra dupa atelier.

Pentru alte informatii sau inscrieri ma puteti contacta la 0722. 586. 736 sau office at interesart.ro.

Cu drag, Valentina. www.interesart.ro

De ce urasc eu iarna ?

Pai spuneti-mi si mie, cum se doarme oare mai bine?

Asa?

Sau asa?

Si mai are sens sa ma mai intreb eu de ce urasc eu iarna oare?

De nume

Ioanul nostru a bifat ieri prima aniversare de nume. un pic mirat de ciocnitul paharelor de vin si de fetele zambitoare, a stat cuminte cu fundul pe masa si a ros de zor un capac de sticla. noaptea a tinut sa petreaca si el, la fel cum face de la sf andrei incoace, deci ne-a tinut cu scobitori la ochi cam non stop. azi ne-am luat noi revansa si l-am tracasat cu drumul de intoarcere, si cu noutatea vechiului cuib numit acasa, pe care se pare ca l-a cam uitat, dupa aproape trei saptamani de Sinaia. vedem la noapte cum se comporta. nu de alta, dar altfel s-ar putea sa avem nevoie de niste cafea intravenos. Sper ca peste ani si ani sa nu ne injure ca are acelasi nume cu inca 3 milioane de romani.

Progrese

Dupa ce de mai bine de o luna am exersat cu succes mersul cu spatele, balansul, mersul in cerc, inaintarea prin plonjon, intoarcerea prin pivotare, spagatul, ridicatul de pe burta in fund cu spatele si alte elemente de gimnastica sportiva, in sfarsit aseara am reusit performanta de a inainta, si chiar de a prinde viteza. Triggerul a fost o mingiuta cu ceva lichid si cu inca o chestie in interior, care face bolboroci atunci cand este scuturata. Chestia nu o putem identifica, deoarece lichidul este mult prea tulbure ca sa intelegem forma. Odata prinsa miscarea, a pornit dupa: papucii lui Chiti, telecomanda, telefonul lui Radu, telefonul meu, pachetul de servetele si umede si uscate, cutia de supozitoare si orice nu are forma de jucarie.

Deci mai avem de bifat ridicarea in doua picioare si mersul biped si suntem baiat mare. Ah, da si vorbitul, dar aia e alta mancare de peste.

Si la final, o Biluta intre muuuulte bilute.

Ia sa-mi spuneti mie....

....cine nu ar vrea sa arate si sa se miste asa?

In 1968:

si in 2009:

LE: Iata si originalul, doar ca din 1971. In sfarsit, am gasit-o!

The first day of the rest of our lives

A fost un an greu. Un an plin, cu multe rasturnari de situatii. Plin de evenimente, plin de sentimente, plin de incercari. Pentru mine s-a cernut sita in acest an. Am reusit la final sa vad cine mai imi este aproape, si surprizele nu au fost putine, atat placute cat si triste. Am pierdut mult si multe, dar am castigat infinit mai mult. Ma simt mai bogata in feluri in care acum un an poate nu le-as fi inteles. Ma simt mai matura, poate pe alocuri mi-am pierdut acea joie de vivre, pe care eu as numi-o mai degraba imaturitate.

Ultimele luni au fost extrem de grele, iar finalul de an a fost si mai greu. Incercarile cu David ne-au testat din plin, am avut caderi multe, insa ne-am ridicat si am mers mai departe. Dificultatile prin care am trecut au fost mult mai mari decat am lasat sa se vada. Ultimele zile ale anului au fost si mai pline, insa mi-au deschis intr-un final ochii, si mi-au dat ocazia sa imi vad in sfarsit drumul.

Inceputul anului a venit cu cateva decizii, cateva schite ale felului in care va evolua familia noastra, a drumului care se asterne in fata noastra. Prima zi a anului a fost pentru mine ziua in care multe din temeri s-au estompat (cred ca ar fi nebunie sa declar ca s-au dus de tot!) si in care am vazut cu claritate ce si cum, dar mai ales incotro. Am fost alaturi de oamenii care conteaza pentru mine cel mai mult in viata mea si fara de care nu as mai fi eu. Am fost alaturi de David, Rebe, si Radu, si pot sa declar clar si fara echivoc ca ei sunt echilibrul meu si ca restul nu mai conteaza deloc.

Am daramat si ultimele gratii si ultimele lanturi, m-am eliberat de frici si temeri. Ma simt linistita, impacata si gata pentru alte si alte schimbari. La multi ani si voua!