Perfect day

Maine taiem motul...

...lui Bulina: Care acum un an (plus-minus cateva zile), arata cam asa:

Mummy's little man

Cuvintele sunt de prisos. Oricum nici nu mi-as gasi cuvintele potrivite ca sa exprim ceea ce simt. Cine are deja, stie. Cine nu, sa faca bine sa se apuce de facut copiii, ca senzatii ca astea nu mai exista pe lume. Baietelul meu are un an. Si vreau pentru el tot ce e mai bun pe lume, cum altfel. Dar mai presus de toate, vreau sa devina OM.

Dobrogea - 2 Mai

Botul de dupa vaccin

Rezumatul rezumatului.

Trecu si mini vacanta. Frumos, incarcat, as putea sa povestesc pagini intregi, dar nu am putere. Daca ar fi cineva care sa scrie dupa dictare ar fi perfect.

Vineri am facut spre 400 de km dus-intors pana la prima noastra destinatie fotografica. A plouat ca la balamuc, o ploaie de-aia marunta, deasa, care iti intra pana in sange, cu cate o oprire prin galosi. Care galosi s-au murat la propriu si si-au dublat dimensiunile cu o cantitate impresionanta de noroi. Iar ciorapii se auzeau de la un metru distanta cum scartaiau, atat de uzi erau. Noroc ca sunt fata grijulie si mi-am luat schimburi. La plural.

Trecand peste faptul ca satul nu a avut foarte multe de oferit din punct de vedere fotografic, recunosc ca m-am imbogatit enorm sufleteste. Am cunoscut niste oameni fantastici, am redescoperit satul roman si taranul roman, am realizat ca totusi speranta exista pentru tara asta, am purtat niste discutii de-a dreptul savuroase si am primit cele mai delicioase placinte dobrogene. Dar despre astea in niste episoade viitoare.

Sambata ne-am desfasurat mai aproape, intr-un sat caruia i-am destabilizat populatia la propriu, noi fiind 65 de oameni, iar ei fiind 40 de gospodarii. Gresit din acest punct de vedere, pentru ca, pe buna dreptate oamenii au devenit un pic retrasi, parca intimidati de hoarda de barbari cu tunuri negre la gat care a intrat cu bocancii in lumea lor calma simpla si linistita.

Pentru care, impulsionata si de faptul ca mi-am simtit la un moment dat starea de outsider in relatia cu ceilalti colegi mai mult decat palpabila, m-am intors inapoi in 2 Mai, am luat copiii si pe Radu si am fugit in Vama Veche. Unde am dat peste Prima Doamna a litoralului, inspectand in stil blond gradul de pregatire al plajelor pentru 1 Mai.

Duminica am facut cale intoarsa, alegand o alta ruta, prin sudul Dobrogei, care ofera extremde multe din punct de vedere peisagistic, am trecut cu bacul Dunarea, opt masini si un magarus, si ne-am intors iar in nebunia bucuresteana.

Am mancat in astea trei zile cat pentru doua saptamani, am alergat cat pentru inca trei si desi spatele meu se resimte, in mod ciudat nu sunt atat de obosita precum as fi crezut inainte de toata escapada asta.

Revin cu povestile din Cuiugiuc, cu doamna Margo de la pensiunea omonima, cu diverse situatii, mai mult sau mai putin placute si cu poze. Multe poze. Promit. Si pentru final, preferatele mele, pe care le-am gasit aproape in fiecare sat:

Pregatiri

Pentru ca maine plecam la 2 Mai, adica la mare, pe fii-mea a apucat-o amocul. Ca abia asteapta sa intre cu capul in piscina (?), ca vrea sa intre in mare cu picioarele (??), ca ea vrea sa ii pun in bagaj rochia pentru cand coboara seara la restaurant (???)etc. Degeaba explic ca o moara stricata ca este frig, ca este vant, ca zero piscina la pensiunea unde mergem noi, ca nu mergem la hotel ci la restaurant, ca nu o sa faca plaja, daramite sa intre cupicioarele in apa ("Bine mami, atunci bag o mana in apa, da???") blah, blah, degeaba, ea stie una si buna. Drept urmare si-a cumparat azi urmatoarele obiecte, indispensabile altfel unei excursii acvatice:

Mda...

Cred ca este pentru prima oara in viata mea cand simt si eu marea astenie de primavara. Cel putin la o asa intensitate.

Dupa o iarna atat de lunga si de grea, de urata si cenusie, primele zile cu soare, dupa care am plans sase luni, pur si simplu m-au terminat. Am fost si sunt in continuare extrem de obosita, am foame de culoare insa pur si simplu incep sa ma doara ochii de la atata albastru strident pe cer si de la atata verde crud pe pamant. Iar ziua de azi, gri, urata, ploioasa, tomnatica si trista, parca a adus un pic de liniste in mintea mea imbatata de atatea culori si schimbari din aceasta luna.

Un lucru sa fie clar, totusi. De maine vreau soare inapoi. Prefer sa fiu obosita si nelinistita de prea mult albastru si verde decat linistita si inundata de acalmie de la gri!

De prin ograda

Chiti isi exerseaza, cu succes as putea spune, calitatile de "bitch". Ca sa poti supravietui insa unei dimineti cu ea, trebuie sa fi dormit cel putin zece ore in timpul noptii, somn profund si linistit, sa te fi trezit cu o atitudine cel putin senina si insorita, sa simti aura pozitiva cum pluteste in jurul tau si in cap sa ai o mantra care sa se repete non stop si sa te duca intr-o stare de liniste interioara propice. Ceea ce nu pot sa spun ca e cazul meu.

David a iesit la iarba verde in weekend. Nu, nu suntem grataristo-fripturisti, dar am fost invitati la un eveniment care s-a produs pe iarba, si la care da, am mancat si eu pentru prima oara dupa opt-noua luni niste mititei absolut dementiali si deliciosi. Regretele au fost pe masura dupa aia, dar sincer nu m-am putut abtine. Ah, despre ce vorbeam? Ah, despre David. Care in momentul in care a simtit la mana covorul de iarba de gazon, in loc de covorul/gresia de acasa, s-a scuturat tot, s-a uitat la mine de parca as fi fost cel putin Jack Spintecatorul dupa care a luat moaca "daca nu ma iei de aici in clipa asta, in clipa urmatoare incep sa zbier". Ceea ce evident ca s-a si intamplat. In clipa urmatoare. Elocventa fotografia, nu?

In continuare a refuzat sa se miste de pe loc in momentul in care l-am lasat "hands free". Asta este pozitia "cu radacinile adanc infipte in pamant":

Chiar si cu o mana agatata de mana lui ta-su a refuzat sa faca vreun pas. Doua maini sau nimic. Clar, nu?

Ulterior, a dat dovada de multa generozitate, indesand tot in gura lui ta-su si a bunicului florile unui corcodus care a avut ghinionul sa fie plantat acolo.

Am mai asistat la o premiera, in acest weekend, negativa de data asta. Sambata am mers la TNB, la "Toti fiii mei". Inceputul piesei (desi a inceput cu o intarziere, de vreo 10 minute, deci trecusera vreo 20 de minute de cand toata lumea ar fi trebuit sa fie in sala) a fost ruinat de un TARAN, un PAPAGAL PROST si INCULT, care venit la 7:20 in loc de 7:00 si gasindu-si locurile ocupate (aici nu mai vorbesc si de nesimtirea romanului, care nu are niciodata bunul simt sa se aseze pe locurile lui si vaneaza alte locuri mai "bune" - dom'le, daca vrei locuri buna, plateste-le frate!) a inceput sa vocifereze ca el vrea sa se aseze pe locurile lui si ca nu pleaca de acolo pana nu i se elibereaza locurile. La care Dl. Rebengiuc, s-a oprit frumos, si i-a dat cu foarte mare calm o lectie domnului respectiv. A fost unul dintre cele mai jenante momente la care am asistat, si imi pare rau ca pana si intr-un templu al artei cum este teatrul am ajuns sa fim mojici si sa nu ne mai pese de ceilalti. V-am spus ca saptamana asta ar fi trebuit sa fiu impreuna cu inca saptezeci de colegi ai mei in Atlanta, Georgia din "home of the braves and land of the free"? Da, as fi avut Saptamana Rezidentiala, de final de an. Dar nu a fost sa fie, din motive de David si de mama alaptatoare. Si, poate as fi putut sa il iau cu mine. Dar totusi. Asa ca am decis sa nu particip si sa imi trimit contributia mea la proiectul international inregistrata. Chestia e ca totul e in aer, pentru ca si restul de saptezeci de colegi stau cu sufletul la gura si asteapta sa vada ce spun KLM-ul, AirFrance-ul si BA-ul la un loc. Pentru ca din motive de nor de cenusa, razbunarea islandezilor pentru falimentul national, toate zborurile lor catre tara tuturor promisiunilor sunt la pamant. Adica nu in aer. Ferice de mine ca m-am resemnat de mult ca nu merg ca as fi innebunit sa imi vad toata vacanta in aer (sau cu consemn la sol, ca sa fiu mai plastica), rezervarile ruinate, banii aruncati pe fereastra, pe aripile vantului purtator de cenusa. Cam asta s-a intamplat prin ograda noastra in ultimele zile.

Pe patru roti

Hmm, ce interesanta e chestia asta rotunda. Ia uite, se mai si misca! Vroom-vroooooom! Auzi, mai mami, dar oare se si scoate de aici? ca e un pic incomoda... Esti sigura ca doar la Formula 1 se scoate? Aha, atunci poate reusesc sa o bag mai adanc aici. Ca de deranjat, chiar ca ma deranjeaza, tie nu ti-e clar? NB: Masina e un rental. De la Big Sis. Asta ca sa nu aud comentarii pe marginea culorii ei:)

Et la voila!

Chiti. Am fost urecheata ca nu am mai vorbit despre ea. Uitandu-ma in urma, am realizat ca, da, intr-adevar, am neglijat-o. Virtual vorbind.

Asa ca azi dimineata, am inceput prin a-i lua masurile. 112 cm, 22,9 kile si prima pereche de pantofi cu numarul 30. Asta este Chiti in cifre.

In cuvinte, Chiti devine din ce in ce mai nevricoasa, ca o mica domnisoara. Domnisoara Goe, as putea spune. Ultima criza marca "Chiti" s-a desfasurat azi dimineata. Subiectul: sosetele. Nu din astea lungi, ca din alea scurte. Nu din astea groase, ca subtiri. Si nu asa pur si simplu, ci calcate. Adica, cum adica, dom'le, nu imi calcati sosetele? Toate astea "scuipate" printre scalambaieli, asezonate cu bufnituri, urlete, maraieli si figuri care mai de care mai actoricesti.

Apropos de actoriceala, domnisoara isi va face debutul si prin strainataturi, cu scoala de balet. Primele victime vor fi in Bulgaria, la Nessebar, undeva prin iunie. Inca nu e 100% sigur din motive organizatoresti.

Domnisoara, domnisoara, dar cred ca e cea mai impiedicata domnisoara cu putinta. Printre realizarile pe aceasta tema pot enumera un top 3, care s-a lasat si cu urme. Prima realizare, in incercarea de a urca in viteza pe niste trepte, s-a lungit pe ele. Partea vatamata, barbia. Julitura. A doua realizare, in incercarea de a se urca pe niste pietre. Pe prima a reusit, pe a doua nu. S-a lungit direct pe pamant. Norocul ei ca nu mai erau pietre acolo unde a cazut. Ghinionul ei este ca acolo era incastrata in pamant o castana. Care s-a nimerit exact in mijlocul fruntii. Rezultatul: o umflatura. Fata mea klingoniana, timp de aproximativ o saptamana.

A treia realizare, la nici cinci zile. Fata mea nu poate dormi la pranz daca nu are usa larg deschisa la camera. Pretexte. Ideea e ca fata s-a intins peste pat, evident ca a alunecat si a muscat din tablia de la pat. Urmarea, o dara semnificativa de sange, oprita cu greu. Partea vatamata, buza inferioara, care si-a triplat dimensiunile. Asa ca timp de vreo doua zile Chiti a defilat cu o frunte gen Worf si o buza a la Querida.

Astea doar in ultima luna. Si cele mai notabile. Altfel, zilnic ne trezim cu ea lungita pe jos, pentru ca da dovada de o repezeala incredibila si o nebagare de seama fantastica. Nu poate sta nici cinci secunde locului.

Dar, sa-i dam Cezarului ce e al Cezarului. Este de-a dreptul lipicioasa, dragastoasa si dulce. Ne surprinde zilnic cu chestii noi si vad cum de la zi la zi, fetita mea creste si se transforma intr-o domnisoara fermecatoare. Este dragastoasa cu fratiorul ei, cand e nevoie sta de vorba cu el, si ii vorbeste atat de mult si de repede incat el saracul este aproape hipnotizat si nici nu mai misca in front. Ne surprinde cu gesturi tandre, neimpuse, fata de el si ne topeste in momentele alea. Incep sa vad din ce in ce mai multe similaritati cu mine. Asta e cu dus si intors, ca la unele, efectiv ma infior de cat de pregnante sunt, la o varsta atat de frageda, si mi-e groaza de omul care o sa ii stea alaturi, pentru ca nu o sa aiba o viata usoara cu ea. Deloc!

Cam asta este domnisoara mea. Frumoasa, controversata, dragastoasa, capricioasa. Cum ii sta bine unei domnisoare adevarate.

Fioros au ba?

Belele

David e baietel. Asta o stiam. Ce nu stiam este ca un baietel nu = cu o fetita. Drept urmare, ieri, intr-o zi cu semi soare, care nu anunta nimic deosebit, intr-un moment in care patru oameni se pregateau sa se aseze la masa de pranz, cum fac toti oamenii obisnuiti, intr-o duminica obisnuita, David s-a gandit, ca orice copil care abia s-a trezit din somn, sa se frece la ochi. Poate il deranja ceva. Sau poate si-a frecat ochii nevenindu-i sa creada ce vede in fata ochilor. Sau poate din plictis. Cert e ca a facut-o cu atata spor, incat si-a bagat degetele in ochi. Si cum degetele au unghii in general, au intrat si alea in ochiul drept. Asa ca duminica noastra banala a devenit oricum numai banala nu. Mancarea a ramas pe masa, neatinsa, iar noi am fugit la spital, in Lahovary, cu un David urlacios, cu o privire pierduta si incetosata.

Toate bune totusi, pentru ca nu are decat o eroziune corneala. Ceea ce nu e chiar nimic, dar nici grav nu e. Restul duminicii a fost un amalgam de maraieli, urlete, asezonate cu niste oftaturi din strafundul sufletului, care ne sfasaiau inimile si-asa distruse si creierii deja facuti pane. Au fost momente in care isi dadea ochii peste cap si efectiv storcea si ultimele picaturi de putere din mine. Am stat non stop cand eu cand Radu cu el, sa il pazim sa nu isi duca mana la ochi. Bineinteles ca si-o ducea, bineinteles ca orice "nu" din partea noastra se solda cu o salba de plansete si lacrimi de crocodil. Noaptea si-a petrecut-o intre noi doi, noi doi care am dormit pe apucate, printre picaturi, cu stresul sa nu se trezeasca si sa se frece la ochi.

Acum e mai bine, nu a mai lacrimat, nu si-a mai dat ochii peste cap, nici nu a incercat sa se frece, inca. Diseara revenim cu detalii, dupa ce ne intoarcem de la doctor.

Eveniment

Dragii mei,

Am placerea si onoarea de a va invita in acest weekend la un eveniment deosebit.

In primul rand deoarece pentru prima data particip in cadrul unei expozitii cu o fotografie si in al doilea rand deoarece evenimentul are un rol caritabil, fiind organizata o licitatie de binefacere in cadrul careia fotografiile expuse pot fi achizitionate, iar veniturile obtinute se vor duce catre un baietel de opt ani, violonist, care astfel isi va putea continua visul.

Mai multe informatii aveti mai jos.

Asociatia "Scoala Vocationala A treia cafea" organizeaza, sambata, 10 aprilie, la Clubul Taranului de la Muzeul Taranului Roman, atelierul cu muzica si vorbe "Povestea unui cantec", care ii va avea ca invitati pe violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrelor si Corurilor Radio si al Filarmonicii Pitesti, si pe Angelo Madalin Nastase, tanarul violonist in varsta de numai opt ani, beneficiar al proiectului umanitar "Poveste in dar".

Intre 1-3 aprilie, evenimentul “Poveste in dar” a reusit sa transforme Clubul Taranului din Bucuresti intr-un taram al povestilor. Astfel, pajistea din fata Clubului a fost impanzita de sevalete cu picturi cu scene de poveste, lucrarile recycleart au vorbit despre reinventarea povestii unor obiecte scoase din uz, iar cursantii de la atelierul de teatru au pus in scena cu haz si talc vechi povesti din patrimoniul universal. Evenimentul a mai fost presarat cu lecturi ale unora dintre cele mai frumoase povesti scrise in cadrul atelierelor „Poveste in dar”, cu concerte spontane de folk, cu spectacol de dans si lumini, cat si cu o expozitie de fotografie realizata de cursantii Scolii de Poetica Fotografica „Francisc Mraz”.

Intrucat cele trei zile au fost foarte gustate de public, echipa Scolii vocationale „A treia cafea” a decis sa continue proiectul umanitar "Poveste in dar" cu inca un eveniment de strangere de fonduri, cu ajutorul carora tanarul Angelo Madalin Nastase sa-si poata implini visul, acela de a ajunge un mare violonist.

Astfel, pe 10 aprilie, de la ora 18.00, publicul este invitat sa asculte povestea drumului catre muzica pe care l-au avut de parcurs cei doi muzicieni - Alexandru Tomescu si Angelo Madalin Nastase - pana in prezent, dar si cateva dintre partiturile cele mai dragi lor. De asemenea, cei care nu au resit sa ajunga la evenimentul precedent, vor putea viziona expozitiile de fotografie, pictura si recycleart, ce vor fi reeditate cu acest prilej.

Proiectul umanitar "Poveste in dar" este sustinut de Asociatia Tineret in Actiune si este parte a campaniei de promovare a lecturii “In cautarea cititorilor celebri”, initiata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National.

Va astept cu drag!

Unexpected guests

Doamna C.

Doamna C. Este o doamna extraordinara. Profesional vorbind. Cred ca aproape orice femeie din acest oras care a trecut printr-o sarcina a auzit macar o data : "Ar trebui sa te duci la C. sa iti faca un masaj daca ai dureri de spate". C. nu face doar masaj, face kinetoterapie, lectii Lamaze pentru gravide. Dar e cu adevarat valoroasa nu pentru femeile gravide ci pentru bebelusi. Mai ales pentru bebelusii cu mici probleme la picioare.

Eh, eu de Doamna C. am auzit inca de la sarcina cu Chiti, cand am inceput sa am probleme cu spatele. Doctorita mea imi tot repeta: "Hai sa vorbesc cu C., hai sa vorbesc cu C.". Scenariul s-a repetat si la sarcina cu David, insa tot nu am ajuns pe mainile faimoasei doamne.

Asta toamna insa, o doamna doctorita care il supraveghea pe David la momentul respectiv, mi-a zis ca neaparat are nevoie de masaj terapeutic, deoarece are tal valg la picioruse. Evident, singura optiune viabila, doamna C. Vorbesc cele doua intre ele, vorbesc si eu cu doamna C., stabilim intalnire. Vine, noi super incantati de ea, David mai putin, pentru ca a tinut-o intr-un urlet de cand a intrat in casa si pana a iesit. Doua zile mai tarziu, ma internez in spital cu el. Doctorii imi recomanda sa nu il mai stresam cu masaj pana nu se face bine cu plamanii. O sun pe doamna C., ii spun, ea extrem de empatica, imi spune: "Nici o problema, cand primiti unda verde de la doctori, sunati-ma si vin fara probleme!". Lunile trec, se face februarie, primim in sfarsit unda verde pentru masaj.

O sun pe doamna, spun povestea, "Stiti, BD, din partea doamnei.... (doctorita lui David)si a doamnei.... (doctorita mea)... ati fost anul trecut la noi acasa, dupa care... tralalalalala". Ea, : "Da, va recunosc.... Stiti, nu puteti sa ma sunati maine dimineata ca mi-am uitat agenda la spital si nu stiu care e programul?". Eu nu comentez nimic, normal ca pot. A doua zi, miercuri, sun din nou. Imi spune ca sa o sun saptamana urmatoare, marti, pentru ca ea doar miercurea vine in zona in care stau eu, si imi poate spune cu o zi inainte la ce ora sa vina.

Martea urmatoare sun. Am sunat de doua ori, nefiind foarte convinsa ca ar trebui sa vina, mai ales ca David tocmai racise si iar faceam aerosoli la greu. Nu a raspuns, iar eu nu am insistat. Mi-am zis ca oricum, ma suna inapoi cand vede apelurile. Nu a sunat. Sun eu, insa o saptamana mai tarziu, tot marti, cu lectia invatata. Doamna raspunde, eu spun iar povestea, doamna imi spune ca nu poate vorbi ca e la un bebelus, eu bagui scuze,si intreb cand sa revin. Ea imi spune ca mai pe seara. Ok, sun mai pe seara. Sun la sapte, sun la opt. Sun la opt jumate, sun la nou de doua ori. Dau mesaj. Iar povestea clasica. Nimic. Sun miercuri dimineata din nou. La nou, la noua jumate, la zece. Nimic. Il sun pe Radu, Radu imi spune ca o suna pe X., prietena cu C., si ca afla el daca s-a intamplat ceva.

O ora mai tarziu, ma suna inapoi si imi zice ca a avut probleme cu copiii si ca de-aia nu a putut vorbi, si ca daca nu ma suna ea sa o sun eu inapoi. Marti (sounds familiar???). Bineinteles pana marti nici un semn.

Marti, 9 martie, sun eu din nou. Intervale diferite. La al treilea apel, ma gandeam sa renunt, insa minune, raspunde. Da poate vorbi, da, stie despre ce e vorba. Da stie ca am sunat-o saptamana trecuta si nu m-a sunat inapoi (!!!) pentru ca (si aici citez) "m-am tot gandit si nici nu stiam ce sa-i spun bietei femei (adica eu!!!)". Eu foarte calma, ii spun: "Doamna, nu e absolut nici o problema daca nu puteti veni. Inteleg, stiu cat sunteti de cautata, stiu caaveti o agenda super plina. Nu vreau decat un raspuns sincer, daca puteti sau nu ca sa stiu incotro o apuc. Caut alt specialist, ma duc la ortoped. Macar spuneti-mi daca nu puteti. Apreciez cel mai mult sinceritatea." Doamna C. dupa cateva secunde de gandire zice: Haideti sa vedem, incerc sa vin maine, la 12." Eu surprinsa, zic Aleluia. A doua zi nu a venit la 12, a venit la 16:00, asta dupa ce a trimis un mesaj in care modifica ora.

Miercurea urmatoare a venit iar la 16:00. Totul ok, in afara faptului ca David a urlat aproape incontinuu de fiecare data, cu toate incercarile noastre de a-i distrage atentia de la ce ii facea doamna. Asta era pe 17 martie.

Pe 24, primesc mesaj pe la pranz un mesaj ca nu poate sa mai vina si ca ramane pentru saptamana viitoare. Vine ziua de 31, se face ora 16:00. Nimic. Ora 16:30, nimic. Nici un semn, sms, telefon, nici picior de doamna C. Ora 17:00. Dau un mesaj, intreband in el daca mai vine cumva pe la noi. Nimic. Jumatate de ora mai tarziu, primesc un mesaj: "Scuze ca nu v-am anuntat, dar nu sunt in Buc!".

Mai e ceva de comentat?

Doamna C., degeaba mainile sunt de aur, daca (virgula) caracterul lasa de dorit! Iar o agenda plina nu este o scuza pentru o purtare execrabila! Sper doar ca restul cunostintelor mele (se stiu ele care sunt) ai caroro copii beneficiaza de serviciile stimatei doamne sa nu aiba parte de acelasi tratament/comportament, iar rezultatele sa fie vizibile cat mai repede.

Asta a fost povestea doamnei C. Cu C. de la Cerasela.