Agitatie mare, mare. Mutam si permutam. Schimbam camere, aranjam, amenajam. Balamuc mare la noi prin casa. Estimam ca Mos Niculae o sa ne prinda fiecare in camerele desemnate conform planului initial. In sfarsit, dupa o luna am scapat si de schele, avem peretii blindati cu polistiren si pe cuvant de onoare ca diferenta este u-ri-a-sa! Avem si un nou acoperis, si burlane noi si speram ca episodul de asta iarna sa nu se mai repete prea curand. Deci, iarna poa' sa vina. Ca de aceasta toamna ne declaram complet satisfacuti. Adica daca ar putea fi toate lunile de toamna cum a fost luna noiembrie ar fi perfect.
Dilemele personale (chiar foarte personale as putea spune) din saptamana asta sunt legate de efectuarea celor trei injectii cu dexametazona si de tot mai apropiatul termen la care trebuie sa iau decizia de a face sau nu odata cu cezariana si ligaturarea trompelor.
Altfel, David a scapat de ochii umezi, umflati, iritati si curgatori, chiar daca inca mai facem tratament, a inceput sa manance, mai timid dar nu il stresam si nu mai are febra deloc. Iar de final, uram si noi " La multi ani, Romania!"
marți, 30 noiembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
Note de jurnal
postul acesta este un post cu informatii mai plicticoase, dar foarte util pentru mine peste "tz" ani. de fapt am realizat ca am uitat multe din perioada sarcinii cu David, si blogul s-a dovedit a fi o sursa foarte buna pentru reimprospatarea memoriei mele, ruginita dupa atatea nopti albe.
30 de saptamani. suturi din ce in ce mai multe si mai puternice. atat de puternice ca ma tin noaptea treaza. arsuri la fel, din ce in ce mai multe, mai dese si mai aprige. carcei. carcei doi la numar pana acum, dar in toiul noptii. atat de puternic a fost ultimul, de acum o saptamana, ca trei zile aproape nu am fost capabila sa calc pe piciorul respectiv, si a fost nevoie de o sedinta intreaga de masaj, ca sa mai slabeasca din intensitate. pot spune ca mi-a trecut undeva spre vinerea trecuta. kilogramele stagneaza, undeva intre 63 si 64. cumintica zic eu. copil activ. foarte activ. dar am mai zis asta, nu? dar o mai zic o data. pentru ca merita.
un an si sapte luni. vioi, foarte vioi. cuminte nevoie mare. extrem de intelegator si foarte perspicace. vocabularul de cuvinte nu e foarte bogat, insa are un talent aparte de a se face inteles, chiar si daca numai prin semne. a invatat sa porneasca dvd-ul si sa dea drumul la sonor, sa isi puna singur filmele (ceea ce credeti-ma este o succesiune de operatii destul de complexe pentru varsta lui). are aceleasi manii ca si sora lui, apropos de ordine, stins lumina cand iesi din camera, inchiderea sertarelor, pigulirea covorarelor dupa scame, aruncatul lucrurilor la gunoi samd. e innebunit dupa zgomote bruste si puternice, cum ar fi spartul pungilor si al baloanelor. nu se sperie de absolut nimic si este curajos chiar daca atunci cand vine vorba de o banala cadere in patru labe totul se termina in lacrimi uriase de crocodil.
sambata s-a pricopsit cu o conjunctivita nasoala, combinata cu amigdale inflamate, un pic de febra si eterna eruptie concomitenta a celor patru canini (care parca nu se mai termina), ceea ce ne-a transformat copilul in unul nesuferit, fara strop de apetit, insomniac, miorlait si urlacios. sunt doua zile de cand nu accepta decat lichide, pana si iaurtul l-a baut din sticla, si oricum din toate mai mult ciuguleste spre exasperarea tatalui sau care nu isi mai recunoaste copilul mancacios si fomist in micul maraicios care da energic din cap a "nuuuuu" la fiecare intrebare care incepe cu "vrei" si se continua cu mentionarea unui fel de mancare. ieri, am reusit sa il si masuram la doctor. 80 de cm si 12,8 kile.
patru ani si zece luni. personalitate cat se poate cuprinde in cei 113 cm si 24 de kile. stiu, aici suntem off-charts. sa mai spun ca toata incaltamintea cumparata in aceasta toamna are masura 30? si ca nu stiu cat ii vor fi bune, pentru ca deja mi se pare ca sunt un pic fixe. dupa o discutie cu o doamna din media pro am fost sfatuiti sa o indreptam spre actorie pentru ca debordeaza de potential. de parca nu am fi stiut asta, fiind spectatori zilnic la cate o repriza de teatru marca "Chiti". jucata magistral de fiecare data. ma surprinde cu cat de bine se descurca cu engleza si cat de perfecta si de curata ii este dictia. ca sa nu mai zic ca de cand este la gradi a invatat "n" cantece in engleza si le tine minte pe toate, inca de la inceput. am aflat si secretul succesului. cica cine invata cel mai repede devine asistenta lui miss. nu stiu sigur care sunt si avantajele care decurg din a fi asistenta lui miss, dar cred ca pentru ea sunt mai mult decat convingatoare.
urmeaza o luna plina, in care vor fi multe serbari (trei la numar pentru Chiti), mutari (Chiti isi va lua in primire noua camera, David o va lua in primire pe a lui Chiti iar noi doi vom ramane pentru o scurta perioada singurei in camera - speram sau ne amagim - ) si la final sarbatori. noi sa fim sanatosi.
30 de saptamani. suturi din ce in ce mai multe si mai puternice. atat de puternice ca ma tin noaptea treaza. arsuri la fel, din ce in ce mai multe, mai dese si mai aprige. carcei. carcei doi la numar pana acum, dar in toiul noptii. atat de puternic a fost ultimul, de acum o saptamana, ca trei zile aproape nu am fost capabila sa calc pe piciorul respectiv, si a fost nevoie de o sedinta intreaga de masaj, ca sa mai slabeasca din intensitate. pot spune ca mi-a trecut undeva spre vinerea trecuta. kilogramele stagneaza, undeva intre 63 si 64. cumintica zic eu. copil activ. foarte activ. dar am mai zis asta, nu? dar o mai zic o data. pentru ca merita.
un an si sapte luni. vioi, foarte vioi. cuminte nevoie mare. extrem de intelegator si foarte perspicace. vocabularul de cuvinte nu e foarte bogat, insa are un talent aparte de a se face inteles, chiar si daca numai prin semne. a invatat sa porneasca dvd-ul si sa dea drumul la sonor, sa isi puna singur filmele (ceea ce credeti-ma este o succesiune de operatii destul de complexe pentru varsta lui). are aceleasi manii ca si sora lui, apropos de ordine, stins lumina cand iesi din camera, inchiderea sertarelor, pigulirea covorarelor dupa scame, aruncatul lucrurilor la gunoi samd. e innebunit dupa zgomote bruste si puternice, cum ar fi spartul pungilor si al baloanelor. nu se sperie de absolut nimic si este curajos chiar daca atunci cand vine vorba de o banala cadere in patru labe totul se termina in lacrimi uriase de crocodil.
sambata s-a pricopsit cu o conjunctivita nasoala, combinata cu amigdale inflamate, un pic de febra si eterna eruptie concomitenta a celor patru canini (care parca nu se mai termina), ceea ce ne-a transformat copilul in unul nesuferit, fara strop de apetit, insomniac, miorlait si urlacios. sunt doua zile de cand nu accepta decat lichide, pana si iaurtul l-a baut din sticla, si oricum din toate mai mult ciuguleste spre exasperarea tatalui sau care nu isi mai recunoaste copilul mancacios si fomist in micul maraicios care da energic din cap a "nuuuuu" la fiecare intrebare care incepe cu "vrei" si se continua cu mentionarea unui fel de mancare. ieri, am reusit sa il si masuram la doctor. 80 de cm si 12,8 kile.
patru ani si zece luni. personalitate cat se poate cuprinde in cei 113 cm si 24 de kile. stiu, aici suntem off-charts. sa mai spun ca toata incaltamintea cumparata in aceasta toamna are masura 30? si ca nu stiu cat ii vor fi bune, pentru ca deja mi se pare ca sunt un pic fixe. dupa o discutie cu o doamna din media pro am fost sfatuiti sa o indreptam spre actorie pentru ca debordeaza de potential. de parca nu am fi stiut asta, fiind spectatori zilnic la cate o repriza de teatru marca "Chiti". jucata magistral de fiecare data. ma surprinde cu cat de bine se descurca cu engleza si cat de perfecta si de curata ii este dictia. ca sa nu mai zic ca de cand este la gradi a invatat "n" cantece in engleza si le tine minte pe toate, inca de la inceput. am aflat si secretul succesului. cica cine invata cel mai repede devine asistenta lui miss. nu stiu sigur care sunt si avantajele care decurg din a fi asistenta lui miss, dar cred ca pentru ea sunt mai mult decat convingatoare.
urmeaza o luna plina, in care vor fi multe serbari (trei la numar pentru Chiti), mutari (Chiti isi va lua in primire noua camera, David o va lua in primire pe a lui Chiti iar noi doi vom ramane pentru o scurta perioada singurei in camera - speram sau ne amagim - ) si la final sarbatori. noi sa fim sanatosi.
vineri, 26 noiembrie 2010
Despre grasime
Se spune ca atunci cand te duci la analize, trebuie sa fii mai cumpatat in perioada premergatoare recoltarii. Insa eu nu am tinut cont de regula asta sau cel putin am considerat-o ca o gluma, asa ca luni, cu o zi inainte de a merge la analize, m-am imbuibat cu: icre de stiuca (din doua surse, ca fusese duminica dezlegare la peste), fasole cu ciolan si vreo patru sarmale. Colac peste pupaza, de vreo trei zile masa mea de dimineata consta in niste anchois, ca m-am ambitionat sa fac copil destept.
Ghiciti ce a iesit la analize? Colesterol 253, trigliceride 216. Eu care nu cred ca l-am avut vreodata cu mult peste limita de jos. Acum mananc salate cu piept de pui fiert, icerberg, tulpini de telina si andive. Stropite un pic cu ulei de masline. Colesterol zero. Luni sau marti ma duc sa le refac. Revin. Intre timp sunt curioasa, ca cica oricum s-ar parea ca in trimestrul 3 de sarcina colesterolul o poate lua razna (de fapt ce nu o ia razna in sarcina?), cate din voi ati patit-o?
Ghiciti ce a iesit la analize? Colesterol 253, trigliceride 216. Eu care nu cred ca l-am avut vreodata cu mult peste limita de jos. Acum mananc salate cu piept de pui fiert, icerberg, tulpini de telina si andive. Stropite un pic cu ulei de masline. Colesterol zero. Luni sau marti ma duc sa le refac. Revin. Intre timp sunt curioasa, ca cica oricum s-ar parea ca in trimestrul 3 de sarcina colesterolul o poate lua razna (de fapt ce nu o ia razna in sarcina?), cate din voi ati patit-o?
miercuri, 24 noiembrie 2010
30 de secunde
atat este intervalul la care o femeie in Romania cade victima a violentei domestice. Maine are loc in cadrul Campaniei initiata de Fundatia SensiBlu o seara de veghe in memoria tuturor acelor femei care si-au pierdut viata in urma batailor primite de la partenerii lor. O seara de ruga pentru copiii pe care acele mame i-au lasat in urma fara cel mai pretios ajutor si suport moral.
Violenţa domestică este în creştere în România, anul trecut înregistrându-se 12.461 de cazuri, faţă de 8.104 în 2008, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. (Sursa)
In perioada 2004–2009 s-au inregistrat 59.795 de cazuri de violenta in familie, din care 778 au dus la decesul victimei, asa cum indica un raport al Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei ANPF. Refuzul victimelor de a cere ajutor impiedica specialistii sa ia masuri reale de combatere a fenomenului. 37% au cerut documente medico-legale doveditoare dar numai 30% au facut si plangere la politie. Pana la final, doar 2% au ajuns sa depuna actele de divort si nu se stie cu siguranta numarul celor care au si dus actiunea pana la final.(Sursa)
Fenomenul imi este mult mai cunoscut decat mi-as fi dorit vreodata, este un subiect mai dureros decat s-ar putea crede si chiar daca anii trec ranile nu se vindeca niciodata complet. Ne-am confruntat de curand si eu si Radu cu alte cazuri, in unul din ele ne-am implicat cu tot ce am putut si nu cred ca ar fi fost lucru pe care sa nu il fi facut pentru persoana respectiva. Din pacate insa, cel mai important este ca persoana in sine sa realizeze pericolele la care se expune, sa isi doreasca sa isi schimbe radical viata si sa aiba puterea de a se desprinde complet de partenerul violent, altfel orice ajutor extern este doar de moment, insa fara finalitate si cam inutil. De aceea este si atat de mic procentul acelor persoane care ajung sa faca pasul cel mare, iar in cele mai multe cazuri, cu toate eforturile, atat ale celor apropiati cat si ale celor de specialitate, victimele aleg sa se intoarca exact acolo unde nu ar trebui. Si ciclul se repeta cu periodicitate. Din pacate.
Deci daca aveti timp, treceti pe acolo maine seara, daca nu indreptati macar un gand bun si ganditi-va cum ati putea ajuta pe viitor. Ati putea fi chiar voi una din statistici. Una din cele doua treimi din femeile din tara asta, care, conform unor statistici neoficiale, au fost abuzate fizic sau psihic intr-o forma sau alta cel putin o data de-a lungul vietii.
marți, 23 noiembrie 2010
Rochie de poveste
In realitate pot spune ca e si mai superba, si am atins-o cu o oarecare ezitare de teama sa nu se transforme in pulbere :)
Sursa fotografiilor
luni, 22 noiembrie 2010
Fundul sacului
Revenim iar si iar la subiectul mame care alapteaza. Care vad ca sunt o problema. Sunt o problema pentru falsii pudibonzi carora li se zgarie retina daca vad o mama alaptand, sunt o problema pentru firmele producatoare de formula, sunt o problema pentru alte mame, care se simt lezate daca aud povesti despre alaptare de parca asta ar fi scopul povestilor, sa le scoatem ochii ca noi am putut si ele nu, ce mai sunt deja un pericol public. Sincer m-am saturat. M-am saturat sa explic avantajele alaptatului, m-am saturat sa am un discurs super arhi ultra politically correct de fiecare data sa nu cumva sa lezez sentimentele altcuiva, care in loc sa vada in success story-ul meu ceva bun din care poate invata pe viitor, isi vede doar propria neputinta. De parca in toata povestea asta cu alaptatul este vorba de a scoate vinovati, nu de a educa, oferi suport si sprijin.
Si ce ma enerveaza cel mai mult este ca de fapt mamele care alapteaza sunt o MINORITATE. Pentru ca, da, suntem doar 15% care am luat decizia asta nebuna de a ne hrani copiii cu ce e mai bun si de a ne lupta cu toate prejudecatile posibile. Care in weekendul asta au culminat.
Noi suntem alea freaky, care se incapataneaza sa nu arunce banii pe o formula, tetine, biberoane, aparate de sterilizat, ceaiuri anti colici, medicamente pentru constipatie sau dimpotriva diaree, pentru flatulenta samd, care prefera la trei noaptea sa mufeze copilul la tata in loc sa faca un drum si sa inceapa lungul proces al producerii unui biberon cu lapte, care prefera sa nu iasa din casa sau sa iasa doar cu copilul agatat, ca deh, este tzatzo-dependent si nu se poate mama fara copil si invers si care, da, ajung sa isi hraneasca copilul cam pe unde apuca. Si aici ajung la absolut acelasi drept pe care il au 85% din sugarii din tara asta. Acela de a isi bea formula oriunde si oricand. Si pe care il au si minoritarii de 15%, aia alaptatii. De a-si bea laptele de la tzatza oriunde si oricand.
Revin la momentul culminant din weekend-ul ce tocmai a trecut, dar care culmea nu a fost momentul in care Ana Maita s-a trezit cu security-ul pe cap in timp ce isi alapta copilul. Nici macar reactia celor din jur nu mi se pare iesita din comun, majoritatea blamand-o ca "cu o mana alapta si cu o mana impartea flyere". So what, fraierilor? Jos palaria ca are puterea sa faca ambele lucruri odata.
Dupa aia nici macar micul razboi creat online, continuat cu protestul mamicilor care alapteaza si reactia stupida a celor de la revista "Mami" care au declarat "ca e pacat ca au ales sa transmita mesajul sub aceasta forma, alaptand intr-un loc cu conditii igienice precare". De parca, zona Pampers de schimbare a .... pampersilor era mai igienica. Ca o paranteza. Si ca sa o continui, doamna de la Mami, cred ca nu are niste notiuni elementare de parenting, pentru ca altfel si-ar fi inghitit cuvinte odata cu limba, pentru ca laptele de mama, direct de la sursa NU are cum sa fie contaminat sub nici o forma, ca nu intra in contact nu exteriorul. Inchid paranteza.
Insa, ca sa ajung la final, ce mi s-a parut mie culmea culmilor, punctul cel mai de jos pe care l-am intalnit pana acum, mi s-a parut o opinie, citita undeva, care a asemuit protestul mamelor de ieri cu gay parade-urile care au loc in lume si de cativa ani si la noi. Si mi se pare punctul cel mai de jos nu pentru ca as avea ceva impotriva homosexualilor (asta ca sa fie clar scris negru pe alb!!!) ci pentru ca am ajuns sa comparam dreptul existential al unui copil de a fi hranit oriunde si oricand cu dreptul de a ne afisa orientarea sexuala oriunde si oricand.
Nici nu pot spune ce simt. Tristete, frustrare, suparare, revolta, e paleta bogata. De-a lungul celor 15 luni de alaptare cu David am alaptat in public de destule ori, pe plaja, la piscina, in parcuri. De cele mai multe ori insa am preferat o zona mai retrasa, in masina, departe de lumea dezlantuita. Recunosc ca de cele mai multe ori am preferat sa fac asta fie pentru ca fiul meu se obisnuise sa manance intr-un cadru linistit, retras, fie pentru ca am de multe ori retinere in a ma expune (e vorba de felul in care sunt construita eu, foarte introvertita), dar aproape tot timpul am avut o teama fata de "acea privire" acuzatoare, jignitoare, discriminatoare. Ceea ce in acest moment inceteaza.
Voi continua lupta, voi continua sa promovez alaptarea, cu riscurile de rigoare si mai mult voi pariticipa activ la orice eveniment de acest gen. Si realizez ca intr-adevar, istoria are dreptate, cu fanatism si fervoare se obtin rezultate.
Si la final, pentru cine are ochi sa citeasca si minte sa inteleaga, nu spun decat atat: "Alaptarea inseamna 99% vointa si 1% tehnica". (Ana Culcer)
Si ce ma enerveaza cel mai mult este ca de fapt mamele care alapteaza sunt o MINORITATE. Pentru ca, da, suntem doar 15% care am luat decizia asta nebuna de a ne hrani copiii cu ce e mai bun si de a ne lupta cu toate prejudecatile posibile. Care in weekendul asta au culminat.
Noi suntem alea freaky, care se incapataneaza sa nu arunce banii pe o formula, tetine, biberoane, aparate de sterilizat, ceaiuri anti colici, medicamente pentru constipatie sau dimpotriva diaree, pentru flatulenta samd, care prefera la trei noaptea sa mufeze copilul la tata in loc sa faca un drum si sa inceapa lungul proces al producerii unui biberon cu lapte, care prefera sa nu iasa din casa sau sa iasa doar cu copilul agatat, ca deh, este tzatzo-dependent si nu se poate mama fara copil si invers si care, da, ajung sa isi hraneasca copilul cam pe unde apuca. Si aici ajung la absolut acelasi drept pe care il au 85% din sugarii din tara asta. Acela de a isi bea formula oriunde si oricand. Si pe care il au si minoritarii de 15%, aia alaptatii. De a-si bea laptele de la tzatza oriunde si oricand.
Revin la momentul culminant din weekend-ul ce tocmai a trecut, dar care culmea nu a fost momentul in care Ana Maita s-a trezit cu security-ul pe cap in timp ce isi alapta copilul. Nici macar reactia celor din jur nu mi se pare iesita din comun, majoritatea blamand-o ca "cu o mana alapta si cu o mana impartea flyere". So what, fraierilor? Jos palaria ca are puterea sa faca ambele lucruri odata.
Dupa aia nici macar micul razboi creat online, continuat cu protestul mamicilor care alapteaza si reactia stupida a celor de la revista "Mami" care au declarat "ca e pacat ca au ales sa transmita mesajul sub aceasta forma, alaptand intr-un loc cu conditii igienice precare". De parca, zona Pampers de schimbare a .... pampersilor era mai igienica. Ca o paranteza. Si ca sa o continui, doamna de la Mami, cred ca nu are niste notiuni elementare de parenting, pentru ca altfel si-ar fi inghitit cuvinte odata cu limba, pentru ca laptele de mama, direct de la sursa NU are cum sa fie contaminat sub nici o forma, ca nu intra in contact nu exteriorul. Inchid paranteza.
Insa, ca sa ajung la final, ce mi s-a parut mie culmea culmilor, punctul cel mai de jos pe care l-am intalnit pana acum, mi s-a parut o opinie, citita undeva, care a asemuit protestul mamelor de ieri cu gay parade-urile care au loc in lume si de cativa ani si la noi. Si mi se pare punctul cel mai de jos nu pentru ca as avea ceva impotriva homosexualilor (asta ca sa fie clar scris negru pe alb!!!) ci pentru ca am ajuns sa comparam dreptul existential al unui copil de a fi hranit oriunde si oricand cu dreptul de a ne afisa orientarea sexuala oriunde si oricand.
Nici nu pot spune ce simt. Tristete, frustrare, suparare, revolta, e paleta bogata. De-a lungul celor 15 luni de alaptare cu David am alaptat in public de destule ori, pe plaja, la piscina, in parcuri. De cele mai multe ori insa am preferat o zona mai retrasa, in masina, departe de lumea dezlantuita. Recunosc ca de cele mai multe ori am preferat sa fac asta fie pentru ca fiul meu se obisnuise sa manance intr-un cadru linistit, retras, fie pentru ca am de multe ori retinere in a ma expune (e vorba de felul in care sunt construita eu, foarte introvertita), dar aproape tot timpul am avut o teama fata de "acea privire" acuzatoare, jignitoare, discriminatoare. Ceea ce in acest moment inceteaza.
Voi continua lupta, voi continua sa promovez alaptarea, cu riscurile de rigoare si mai mult voi pariticipa activ la orice eveniment de acest gen. Si realizez ca intr-adevar, istoria are dreptate, cu fanatism si fervoare se obtin rezultate.
Si la final, pentru cine are ochi sa citeasca si minte sa inteleaga, nu spun decat atat: "Alaptarea inseamna 99% vointa si 1% tehnica". (Ana Culcer)
vineri, 19 noiembrie 2010
Ce-ti doresc eu tie........
Domnul Boc considera ca statul a fost mult prea generos cu noi mamele pana acum. De aceea mai intai a taiat 15% din indemnizatie, dupa care, acum se gandeste ca stam prea mult acasa, pe banii statului si vrea sa ne intoarcem mai repede cu un an la munca. Poate domnul Boc renunta de tot la aceste semne generoase, noi nu mai facem copii, si uite asa ori ajungem sa ii importam de pe afara (ca tot importam absolut orice se poate pe lumea asta) ori nu mai facem deloc copii. Si in cincizeci de ani ne-am rezolvat. Radem tara de pe fata Pamantului. Ca si-asa facem umbra degeaba. Majoritatea dintre noi.
Cum se mananca mamaliga
Mamaliga se mananca de unul singur:
joi, 18 noiembrie 2010
miercuri, 17 noiembrie 2010
Alba ca zapada si piticii
Alba ca Zapada din povestea noastra are muuuulti pitici. Piticii au aparut mai ales de cand Alba ca Zapada merge la gradinita. Un pitic ii spune mereu ca nu ii stau coditele cum trebuie. Drept urmare, Alba ca Zapada incearca sa convinga pe cineva sa ii faca coditele. Dupa care sa i le refaca, iar si iar, pentru ca piticul tot nu e multumit. Un alt pitic a invatat-o pe Alba ca Zapada ca dresurile trebuie sa stea la distanta de picioarele ei (eventual sa leviteze in jurul lor), drept urmare, Alba ca Zapada noastra, fetita ascultatoare mai mereu e prinsa in offsaid, incercand sa isi aranjeze dresurile pe sub rochita.
Alti pitici au obisnuit-o sa plescaie in timp ce mananca si sa isi sprijine barbia cu palma, in timp ce cotul se odihneste pe masa. Un alt pitic a invatat-o de ieri sa se adreseze cu "mai" in timp ce altul a invatat-o ca trebuie sa se contrazica oricand si oriunde, ca evident, ea e Alba ca Zapada si numai ea are dreptate mereu. Amai fost un pitic acum ceva vreme, care i-a spus de vreo trei ori "Fac pisu! Fac pisu!", iar ea s-a executat cuminte si a comis-o in pat (singura abatere de cand nu mai poarta pampers noaptea, dar a trebuit sa aratam puterea de convingere a piticilor). Mai e piticul fixist, care nu e multumit pana ce sosetele nu stau complet fixate pe talpa Albei ca Zapada, piticul care da drumul la barajul de lacrimi cand ne e lumea mai draga si asa mai departe. Sau piticul care sare in sus de doi metri daca noi spunem sa dea volumul mai mic cu o gradatie. Eh, piticii astia sunt multi, cata frunza cata iarba.
Intrebarea noastra este: putem sa ne transformam si noi in pitici in lupta dreapta sa ne luptam si sa-i exterminam?
Ca ceva trebuie facut, pentru ca micul spiridus rosu care sta langa Alba ca Zapada inregistreaza absolut tot, da si el semne, mai timide ce-i drept de personalitate puternica si zau daca mai facem fata la o dublare a efectivului de pitici.
Alti pitici au obisnuit-o sa plescaie in timp ce mananca si sa isi sprijine barbia cu palma, in timp ce cotul se odihneste pe masa. Un alt pitic a invatat-o de ieri sa se adreseze cu "mai" in timp ce altul a invatat-o ca trebuie sa se contrazica oricand si oriunde, ca evident, ea e Alba ca Zapada si numai ea are dreptate mereu. Amai fost un pitic acum ceva vreme, care i-a spus de vreo trei ori "Fac pisu! Fac pisu!", iar ea s-a executat cuminte si a comis-o in pat (singura abatere de cand nu mai poarta pampers noaptea, dar a trebuit sa aratam puterea de convingere a piticilor). Mai e piticul fixist, care nu e multumit pana ce sosetele nu stau complet fixate pe talpa Albei ca Zapada, piticul care da drumul la barajul de lacrimi cand ne e lumea mai draga si asa mai departe. Sau piticul care sare in sus de doi metri daca noi spunem sa dea volumul mai mic cu o gradatie. Eh, piticii astia sunt multi, cata frunza cata iarba.
Intrebarea noastra este: putem sa ne transformam si noi in pitici in lupta dreapta sa ne luptam si sa-i exterminam?
Ca ceva trebuie facut, pentru ca micul spiridus rosu care sta langa Alba ca Zapada inregistreaza absolut tot, da si el semne, mai timide ce-i drept de personalitate puternica si zau daca mai facem fata la o dublare a efectivului de pitici.
marți, 16 noiembrie 2010
Dupa trei luni
Sunt trei luni de la, as zice eu fara vreo doza de exagerare, cea mai neagra luni din istoria recenta a acestui oras. Ce s-a mai intamplat dupa trei luni? Pai nimic. Nu exista inca o finalitate, nimeni nu e vinovat, iar singura care a platit pana acum cu doua mandate de 29 de zile a fost trasnformata si ea intr-o victima, fiind intampinata cu aplauze si urale la iesirea din detentie. Si totusi, sunt sase perechi de parinti care zi de zi se intreaba cu ce au gresit, care traiesc un adevarat cosmar clipa de clipa si pentru care iadul e adresa de resedinta. Mai sunt inca trei perechi de parinti, care au trecut prin iad si acum incearca sa isi reconstruiasca vietile, bucatica cu bucatica. Avem sase suflete care nici nu au apucat sa vada lumea asta, sase vieti carora nu li s-a dat nici o sansa. Mai avem inca cinci, care au trecut prin niste traume greu de cuprins cu mintea omeneasca, in niste momente in care ar fi trebuit sa aiba parte doar de liniste si priviri senine. Si atat. In rest nu mai avem nimic.
PS. Duminica au fost crestinati cu toate cele doi dintre gemenii supravietuitori, Ana si Stefan. Singura mentiune este in Click, unde e si o fotografie a lor. Si Doamne cat sunt de frumosi!
Sursa
PS. Duminica au fost crestinati cu toate cele doi dintre gemenii supravietuitori, Ana si Stefan. Singura mentiune este in Click, unde e si o fotografie a lor. Si Doamne cat sunt de frumosi!
luni, 15 noiembrie 2010
David cel dragastos
David s-a obisnuit cand imi vede burtica sa imi ridice bluza, sa ii dea fratiorului doua palmute de dragaleala, dupa care isi lipeste obrazul de burta si se face ca imi da pusi. Spun ca se face, pentru ca uneori lipeste buzele dar doar atat. Eh, azi, nu numai ca si-a lipit buzele, dar a aplicat niste ventuze sanatoase. Ceea ce m-a emotionat pana peste poate, pentru ca e incredibil de cata dragoste poate fi capabil, in conditiile in care nu prea are cum sa inteleaga foarte multe apropos de burtica si ce se ascunde acolo. Si tot azi, cu putin timp in urma, a fost prins asupra faptului. Ce poti sa iti doresti mai mult?
Fusion by Cernei
Undeva pe la sfarsitul verii, citeam la Papusha despre un mic magazin, al unui designer roman, pe Lipscani, care o fermecase, Fusion by Cernei . Cum pe Papusha o stiu de ceva vreme, cred ca mergem spre zece ani de istorie, si consider ca e poate cea mai well dressed dintre prietenele mele, fara a parea vreo secunda ca s-a chinuit in a-si potrivi vreodata outfitul, imediat am dat click pe link. Ce am vazut m-a fermecat si pe mine la randul meu, la fel cum i se intamplase si ei. Am bantuit virtual si mi-am spus ca neaparat trebuie sa merg si eu la magazin intr-una din zile. Zilele s-au transformat in saptamani, timpul nostru este calculat la secunda aproape si incetul cu incetul s-a estompat si imaginea rochiilor. Pana acum o saptamana si ceva, cand evadati prin Centrul Vechi, eu si cu Radu am dat peste magazin. Ca eu m-am indragostit, asta e clar, nu? Dar ideea este ca s-a indragostit si Radu. De rochii, de accesorii, de genti, de tot conceptul magazinului in sine. Am descoperit si niste rochite pentru micile domnisoare, cel putin la fel de ingenioase ca amestec de materiale, croiala si stil si asta ne-a dat gata. La propriu.
Asa ca, cu toate ca imi propusesem solemn ca NU vreau nimic de Craciun, ceva tot s-a adaugat pe wish list. O rochie de acolo si/sau o geanta. Si pentru Chiti o rochita neaparat.
Deci Fusion by Cernei, in centrul vechi, pe Lipscani 44. Si sa stiti ca sunt deschisi si duminica, chiar daca pe site nu o spun. Iata si cateva modele. De pe site. Ca ce e in magazin depaseste orice imaginatie :).
Asa ca, cu toate ca imi propusesem solemn ca NU vreau nimic de Craciun, ceva tot s-a adaugat pe wish list. O rochie de acolo si/sau o geanta. Si pentru Chiti o rochita neaparat.
Deci Fusion by Cernei, in centrul vechi, pe Lipscani 44. Si sa stiti ca sunt deschisi si duminica, chiar daca pe site nu o spun. Iata si cateva modele. De pe site. Ca ce e in magazin depaseste orice imaginatie :).
vineri, 12 noiembrie 2010
Romanii si fervoarea religioasa
O data pe an, sau dupa caz de mai multe ori pe an, romanii (re)descopera religia, puterea ei salvatoare si pasiunea pentru cele sfinte. Asa se intampla anual de fiecare data cand sunt scoase diverse moaste de ziua respectivilor sfinti. Moastele acelea sunt in fiecare zi in biserica, dar atunci, musai atunci, trebuie tot romanul sa se duca, sa stea la coada, sa se buluceasca, sa se impinga, inghesuie impreuna cu alte cateva zeci de mii. Numai asa efectul este cel scontat, romanul nostru isi indeplineste telul si simte ca i se va indeplini rugaciunea. Numai asa rugaciunea prinde contur si capata valoare in ochii romanului nostru. Si odata cu scoaterea moastelor sfintite se pune in miscare o intreaga industrie, care vinde de la tamaie, carti de rugaciuni, acatiste, matanii pana la flori, busuioc si muzica spirituala. Toate "sfintite". Ingramadeala atinge apogeul la oala cu sarmale. Si acolo atinge apogeul si degradarea umana la care se pot expune unii din compatriotii nostri, pentru o farfurie, pentru o umplere de moment a stomacului infometat. Si dupa, multumiti si satisfacuti ca au stat cinci-opt ore la o coada ca sa isi atinga scopul, acela de a fi piosi si smeriti pentru o clipa, romanii nostri se intorc la propriile razboaie, limbaje suburbane, la ingroparea caprei vecinului, la barfirea lui x si a lui y, la berica si semintele scuipate pe maidan, la batatorirea pielii nevestei samd. Pana la urmatoarele moaste. Cand ciclul se reia.
Textul ar fi fost mult mai acid, dar ceva, ceva m-a oprit. Motivul este ca ieri ne-am nimerit la Sfantul Mina, noi avand alt motiv de a merge acolo. Ieri a fost si ziua de nastere a preotului Ispas, un om mare, un preot cu har, cum rar intalnesti in ziua de azi. Preotul Ispas este preotul care slujeste in biserica Sfantul Mina, acolo unde l-am botezat pe David si unde il vom boteza si pe Raducu. Nu pot povesti balamucul si buluceala ce era acolo, nebunia, sutele de batrane amestecate cu zeci de neica-nimeni si tristetea care ma incerca privind tot spectacolul ala grotesc. Amaraciunea care ma incearca se datoreaza cel mai mult faptului ca toata fervoarea asta religioasa este la multi dintre noi numai de fatada, pentru ca cei mai multi uita sa fie oameni, uita de invataminte, uita de valori, uita de absolut tot ce inseamna buna crestere, credinta, iubire, umilinta, smerenie, respect, incredere, samd, in 365 de zile pe an, si cred ca o cruce facuta in fata unor moaste le spala toate pacatele, fara sa traga vreo invatatura din povestea care sta in spatele acelor moaste macar.
Suntem fara Dumnezeu in cea mai mare parte a timpului, si de cele mai multe ori cei care Il invoca sunt si mai rai. Dar bine ca mai exista zile ca cea de ieri, cand ne mai spalam pacatele dupa trei ore de stat la coada, alaturi de ceilalti membri ai turmei care se poarta la fel.
PS: Trecand peste tot, va recomand din inima sa mergeti la Biserica Sfantul Mina, in zilele in care e liniste si daca il prindeti sa stati de vorba cu preotul Ispas. Veti descoperi un om plin de har, plin de invataminte, fara a cadea in patima habotniciei (tipica unei parti a preotimii ortodoxe), extrem de lucid si de ancorat in realitatea imediata si, da, plin de umor.
Textul ar fi fost mult mai acid, dar ceva, ceva m-a oprit. Motivul este ca ieri ne-am nimerit la Sfantul Mina, noi avand alt motiv de a merge acolo. Ieri a fost si ziua de nastere a preotului Ispas, un om mare, un preot cu har, cum rar intalnesti in ziua de azi. Preotul Ispas este preotul care slujeste in biserica Sfantul Mina, acolo unde l-am botezat pe David si unde il vom boteza si pe Raducu. Nu pot povesti balamucul si buluceala ce era acolo, nebunia, sutele de batrane amestecate cu zeci de neica-nimeni si tristetea care ma incerca privind tot spectacolul ala grotesc. Amaraciunea care ma incearca se datoreaza cel mai mult faptului ca toata fervoarea asta religioasa este la multi dintre noi numai de fatada, pentru ca cei mai multi uita sa fie oameni, uita de invataminte, uita de valori, uita de absolut tot ce inseamna buna crestere, credinta, iubire, umilinta, smerenie, respect, incredere, samd, in 365 de zile pe an, si cred ca o cruce facuta in fata unor moaste le spala toate pacatele, fara sa traga vreo invatatura din povestea care sta in spatele acelor moaste macar.
Suntem fara Dumnezeu in cea mai mare parte a timpului, si de cele mai multe ori cei care Il invoca sunt si mai rai. Dar bine ca mai exista zile ca cea de ieri, cand ne mai spalam pacatele dupa trei ore de stat la coada, alaturi de ceilalti membri ai turmei care se poarta la fel.
PS: Trecand peste tot, va recomand din inima sa mergeti la Biserica Sfantul Mina, in zilele in care e liniste si daca il prindeti sa stati de vorba cu preotul Ispas. Veti descoperi un om plin de har, plin de invataminte, fara a cadea in patima habotniciei (tipica unei parti a preotimii ortodoxe), extrem de lucid si de ancorat in realitatea imediata si, da, plin de umor.
joi, 11 noiembrie 2010
Uite burta, nu e burta
Pe Travel & Living este o emisiune seara. Foarte "educativa" la fel cum sunt majoritatea emisiunilor "Made in USA". Se numeste "I didn't know I was pregnant". Unde sunt numai cazuri de femei care nu numai ca au ramas insarcinate fara sa stie dar au trecut prin toata sarcina si mai mult s-au trezit nascand crezand ca sunt constipate. Acum trecem peste faptul ca o sarcina se poate ascunde. Cunosc direct doua cazuri, in care ele au ascuns sarcinile, de parinti si de toata lumea, si au spus doar in momentul in care au intrat in travaliu. Mai cunosc un caz si la noi, in care ea, mama a sapte (!) copii, nu numai ca nu a stiut ca e gravida cu numarul opt, dar a si nascut fara sa isi dea seama, in timp ce se uita la TV.
Dar hai sa o luam cu usurelul. Unu la mana, poti sa nu ai absolut nici un simptom. E perfect normal si se intampla asta la multe case. Pardon gravide. Nu tu greturi, dureri, nimic. Doi la mana poti sa ai ciclu. Aici deja am niste semne, pentru ca unul e un ciclu normal si altul e unul in sarcina. Dar hai, fie. Trei la mana, poti sa nu te ingrasi, sau poti sa fii indeajuns de rubensiana (sa ma scuze domnul pictor) incat sa nu se vada burta.
Dar, oameni buni, copilul ala misca!!!!! Se intoarce, se rasuceste, da din maini, din picioare. Si da, unii sunt mai delicati si altii mai putin, dar toti misca. Cum sa nu simti asa ceva????? Sa ma lamureasca si pe mine cineva.
Dar hai sa o luam cu usurelul. Unu la mana, poti sa nu ai absolut nici un simptom. E perfect normal si se intampla asta la multe case. Pardon gravide. Nu tu greturi, dureri, nimic. Doi la mana poti sa ai ciclu. Aici deja am niste semne, pentru ca unul e un ciclu normal si altul e unul in sarcina. Dar hai, fie. Trei la mana, poti sa nu te ingrasi, sau poti sa fii indeajuns de rubensiana (sa ma scuze domnul pictor) incat sa nu se vada burta.
Dar, oameni buni, copilul ala misca!!!!! Se intoarce, se rasuceste, da din maini, din picioare. Si da, unii sunt mai delicati si altii mai putin, dar toti misca. Cum sa nu simti asa ceva????? Sa ma lamureasca si pe mine cineva.
miercuri, 10 noiembrie 2010
Micuta fotografa
Weekendul acesta fata mea a trecut de la micutul Canon Ixus la un
ditamai Nikon. Tata a avut curajul necesar sa ii dea aparatul pe mana si
sa o lase sa fotografieze. Iata si ce a iesit.
marți, 9 noiembrie 2010
Copilul bio
Dupa o luna de iritatii intr-o anumita zona, acoperita in 99% din timp, iritatii tratate pe rand cu Baneocin, Bepanthen, Fucidin, Dermazin, Ultralan fara un succes notabil, decat poate temporar, am realizat ca am bagat mult prea mult cortizon in el si prea fara sens. Asa ca am trecut la alte solutii.
Mai bio, mai naturale. Primul pas a fost trecerea la niste scutece bio. Am ramas pe Moltex, se gasesc prin mai multe magazine, atat online cat si offline, numai ca diferentele de pret sunt cel putin uriase. Adica la Leacul se gasesc cu 90 de lei pachetul de 40 de bucati, in timp ce la Auchan acelasi pachet costa 56 de lei. Mai este varianta si mai bio, fara gel in interior, din bumbac, de la Organic baby, dar pretul este destul de prohibitiv. 77 de lei pentru 22 de bucati, in conditiile in care noi schimbam cel putin 5 pampersi pe zi e cam multisor.
Dupa care am inlocuit unguentele cu nume urate si cu prospecte datatoare de frisoane cu unul singur, despre care auzisem ca face minuni. Vegicor, de la magazinul Mamicii Bio. Nu a facut minuni instantaneu, nici nu mi s-a promis asa ceva, dar incetul cu incetul, bubitele alea mici, rosii si urate au disparut aproape in totalitate. Mai are o zona minuscula, situata exact la linia scutecului, unde trec mai greu, dar si acolo sunt pe trecute. Plus ca nu au mai aparut deloc. Pot sa spun ca altfel e fantastica crema, pentru ca a tot avut niste buburuze pe fata de la transpiratie, care au trecut in decurs de cateva ore de la aplicarea cremei.
Dupa care am trecut la inlocuirea servetelelor umede cu unele la fel de naturale. Eco friendly baby, se gasesc aproape peste tot, inclusiv la Plafar, iar diferentele de pret nu sunt semnificative. Totusi, pentru ca m-a apucat amocul vis-a-vis de salvarea funduletului copilului (dupa cum a spus al meu sot) am tot studiat si am ajuns la concluzia ca acele servetele umede le pot prepara si acasa, si asta in mai multe variante si ca pot controla cap coada tot procesul de fabricare. Asa i-am gasit pe cei de la Elemental. In afara de faptul ca merita sa luati la puricat tot blogul lor, pentru ca ofera multe informatii valoroase apropos de produse, ingrediente, metode de preparare, retete si tutoriale, pe site ofera solutii complete, si toate naturale, multe din ele fiind produse "in-house". Colac peste pupaza, am facut comanda joi, undeva in jur de ora 15:00, iar vineri la ora 12:00 ma suna curierul sa imi spuna ca este in fata casei cu coletul.
Retetele pentru servetele le gasiti aici, eu alegand momentan sa fac reteta numarul 2. Nu m-am bagat sa incerc cu hartie de bucatarie, ci am comandat tot de la ei niste absorbante de unica folosinta. David este fericit, miroase frumos, a galbenele si lavanda si plus de asta, am realizat ca servetelul face minuni si la curatarea ursuletilor de plus murdari.
Tot pentru funduletul lui David, ca si aici avem o problema, deoarece avem tendinte de a semana cu o maimutica cu fundul rosu aproape mereu, am comandat (in urma unor recenzii extrem de pozitive) de la Alexandra, crema " Funduletul fericit". Care Alexandra se ghideaza dupa expresia sanatoasa " nu pune pe piele ce nu ai pune in gura" si face niste lotiuni de-a dreptul apetisante. Vom vedea in timp si cat de eficiente sunt, ca altfel arata, miros si se simt de nota 10. Plus de asta, filosofia ei este sa nu amestece in fiecare lotiune mai mult de trei ingrediente in fiecare produs, ceea ce aduce un plus de simplitate si, zic eu, de eficienta.
Am planuri pe termen mai lung, sa inlocuiesc si gelul de dus si sampoanele, dar vreau sa vad cum ne comportam cu primele produse cosmetice "home-made", adica servetelele umede.
PS: reamintesc ca nu fac reclama decat la produsele in care cred, si pe care le-am testat, si ca reclama asta nu este platita de nimeni, ci este benevola si lipsita de orice obligatii. Plus de asta, daca dau peste ceva ce nu imi place sau care se lasa cu efecte negative (sincer sper sa nu fie cazul), nu am nici un fel de retinere in a trambita patania.
Revin cu partea a doua, pielea super intinsa de gravida in trimestrul III a mamei lui David si modul cum este tratata saraca de ea.
Mai bio, mai naturale. Primul pas a fost trecerea la niste scutece bio. Am ramas pe Moltex, se gasesc prin mai multe magazine, atat online cat si offline, numai ca diferentele de pret sunt cel putin uriase. Adica la Leacul se gasesc cu 90 de lei pachetul de 40 de bucati, in timp ce la Auchan acelasi pachet costa 56 de lei. Mai este varianta si mai bio, fara gel in interior, din bumbac, de la Organic baby, dar pretul este destul de prohibitiv. 77 de lei pentru 22 de bucati, in conditiile in care noi schimbam cel putin 5 pampersi pe zi e cam multisor.
Dupa care am inlocuit unguentele cu nume urate si cu prospecte datatoare de frisoane cu unul singur, despre care auzisem ca face minuni. Vegicor, de la magazinul Mamicii Bio. Nu a facut minuni instantaneu, nici nu mi s-a promis asa ceva, dar incetul cu incetul, bubitele alea mici, rosii si urate au disparut aproape in totalitate. Mai are o zona minuscula, situata exact la linia scutecului, unde trec mai greu, dar si acolo sunt pe trecute. Plus ca nu au mai aparut deloc. Pot sa spun ca altfel e fantastica crema, pentru ca a tot avut niste buburuze pe fata de la transpiratie, care au trecut in decurs de cateva ore de la aplicarea cremei.
Dupa care am trecut la inlocuirea servetelelor umede cu unele la fel de naturale. Eco friendly baby, se gasesc aproape peste tot, inclusiv la Plafar, iar diferentele de pret nu sunt semnificative. Totusi, pentru ca m-a apucat amocul vis-a-vis de salvarea funduletului copilului (dupa cum a spus al meu sot) am tot studiat si am ajuns la concluzia ca acele servetele umede le pot prepara si acasa, si asta in mai multe variante si ca pot controla cap coada tot procesul de fabricare. Asa i-am gasit pe cei de la Elemental. In afara de faptul ca merita sa luati la puricat tot blogul lor, pentru ca ofera multe informatii valoroase apropos de produse, ingrediente, metode de preparare, retete si tutoriale, pe site ofera solutii complete, si toate naturale, multe din ele fiind produse "in-house". Colac peste pupaza, am facut comanda joi, undeva in jur de ora 15:00, iar vineri la ora 12:00 ma suna curierul sa imi spuna ca este in fata casei cu coletul.
Retetele pentru servetele le gasiti aici, eu alegand momentan sa fac reteta numarul 2. Nu m-am bagat sa incerc cu hartie de bucatarie, ci am comandat tot de la ei niste absorbante de unica folosinta. David este fericit, miroase frumos, a galbenele si lavanda si plus de asta, am realizat ca servetelul face minuni si la curatarea ursuletilor de plus murdari.
Tot pentru funduletul lui David, ca si aici avem o problema, deoarece avem tendinte de a semana cu o maimutica cu fundul rosu aproape mereu, am comandat (in urma unor recenzii extrem de pozitive) de la Alexandra, crema " Funduletul fericit". Care Alexandra se ghideaza dupa expresia sanatoasa " nu pune pe piele ce nu ai pune in gura" si face niste lotiuni de-a dreptul apetisante. Vom vedea in timp si cat de eficiente sunt, ca altfel arata, miros si se simt de nota 10. Plus de asta, filosofia ei este sa nu amestece in fiecare lotiune mai mult de trei ingrediente in fiecare produs, ceea ce aduce un plus de simplitate si, zic eu, de eficienta.
Am planuri pe termen mai lung, sa inlocuiesc si gelul de dus si sampoanele, dar vreau sa vad cum ne comportam cu primele produse cosmetice "home-made", adica servetelele umede.
PS: reamintesc ca nu fac reclama decat la produsele in care cred, si pe care le-am testat, si ca reclama asta nu este platita de nimeni, ci este benevola si lipsita de orice obligatii. Plus de asta, daca dau peste ceva ce nu imi place sau care se lasa cu efecte negative (sincer sper sa nu fie cazul), nu am nici un fel de retinere in a trambita patania.
Revin cu partea a doua, pielea super intinsa de gravida in trimestrul III a mamei lui David si modul cum este tratata saraca de ea.
luni, 8 noiembrie 2010
Before and after
Before and after ce? Pai aseara, cei doi Radu ai familiei (deocamdata) si-au pus mintea la contributie, creatrivitatea si talentul (desi aici am niste serioase semne de intrebare, cel putin in privinta talentului de frizeri) si s-au apucat sa tunda copilul. Rezultatul este un copil tuns, foarte expresiv, evident extrem de frumos, dar care va trebui sa mai treaca printr-o runda de tuns (de data asta by my hands only) ca sa retusam rezultatele inestetice ale tremuraturilor celor patru maini de Radu din zona cefei si a urechilor.
Deci, before:
And after:
Revenim cu fotografii si dupa after-ul after-ului.
LE: La multi ani bunicule Misu!!!!
Si mai LE: ca orice cioara, vreau sa ma laud cu faptul ca la un an jumate, copilul meu stie sa isi sufle nasul. Ii spui " David, sufla nasul" si el se executa. Si cred ca aici meritul cel mai mare il are sora-sa, de la care a invatat aproape toate lucrurile bune dar si toate prostiile. Puterea exemplului este maaaaaaare!
Deci, before:
LE: La multi ani bunicule Misu!!!!
Si mai LE: ca orice cioara, vreau sa ma laud cu faptul ca la un an jumate, copilul meu stie sa isi sufle nasul. Ii spui " David, sufla nasul" si el se executa. Si cred ca aici meritul cel mai mare il are sora-sa, de la care a invatat aproape toate lucrurile bune dar si toate prostiile. Puterea exemplului este maaaaaaare!
duminică, 7 noiembrie 2010
Baia
David e atat de fan apa, incat daca intr-una din seri nu face baie din varii motive, trebuie sa avem foarte mare grija sa nu cumva sa lasam deschisa usa la baie ca altfel se lasa cu lacrimi de crocodil si urlete asijderea. De cand am eliminat cadita mica, la noi se face baie asa (cu un intreg ritual, in care David sta si isi arunca toate jucariile in cada, chiuind la fiecare):
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Mutari, schimbari, amenajari
Ne-am intors. Mai repede decat programasem. In parte din cauza faptului ca David a avut o zi cu stare semifebrila o serie de patru nopti semialbe care se continua cu succes si la Bucuresti. Stiu ca trambitasem cu mare mandrie acum doua saptamani iesirea primului canin, insa se pare ca am avut vedenii, sau ca ochii mei au vazut ceva ce ar fi vrut mintea sa vada de fapt, pentru ca acolo, in locul acelui canin este o gingie umflata cu o chestie alba sub ea. Al doilea motiv a fost faptul ca dupa o zi de joi destul de normala altfel, durerile mele de bazin si de noada s-au intetit, pana la limita suportabilului, dupa care au inceput sa se mute spre fata, spre abdomen. Moment in care, recunosc ca m-am panicat un pic in sinea mea, la gandul ca dam fuga de la Sinaia la Bucuresti cu burta la gura si cu doi copii dupa noi. Idee nu prea draguta. Drept urmare, am decis ca e mai cuminte sa ne intoarcem, si sa lasam expeditiile montane sau de orice alta natura pana dupa aparitia si a celui de al treilea mostenitor.
Am nimerit intr-un apartament in plina vanzoleala, pentru ca exilarea noastra la munte a fost cu un motiv foarte serios, crearea unui nou dormitor. De luna viitoare Chiti va beneficia de cea mai frumoasa, cea mai calduroasa si cea mai luminoasa camera, motiv pentru care toti o invidiem. Acum suntem in pline bocaneli, nu auzim nimic prin casa, ca reparam si acoperisul, ca sa nu mai patim ca anul trecut cand am avut tone de gheata adunate. Si placam cu polistiren, ca sa nu mai primim facturi de 1200 de lei de la gaze pe fiecare luna de iarna.
David e un pic mirat de schelele care au inconjurat casa, l-a vazut o data pe bunicul lui cococat pe schele si de atunci se tot uita spre ele in speranta ca il mai vede inca o data. Altfel, noua configuratie a casei l-a lasat indiferent. Pe noi mai putin, pentru ca ne-a lasat fara lumina naturala si acum suntem nevoiti chiar si in zilele astea cu soare puternic sa aprindem lumina in sufragerie.
Abia astept sa terminam si camera micii domnisoare, sa refacem un pic si viitoarea camera a lui David, si sa mai reamenajam un pic si restul casei, chit ca asta nu presupune decat mutarea mobilei din stanga in dreapta sau invers. La mine perioada asta este perfect normala, cica ne este inscrisa in gene si e motivata hormonal. Se numeste amenajarea cuibului, si se intampla de obicei in ultimele luni de sarcina. Deja e a treia oara cand trec prin ea.
Am nimerit intr-un apartament in plina vanzoleala, pentru ca exilarea noastra la munte a fost cu un motiv foarte serios, crearea unui nou dormitor. De luna viitoare Chiti va beneficia de cea mai frumoasa, cea mai calduroasa si cea mai luminoasa camera, motiv pentru care toti o invidiem. Acum suntem in pline bocaneli, nu auzim nimic prin casa, ca reparam si acoperisul, ca sa nu mai patim ca anul trecut cand am avut tone de gheata adunate. Si placam cu polistiren, ca sa nu mai primim facturi de 1200 de lei de la gaze pe fiecare luna de iarna.
David e un pic mirat de schelele care au inconjurat casa, l-a vazut o data pe bunicul lui cococat pe schele si de atunci se tot uita spre ele in speranta ca il mai vede inca o data. Altfel, noua configuratie a casei l-a lasat indiferent. Pe noi mai putin, pentru ca ne-a lasat fara lumina naturala si acum suntem nevoiti chiar si in zilele astea cu soare puternic sa aprindem lumina in sufragerie.
Abia astept sa terminam si camera micii domnisoare, sa refacem un pic si viitoarea camera a lui David, si sa mai reamenajam un pic si restul casei, chit ca asta nu presupune decat mutarea mobilei din stanga in dreapta sau invers. La mine perioada asta este perfect normala, cica ne este inscrisa in gene si e motivata hormonal. Se numeste amenajarea cuibului, si se intampla de obicei in ultimele luni de sarcina. Deja e a treia oara cand trec prin ea.
miercuri, 3 noiembrie 2010
Vacanta cu surprize
Ia ghiciti si voi ce s-a intamplat aseara? Nu va vine nimic in minte? Ei bine, nu lungesc suspansul si anunt ca blestemul Enel nu ne da pace nici la Sinaia. Pentru ca, da, aseara pe la noua a crapat transformatorul din Sinaia. Dau o bila alba tipei de la telefon care avea vocea de-a dreptul disperata cu disperare autentica, atunci cand spunea ca fac tot posibilul sa aduca tensiune din alte zone. Ceea ce s-a si intamplat dupa aproximativ o jumatate de ora, care nici nu stim cum a trecut, noi fiind ocupati cu alimentarea lanternelor cu baterii. David a fost in culmea fericirii cand a vazut lumanarile aprinse, a inceput sa cante si sa bata din palme, crezand ca e ziua cuiva.
Tarziu poate reusesc sa incarc si un filmulet cu cei doi intr-un dans. Asta daca Vodafonele asta ma lasa si youtube imi arata si mai putin de 34 de minute ramase pana la finalul incarcarii. Nu de alta, dar au trecut douazeci si ceva de minute de cand imi tot arata 34 de minute.
Tarziu poate reusesc sa incarc si un filmulet cu cei doi intr-un dans. Asta daca Vodafonele asta ma lasa si youtube imi arata si mai putin de 34 de minute ramase pana la finalul incarcarii. Nu de alta, dar au trecut douazeci si ceva de minute de cand imi tot arata 34 de minute.
marți, 2 noiembrie 2010
De la Sinaia
Chiti a recidivat din nou azi dimineata. Ieri ne incumetasem sa iesim afara, la o plimbare pe Cumpatu, mai ales ca soare era din plin si caldura asijderea. Ba chiar seara am plusat, facandu-i saracului copil si un dus, nefiind spalata de joia trecuta. Dimineata am inceput-o cu 39,2. Ceea ce ne-a dus la solutia nedorita, adica antibiotic. Altfel, ca de obicei, figuri si fite de diva, energie cat cuprinde si o agitatie maxima pe ea.
Eu ma minunez in continuare de cate figuri si fite face si organismul meu, durerile de spate nu numai ca persista dar se si intetesc si se permanentizeaza. Mai nou, m-am trezit ieri cu niste butuci in loc de picioare, amintindu-mi fara nici o placere de picioarele pe care le aveam zilnic in ultimele luni cu David. Am pastrat niste fotografii, pe care cred ca daca le-as posta, as lasa blogul fara cititori. Noptile au inceput sa devina din ce in ce mai albe. Adorm mult dupa ce adorm cei doi cu care impart patul, de trezit ma trezesc din te miri ce si nu mai adorm la loc decat dupa sfortari. Scot niste sunete incredibile pe gura, cel putin zece pe minut, fara intrerupere si fara pauza, timp de cateva ore bune cand sunt in pozitia orizontala si mai nou de cand am dat cu nasul de aerul asta curat de munte, nu numai ca ma infund la greu, dar cum suflu nasul, il suflu si cu firisoare de sange. De la durerile de spate am un mers leganat de rata, incet spre foarte incet, toate miscarile facandu-le cu o lentoare de broasca testoasa. Oricum, urcatul unui etaj si raman instantaneu fara suflu. Daca decid sa ma aplec, o fac avand multe semne de intrebare asupra posibilitatii de a mai reveni la pozitia dreapta. Sosetele sunt o provocare fara seaman, si am decis sa apelez la seriviciile unui profesionist pentru pedichiura de acum inainte. Si toate astea se intampla la debutul saptamanii 27. Vorba aia, curaj gaina.....
David s-a prins ca poate sa urce scarile de unul singur, de ne-a inghetat sangele in noi cand l-am vazut. Face curse cu sora-sa prin casa, curse cu niste scaunele de copii, care scot niste sunete criminale la frecarea pe gresie. A invatat sa rada la comanda si isi stramba gurita in grimase super caraghioase. Spune "aide" la haide, bauuuul la balonul, si face misto de tatal lui, atunci cand acesta incearca sa il faca sa spuna "tata" el zice "mama". Este dulce, dulce, dulce rau si stie exact ce trebuie sa faca, sa ajunga la inima noastra si sa obtina exact ce vrea.
Eu ma minunez in continuare de cate figuri si fite face si organismul meu, durerile de spate nu numai ca persista dar se si intetesc si se permanentizeaza. Mai nou, m-am trezit ieri cu niste butuci in loc de picioare, amintindu-mi fara nici o placere de picioarele pe care le aveam zilnic in ultimele luni cu David. Am pastrat niste fotografii, pe care cred ca daca le-as posta, as lasa blogul fara cititori. Noptile au inceput sa devina din ce in ce mai albe. Adorm mult dupa ce adorm cei doi cu care impart patul, de trezit ma trezesc din te miri ce si nu mai adorm la loc decat dupa sfortari. Scot niste sunete incredibile pe gura, cel putin zece pe minut, fara intrerupere si fara pauza, timp de cateva ore bune cand sunt in pozitia orizontala si mai nou de cand am dat cu nasul de aerul asta curat de munte, nu numai ca ma infund la greu, dar cum suflu nasul, il suflu si cu firisoare de sange. De la durerile de spate am un mers leganat de rata, incet spre foarte incet, toate miscarile facandu-le cu o lentoare de broasca testoasa. Oricum, urcatul unui etaj si raman instantaneu fara suflu. Daca decid sa ma aplec, o fac avand multe semne de intrebare asupra posibilitatii de a mai reveni la pozitia dreapta. Sosetele sunt o provocare fara seaman, si am decis sa apelez la seriviciile unui profesionist pentru pedichiura de acum inainte. Si toate astea se intampla la debutul saptamanii 27. Vorba aia, curaj gaina.....
David s-a prins ca poate sa urce scarile de unul singur, de ne-a inghetat sangele in noi cand l-am vazut. Face curse cu sora-sa prin casa, curse cu niste scaunele de copii, care scot niste sunete criminale la frecarea pe gresie. A invatat sa rada la comanda si isi stramba gurita in grimase super caraghioase. Spune "aide" la haide, bauuuul la balonul, si face misto de tatal lui, atunci cand acesta incearca sa il faca sa spuna "tata" el zice "mama". Este dulce, dulce, dulce rau si stie exact ce trebuie sa faca, sa ajunga la inima noastra si sa obtina exact ce vrea.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
