Nu ma incanta ca asistenta ramane in arest. Nu consider ca e un infractor periculos. Insa, nu consider nici macar o clipa ca nu e vinovata. Sau ca nu are partea ei de vina. Ca deja prea a devenit victima. Mama ei face turul televiziunilor, plange in direct, spune cat de minunata este fiica ei, toti dau din cap aprobator si o lauda, dupa ce in urma cu o luna o infierau. Ca de obicei, merge la sufletul romanului spectacolul, toti inclina capul, toti sunt impresionati de soarta asistentei. Toti sunt de acord ca (,) conditiile de lucru erau inumane, ca era absolut normal ca ea sa plece de langa zece nou nascuti prematuri si sa inchida usa si o absolva de orice vina. Dupa cum ziceam zilele trecute, mama ei de soarta, ca ea e de vina. Ma intreb totusi ce gandesc cei doisprezece parinti, ai caror copii au ramas inchisi pentru ca ea a plecat cum deja devenise o normalitate sa o faca, atunci cand vad pe toate televiziunile cum este ridicata in slavi asistenta.
De acord ca lantul este lung, si ca nici o tragedie din lumea asta nu are loc decat atunci cand sunt indeplinite o serie de conditii. Mai exact cand o serie de erori (umane in majoritatea covarsitoare) converg spre un rezultat dezastruos si tragic. La fel ar trebui sa fie in arest electricianul, seful tehnic, asistenta sefa, seful de sectie, managerul spitalului si superiorul managerului spitalului. Iar ministrul demis instant. Dar faptul ca toti astia nu sunt in arest ci liberi nu exclude absolut deloc vinovatia asistentei. Insa asta e mentalitatea de capra a vecinului tipic romaneasca.
Am interactionat si noi cu ea cand s-a nascut David. Nu vreau sa comentez comportamentul ei, pentru ca nu este in discutie aici. Ideea e ca si-a asumat o responsabilitate. A avut in grija vieti. De care, in seara aia fatidica nu a mai avut grija. Nu exista circumstante atenuante, nu conteaza ca a salvat 1000 de vieti. conteaza ca in seara aia, faptele ei au avut ca si consecinta moartea a sase fiinte. Iar asta nu inseamna vina?
joi, 30 septembrie 2010
marți, 28 septembrie 2010
Soarta e de vina
Mai jos este articolul unei prietene de a mea, scris pe smartwoman.honews.ro acum aproape o luna, la inceputul lunii septembrie. A zugravit, la momentul respectiv, cum nu se poate mai bine intreaga atitudine a societatii fata de tragedia de la Giulesti si a anticipat in cel mai realist mod cu putinta reactiile care, in acest moment au inceput sa viruseze iar massmedia romaneasca. E adevarul gol golut. Dar e doar o alta piesa din puzzle-ul bolnav ce se numeste "Romania".
Articolul precum si comentariile, aici. Elocvent, nu?
Timpul trece pe langa noi fara sa-l bagam de seama. Bebelusii de la maternitatea Giulesti au murit si aceasta informatie nu a fost decat o scanteie pe prima pagina a stirilor, numai pentru o saptamana. Mult mai interesant ca eveniment al lunii august a fost sinuciderea unei bolnave si barfa de joasa speta a diversilor care nu-si pot spala rufele decat in public. Se pare ca in ziua de azi nu mai este interesant o simpla moarte ci trebuie sa fie o moarte cu scandal, cu spectacol sa putem sa spunem “i-ai vazut bai p-aia…”.
In cazul bebelusilor a fost simplu. Parintii nu au rispostat, ba din contra unii chiar s-au laudat ce ingrijiri extraordinare au primit cat au fost internati. Cei care au protestat nu au fost auziti - probabil nu au facut suficient spectacol si apoi… Asistenta era buna, nimic de zis, muncea peste program, avea grija de multi bebelusi, ajuta si colo si colo, toata lumea a recunoscut-o drept om bun. Si apoi 10 minute de lipsa nu inseamna nimic mai ales ca oricum se putea intampla orice.
Doctorii de la spital, oameni buni, extraordinari, unii dintre ei nu luau nici macar ciubuc. Deci nu se pune sa te iei de ei. Au salvat mii de vieti. Ca doar nu a stat nimeni sa le numere pe cele pe care le-or fi pierdut. Directorul serviciului tehnic… un om batran, de atatia ani angajat… de atatia ani post caldut si bun, bolnav saracul, nu putem sa ne luam de dansul. Nimeni nu are niciun cuvant impotriva. Deci poate fi ignorat total.
Directorul spitalului… extraordinar om. Nici nu se cuvine sa vorbim de dansul. Nici nu se cuvine sa ne intrebam cum putea face fata atator functii extrem de solicitante cum ar fi: era Director la stat, Sef la privat plus Doctor care mai trata si pacientii. Un supra om. Probabil ca acceptase atatea functii din cauza salariilor mici din sistemul sanitar. Deci Napoleon era mic copil.
Ministrul Sanatatii… el nu stia nimic… de ce sa plece el? El de abia a venit a zis cu un ranjet ingamfat direct la televizor. El nu a apucat sa isi faca inca suma de calatorii, bani, avanteje pe post. Mai trebuie sa il lasati un pic.
Si in final n-a fost decat o priza, daca electricianul ar fi stiut sa o puna nu se intampla nimic. Si de fapt n-a fost decat soarta caci, dupa cum toti am putut constata, au fost bebelusi care au scapat miraculos incendiului iesind de acolo cu 2-3 ore mai devreme. Altii cu cateva zile. Altii cu cativa ani.
Dar bebelusii acestia 5 nu au avut soarta. N-a fost sa fie. Soarta e de vina. Deci eu propun sa nu uitam sa chemam un sobor de preoti sa sfinteasca camera nou renovata, ca sa curete ghinionul si nesansa, sa ne uitam la televizor cum Ministrul Sanatatii voios taie panglica, impreuna cu restul care nu au fost partasi la o crima ci salvatori ai umanitatii.
Sa urmarim in continuare ziarele, televiziunile cu sufletul la gura cautand linistiti alti morti, alte accidente, alti spalatori de rufe interne. Poate s-o mai sinucide vreunul? Poate isi mai epileaza vreuna picioarele in direct. Ah… pe ce canal o fi Botezatu….
Articolul precum si comentariile, aici. Elocvent, nu?
Exercitiu de imaginatie
Ce as face daca as fi regina pentru o zi, via Tomata
cu scufita. Din categoria “Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea intampla”? Ce frumos ar fi !
Pai, in primul rand
m-as trezi foarte devreme, ca nu as vrea sa pierd nici macar o secunda
lancezind. Ca divertisment, as organiza ad-hoc o serata, una caritabila pentru
o cauza nobila sau poate chiar mai multe, pentru ca daca incep sa ma gandesc
cat de cat incropesc imediat o lista interminabila.
In al doilea rand m-as ocupa sa detin puterea legislativa si eventual si pe cea executiva (fara a suna a dictatura). Asta pentru ca daca le-as avea pe cele doua, as legifera absolut tot ce a scris Tomata, pentru ca sunt de accord
cu fiecare punct mentionat de ea. Si cred ca asta mi-ar ocupa toata ziua. Iar
pentru final, m-as asigura ca dupa ziua respectiva, as fi tot eu regina. Nu de
alta, dar cred ca mi-ar trebui mult mai multe zile ca sa realizez tot ce mi-as
pune in cap sa fac. Ah, si mi-as comanda un taior clasic de la Chanel.
PS: Zau ca mi-ar placea sa fiu regina, si nu oriunde, ci in
Anglia!
SMURD
Jos palaria pentru Raed Arafat si pentru toti cei care alaturi de el au pus bazele a ceea ce a devenit cel mai eficient sistem din Romania, SMURD. Care parca e unicul care functioneaza in tara asta. Ieri au aniversat 20 de ani. 20 de ani de sacrificii, de fanatism, dupa cum s-a exprimat insusi Arafat.
duminică, 26 septembrie 2010
Concertul in cateva cuvinte. Prea sarace.
Am auzit Where the streets have no name. Si One. Si Elevation. Si incaaaa vreo... 15 melodii. Si inca cum! Pentru ca, printr-o minune pe care nu ne-o explicam nici acum, am ajuns la doi metri de scena, in linia intai. Stiti locurile alea de "golden circle", chiar in fata scenei care la noi se vand cu o galagie de bani? Eh, noi acolo am ajuns, habar nu avem cum. Am primit un pont sa ocolim tot gazonul si cand ajungem la bariere sa cerem sa ni se puna stampile. Si atat. Si ni s-au pus stampilele si ne-am trezit un pic mai in dreapta scenei, ce-i drept, nu chiar in fata. Nici nu a contat, pentru ca oricum Bono a facut plimbari dupa plimbari, a trecut pe langa noi, pe deasupra noastra si l-am vazut mai aproape de cat as fi crezut vreodata ca e posibil. Amandoi, si eu si Radu ne-am tot uitat unul la celalalt non stop sine-am zambit tamp intrebandu-ne, pe buna dreptate cum de am ajuns acolo. La fel si Chris si Sorana (sora lui Radu), care au fost cei care au primit pontul de la un vecin, fan ultras al U2, care a participat la nu mai putin de 20 de concerte din turneul 360.
Concertul nostru a fost al doilea, pe 22 fiind primul in Bruxelles (la care s-au vandut biletele toate in trei ore). Cate 80000 de oameni in fiecare zi, do the math. Organizarea cand buna cand proasta. Nu pot sa spun decat ca daca asa e la toate, inseamna ca romanii nostri sunt buni organzatori, asa ca eu nu ii mai injur ever. Ne-a luat cam o ora si jumatate ca sa reusim sa intram, cel putin in zona noastra, cea gri, de gazon. Nu i-am prins pe cei de la Interpol care au cantat in deschidere si nici nu regretam foarte tare, ca sa fim sinceri.
Am luat metroul, desi a trebuit sa schimbam la un moment dat, si am mers pe doua linii aproape complete, stadionul fiind exact in partea opusa a orasului, dar s-a dovedit a fi o alegere perfecta, chiar daca la iesire s-a facut balamuc. Noi oricum am plecat cu vreo doua melodii inainte de final, pentru ca ne asteptam la un asemenea deznodamant, si chiar si asa am prins aglomeratie, dar am avut avantajul de a avea si burtica la purtator, ceea ce in Belgia, cel putin deschide toate usile ca prin farmec.
Restul va fi spus in filmuletele pe care le-am filmat si pe care incerc acum sa le urc pe youtube. A fost de nedescris, desi a plouat in vreo trei patru reprize cu galeata, nu s-a simtit nici macar o picatura. Bono a cantat cu zambetul pe buze de vreo doua ori "I'm singing in the rain" si toti s-au comportat ca si cum ar fi fost soarele sus pe cer. Scena este speechless, iar vazuta din "interior" este si mai impresionanta. Imi pare rau ca nu am reusit sa o fotografiez intreaga, dar pur si simplu era mult prea imensa! Vocea lui Bono este perfecta, te unge pe suflet, iar ceea ce au reusit cei patru, cu echipa din spate este de-a dreptul minunat. Poate ar trebui sa participe si Madonna la un concert de-al lor, sa vada ce inseamna profesionalism si perfectiune la toate capitolele. Daca nu cumva ii cade rangul.
Le multumim celor patru pentru cea mai .... cea noapte muzicala din vietile noastre de pana acum si zau de nu il inteleg acum, pe omul vecin, Fabrizio, care s-a dus la cate concerte a putut din turneul asta. Pentru ca, da, l-as mai revedea, again, and again, and again. Iar fiorii, cred ca ar fi la fel de multi de fiecare data.
Concertul nostru a fost al doilea, pe 22 fiind primul in Bruxelles (la care s-au vandut biletele toate in trei ore). Cate 80000 de oameni in fiecare zi, do the math. Organizarea cand buna cand proasta. Nu pot sa spun decat ca daca asa e la toate, inseamna ca romanii nostri sunt buni organzatori, asa ca eu nu ii mai injur ever. Ne-a luat cam o ora si jumatate ca sa reusim sa intram, cel putin in zona noastra, cea gri, de gazon. Nu i-am prins pe cei de la Interpol care au cantat in deschidere si nici nu regretam foarte tare, ca sa fim sinceri.
Am luat metroul, desi a trebuit sa schimbam la un moment dat, si am mers pe doua linii aproape complete, stadionul fiind exact in partea opusa a orasului, dar s-a dovedit a fi o alegere perfecta, chiar daca la iesire s-a facut balamuc. Noi oricum am plecat cu vreo doua melodii inainte de final, pentru ca ne asteptam la un asemenea deznodamant, si chiar si asa am prins aglomeratie, dar am avut avantajul de a avea si burtica la purtator, ceea ce in Belgia, cel putin deschide toate usile ca prin farmec.
Restul va fi spus in filmuletele pe care le-am filmat si pe care incerc acum sa le urc pe youtube. A fost de nedescris, desi a plouat in vreo trei patru reprize cu galeata, nu s-a simtit nici macar o picatura. Bono a cantat cu zambetul pe buze de vreo doua ori "I'm singing in the rain" si toti s-au comportat ca si cum ar fi fost soarele sus pe cer. Scena este speechless, iar vazuta din "interior" este si mai impresionanta. Imi pare rau ca nu am reusit sa o fotografiez intreaga, dar pur si simplu era mult prea imensa! Vocea lui Bono este perfecta, te unge pe suflet, iar ceea ce au reusit cei patru, cu echipa din spate este de-a dreptul minunat. Poate ar trebui sa participe si Madonna la un concert de-al lor, sa vada ce inseamna profesionalism si perfectiune la toate capitolele. Daca nu cumva ii cade rangul.
Le multumim celor patru pentru cea mai .... cea noapte muzicala din vietile noastre de pana acum si zau de nu il inteleg acum, pe omul vecin, Fabrizio, care s-a dus la cate concerte a putut din turneul asta. Pentru ca, da, l-as mai revedea, again, and again, and again. Iar fiorii, cred ca ar fi la fel de multi de fiecare data.
marți, 21 septembrie 2010
De drum
Simt gust de supa de ceapa si miros de friptura de vita. Medium. Aud in urechi Where the streets have no name si susurat de maniken piss. Toate via Constanta, ca blue air ne-a bagat ieri si o escala pe neve. C'est la vie, oricum imi plac aterizarile si decolarile. Ah, si deja mi se face pielea de gaina cand ma gandesc cat de dor o sa imi fie de puii mei. Ca asa sunt eu. Adica noi doi, ca si Radu o sa simta acelasi dor nebun. Mai atenuez asa, un 1% cu niate cosmeticale M.A.C., boala veche.
Maine ne auzim en francais. Ca en flamande, jamais!
Latest info
Am facut morfologia, am ridicat rezultatele la triplu test, suntem ok si eu si bebe, bebe mai ales arata mai mare decat este conform varstei gestationale. Are laba piciorului de 3,16 cm, mai mare decat tibia, chiar, ceea ce, cred eu ca se traduce ca vom trai pe picior mare. Nasul este mare si foarte carn si isi suge cu foarte multa pasiune degetul.
Eu am iesit iarasi cu un indice pe artera uterina dreapta mai mare, mi s-a transmis ca e de la stress si oboseala si ca trebuie sa iau magneziu. Azi s-a mai consumat o premiera, fiind prima data cand am cumparat cate o hainuta pentru fiecare dintre cei trei. A fost foarte funny, sa cautam in trei zone diferite, la bebelusi, la toddleri si la copii.
Eu am iesit iarasi cu un indice pe artera uterina dreapta mai mare, mi s-a transmis ca e de la stress si oboseala si ca trebuie sa iau magneziu. Azi s-a mai consumat o premiera, fiind prima data cand am cumparat cate o hainuta pentru fiecare dintre cei trei. A fost foarte funny, sa cautam in trei zone diferite, la bebelusi, la toddleri si la copii.
luni, 20 septembrie 2010
David si tenisul
Dupa care s-a odihnit un pic pe una din cele doua perne favorite. Singura disponibila la momentul respectiv.
duminică, 19 septembrie 2010
Talciocul pe scurt
Ieri a fost Talciocul. Eu m-am luptat cu o greata cum de mult nu am mai avut (asta spun in fiecare zi, dar cam asta e senzatia), petrecandu-mi cam jumatate din timp zacand ca o leguma pe o bancuta, cu o privire cred eu cel putin ratacita si nefericita. Am avut ghinion si de multi fumatori prin preajma, in fine era indeajuns si unul, tot aia imi era. Multi participanti, putini vizitatori. Asta partea mai nasoala.
Totusi, o ocazie perfecta de a mai sta la taclale, de a mai cunoaste oameni si de a (re)descoperi cat de mica e lumea. Pai de ce? Pentru ca am ajuns sa stau la povesti cu Cojocarii, cu Roxana, mama Andreei cea cu ochii incredibil de albastri, cu Zu, care Zu si-a redescoperit cu aceasta ocazie o veche colega de scoala, care intamplator era vecina mea de "taraba" impreuna cu sotul ei, si despre care ulterior am aflat ca ei sunt cei cu nunta surpriza in stil british smart casual (pe care ii citisem de muuuult, si pe care ii admiram in secret pentru felul in care au ales sa isi jure dragoste eterna) si mai mult decat atat, ca nasii lor sunt niste prieteni foarte vechi de ai mei, pe care ii stiu de peste zece ani (el coleg de liceu si de facultate cu mine!), dar cu care nu ma mai intalnisem de vreo patru. S-a inteles ceva din toata chestia asta?? Sa fac si un desen? Ca nici mie nu imi vine sa cred cat de incurcate sunt itele astea...
La care mai adaugam prezenta Deliei si a lui Dedi, parintii Talciocului Urban, Badicii si a tizei. Dintre cunoscuti. Restul sa nu le fie cu bai daca nu i-am trecut, da?
David a facut furori, a oferit din proprie initiativa o bratara "furata" de pe taraba mea fetitei Cojocarilor, a dormit doar in scaunul din masina, prilej pentru tatal sau sa se plimbe timp de doua ore pe centura Bucurestilor, pana la Crevedia, timp in care eu am zacut dupa cum spuneam mai sus.
Cam atat. Abia astept urmatoarea editie.
Totusi, o ocazie perfecta de a mai sta la taclale, de a mai cunoaste oameni si de a (re)descoperi cat de mica e lumea. Pai de ce? Pentru ca am ajuns sa stau la povesti cu Cojocarii, cu Roxana, mama Andreei cea cu ochii incredibil de albastri, cu Zu, care Zu si-a redescoperit cu aceasta ocazie o veche colega de scoala, care intamplator era vecina mea de "taraba" impreuna cu sotul ei, si despre care ulterior am aflat ca ei sunt cei cu nunta surpriza in stil british smart casual (pe care ii citisem de muuuult, si pe care ii admiram in secret pentru felul in care au ales sa isi jure dragoste eterna) si mai mult decat atat, ca nasii lor sunt niste prieteni foarte vechi de ai mei, pe care ii stiu de peste zece ani (el coleg de liceu si de facultate cu mine!), dar cu care nu ma mai intalnisem de vreo patru. S-a inteles ceva din toata chestia asta?? Sa fac si un desen? Ca nici mie nu imi vine sa cred cat de incurcate sunt itele astea...
La care mai adaugam prezenta Deliei si a lui Dedi, parintii Talciocului Urban, Badicii si a tizei. Dintre cunoscuti. Restul sa nu le fie cu bai daca nu i-am trecut, da?
David a facut furori, a oferit din proprie initiativa o bratara "furata" de pe taraba mea fetitei Cojocarilor, a dormit doar in scaunul din masina, prilej pentru tatal sau sa se plimbe timp de doua ore pe centura Bucurestilor, pana la Crevedia, timp in care eu am zacut dupa cum spuneam mai sus.
Cam atat. Abia astept urmatoarea editie.
joi, 16 septembrie 2010
La jumatate
Weekendul care a trecut a fost primul weekend dupa doi ani si o luna in care timp de 24 de ore copiii au ramas cu bunicii si bona iar noi am fugit la Predeal la nunta unor prieteni. Timp de 24 de ore ne-am simtit ca si cum am fi fost la prima intalnire, am stat strans imbratisati, ne-am tinut de mana si ne-am sorbit din priviri. Am avut parte de o luna de miere concentrata la maxim intr-o singura zi, pe care am savurat-o in fiecare clipa. Am avut norocul de o vreme perfecta de toamna calda si totul a fost perfect.
Dimensiunile ideale nu mai sunt ce au fost. Saptamana asta sunt: 93-90-93. In continuare doar 4 kilograme puse, in continuare greturi, si cand imi e lumea mai draga, dureri de cap. Nou intrate sunt arsurile, ragaielile de noapte si un carcel acum doua dimineti. Bebe loveste din ce in ce mai tare, e mult mai zglobiu si mai activ decat fratele lui, pe care daca va amintiti il poreclisem Bocanila. Eh, asta e Bocanila x2 si nu am implinit inca 20 de saptamani.
Chiti are mai bine de o saptamana de gradi. Eu astept cu nerabdare prima sedinta cu parintii, ca sunt tare curioasa ce face ea de fapt acolo. Daca e sa o intrebi, povestea e aceeasi in fiecare zi: "M-am jucat cu copiii, am mancat cu copiii dupa care iar m-am jucat cu copiii". Clar, nu? Daca o intrebi daca a dormit, raspunsul e invariabil : "Nu am dormit, dar am stat cuminte in pat". Daca o intrebi de lectii, daca a desenat sau daca a invatat ceva deja e contrariata: "Ti-am mai zis, m-am jucat cu copiii, am mancat cu copiii dupa care m-am jucat iar cu copiii". Altfel, e atat de atasata de gradi, incat foarte greu a priceput de ce nu se poate duce si in weekend acolo si de ce nu poate dormi noaptea acolo.
David continua sa ne uimeasca zi de zi. Face niste lucruri extraordinare, este incredibil de intelept si de inteligent. A invatat unde sunt anumite lucruri, fiecare la ce foloseste si deja incearca sa isi impuna pozitia, si sa decida el singur cu ce vrea sa se joace. Cand ne vede ca incepem sa punem masa, imediat se infiinteaza langa un scaun si incepe sa ceara sa fie urcat. Scoate o gama extrem de larga de chiote de bucurie cand ne vede, iar dimineata cand se trezeste primul lucru pe care il face arata usa cu degetul, semn ca "ce astepti, hai la Chiti". Daca nu ii convine pe unde il plimbi cu caruciorul, imediat iti arata directia potrivita. Isi recunoaste strada si casa. Inainte sa se duca lalocul de joaca isi aprinde singur lumina in camera. De fapt a inceput sa stinga si sa aprinda toate luminile din casa, inclusiv alea de la baie, inclusiv cand e cineva acolo. Daca il rogi sa iti aduca ceva anume imediat se executa. De regula, daca are ceva interzis in mana si il rogi frumos sa iti dea obiectul cu pricina, ca el nu are voie, te asculta si intinde mana de bunavoie. O priveste pe sora lui de parca ar fi soarele coborat pe pamant, si rade din toata inima, spumos si zgomotos la fiecare prostioara sau figura pe care o face ea. O imita intocmai ca o maimuta. Tot ce face ea e litera de lege, si nu o data era sa o incurcam din cauza asta. Face ca si catelul, leul si maimuta, spune " pa, pa" dar eventual dupa ce persoana in cauza a dat coltul sau deja e la parter. Spune, dar doar accidental, tata si bebe. Mama e inca un cuvant necunoscut. Cu mesele avem zile mai bune si zile mai proaste. In continuare are o pasiune pentru cerealele si laptele de la Nestle, bea supa sau ciorbita ca haplea, dar de cele mai multe ori refuza fructele. Am reusit sa il facem sa manance cate o jumatate de piersica, si uneori cate o banana, dar doar atat. Detine in momentul de fata opt dinti si trei masele, si ne pregatim de canini.
Saptamana viitoare ne luam zborul spre Bruxelles unde ne vom bucura de inca trei zile de honey moon. Mergem sa ii vedem pe U2, si sa dam iama printr-un H&M sa completam garderoba de toamna pentru copii. Sper sa rezist la concert, sa il vad pana la capat si cel mai mult sper sa avem parte de vreme frumoasa. Nu cer nu stiu cate grade, cer doar un cer senin.
Pana saptamana viitoare este insa sambata Talciocul Urban de la Verde Cafe!
Dimensiunile ideale nu mai sunt ce au fost. Saptamana asta sunt: 93-90-93. In continuare doar 4 kilograme puse, in continuare greturi, si cand imi e lumea mai draga, dureri de cap. Nou intrate sunt arsurile, ragaielile de noapte si un carcel acum doua dimineti. Bebe loveste din ce in ce mai tare, e mult mai zglobiu si mai activ decat fratele lui, pe care daca va amintiti il poreclisem Bocanila. Eh, asta e Bocanila x2 si nu am implinit inca 20 de saptamani.
Chiti are mai bine de o saptamana de gradi. Eu astept cu nerabdare prima sedinta cu parintii, ca sunt tare curioasa ce face ea de fapt acolo. Daca e sa o intrebi, povestea e aceeasi in fiecare zi: "M-am jucat cu copiii, am mancat cu copiii dupa care iar m-am jucat cu copiii". Clar, nu? Daca o intrebi daca a dormit, raspunsul e invariabil : "Nu am dormit, dar am stat cuminte in pat". Daca o intrebi de lectii, daca a desenat sau daca a invatat ceva deja e contrariata: "Ti-am mai zis, m-am jucat cu copiii, am mancat cu copiii dupa care m-am jucat iar cu copiii". Altfel, e atat de atasata de gradi, incat foarte greu a priceput de ce nu se poate duce si in weekend acolo si de ce nu poate dormi noaptea acolo.
David continua sa ne uimeasca zi de zi. Face niste lucruri extraordinare, este incredibil de intelept si de inteligent. A invatat unde sunt anumite lucruri, fiecare la ce foloseste si deja incearca sa isi impuna pozitia, si sa decida el singur cu ce vrea sa se joace. Cand ne vede ca incepem sa punem masa, imediat se infiinteaza langa un scaun si incepe sa ceara sa fie urcat. Scoate o gama extrem de larga de chiote de bucurie cand ne vede, iar dimineata cand se trezeste primul lucru pe care il face arata usa cu degetul, semn ca "ce astepti, hai la Chiti". Daca nu ii convine pe unde il plimbi cu caruciorul, imediat iti arata directia potrivita. Isi recunoaste strada si casa. Inainte sa se duca lalocul de joaca isi aprinde singur lumina in camera. De fapt a inceput sa stinga si sa aprinda toate luminile din casa, inclusiv alea de la baie, inclusiv cand e cineva acolo. Daca il rogi sa iti aduca ceva anume imediat se executa. De regula, daca are ceva interzis in mana si il rogi frumos sa iti dea obiectul cu pricina, ca el nu are voie, te asculta si intinde mana de bunavoie. O priveste pe sora lui de parca ar fi soarele coborat pe pamant, si rade din toata inima, spumos si zgomotos la fiecare prostioara sau figura pe care o face ea. O imita intocmai ca o maimuta. Tot ce face ea e litera de lege, si nu o data era sa o incurcam din cauza asta. Face ca si catelul, leul si maimuta, spune " pa, pa" dar eventual dupa ce persoana in cauza a dat coltul sau deja e la parter. Spune, dar doar accidental, tata si bebe. Mama e inca un cuvant necunoscut. Cu mesele avem zile mai bune si zile mai proaste. In continuare are o pasiune pentru cerealele si laptele de la Nestle, bea supa sau ciorbita ca haplea, dar de cele mai multe ori refuza fructele. Am reusit sa il facem sa manance cate o jumatate de piersica, si uneori cate o banana, dar doar atat. Detine in momentul de fata opt dinti si trei masele, si ne pregatim de canini.
Saptamana viitoare ne luam zborul spre Bruxelles unde ne vom bucura de inca trei zile de honey moon. Mergem sa ii vedem pe U2, si sa dam iama printr-un H&M sa completam garderoba de toamna pentru copii. Sper sa rezist la concert, sa il vad pana la capat si cel mai mult sper sa avem parte de vreme frumoasa. Nu cer nu stiu cate grade, cer doar un cer senin.
Pana saptamana viitoare este insa sambata Talciocul Urban de la Verde Cafe!
miercuri, 15 septembrie 2010
Vestile mult asteptate
Vroiam doar sa raspandesc si eu vestea cea buna. Aceea ca primii doi bebelusi arsi la Giulesti se vor duce in sfarsit acasa. Acolo unde le este locul si unde ar fi trebuit sa fie de mult. Si ca in curand vor urma si ceilalti trei bebelusi. Maine este 16. A trecut o luna.
marți, 14 septembrie 2010
Comemorari
Intr-o zi de 14 septembrie, in urma cu patru ani, s-a stins din viata ultima mea bunica. A fost cea mai rezistenta dintre toti, ajungand sa ma vada mama, si sa isi vada stranepoata, sa se bucure de ea pentru opt luni. Intr-o zi de 11 septembrie, in urma cu 19 ani s-a stins din viata bunica mea din partea tatei. Tot din partea tatei, in 1988 se stinsese si bunicul. Bunicul din partea mamei a facut infarct, pe 17 noiembrie 1993, dupa un meci Tara Galilor - Romania, care a decis calificarea tarii noastre la World Cup. Era ziua mamei. Tocmai implinise 42 de ani.
Toti s-au stins mult prea repede, mult prea devreme si mult prea brusc. Si imi lipsesc enorm de mult. Si multe amintiri cu ei sunt invaluite in ceata, si fac eforturi sa le tin vii si proaspete. Mi-e dor de ei mai mutl decat as putea spune. Asa ca, dragii mei, bucurati-va de bunicii vostri, de fiecare clipa petrecuta cu ei, caci sunteti norocosi, voi aia care ii mai aveti aproape.
Toti s-au stins mult prea repede, mult prea devreme si mult prea brusc. Si imi lipsesc enorm de mult. Si multe amintiri cu ei sunt invaluite in ceata, si fac eforturi sa le tin vii si proaspete. Mi-e dor de ei mai mutl decat as putea spune. Asa ca, dragii mei, bucurati-va de bunicii vostri, de fiecare clipa petrecuta cu ei, caci sunteti norocosi, voi aia care ii mai aveti aproape.
marți, 7 septembrie 2010
Miss Litoral
Miss Litoral, care noaptea nu se mai vede, atat de neagra este (apropos, anul viitor ma dau si eu exclusiv cu Nivea Lotion For kids, Pocket Size, SPF 50+, poate-poate ajung si eu la fel de neagra) incepe de maine gradi. Nu, nu suntem noi mai cu mot sa incepem gradinita in timpul saptamanii, dar abia diseara luam si ultimele rezultate de la mult trambitatele exsudate. Si fara ele nici macar nu avem voie sa trecem pragul gradinitei. Cica, vor avea in fiecare dimineata triaj medical la venire si nici nu este permis accesul cu tratamente medicale in incinta gradinitei. Abia astept sa vad ce roade da aceasta "severitate" declarata verbal pana acum, si cu cate boli si virusi NU o sa vina fii-mea acasa.
La final, iata de ce am poreclit-o Miss Litoral. Pozitiile sunt pur si simplu ale ei, neimpuse, nesugerate. Stiu, vom avea viata grea cu ea!
La final, iata de ce am poreclit-o Miss Litoral. Pozitiile sunt pur si simplu ale ei, neimpuse, nesugerate. Stiu, vom avea viata grea cu ea!
Fumul cel de toate zilele
Stau intr-un cartier de "frunce" al Bucurestiului. Despre el, strazile lui, potaile lui si locatarii lui am mai vorbit. Acum vroiam sa povestesc foarte pe scurt despre parcul minunat pe care il gazduieste. Care arata la fel de "luxos" ca si unul de la periferia ..... (mai bine nu dam exemple). Dar care este populat de o fauna cel putin interesanta. Pentru ca da, cartierul e de lux. Asa, numai aici ai ocazia sa vezi copilasi de doi-trei ani imbracati din cap (!) pana in picioare in Burberry, Trussardi, CK, Armani etc. Buuuun. Nu am nimic cu asta, nu neaparat. Dar mamele! Astea parfumate tot head to toes, la fel ca si pruncii si cu atotputernicele tigari, sudate. Astfel ca, ieri, am ajuns sa nu imi mai gasesc un loc pe nici o banca pentru ca peste tot in jurul meu se fuma.
Si recunosc, sunt gravida, sunt sensibila, ca un copoi de vanatoare, "vad" in olfactiv, exact cum vedea Neo in Matrix, dar totusi! Sa am in jurul meu, pe o raza de zece metri peste 14 tigari aprinse, deja inseamna ca nu numai eu am o problema. De fapt nu eu am o problema, ci toti aia care se otravesc cu chestiile alea si isi oravesc si proprii copii. Si care imi polueaza mie aerul.
Si da, am fost si eu fumatoare. Si da, mi s-a mai intamplat, la vreun eveniment, sa mai trag si eu o tigara. Si da, nu mi-a facut placere, dar de fiecare data am preferat sa trag eu fumul din propria tigara decat sa il inspir pe al celor din jurul meu.
Dar pe cuvantul meu, de fosta fumatoare, mereu am avut respect pentru aia care nu fumau,mereu m-am abtinut sa fumez in preajma lor si mereu m-am intrebat oare cum de ne suporta pe noi aia care fumam. Acum am aflat. Nu numai ca nu ii mai suport pe aia care fumeaza, dar ii dispretuiesc. Deoarece, ca niste lasi, nu au pic de vointa si pic de respect pentru cei din jur.
Si recunosc, sunt gravida, sunt sensibila, ca un copoi de vanatoare, "vad" in olfactiv, exact cum vedea Neo in Matrix, dar totusi! Sa am in jurul meu, pe o raza de zece metri peste 14 tigari aprinse, deja inseamna ca nu numai eu am o problema. De fapt nu eu am o problema, ci toti aia care se otravesc cu chestiile alea si isi oravesc si proprii copii. Si care imi polueaza mie aerul.
Si da, am fost si eu fumatoare. Si da, mi s-a mai intamplat, la vreun eveniment, sa mai trag si eu o tigara. Si da, nu mi-a facut placere, dar de fiecare data am preferat sa trag eu fumul din propria tigara decat sa il inspir pe al celor din jurul meu.
Dar pe cuvantul meu, de fosta fumatoare, mereu am avut respect pentru aia care nu fumau,mereu m-am abtinut sa fumez in preajma lor si mereu m-am intrebat oare cum de ne suporta pe noi aia care fumam. Acum am aflat. Nu numai ca nu ii mai suport pe aia care fumeaza, dar ii dispretuiesc. Deoarece, ca niste lasi, nu au pic de vointa si pic de respect pentru cei din jur.
duminică, 5 septembrie 2010
Domnul castor
In ultima vacanta, domnul castor a mancat exclusiv formula, cereale cu lapte, cereale cu cacao, cereale cu biscuiti si cam atat. A refuzat borcanelele cu mancare, supele de la restaurant, alte specialitati, iaurtul de la restaurant, cu sau fara fructe si s-a bazat exclusiv pe fibre si laptele de acasa. Rezultatul a fost ca in deplasare am folosit exclusiv supozitoarele cu glicerina. Odata intorsi acasa, ne-am revenit in mod miraculos, atat la capitolul kk cat si la capitolul care duce ulterior la capitolul mentionat mai sus. Ca sa fie clar, mancarea facuta de mama, cu morcovi, albitura si legume romanesti e de neinlocuit, la fel si iaurtul "Numa' bun".
Si in continuare dovedim ca in afara de niste dinti de exceptie avem si niste ochi pe masura.
Ah, a mai servit niste nisip, dar nu a parut foarte impresionat de gust.
Si in continuare dovedim ca in afara de niste dinti de exceptie avem si niste ochi pe masura.
Ah, a mai servit niste nisip, dar nu a parut foarte impresionat de gust.
vineri, 3 septembrie 2010
joi, 2 septembrie 2010
Ne-am intors
Am fugit intr-o ultima vacanta din vara asta, la balaceala, caldura si mult soare. Ne-am intors la racoare, in plina toamna, ce-i drept insorita, dar de la 34 de grade la 15 in mai putin de trei ore e cam brusc totusi....Suntem bronzati si am fi vrut sa mai stam acolo cel putin inca pe atata. Suntem bine cu totii, eu mai plinuta cu cateva kilograme, Chiti neagra toata, David bronzat cu model si cu noi sunete in bagajul conversational, dar inca fara cuvinte, iar Radu cu bateriile incarcate pentru toamna.
Atat pentru acum. Pentru final, o fotografie cu un David foarte suparat ca a fost pus pe nisip si o Chiti viitoare top model. In prim plan, de la stanga la dreapta, dantura de castor si dantura de Hollywood.
Atat pentru acum. Pentru final, o fotografie cu un David foarte suparat ca a fost pus pe nisip si o Chiti viitoare top model. In prim plan, de la stanga la dreapta, dantura de castor si dantura de Hollywood.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
