Reminder

Nu uitati, diseara, ora 19.00, la Muzeul Costumului Popular din cadrul Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, din palatul Parlamentului, str. Izvor nr 2-4, corp A3F, sector 5, București, intrarea dinspre Parcul Izvor. Baroc de Dobrogea.

Eu, emotii multe. Nu e decat o fotografie de a mea in expozitie, dar este prima.

Razboiul veveritelor

mentionam ca nici un animal nu a fost ranit in timpul filmarilor :)

Lista de sarcina

Sunt siderata cum fiecare sarcina de a mea devine din ce in ce mai inventiva. Parca are un fel de AI in ADN. Cu fiecare numar se reinventeaza si creaza noi moduri de a ma chinui si schingiui. Cum? Iata cateva exemple graitoare.

• Acneea.Eu sunt aia care nu a avut cosuri. Ici si colo, pe alocuri, in liceu cate unul. Nimic foarte dureros sau care sa lase semne. S-ar fi zis, vorba vorbei, ca am fost precoce. Nimic mai fals. Doar noroc cat carul. Eh, acum? Pai daca la numarul 1 si la numarul doi nu am avut, acum trebuia sa am, nu? Frumusete de gasca de cosuri, plantata strategic in ..... decolteu. Unu, doua, trei, zece, fara numar. Trece unul, apar doua. Ca sa nu ma plictisesc.

• Hormoni. La greu. II scot, ii eman prin toti porii. Mai ales pe la axila. Nici un deodorant/antiprespirant nu mai functioneaza. Acusi ma spal, acusi ma transform in sconcs.

• Greturi. Numarul 1 m-a scutit de ele. Numarul doi mi le-a daruit, dar cu masura. Dupa sase seara primeam portia, in reprize si nu permanent.Numarul trei merge pe aceeasi teorie ca la cosuri. Nici o zi fara un episod derulat cu capul in veceu, nici o zi fara greturi, si de la o zi la alta din ce in ce mai mult.

• Dintii. In afara de faptul ca am totusi si un aparat care imi tortureaza bietii dinti, am capatat asa o sensibilitate, ca absolut totul trebuie sa fie la temperatura corpului/dintilor, altfel imi dau lacrimile de durere. M-am lasat fraierita si am luat inclusiv marea pasta de dinti de la Colgate, aia omniprezenta pe toate posturile. Va recomand sa nu o luati. Mai bine luati o ciocolata copilului (sau vreo 10 ciocolati la cat costa nenorocita de pasta). Este complet inutila si nefunctionala.

• Mirosul. Lista de mirosuri care se diminuase dramatic dupa Numarul doi s-a micsorat si mai tare. Totusi, au aparut pe lista nume noi. Ca de exemplu, mirosul de ienupar sau cel de eucalipt. Care au devenit chiar delicioase, as putea spune. In curand o sa ajung sa miros a "mijlocul naturii". Ceea ce nu stiu inca este daca e de rau sau bine.Si eu care imi pusesem pe lista de ziua mea Annick Goutal. Te pomenesti ca ajung acolo si fac cale intoarsa :(

Totusi, dupa cum spune Murphy, zambeste, maine poate fi mai rau. Asa ca aici am facut doar o enumerare, nimic mai mult. Cine stie maine poate mai completez lista cu ceva. Oricum mi-e clar, e departe de a fi inchisa.

Nimicuri

• Azi ne-a vazut soarele si pe noi. Si noi pe el. Nu l-am mai vazut de exact acum o saptamana, cand am venit la Sinaia.
• Daca il mai vad pe ala care ne invata in pauzele de la world cup cum sa bem vinul, ma jur ca nu mai pun gura in viata mea pe vin. Poate de-aia l-au si pus sa prezinte. Sa ne lasam cu totii de baut.
• greturile se tin ferme pe pozitie. mai nou ma mai incearca si noaptea, noroc ca sunt atat de adormita incat le ignor cu succes.
• david si-a dat drumul, ba chiar a inceput sa faca incursiuni de unul singur. cum nu esti atent, cum se tireaza de langa tine.
• tot david a inceput sa guste din absolut orice. noutatile sunt: ceapa, icre, nesquickul lui sora-sa, zmeura, pepenele galben. portocala e pe post de minge de fotbal.
• chiti vrea sa culeaga mormoloci si sa ii ducem la bucuresti, sa ii punem la fereastra ei. prietena ei, Sophie, mai mare cu patru luni decat ea, i-a spus azi pe un ton condescendent: "Chiti, o sa moara. Ei pot sa traiasca numai in mediul lor " (fata stie ce stie, ai ei au murit deja de vreo doua zile)
• chiti e innebunita dupa caimacul de la lapte. dupa ce adora pielitele din supa de pui/gaina, recidiveaza cu inca o chestie care mie mi se pare atat de gretoasa incat imi vine sa...... numai la ideea de a pune in gura asemenea chestii.
• m-am indragostit iremediabil de un fruct numai tare prost inspirat "kaki" dar care este absolut demential ca gust
• am citit despre Ana Maita, o femeie indeajuns la curajoasa incat sa nasca neasistata decat de sot acasa. De doua ori. Puteti sa cititi mai multe in Unica de iulie, si sa vedeti niste cadre din filmul nasterii. foarte educativ. si te pune pe ganduri. la greu.
• imi place de victoria's secret din ce in ce mai mult. pe 23 iunie seara faceam comanda, pe 25 iunie imi iesea din vama de la noi.

Povesti

Astept aici niste povesti despre intarcatul copiilor, intrucat trebuie sa recunosc fara tragere de inima, ca momentul se apropie, iar eu/noi nu gasim o solutie catusi de putin nedureroasa si acceptabila atat pentru David cat si pentru mine. Mi-e foarte clar ca David nu se va lasa cu una cu doua, urletele de azi noapte cand ne-am incapatanat sa nu ii dam una din cele doua mese de noapte fiind elocvente. Totusi starea mea si nervii mei nu cred ca mai suporta multe nopti similare, si chiar nu vreau sa transform operatiunea in ceva de genul "care pe care", pentru ca e la mintea cocosului cine va ceda primul intre mine si David.

Flashbacks

Ma surprind deseori ca ma arunc in amintirile din copilarie. Imi amintesc cat de fericita eram in casa bunicilor de la Cluj, imi revin in minte mirosuri si senzatii. Si ma gandesc ce copilarie frumoasa si simpla am avut. Si cu foarte, foarte putin material dar enorm sufletesc. Si imi pare rau ca puii mei nu vor gusta din toate miracolele la care am fost eu partasa cand eram mica. Nici bunicii de acum nu mai sunt cei de altadata si nici locurile nu mai sunt ce au fost odata. Nu indraznesc sa ma gandesc la casa de pe Madach pe care am iubit-o enorm si a carei pierdere am simtit-o la un nivel mai mult decat palpabil, dar tare as vrea sa ii duc cumva acolo, intr-un fel, nu fizic, dar macar sa recreez undeva candva acele locuri, acele momente. Sunt anii care m-au format ca om, omul care sunt acum, om pe care il plac si care e placut de altii si mi-ar placea ca peste ani si ani, copiii mei sa fie oameni si prin prisma copilariei frumoase si miraculoase pe care au trait-o.

Expozitia de final de an

Deci, dupa cum spuneam ieri aici, am ajuns la final de an de Fotopoetica. E un amalgam in mine de senzatii si sentimente. A fost lung, greu, de multe ori frustrant, am trecut prin una din cele mai acute crize de identitate, am reusit sa o depasesc, am avut perioade in care nu am stiut cum sa fotografiez, ce sa fotografiez, DE CE sa fotografiez, sau perioade in care pur si simplu nu am vrut sa fotografiez. Am avut perioade in care mi-am impus sa NU fotografiez si am declansat cu ochii mintii de sute si sute de ori, pana cand am simtit ca mi-am format si mi-am educat mintea, ochii si sufletul. Si, mama-mama, cate cadre bune nu am ratat! Si am ajuns la final, si pot spune ca sunt mandra de mine, de ce am reusit sa realizez pana in acest moment.

Cred ca prin aceleasi stari au trecut mare parte din colegii mei in aceasta perioada, si de aceea, va rog sa veniti cu mintea si inima deschisa sa ne vedeti fotografiile la Expozitia de final de an. Mai dau o data detaliile despre loc, ora si zi, si va invit sa ne vizitati in numar cat mai mare. Merita!

Evenimentul va avea loc pe 30 iunie 2010, ora 19.00, la Muzeul Costumului Popular din palatul Parlamentului, str. Izvor nr 2-4, corp A3F, sector 5, București. Expoziția va fi deschisă până pe 15 august 2010. Program de vizitare: marți-duminică între orele 9.00 şi 17.00.

Expozitie

Școala de Poetică Fotografică din București de sub egida Fundației Culturale SOCIETATEA DE CONCERTE din Bistrița, vernisează expoziția ”Baroc de Dobrogea – 2008-2010” a cursanților şcolii din ultimele trei generații. Evenimentul va avea loc pe 30 iunie 2010, ora 19.00, la Muzeul Costumului Popular din palatul Parlamentului, str. Izvor nr 2-4, corp A3F, sector 5, București. Expoziția va fi deschisă până pe 15 august 2010. Program de vizitare: marți-duminică între orele 9.00 şi 17.00.

Expoziția va conține 165 de lucrări, 50x70cm, a următorilor 65 de autori: Cătălin Alexa, Bogdan Anda, Daiana Anghel, Radu Angheloiu, Victor Avram, Emilian Badea, Adrian Balmeș, Lucian Bibo, Stelian Bogza, Cornel Brad, Irina Bran, Răzvan Bumbeș, Ioan bunea, Iulia Chicuș, Andreea Ciolacu, Sorin Constantin, Andrei Conțiu, Flavia Cozma, Ionelia Diaconu, Catrinel Dima, Bogdana Dobre, Ionuț Dragnea, Bogdan Dumitru, Iulia Dumitru, Ștefan Dumitru, Cătălin Enache, Cristian Fetter, Larisa Fica, Mihaela Gavrilescu, Mirela Ghindea, Ioan Grigore, Jean Grigore, Teodor Horea, Alin Iacob, Luisa Iatan, Gyuri Ilinca, Daniel Ionescu, Sorina Iordan, Ana-Cristina Irian, Dafina Jeacă, Teodora Maftei, Alexandru Medeșan, Șerban Mestecăneanu, Andrei Mihalca, Raluca Minoiu, Andrei Mîță, Alexandru Modoi, Mirela Momanu, Francisc Mraz Ferko, Carmen Obreja, Bogdan Oprea, Silviu Pavel, Raluca Petrache, Cosmina Popescu, Crenguța Profir, Ioana Pușcarciuc, Mirona Radu, Dragoș Răpeanu, Laura Sârbu, Alexandru Spineanu, Elena Stancu, Tudor Stănică, Raul Tanislav, Sabina Ulubeanu, Andreea Vintze.

Suntem la a 6-a excursie din Dobrogea, cu o preocupare aparte pentru sudul Dobrogei și propunem o expoziție de 165 de piese, împlinite cu un soi de majestuozitate plină de smerenie, atât ca subiect, ca tratare a subiectului cât și a utilizării unui complex instrumentar de poetică fotografică. Majoritatea subiectelor noastre sunt rurale, ceea ce face sa ne simțim foarte acasă în spațiul Muzeului Satului, oferind o alternativă estetică prietenoasă documentarismului socio-vizual, specific lui Dimitrie Gusti.

Fiecare participant intră în expoziție cu stilul propriu, dar fără a atinge genul științific, etnografic sau jurnalistic. Viziunile sunt mai degrabă poetice, priviri proaspete asupra vitalității unei zone de țară aflată într-o stare de sărăcie demnă. Am dorit să surprindem frumosul chiar în locuri în care majoritatea celorlalți se blochează în urât. A rezultat o policromie – chiar și în alb-negru – ce se apropie mai degrabă de barocul muzical decât de cel arhitectonic. Însemnul general al expoziției, credem și sperăm că este cuplul de atribute delicat-viguros.

Info

Cateva informatii, fara interes pentru multi, dar pentru istoricul acestui blog.

Suntem in saptamana opt, avem greturi (semi)permanente, nu suportam aproape nici un miros, suntem mai rau decat o marmota (sau un animal similar, care simte mirosurile de la kilometri departare). Nu trece o zi fara cel putin un episod derulat in baie. Totusi, desi aceleasi lucruri sau intamplat si la David, presimt ca de aceasta data locatarul este de fapt o locatara. E ala, al "n"-spelea simt, care mi-a soptit ca de data asta e o pasarica. Vedem peste vreo doua luni, daca am avut dreptate sau nu.

Doctorita m-a declarat sarcina cu risc, m-a mustruluit cum a prins ocazia, si mi-a zis ca de data asta chiar ca nu voi depasi 37 de saptamani, ca nu ma lasa. Nu-i nimic, nici ceilalti doi nu au vrut mai mult de 37 de saptamani, nu? Mi-a scos ochii de vreo trei ori pe parcursul discutiei, cum ca la noi in tara NU se fac trei cezariene, dar fie, treaca de la ea. Si mai mult, nu atat de aproape una de cealalta.

Asta inseamna ca data nasterii va fi undeva in jurul zilei lui Chiti de nastere, un final de ianuarie, mai degraba mijloc.

Cam atat, nu stiu deocamdata ce sa mai zic. Adica atatea lucruri fac astialaltii doi, ca nici nu stiu ce sa scriu despre numarul trei, care isi face simtita [prezenta doar prin niste stari infioratoare.

Chiar asa!?

Mame cu copii sub doi ani, v-ati primit banii???? Postarita mea ridica din umeri a necunostinta si neputinta. Aflu de prin alte parti ca treaba e la fel, si acum vine intrebarea mea: Chiar in halul asta am ajuns???

PS: ca fapt divers, de cand primesc banii pentru mine si David, adica din decembrie anul trecut, nu mai vine alocatia lui fii-mea. Nu va imaginati ce cuvinte imi trec prin cap acum la adresa alora de la putere si la adresa tampitilor alora care i-au votat. O parte mica din ele le spune, si pe buna dreptate, Shmeny. Zi-le, Loredana!

Semnat, a voastra Bogdana, ca laptopul meu refuza in continuare orice conexiune cu internetul.

Thanks Mr Tyler!

De ce o minune tine doar trei zile

Post legat de comentariile de la postul trecut. Care au fost mai mult decat magulitoare si mi-au gadilat orgoliul si zau de nu a fost bineeeee de tot.

De ce o minune tine doar trei zile? Sau sa zicem trei luni? Pentru ca de acum inainte cantarul meu nu va arata decat o curba crescatoare. Asta pentru ca, da, am avut noi un presentiment, ceva, un al saselea simt care nu ne-a lasat sa schimbam numele blogului. Deci, Jurnal din Burtica merge mai departe, de data asta cu un nou personaj.

Cam asta e "the big news" pe care tot vrem de cateva zile sa o anuntam in diverse moduri si nu prea stim cum. Inca rumegam la noutatea informatiei, la schimbarile care vor avea loc in familia noastra, la balamucul care va sa vie si la alte "n" necunoscute.

O sa fie mai greu decat in celelalte dati, mai ales ca deja am fost "apostrofata" de doctorita mea, o sa fie complicat pentru David care este atat de legat de sanul mamei, incat nu o sa renunte fara o lupta dura, o sa fie mai mult decat o provocare sa recompartimentam casa in asa fel incat fiecare sa aiba propriul spatiu si sa gasim acea masina care sa "accepte" trei scaune pentru copii pe o singura bancheta si multe, multe, multe altele.

Cam atat. Asteptam felicitarile, masa si dansul in subsol :)

De inceput

Cateva... Nu neaparat in ordine... Nici macar cu vreun sens anume... Dar pentru inceput, merg... More to come... Soon...

Un David in culmea fericirii: Ascuns dupa minge: Aparente inselatoare (pentru ca in realitate a urlat cat a stat in colac, colac care nici macar nu era al nostru): Un scurt moment de echilibru biped: David si pasiunea lui, aruncatul pietrelor in piscina: Chiti la maneta elicpterului: Un David esuat si cufundat intr-un somn profund: David in mummy's hat: Mica negresa: Si mica negresa, acum doi ani, la acelasi hotel:

Vacanta

Cineva a vrut detalii picante, asa ca ma ofer voluntara sa le sharuiesc, ca sunt destule...

Prima zi nu a contat in economia vacantei decat prin simplul fapt ca am ajuns la destinatie. Caci nu am mai avut timp decat sa fugim pe culoare pana la restaurant, dupa care repede inapoi si sa adormim copiii. Care copii de fapt au adormit singuri, atat de obositi erau. Calatoria a fost ok, avand in vedere ca Chiti este fana decolare-zbor-aterizare, si o apuca chiuitul atunci cand avionul tureaza motoarele la maxim. Dependenta de adrenalina, ce sa zic, dar asta o stiam deja, ca nu imi aud decat "Oau, mami, accelereaza mai tare ca imi placeeeee" cand mergem cu masina. David s-a comportat acceptabil si rezonabil, desi intre noi fie vorba nici nu avea cum sa se comporte altfel, avand in vedere ca o ora din zbor a stat mufat, asta dupa ce se mai mufase si in aeroport. S-a mai mufat si pe drumul spre hotel, inca vreo juma de ora, s-a mai mufat si la culcare, si pe timpul primei nopti de inca vreo doua -trei ori iar eu a doua zi dimineata aveam niste rani superbe, care nici pana in ziua de azi nu au trecut complet.

Am avut "onoarea" sa zburam spre Turkyie impreuna cu Bote, insotit Ernest (filmeaza oare un tradati in dragoste cu Bote???) si de un alai luuuung de fetite cu picioare lungi, si fite pe masura picioarelor. La fel, am avut "ocazia" ca in aeroport sa nimerim odata cu 380 de militari americani, rangeri, imbracati in costume de camuflaj de desert, care faceau o escala in drum spre ei stiu unde. Ma jur ca puteai simti testosteronul plutind in aer. Un american uitandu-se luuuung si gales la doua semizane (cred ca erau din alaiul celui amintit mai sus) a oftat catre un altul "uuuuuff, tough competition in here". Da, my dear, cred si eu ca e tough, ca la tine acolo nu vezi decat +100. Si alea ti se par hot, pana ajungi in tarisoara noastra. Chiar si doar in aeroport...

Hotelul l-am gasit cum l-am lasat acum aproape doi ani, cu ceva imbunatatiri, dar nu notabile. In schimb am dat peste un team building de vreo 80 de italieni, de la Allianz (deci, va e clar unde trebuie sa va angajati, daca vreti sa aveti parte de team buildinguri de cate o saptamana la resorturi de cinci stele!), peste aceiasi rusi necunoscatori decat de limba rusa, galagiosi, tatuati si cu gaturile spanzurate cu cate cinci kile de aur, plini de fite si prost gust.

A doua zi, adica prima zi de plaja, a coincis cu prima parleala pentru mine, deoarece am uitat sa ma dau cu crema pe .... spate. Drept urmare, acum ma cojesc cu succes. Chiti a stat in medie cam cate cinci-sase ore in apa, iar fiecare plecare se solda invariabil cu niste maraieli din partea ei, cum ca nu a stat decat putin, ca mai vrea sa stea, ca ea nici nu apuca sa stea in apa ca trebuie sa plecam (?!!??) samd.

Am reusit performanta de a-i face pe amandoi sa doarma in acelasi timp la pranz, minune care evident ca s-a vaporizat cum am ajuns inapoi in tara. Poze am, peste 1200 la numar, NU le-am descarcat inca, NU stiu cand o s-o fac, dar cum reusesc, pun macar doua trei si aici.

Despre restul vacantei, intr-un episod viitor.

Ne-am intors din vacanta. Muciosi cu totii, odata ce am dat cu nasul de caldura infioratoare din tara natala si de racoarea glaciara din propria casa, dar foarte bronzati si relativ odihniti. Inca suntem ravasiti, si incercam sa itim capurile din mormanele de haine din bagaje/masina de spalat/masa de calcat, precum si din balamucul ocazionat de rapida zugraveala ce s-a petrecut cat am fost noi plecati. Nimic nu mai e la locul lui, iar eu incerc sa ma dumiresc, sa aranjez, sa caut si sa gasesc ba una ba alta. Colac peste pupaza, sunt extrem de in urma cu multe, ca merg pe cinci directii, de parca as fi fost vreodata multilateral dezvoltata, si deja incep sa am insomnii ca nu o sa reusesc sa termin nimic. Asta in timp ce mintea mea inca nu a plecat de pe sezlong. Si apropos, ca am tot vrut sa zic, sunt innebunita dupa fatuca asta!

Fa ce face popa, nu ce zice. Oare sa fie asa?

Banuiesc ca multi dintre voi sunteti fani Umbrela Verde. Si eu la fel. Una din directiile lor de actiune este legata de gunoiul aruncat pe strada. Lucru pe care eu nu l-am facut niciodata. De multe ori ajung acasa cu geanta plina de tot felul de hartii, sticle goale samd pe care prefer sa le adun ca veverita in geanta, decat sa le arunc. Asta pentru ca nici cosuri de gunoi nu prea exista. Dar asta e alta poveste.

Eh, cei de la Umbrela Verde ofera gratuit niste stickere, pe care scrie "Eu nu arunc gunoi pe strada", ca sa ti le lipesti pe masina. Eu nu mi-am pus inca pentru ca s-au confruntat cu atatea cereri ca nu au facut fata la trimiterea lor. Ceea ce e bine, s-ar putea spune, ca sunt atatia oameni responsabili.

Ce te faci insa, cand intr-o zi cu soare, dintr-un Tico mov pe al carui fund trona strategic un autocolant precum cel descris mai sus, condus de o doamna, am vazut cum a zburat direct in mijlocul carosabilului, pe geamul din fata un ditamai paharul de la un foarte cunoscut fast food?

Primii pasi

Mai timizi, mai tremurati, cand nesiguri, cand alergati, primii pasi hands free au inceput sa devina din ce in ce mai desi in peisajul cotidian al familiei noastre. Spatele trebuie asigurat deocamdata in permanenta, dar lucram si la acest aspect. Drumurile au devenit din ce in ce mai lungi, se iau curbe, se fac schimbari bruste de directie, se ocolesc obstacole, si pe masura ce gradul de dificultate a traseelor creste, parca, parca incepe sa creasca si gradul de siguranta a micutului calator pe propriile picioare. In cazul in care finalitatea este inca departe, sau se departeaza, iar oboseala devine de nesuportat, o tranteala in patru labe si continuarea drumului de-a busilea, sau dupa caz o mica siesta in fund sunt mai mult decat binevenite. Important e ca progresele sunt vizibile de la zi la zi. Iar curajul creste proportional cu siguranta, dificultatea si experienta personajului in cauza.

Improvizatie

"Vantul bate tare tare si nu canta mac, mac, mac,

Vantul bate tare tare si oamenii se sperie de noapte

si vantul bate tare ca sa inceapa ploaia

ca-ntr-odata a-nceput, ploaia mare s-a asternut"

Cantautor: Chiti

NB: pentru cine nu e in Bucuresti, vremea este frumoasa, calda, cu cer senin si soare puternic. Si vantul nu bate deloc.

Cum invatam copilul la prostii

Altfel, ieri am petrecut o zi si o noapte cu 38,8. Hemograma nu arata nici o infectie, nu putem decat sa speram ca este de la dinti. Asta pentru ca sambata ne luam zborul spre tara prietena, Turcia. Asa ca tineti-ne pumnii!