11 la 11

Nu e scor. E nr de kile (minus 150 de grame, care acum, sincer nu prea mai conteaza in economia jocului) versus numarul de luni. Da, mai avem o luna si ramanem fara par in varful capului. Pentru ca ne antrenam, il crestem cu grija in asteptarea marelui eveniment.

Noutati? Mucim, cum altfel. Iar eu incep sa vad toata problema asta intr-un mod mai zen (ca tot e la moda starea asta), pentru ca altfel ajung cu nervii chiselita. Ce-o fi o fi. Asta ne e mostenirea genetica si cu asta basta. N-o fi nici primul nici ultimul care face chestia asta in mod regulat, repetat si consecvent, constant si cum mai vreti voi. Deci, am decis. No more stress, ca nu se mai poate.

Refuzam sa mergem tinut de o mana. Cum o pierdem din vizor, cum o cautam instinctiv. Nu o gasim, fundul jos pe podea. Pai ce mama naibii? Voi chiar vreti sa imi dati drumul asa singur? Pfoai, ce tupeu!

Am prins ritmul de muzica. Rock mai exact. AC/DC si mai exact. Balanganim capul, fundul si burta. Oh, yeah, baby!

In continuare suntem in razboi cu fructele. Drept urmare, mama a cedat nervos si a renuntat sa ma mai tortureze cu chestii din alea bleah, ca piersica, mar, morcov. Hmm, 11 luni. Sunt mare nu? Un baietel in toata regula.

Despre promisiuni, valori de baza, prietenie, dezamagire si multe, multe altele

Se spune ca omul cat traieste invata. Si cel mai bine invata din greseli. Si una din greselile des facute de oameni in general este sa aiba incredere in alti oameni. Oameni frumosi, care spun povesti, care (poate prea puternic spus, dar nu am sinonim) propovaduiesc iubire, prietenie, incredere si alte valori atat de dificil de gasit in lumea de azi. Dar pentru care de fapt toate aceste lucruri merg doar intr-un sens. Spre ei. Norocul este ca la un moment dat realizezi asta. Si dupa ce realizezi, iti dai seama ca ai mai invatat o lectie, si mai mult ca ai investit intr-o persoana careia nici macar nu ii pasa daca existi, daramite ca astepti si ceva de la ea.

Hmmm, tare vag ce am scris, nu? Ar fi cazul sa dau nume sau sa spun povestea, intru clarificare? Nu stiu daca se merita. Spun doar ca am investit mult suflet intr-o prietenie (parerea mea!) la distanta, cu o doamna care creaza cu mainile sale vrajite lucruri minunate. Lucruri care spun povesti, care odata ce au iesit din mainile creatoarei prind viata, iar purtate iti dau un je ne sais quoi ce iti da aripi. Cel putin asa s-a intamplat cu mine. Despre creatoarea acestor lucruri minunate am mai scris. Nu dau linkuri, pentru ca nu are sens.

Atat de minunate mi s-au parut creatiile ei, incat le-am oferit si ca premiu. Si mi-am luat asupra mea obligatia morala de a le livra la un moment dat. Si urmau sa ajunga la gatul unei persoane cel putin la fel de minunate. Eh, de atunci au trecut... aproape opt luni.

Dezamagirea mea, in afara de faptul ca nu mi-am putut tine cuvantul fata de o persoana speciala, a fost ca de fapt ceea ce parea frumos s-a dovedit a fi un imens balon de sapun. Pentru ca promisiunile sunt facute pentru a fi tinute. Si consider eu, este esential si de bun simt, ca odata ce iti iei un angajament ca faci ceva pentru cineva (scot din discutie partea mercantila, pentru ca acel ceva mai costa si bani in caz ca nu stiati, si nu putini la numar), iti iei un angajament ca il si faci pana la un anumit termen. Si daca esti intrebat o data, de doua ori, de trei ori, pe buna dreptate, cand, atunci trebuie sa raspunzi si sa iti asumi faptul ca ai gresit si sa incerci sa repari greseala. Este elementar in orice relatie, nu numai de business. Dar se pare ca lumile din care facem parte, eu si doamna in cauza sunt diferite. Iar normalul meu, este anormal pentru ea, iar din cauza faptului ca am indraznit sa intreb pentru a patra oara "cand?" am devenit "nelinistita" si ca trebuie sa imi caut sursa de neliniste in alta parte.

Si vin eu si intreb, oare chiar trebuie sa imi caut sursa de neliniste in alta parte? Sau de fapt sursa mea de neliniste vine din faptul ca pana si oamenii frumosi nu mai au valorile de baza? Valori ca respectarea promisiunilor, a clientilor, a oamenilor de langa tine. Elementare as zice intr-o relatie de lunga durata.

Pana la urma, pacea mi-am gasit-o, pentru ca pierderea nu e a mea. Iar doamna mea speciala, castigatoarea premiului, isi va primi premiul, exact asa cum l-a dorit, chiar daca mult mai tarziu decat s-a asteptat, chiar daca un pic mai imperfect in finisaje, dar plin de dragoste. Si dau si termen, o luna de acum inainte.

Zambet (de) cuceritor

O invitatie altfel

Am placerea sa va invit la o expozitie cu totul si cu totul speciala. Este vorba de expozitia la jumatatea anului, a colegilor mei de la Fotopoetica. Oameni speciali, fotografii speciale. Si in cazul in care va intrebati de ce numele meu nu este pe afis, motivul e simplu. Am pierdut foarte mult in prima parte a cursului, recuperarea este dificila si este extrem de greu sa reusesti sa faci fotografii cand creativitatea este inecata in prea mult cotidian. Prima parte pentru mine a fost amestecata cu bolile copiilor, cu momente in care nu a existat altceva pentru mine decat dorinta de a ii vedea bine pe amandoi. Iar numele pe afis nu se castiga bifand prezente la curs, ci realizand fotografii deosebite, de calitate. Dar, sa revenim la subiectul acestui post. Deci:

La jumătatea drumului celei de a 3-a generaţii.

Muzeul Literaturii Române din Bucureşti găzduieşte expoziţia fotografică “La ½ din 2010” a Şcolii de Poetică Fotografică “Francisc Mraz” din Bucureşti, şcoală patronată de Fundaţia “Societatea de Concerte Bistriţa”.

Căutări îndrăzneţe, fără pofte de superficiale şocări. Chef de poveste, fără anecdotic imediat. Plasticitate, fără ocheade ilicite spre pictură. Asocieri tematice contrastante, dezvoltate vizual până la eliminarea necesităţii de explicitare verbală. Expresii cromatice nu bălţături. Emoţii vizuale fără îngrădiri venite din comodităţi comerciale sau agresivităţi dictate de moda momentului.

27 de autori expun 75 de lucrări.

Expoziţia se vernisează marţi 30 martie 2010, ora 19 în ROTONDA 13 a Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, B-dul Dacia nr.12 şi va dura până pe data de 12 aprilie. Program de vizitare:marţi-duminică 9.00-17.00.

Sunteti bineveniti!

Girls night out

Cireasa ne-a facut o surpriza si ne-a invitat ieri intr-un cerc restrans, la o avanpremiera absoluta si nemaivazuta a filmului Disney, Printesa si Broscoiul. A fost o seara intre fete, doar eu si Chiti, in care am mancat floricele, am stat in fotoliile VIP de la CinemaCity din AFI si ne-am simtit de minune! Multumim Sana, si mai vrem, mai vrem!!!

Diverse

Fara sa vreau in mod intentionat, timp de peste 10 zile nu am mai scris nimic pe blog. Intr-un timp, nu trecea o ora fara sa intru sa fac un check asa scurt. Pe la mine, prin alte parti. Devenise ceva absolut esential. Acum au trecut atatea zile si vad ca am supravietuit. Nu a fost un test. Atata doar ca nu am avut nici o clipa libera. Zero. Si recunosc ca mi-a fost dor. Mi-a fost dor sa vad ce mai face unul, altul, sa mai povestesc ce s-a mai intamplat. Asta de bine ce imi pusesem in cap sa scriu in fiecare zi. Am tot stat si m-am gandit ca poate m-a influentat si "sorella"de la Antipozi. Ca poate legaturile create sunt mai puternice decat credeam si ca vrem nu vrem ne influentam una pe cealalta, in moduri in care poate inca nu le putem intelege/accepta. Si totusi, eu vreau sa scriu, sa fie clar, si vreau sa o fac in mod curent si repetat. Ca exercitiu pentru mine, ca sursa de informare pentru multi apropiati aflati mai aproape sau mai departe. Deci, continuam. Iar ca time line, pai s-au intamplat urmatoarele:

• mi-am pus aparat, ceea ce inseamna ca o saptamana nu am fost capabila sa mananc decat mancare asemanatoare cu cea a lui David. Nici acum nu pot sa musc, dar cel putin nu mai am dureri surde si permanente.

• m-am pricopsit cu o enterocolita. Nasoala. Doua kile date jos scurt. Recuperat un kil ulterior. Toata lumea ma sfatuia sa mananc paine prajita. Eu ma uitam crucita si ma intrebam cum sa mananc paine prajita cand nu pot manca decat terciuri.
• chiti a inceput sa faca febra. mica, ce-i drept. am dus-o la analize, infectie. inca nu stim unde e localizata, se pareca in gat. bagam zinnat
• am vaccinat copiii cu prevenar.
• am racit si eu si Radu. copilul mic se tine ferm pe pozitie. adevarul este ca stam cu masca pe fata non stop, parca e carantina in casa asta.
• am alergat dupa diverse si cu diverse probleme, cum nu am mai facut-o din zilele mele bune. intre ghilimele bune, pentru ca acum mi-am dat seama ca e sport extrempentru mine sa fiu 12 ore pe drumuri, cu pauze scurte pentru mesele lui David
• David a mai adaugat la panoplie inca un dinte, numarul cinci, ceea ce a insemnat pentru noi vreo trei nopti dormite pe apucate. acum se pregateste pentru alti dinti, si ne incearca iar limitele (ne)dormitului
• am fost la teatru dupa nici nu mai stiu cati ani, vreo doi sa fie, la ivan turbinca. draguta piesa, o recomand. am venit acasa cu ritmurile de folclor moldovenesc in varful degetelor si in sange.
• cam atat, pe foarte scurt.

Sper sa nu treaca inca doispe zile ca sa mai scriu din nou.

David

David musca. Cu o tenacitate de invidiat, David isi marcheaza teritoriul, lasand in urma cate patru dungulite mici. Indiferent ca e vorba de jucarii, sau de sursa principala de mancare.

David nu mai doarme. Se trezeste incepand cu sase jumate - sapte si are chef de joaca. Rade, chiuie si tipa de incantare, la o ora la care altii incearca sa mai fure cate o picatura de somn.

David are apucaturi n0i. Face cu mana cand pleaca cineva si baga cate un "Ah, aaah"pe post de "Pa, pa". Plimba masinile, arunca mingea si incearca sa o prinda, pune cuburile in cutie la locul lor, trage de cartile care ii sunt la indemana inaltimii sale. E reticent si analizeaza cu maxima atentie orice persoana noua. isi manifesta clar preferintele pentru ma-sa, ta-su si sora-sa, iar cand unul din noi vine acasa este o isterie generala.

David e un runner. Deocamdata in patru labe, cum prinde ocazia cum pleaca in cercetari. Si cerceteaza meticulos, astfel incat nici un colt din casa nu mai are secrete pentru el. Si viteza lui este uimitoare, pentru ca in secunde el este in partea cealalta a casei. Seara face intreceri cu sora-sa. Cu noi nu poate, pentru ca dupa doi metri ne dor infiorator de tare genunchii si ne declaram invinsi.

David nu mai vrea fructe nici de la borcan. Deocamdata il fraierim amestecandu-le cu cereale. Sa vedem ce mai nascocim peste o saptamana. In schimb, la masa principala se bat turcii la gura lui. Somon, pangasius, piept de pui, ficatel, spanac, brocolli, cartofi, perisoare, nu conteaza. Mancare sa fie!

David bea apa. Si chiar ii place. E singurul lichid pe care il bea in afara de laptele matern.

David incepe sa devina un baietel.

Dileme vechi si noi

Zilnic ma tot gandesc cat de greu se misca lucrurile in tara asta, cata reavointa exista si cata lipsa de civilizatie se manifesta zi de zi pe strazi. Iarasi zilnic ma gandesc cat de patetica sunt ca ma plang ca o baba nemultumita de toate cele enumerate mai sus. Si iar zilnic imi dau seama ca de fapt ceea ce vreau este atat de putin si de bun simt si ca e aberant ca nu le pot avea nici macar pe astea.

De exemplu vreau pentru copiii mei o scoala cum e cea la care se vor duce fetele Papadiei. Si nu vreau sa dau pe patru ani cat as da pe un MBA. Si nu as vrea sa fiu nevoita sa aleg intre limba si civilizatie. Pentru ca in situatia de fata, si sub spectrul viitorului apropiat, fata mea va merge la scoala in conditii civilizate, dar in o alta limba. Si ma doare. Pentru ca eu sunt aia care isi iubeste tara si limba, care e legata cu superglue de locurile natale, si care cu toate incercarile de a schimba ceva, candva, simte esecul tare puternic pe propria piele. Si care isi va asuma riscurile dezradacinarii in favoarea unui dram de civilizatie la care viseaza de mult. Pentru ea, pentru familie, pentru viitor.

De vanzare

Scurt si la obiect:

Canon 400D body+ obiectivul din kit 18-55 + obiectivul 28-135 IS USM + parasolar + filtru polarizare circulara cu inele de reductie si pentru 52 mm + filtre UV pentru ambele obiective + CF de 1 Gb

Pret 2000 de RON

Aparatul si obiectivele sunt curate, pastrate in conditii bune, nu exista zgarieturi si nu au bube ascunse. Pentru informatii mai multe despre obiective si aparat, stiti unde sa ma gasiti. Am facut cam 40000 de cadre cu el. Printre ele si cele trei de mai sus.

Ma scuzati, dar....

...fara sa ma fi uitat la spectacol, cred ca a fost printre cele mai slabe Oscaruri de cand ma uit eu la ele. Si ma refer aici exclusiv la favoritele la marile premii, care au fost jalnice. Bravo Kathryn Bigelow, super regizat filmul, dar ala nu e film de Oscar. O gasca de masculi care se ocupa de bombe in Irak si fac pe baietii buni? Oau! Cata traire, ce fir complicat al povestii, cata profunzime a personajelor, cata complexitate! Hmmmm, vorbim despre acelasi film? Evident ca nu!

De fapt Jarhead (pentru cine nu l-a vazut, il recomand calduros!) este muuuuult mai bun, mai complex si mai interesant decat asta. Pentru ca asta nici macar suspans nu a avut!

De Avatar nici nu ma mai iau, pentru ca e urat sa te iei de invins. Plus ca a fost un film care mi-a placut ca SF. Dar atat. Sa mai ajunga sa fie si nominalizat si sa mai aiba si pretentii de a castiga... Prea mult.

Jeremy Renner a fost nominalizat la actor in rol principal. Slava Domnului, ca nu a castigat. Pentru ca prestatia a fost jalnica. Emotie, traire, rol complex? Doar tough guy care a dezamorsat 843 de bombe si pe care o sa il omoare fumatul inaintea unei bombe ratacite.

Una peste alta, deja m-am obisnuit. Anul trecut a fost anul cliseelor si bollywood-ului, era anormal ca anul asta sa fie altfel. Multumesc pro TV ca mi-a dat ocazia sa vad pe gratis acest film, ca altfel imi bagam unghiile in gat daca dadeam juma de milion pe bilete si inca pe atata pe popcorn ca sa il vad la cinema.

Iar daca chiar vreti sa vedeti filme adevarate, mergeti la Cartea lui Eli si la Triaj. Bine, mergeti la Triaj daca aveti sange in voi, ca nu e pentru cei slabi de inger. Nu zic mai mult, ca stric totul.

Altfel, spuneti-mi, macar show-ul a meritat???

O cauza pierduta

Citind aici, am aflat ca saracul Jamie Oliver si-a pus in cap sa ii invete pe americani sa manance sanatos. Nimic mai imposibil. Iata ce a patit:

"Proiectul lui Jamie Oliver în America nu a fost unul lipsit de greutăţi. Conform ziarului britanic The Mirror, Jamie Oliver a izbucnit în plâns de mai multe ori pe parcursul demersului său din Virginia de Vest când a dat peste împotrivirea localnicilor sau peste ignoranţa lor.

Anul trecut, un raport guvernamental numea oraşul Hungtington din Virginia de Vest oraşul cu cei mai mulţi obezi din SUA. Deşi mai mult de jumătate dintre adulţii locuitori ai oraşului sunt obezi şi două treimi dintre copiii acestora suferă de probleme alimentare şi sunt pasibili de viitoare boli cardiace sau diabet, nu sunt dispuşi să facă prea multe schimbări. Mai bine zis, majoritatea a fost chiar ostilă la adresa lui Jamie şi a propunerilor sale de schimbare. Atât de ostili, încât bucătarul britanic a cedat nervos şi a plâns. "Nu mă înţeleg. Nu înţeleg de ce sunt aici".

De la oameni de radio, care îi aduc injurii în direct, spunându-i că nu are ce căuta în oraşul lor şi nu are ce să-i înveţe, la bucătărese de cantină, care îl iau peste picior şi spun că nu înţeleg de ce cartofii prăjiţi într-o baie de ulei nu sunt mâncarea potrivită pentru un copil de grădiniţă sau servirea de pizza semipreparată pe post de mic dejun unor copii de clase primare, până la dezamăgirea imensă pe care i-a provocat-o un experiment făcut cu o clasă primară - Jamie a venit cu un coş cu fructe şi legume şi i-a întrebat pe copii ce sunt fiecare; majoritatea credea că roşiile erau cartofi şi piersicile, mere, toate acestea făcând ca proiectul său din Hungtington să fie una dintre cele mai grele încercări pe care le-a avut de trecut de până acum.

Unul dintre producătorii seriei tv a afirmat că i-a fost greu să-l vadă pe Jamie cum se străduieşte să îndrepte lucrurile cu locuitorii Hungtingtonului: "A avut de îndurat multe reproşuri şi s-a confruntat cu multe probleme cât a filmat show-ul, dar atunci când a început să plângă a fost momentul când s-a umplut paharul şi s-a eliberat de tot stresul acumulat. Nu îl mai văzusem niciodată aşa. De obicei e foarte optimist, dar amploarea acestei încercări de a schimba stilul de viaţă al atâtor mii de oameni l-a compleşit. Unii oameni au fost de-a dreptul ostili la adresa unora dintre ideile pe care le susţinea şi mulţi se gândeau: «Cine e britanicul ăsta plin de idei şi de ce vine el aici şi ne spune cum să trăim?». Au existat momente în care s-a simţit chiar singur sau persecutat şi a vrut să abandoneze totul".

Unul dintre aceste momente a fost după o emisiune de radio la care Jamie a fost invitat. În timpul interviului, luat în direct, moderatorul emisiunii l-a luat peste picior şi i-a spus: "Nu vrem să stăm şi să mâncăm salată toată ziua. Nu cred că Jamie Oliver poate să aducă ceva acestui oraş. Poate să încerce oricât ar vrea". Este evident de ce Jamie a plecat foarte nervos după emisiune, spunând că nu credea că americanii pot fi atât de nesimţiţi. Aceeaşi sursă din carul de producţie a adăugat: "Exact când Jamie credea că le-a auzit pe toate, atunci se ivea ceva care îl şoca şi mai tare". Unele rezultate au rămas însă după plecarea sa: bucătăria unde se pot lua cursuri de gătit şi piaţa de desfacere a legumelor şi a fructelor din cadrul acestei bucătării, precum şi câteva sute de persoane care au adoptat schimbarea."

Incredibil cat de mare poate fi prostia unora! Jamie, daca astia nu te vor, vino la noi! Noi te vom primi cu bratele deschise!

Unde mergem?

Mai intai si mai intai, la : Salonul de Carte, Presă şi Muzică

Muzeul Naţional de Istorie a României va găzdui, în perioada 3 - 7 martie, cea de-a XV- a ediţiei a "Salonului de Carte, Presă şi Muzică Bucureşti". Evenimentul, organizat de firma Amplus International, reuneşte peste 100 de firme participante: edituri, importatori şi distribuitori de carte, fundaţii, societăţi şi institute culturale, instituţii de învăţământ superior, unităţi muzeale. Accesul liber la expoziţie şi preţurile promoţionale practicate la standuri reprezintă argumente majore, care atrag vizitatorii doritori de carte beletristică, tehnică, didactică, ştiinţifică, universitară, academică, economică, enciclopedică, critică, memorialistică, pentru copii şi, nu în ultimul rând, lucrări muzicale, CD-uri şi DVD-uri.

Program de vizitare:

Miercuri: 14:00 – 19:00

Joi, Vineri, Sambata: 11:00 - 19:00

Duminica: 11:00 – 16:00 Sursa: Ganduri pentru fiecare zi

Si neaparat, de neratat, vineri, se lanseaza "Urechile pisicii Olga" ale savuroasei noastre Oana Dusmanescu, aka Shmeny, la ora 17:00, tot in cadrul Salonului de la Muzeul National de Istorie. Oana, numele blogului cand il schimbi?

UPDATE: Tocmai am aflat ca Oana o sa doneze toate castigurile obtinute in urma vanzarii cartii catre un adapost de animale. Impresionant!

Dupa care:

Alege un cadou handmade de Ziua Femeii! Vino la targul ILoveHandmade!

Cand? 6-7 Martie

Unde? Muzeul Municipiului Bucuresti (vis-a-vis de Universitate si TNB)

Cu ce te vom rasfata? Accesorii colorate, din cele mai diverse materiale – de la fimo la pietre semipretioase si cristale Swarovski, gentute chic, articole vestimentare dar si cu cele mai dulci prajituri.

Sursa: IloveHandmade.ro

Daca mai aveti si alte informatii despre locuri frumoase numai bune de vizitat in weekendul asta cu ninsoare, impartasiti-le si cu noi, nu le tineti numai pentru voi!

O idee buna

Via Irina. Ce bine le zici, Tudore!

Nothing important

Mi-am pus in cap sa scriu in fiecare zi. asta era luni. Marti evident ca nu am mai scris. Marti ce-i drept am alergat juma de zi, am dus copiii la controlul de o saptamana, si cand am ajuns acasa mailul ba mergea, ba nu mergea, netul idem. Nu am stat mult ca am plecat la Valentina, la ziua "doamnelor", unde am luat-o si pe Chiti cu mine. Eu am facut pliculete de ceai cu fructe iar Chiti impreuna cu Daria, fetita Valentinei au facut praf patul de la cat au sarit. S-au certat pe jucarii, s-au tavalit pe jos, s-au jucat mai mult sau mai putin frumos, dar sanatos, au mancat din materia noastra prima pentru ceai samd. In doua cuvinte s-au simtit bine.

Ieri a fost ziua in care in mod repetat l-am auzit pe David spunand clar si raspicat "mmmammma", ceea ce mi-a urcat orgoliul de mama pe culmi nebanuite. Altfel, merge din ce in ce mai bine, desi picioarele ii mai joaca feste uneori.

Poze zero, fotografii zero.

As asculta muzica, multa muzica. Vreau sa ii vad pe Cranberries. Pe Bob Dylan. Si abia astept sa ii vad pe U2. Si mi-e dor de Best Fest.

Martisor

Sambata am fost la MTR. Pe o ploaie deasa, marunta care iti intra direct in maduva oaselor, am stat la o coada interminabila ca sa luam bilete sa putem intra. Inauntru, o desfasurare impresionanta de forte. Sincer nu am vazut adunati la un loc atatia artisti si creatori de martisoare in viata mea. De-a dreptul emotionant. In momentul in care am intrat, m-am gandit cu groaza ca nu voi sti ce sa aleg drept martisoare . Dupa care mi-am dat seama ca in momentul in care le voi vedea, voi sti ca ele sunt "Martisoarele". Si asa a fost! in ultima sala in care am intrat, in spate in dreapta, erau trei maicute cu martisoarele perfecte. Cele mai frumoase, mai deosebite si mai speciale. M-au impresionat foarte tare, atat prin talentul lor, cat si prin finetea lucrurilor create de mainile lor maiastre. Si am cumparat, si am "ascuns" prin casa cate un martisor, sa ne fie pavaza si sa imi ocroteasca sufletelele. Am pus la Rebecca in camera Si in patul lui David Si pe noptiera lui Radu Si pe noptiera mea Si restul le-am impartit la toate femeile care conteaza pentru noi si ne sunt dragi si mereu aproape.