Jurnal din burtica: Dupa doua saptamani de testat Marsupi Plus

miercuri, 1 iunie 2011

Dupa doua saptamani de testat Marsupi Plus

Da, au trecut doua saptamani cu Marsupi Plus. Super repede. Mai jos este povestea acestor doua saptamani,  in multe cuvinte si in cateva fotografii. Mi-am stabilit de la inceput niste reguli. Scopul acestei campanii a fost testarea lui Marsupi. Deci, pun foarte mult accentul pe util, pentru ca, after all, asta e si ideea. sa va povestesc cat si daca a fost util si daca merita. Nu va tin mult in suspans si va spun ca merita. Motivele sunt destule.

In primul rand este un produs 100% romanesc. Si organic. Sunt fana produselor pe care scrie "Made in Romania", deoarece cred (inca) in tara asta si in locuitorii ei.
In al doilea rand este de calitate. Chiar este. Cusaturile, imbinarile, croiul, toate sunt impecabile, materialul este moale, ariciul este super ok.
In al treilea rand, produsul are imagine. Are saculet de depozitare, are o curelusa cu care se leaga, are etichete inteligente si un mini manual din care intelegi totul, pentru ca e facut cu cap.

Cam asta a fost la o prima privire. Partea mai putin placuta, a fost ca l-am primit plin de scame, fire diverse (eu am fost in a treia tura de testare), cele mai multe fixate in arici. Dar, e o vorba, omul sfinteste locul. In cele doua saptamani nu am adaugat nici o scama la cele deja prezente in arici, ceea ce m-a convins ca daca iti pasa si ai grija de lucruri totul ramane exact asa cum a fost, adica ok. Nu m-am agitat prea tare, pentru ca zona era departe de copil, deci el nu intra in contact direct cu ariciul cel plin de scame. Dupa "operatiunea de sterilizare" l-am si luat la purtat.

Aici mai fac o paranteza. Mi-am purtat copiii in aproape tot ceea ce exista pe piata la capitolul "purtat in brate". Wrap, mei tai, sling, esarfe, Manduca. Stiu ca sunt multi care stramba din nas la ideea purtarii unui copil, dar pe mine produsele astea m-au scos din multe belelele. Nu imi amintesc decat, cum in aeroport la Bruxelles fara cele doua Manduca, eu si cu Radu nu am fi facut fata la trei trollere, un rucsac, o geanta, trei copii, un carucior si o scoica. Ah, si inca o precizare. Incerc pe cat posibil sa NU compar cu Manduca, pentru ca personal nu le pot compara. Manduca e Manduca, e Rolls-Royce pe nisa lui. Inchis paranteza.

Deci, Marsupi este un mei-tai cu arici. Este usor ca un fulg, vara este perfect pentru utilizare. Materialul respira, copilul idem, corpul meu asijderea. Buba este daca esti singura, si trebuie sa faci operatiunile de scoatere-bagare by yourself. "Buba" nu consta in dificultatea operatiunii, pentru ca se pune incredibil de usor (nu legi nimic, doar "lipesti", deci grad de dificultate spre zero!), ci consta in faptul ca de cateva ori am maturat efectiv cu bretelele pe carosabil. O data chiar am calcat pe una din ele si era sa ma duc in nas (nu ma intrebati cum, va rog), si ulterior mi-am facut de lucru dezinfectand once again marsupiul. Nu am fost capabila sa gasesc o metoda de a face asta in mod curat, deci aici astept propuneri.

Copilul sta super comod, mai ales daca e bebelus, pentru ca zona dintre picioarele lui este mai ingusta decat la toate celelalte produse similare (Manduca sau mei tai). O sugestie aici, ar putea fi zona respectiva dublata, ca o pernuta, cum e la Manduca, pentru ca lui fii-miu ii mai lasa urme, si nu cred ca e de la stratul gros de sunculite de pe pulpe.

Ariciul. Ariciul este perfect. Prinde si ramane prins. Nu am testat alt copil, insa cu siguranta rezista fara sa se miste un micron si la un copil de 15 kile. Partea nasoala este ca face zgomot. Si de fiecare data cand copilul dormea iar eu l-am dat jos, ei bine de fiecare data a zburat literalmente din marsupiu la auzul zgomotului. O sa ma intrebati de ce l-am dat jos daca dormea. Pentru ca trebuia sa ma urc in masina, si nu o sa ma vedeti pe mine mergand cu copiii nefixati in masina. Poate o fi pruncul meu mai sensibil la zgomote, nu stiu ce sa zic. Am tot stat si m-am gandit, variante de arici mai "silentios" nu cred ca s-au inventat inca, deci e un neajuns cu care cred ca m-as obisnui fara probleme. Pentru ca e cam singurul neajuns, oricat de carcotasa as fi.


Bretelele sunt late, moi iar in spate nici nu le simti. Si o spune eu, care eu am cifoza, lordoza si scolioza, toate trei la un loc si am niste dureri uneori insuportabile.

Recunosc ca in primele zile, gandindu-ma ca poate nu ne place (mie sau lui Radu) m-am carat peste tot si cu Manduca dupa mine. Wrong, ca Manduca a somat in aceste doua saptamani. Mai intai a ocupat o groaza de spatiu in geanta mea deja doldora, dupa care a ramas uitata si trista in portbagajul masinii.

Uitasem sa spun ca Marsupi in afara de faptul ca este super usor, ocupa extrem de putin spatiu. Practic, cand il impachetezi, nu e mai mare decat un portfard, si isi face loc imediat in orice geanta.

Imi lipseste. Ieri l-am curatat, dezinfectat, l-am pregatit ca o fata mare gata de maritis, l-am impachetat si l-am expediat spre urmatoarea norocoasa din campanie. Imi este dor de el deja.

Daca l-as cumpara? DA!

Are cam tot ce ii trebuie ca sa fie un succes a la long. Are material, are tinuta, are calitate, are linie, croi, design. Are simplitatea unui produs de clasa. Fara brizbriz-uri inutile. Are marketing, are succes. Are super pret. Are de toate. Si inca ceva. Are eticheta "Made in Romania". Iar pretul este unul mai mult decat decent si fairplay pentru toate partile implicate.

Iata si niste poze. Nu sunt toate, o sa le mai pun cand apuc sa le descarc. Aici e prima galerie, ce am facut eu cu telefonul de-a lungul zilelor.  Scuzati calitatea.

primul test, la cald

 prima iesire in parc


 Poze facute de Chiti

 La H&M
 
 La Gap


In gradina la bunici


 
si la final, o privire cam suparata, pe motiv de nesomn :)
 revin si cu alte poze, promit!

9 personaje din poveste au spus::

  1. si noua ne-a placut tare mult Marsupi Plus. e mai usor de pus decat un mei tai:)

    RăspundeţiŞtergere
  2. Stii ce ar fi foarte misto? Daca ar exista un loc centralizat unde sa se poata aduna review-uri. Pentru ca al tau e unul din cele mai complete si profi review-uri din cate am citit. Sincer, daca as fi fost acolo si as mai fi avut nevoie, ar fi mers instant sa mi-l cumpar. Si Romania are nevoie de asta, are nevoie sa afle ca totusi un produs romanesc poate fi FOARTE bun si de calitate, poate fi comparat si iese chiar castigator cu alte produse similare. Bravo Bogdana!
    In alta ordine de idei, zgomotul de scai e unul din multele zgomote la care copiii (si nu numai ei) reactioneaza. E vorba de zgomote bruste si care nu cadreaza natural cu asteptarile lor, din care cauza sar cat colo. Cat fiu-meu era mic am facut un milion de experimente pe tema asta, pentru ca nu intelegeam cum poate sa doarma tun cand suna alarma de incendiu (care pe mine ma scoate din minti) sau cand ii latra un caine in ureche dar in momentul in care am scapat o furculita pe jos a sarit si s-a pus pe un urlat jalnic... :-)))

    RăspundeţiŞtergere
  3. Simona, adun toate review-urile Marsupi aici http://adelle.ro/ce-spun-mamicile-si-taticii-despre-marsupi-plus/

    Bogdana, multumesc pentru review, il gasesc foarte util si obiectiv.

    RăspundeţiŞtergere
  4. super review Bogdana, multam!

    ca sa nu atirne bretelele pe jos, poti prinde capatul liber pe spatele marsupiului sau sub centura
    dupa poza cred ca ai incercat marimea L, marimea potrivita pentru tine ar fi S
    Marsupi functioneaza mai bine cu centura prinsa in talie, nu pe sold ca la Manduca, si cu marsupiul atirnind din partea de jos a centurii, nu deasupra
    (perfectionisme de producator (:o>)
    inca o data mersi pentru articol si poze!

    RăspundeţiŞtergere
  5. Buna Andrei, da marimea L a fost, in ideea ca il va purta si Radu, sotul meu. Nu a fost sa fie, pentru ca in talie ariciul era la limita prins (vreo doi cm) iar bretelele erau la fel, la limita limitelor, si asta fara copil in marsupiu :) deci nu l-am testat decat eu.

    prins pe talie am incercat, insa chiar nu m-am simtit confortabil. deloc. insa nu am simtit nici un disconfort pe talie, sa stii!

    oricum, mersi pentru ocazia de a-l testa, asta nu am apucat sa spun in review, este extraordinar ce faceti voi, e cea mai buna dovada ca aveti 100% incredere atat in produsul vostru cat si in noi ca si testeri!

    sper sa am noroc la tragerea la sorti :)

    RăspundeţiŞtergere
  6. Legat de scame: Tot ce inseamna arici trebuie inchis la spalare sau atunci cand sta nefolosit. Daca este lasat liber, normal ca mai prinde scame, se agata de canapea etc.
    Fimea are un Mini-Marsupi tot cu arici si e intact, adica nu are nici o scama. Dar, deh, trebuie avut un pic de grija. :)
    Imi pare rau pt aceasta neplacere.

    RăspundeţiŞtergere
  7. Si apropo, daca ai rabdare (obsedata de mine are de obicei un munte de rabdare la de-astea) - ariciul se curata cu un ac de cusut foarte usor. Asta aviz amatoarelor pe viitor, ca sa nu mai aveti probleme cu scamele altora :-))))
    Numai bine!

    RăspundeţiŞtergere
  8. Felicitari producatorilor! Sa speram ca ajung sa-l cumpere si altii, prin afara!

    Eu nu mai sunt la cap. testat mijloace de purtare, ca Tudor nu mai vrea decat sa alerge, insa nu stiu cum faci tu sa nu te doara spatele, cu tot ce ai. Eu am scolioza si o oaresce insuficienta respiratorie si am suferit intens cu sling. Si destul de intens cu meitai...

    RăspundeţiŞtergere
  9. marimi: acolo unde diferenta e prea mare, trebuie 2, la voi ar fi S si XL, o sa vorbesc cu cineva din conducere, poate la 2 va face un discount (:o>)

    scame: se curata bine cu o perie pentru ciini/pisici, cea cu sirme subtiri si indoite, costa cca 5-10 lei

    Nuschu: multam pentru felicitari
    constatarea noastra este ca orice mama, cu oricite pbl de sanatate, tot isi poarta copilul in brate; purtatul in Marsupi e asemanator cu tinutul in brate, dar mai comfortabilprimim frecvent feedback de la mame cu probleme la coloana care ne spun ca e mai usor cu Marsupi
    explicatia noastra: puiul sta lipit de mama, o mare parte din greutate merge pe talie/sold, bretelele distribuie greutatea bine

    RăspundeţiŞtergere