Bibi

" Pe Bibi il cheama, de fapt, Tudor-Daniel,dar asa ii spunem noi: Bibi. Chiar a si inceput sa raspunda la apelativul asta. Este un bebelus fericit si foarte jucaus, pe care parintii si bunicii il iubesc mai mult decat orice pe lume.

De mai bine de cinci luni, noi- ca si parinti- ne luptam cu incertitudinea stiintei medicale, deoarece fiul nostru a fost diagnosticat cu o boala teribila: Anemie aplastica- in evaluare pentru sindromul BlackfanDiamond, pe scurt DBA.

Ce este DBA?

Sindromul Blackfan-Diamond este un tip de anemie aplastica ale carei cauze nu sunt inca identificate. Este o boala rara(momentan in lume sunt in evidenta aprox. 600 de cazuri) care se manifesta prin incapacitatea maduvei osoase de a produce hemoglobina(celulele rosii din sange). Nu este vorba de o anemie clasica, tratabila cu suplimente, din pacate.

In cazurile de DBA se aplica doze de corticosteroizi care, teoretic, tin boala sub control. Singura alternativa curativa este transplantul de maduva de la un donator compatibil. Tudor este pe tratament de corticosteroizi de mai bine de trei luni si, spre disperarea si dezamagirea noastra, acesta nu da randament. Salvatoare pentru el sunt transfuziile de sange lunare pe care le facem la Spitalul Judetean Constanta. Din pacate, aceste transfuzii, care il mentin in viata, ii incarca corpul cu fier.

La inceputul acestui an am fost la clinica Hadassah din Ierusalim, Israel pentru a investiga in amanunt boala (o noua biopsie de maduva osoasa, teste genetice si hematologice). Recomandarile profesorilor de acolo au fost cele de care ne temeam: TRANSPLANT DE MADUVA, o operatie pe cat de periculoasa, pe atat de costisitoare. "

Cam asa incepe povestea despre Tudor, alintat Bibi, de pe blogul lui. 

Nu vreau sa spun ca blogul unei familii nu ar trebui sa fie despre o boala. Ca un bebelus nu ar trebui sa fie bolnav.  Ca un cppil nu trebuie sa stie ce e aia trasfuzie, sau seringa, sau anestezie.Ca niste oameni, proaspeti parinti nu ar trebui sa aflaede copilul lor ca e grav bolnav. Ca banii sunt facuti ca sa fie cheltuiti pe jucarii si chestii frumoase nu pe operatii, analize si cazari in spital. Nu ar trebui nimic din toate astea sa se intample. Si totusi se intampla. Pentru ca traim intr-o lume a naibii de perversa. Nu imi vine alt cuvant. Adica imi vine "twisted" in cap, dar nu stiu cum sa il traduc. 

Ma revolt. Ca mama, ca proaspata mama. Ca om. Ma revolt ca o scursura ca Mondialul, sau ca Ghadafi respira binemersi si ca un copil se chinuie. Ca o nulitate ca Blejnar otraveste totul si absoarbe banii ca o gaura neagra, si ca niste oameni simpli care au nevoie de bani trebuie sa ceara de pe unde pot.

Nu cred ca m-a impresionat vreodata un caz ca acesta, poate si pentru ca am aflat de el cand abia ma intorsesem din spital cu Raducu. Recunosc ca atunci cand am aflat m-am dus sa vad daca a facut si Raducu Bcg-ul ca nu eram sigura si am mai verificat inca o data analizele pe care i le-au facut in spital, ca sa fiu sigura ca toate sunt la locul lor si in numarul in care trebuie sa fie. Nu spun cum mi s-a strans inima joi seara, cand am aflat ca eritrocitele lui Chiti sunt anormal de putine, desi era clar ca era eroare de citire la aparat. Eroare, ne-eroare tot am avut un nod urias in gat pana a doua zi.

Nu mai spun mai multe. Spun doar sa va uitati in ochii lui Tudor, poate cei mai frumosi si limpezi ochi de copil pe care i-am vazut vreodata si sa ii promiteti ca o sa faceti ceva, cat de putin, cat puteti voi, ca sa ii fie mai bine.

Timpul trece, pentru ca organismul i se umple de fier cu fiecare transfuzie de sange deci e vital pentru el ca transplantul de maduva sa aiba loc cat mai repede. Cu atat mai mult cu cat s-a gasit si donator. Totul e pregatit, banii lipsesc. Nu e de datoria noastra morala sa il ajutam? Stiu, o sa imi spuneti ca sunt atatea cazuri, ca in fiecare zi mai apare cineva cu probleme si ca e imposibil sa ii ajuti pe toti. Atunci mai uitati-va odata in ochii aia incredibili de albastri. Puteti sta deoparte? Eu nu pot!

Deci, povestea lui Tudor e aici. Conturile le dau eu mai jos.  POvestea lui Tudor a aparut si in Jurnalul National. In rest, preluati povestea, dati-o mai departe, pe facebook, pe bloguri, pe twitter, prin telefon, pe mail, la o sueta, oriunde, oricum. Ochii aia albastri va vor fi nespus de recunoscatori!

Donatii puteti face aici:

RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX - Banca Transilvania
Titular: Filip Bogdan-Liviu

SAU

in contul ASOCIATIEI ROTARY INTL MANGALIA.
precizati la descriere plata:"donatie pentru Tudor-Daniel FILIP"

CUI: 15037261

IBAN RON : RO40BTRL01401205702228XX

sau EUR : RO86BTRL01404205702228XX

BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA

SWIFT Code: BTRLRO22

Daca vreti sa preluati bannerul pe care il am afisat pe bara din dreapta, acesta este codul: 

CIC - continuare

Despre intamplarile noastre si interactiunea cu functionarii publici angajati ai primariei sectorului 5 ati mai citit aici si aici.

In ambele episioade si eu si Bogdana am fost pur si simplu siderati de birocratia si de modalitatea in care se lucreaza si se interactioneaza cu cetatenii la DGASPC sectorul 5. Banuiesc ca acelasi lucru (de fapt am auzit multe povesti) se intampla in toata primaria si ma rog sa nu fie nevoie sa mai interactionez vreoadata cu ei. In cazul lui Raducu rugamintile mele nu au functionat, ba mai mult, am nimerit peste acelasi personaj ca si prima oara - dna. functionar public Sofia Cazan.

Asa cum probabil stiti deja din postul Bogdanei, ne-am prezentat la biroul DGASPC sector 5 cu un dosar cu sina (obligatoriu de adus :)), niste cereri in care am completat de cel putin 6 ori numele, prenumele, CNP-ul, seria CI, etc si o multime de copii dupa certificate de nastere, buletine, livret de familie. In prealabil am aflat si faptul ca la alte sectoare se poate interactiona prin intermediul emailului (trimiterea documentelor pentru analiza) sau online. La sectorul 5, mai ales pentru dna Cazan si biroul DGASPC, online-ul si calculatorul sunt ceva ce tin de viitor (asa era si acum 2 ani, atunci cand am fost acolo pentru David).

Pentru mine distractia a inceput chiar inainte de a intra in primarie. Pe o raza de cel putin 1 km in jurul primariei este practic imposibil sa parchezi in timpul orelor de program. In fine, dupa ce am lasat-o mai intai pe Bogdana in fata primariei si apoi masina undeva pe la Izvor, am intrat in primarie. Primul lucru care m-a izbit a fost mirosul. Apoi gramada de rromi ce erau prezenti la diverse cozi la ghisee. Am urcat la etajul 1, unde este biroul DGASPC, acolo chiar la intrarea in birou o alta coada. De data aceasta mult mai densa, intrarea in birou necesitand si contact fizic :) Acelasi miros, aceeasi rromi si cativa gardieni publici.

Tinandu--mi respiratia, gandindu-ma unde ma pot spala mai repede pe maini si verificand daca mai am protofelul in buzunar, am intrat in biroul DGASPC. O camera de maxim 15mp in care lucreaza 10 functionari (e) publici! Pe toate birourile teancuri de hartii si dosare, pe unele din ele cate un monitor (banuiesc ca pentru Solitaire).

Dna Sofia Cazan, are biroul pozitionat central langa biroul sefei DGASPC. Pe la ea trec toate dosarele depuse de mamici pentru aprobare. Practic traseul dosarului este DGASPSC (Sofia Cazan) - Agentia pentru prestatii sociale si apoi, cu mult noroc, plata alocatiei facuta prin posta sau in cont personal. Dna. Cazan este "centrul universului". Ea aproba toate dosarele, ea solicita ce documente doreste dansa (sau dupa cum interpreteaza in calitatea ei de functionar public, legea), ea apreciaza daca o cerere trebuie sa aiba 20 pagini si in ea trebuie sa completezi acelasi lucru de 5 - 6 ori sau nu. Probabil daca ati vedea cum arata cererile de la sectorul 5 comparativ cu cele de la 6 spre ex., v-ati distra foarte tare. Practic toate informatiile necesare incap pe 1 pagina fata verso. La sectorul 5 cererea are minim 6 pagini si in ea trebuie sa ii amintesti functionarului public cum te cheama, unde stai, CNP-ul, etc de cel putin 3 ori. Pentru ca pe noi doamna Cazan ne cunostea deja de la dosarul lui David, s-a gandit ca ar fi bine sa ne ceara si o adeverinta de la Agentia pentru prestari sociale, adeverinta care sa certifice ca Bogdana este in CIC pentru David. Adica, mai exact, ne-a cerut sa demonstram ca e adevarat ca ea a aprobat acum 2 ani un dosar in care aparea numele Bogdanei, cerandu-ne sa aducem o adeverinta de la institutia la care ea trimite pentru aprobarea finala noul dosar, cel pentru Raducu. Ati inteles ceva? :)...Nici noi, mai ales ca in lege scrie ca nu e nevoie de adeverinta ci se poate da o simpla declaratie sub incidenta codului penal, ca esti sau nu in CIC. Nu si la sectorul 5...acolo legile sunt interpretate altfel si daca intrebi de baza de date ei iti raspund ca asa ceva exista doar in filme. Daca mai pomenesti si de interconectivitatea bazelor de date deja filmul tau e SF! Nu am sa insist cu mai multe detalii, banuiesc ca le-ati citit deja in postul Bogdanei.

Am facut adeverinta, am trecut si peste faza cu ultima zi din CIC si semnatura de pe adeverinta de la serviciul Bogdanei, dar nu m-am mai putut abtine atunci cand m-a sunat Bogdana si mi-a spus ca mai avem de dus inca o declaratie/cerere si asta dupa ce deja aveam bonul cu numarul dosarului si acesta fusese practic aprobat de DGASPC. I-am cerut Bogdanei nr. de telefon al dnei Cazan si i-am spus ca merg eu sa-i duc cererea. Inainte de a o suna pe dna Cazan am citit noua lege si normele de aplicare, m-am uitat din nou pe site-urile de la DGASPC din celelalte sectoare si apoi am sunat la sectorul 5. Intai la serviciul IT de unde am aflat ca pe site nu exista modele de cereri si lista de documente pentra ca angajatii biroului DGASPC nu vor sa le trimita catre IT pentru a fi postate online. Apoi am sunat-o pe dna Cazan. I-am spus foarte multe, am vorbit cam 25 min, am facut-o sa planga...si am stabilit ca ma asteapta inclusiv dupa programul cu publicul pentru a-i duce noua cerere. In dupa amiaza aceleiasi zile, m-am prezentat la biroul DGASPC. Doamna Cazan foarte spasita si-a cerut scuze, mi-a spus ca asa e la sectorul 5 (!), ca cei de la IT nu se implica, ca dansa doresta sa ajute pe toata lumea....etc. Bla, bla, bla.... I-am reamintit doamnei si celorlate ciocanitori prezente in birou, care este rolul functionarului public, cum trebuie el sa ajute cetateanul, de ce exista emailul si internetul, ca anexele - modelele din normele de aplicare a legii sunt doar modele si pot fi optimizate in functie de situatie si ca ar fi bine sa incerce sa schimbe ceva in atitudine si in felul care comunica. Ma priveau toate cu niste ochi mari, umezi si goi......

La plecare, la iesirea din birou am fost abordat de o piranda ce statea la o coada si intrebat daca nu am nevoie de niste facturi...langa ea statea falnic sprijinit de un birou un gardian public. Langa gardian, pe perete o fotografie cu marele primar "care este" al sectorului 5.

Emotii de mama.

De aproape doua saptamani Chiti s-a imprietenit cu termometrul. Termometrele, ca intre timp am ajuns sa masuram temperaturile cu cel putin doua. Plaja s-a intins in prima saptamana intre 37,4 si 38,3, dupa care in a doua s-a mutat intre 36,7 si 37,6. S-au eliminat rand pe rand toate posibilitatile si cum copilul era cat se poate sa voios, sanatos, si fara nici un fel de alt simptom, ca sa nu mai zicem ca la 38,3 era toata rece, rece, am asteptat cam zece zile pana sa ne ducem la doctor. Mai ales ca doctorul ne spusese de o ciudata viroza care bantuie prin oras, si care nu are ca manifestare decat o febra care de fapt nu se comporta ca o febra, pentru ca posesorul febrei este rece.

Cum cele zece zile au trecut iar 37,6 tot nu mai pleca, ieri ne-am dus la doctor. Recomandare de analize, vreo 14 la numar, 3 eprubete si inca atatea sute de lei. Lacrimi mari de crocodil, promisiuni de genul "o sa fiu cuminte", "mami vreau acasa", "mami, nu vreau vaccin", spuse printre sughituri, suspine si oftaturi adanci. dupa ce se gaseste vena cu mare greutate, curg 20 de picaturi dupa care nimic. Fata mea isi golise venele de groaza. Nici o rugaminte nu si-a facut efectul, asa ca ne-am mutat la a doua vena. La a doua vena nu se mai repeta povestea, cel putin pana la a treia eprubeta, cea mov pentru hemoleucograma, unde domnisoara cosidera ca enough is enough si inchide conducta. Asistenta se uita circumspecta, dar zice ca spera ca ajunge pentru analize. Seara la rezultate aflam ca totusi nu prea a ajuns, ca rezultatele nu pot fi certificate 100% si ca exista riscul ca ele sa fie eronate deci trebuie repetate. Si asa am stat cu mari emotii, pentru ca iesisera trombocitele undeva la 80000, cand minimul admis era la 150000, ceea ce nu era deloc de bine.

Azi dimineata, impreuna cu Ubi s-a prezentat din nou, de data asta i-au luat din deget, nu a mai plans, ba chiar i-a placut (??!!?), si asta s-a vazut si in rezultate. Trombocitele s-au citit manual, nu de catre aparat si la numaratoare au iesit 376000, mai mult decat indeajuns ca sa calmeze bataile de inima accelerate ale mele.

Cat despre starea subfebrila, presupunem ca a fost viroza aia dubioasa, sau o amigdalita dusa pe picioare, pentru ca da, iar detinem amigdale gigantice.

Odata cu vizita asta, ni s-au demolat si niste mituri, pe care oricum nu prea le credeam. Primul este ca nu se raceste niciodata de la picioare goale iar al doilea este ca eruptia dentara nu da niciodata febra. Eruptia dentara in principiu duce la o imunitate mai scazuta a organismului in perioada respectiva, si din acest motiv organismul este predispus la "agatarea" unor boli, iar febra apare de la boala respectiva, dar nu de la eruptia in sine.

Raducu creste ca Fat Frumos, Harap Alb si printul din poveste la un loc, si si-a pus in cap sa dea cantarul peste cap, pentru ca aseara avea 5160. Deci in o luna si o saptamana a pus aproape doua kile. Complet justificate, pentru ca, tot ieri, cand pentru prima data a mancat la un pic peste trei ore distanta, si nu la juma de ora, o ora sau o ora jumate, am realizat ca normalul altora nu este si al meu si m-am tot intrebat cum de a rezistat atata timp fara mancare. Noaptea totusi, am ajuns la trei ore fara sa manance.

Dupa amiaza ne lansam in societate, la intalnirea lunara LLL.

Cele doua cuvinte. Pentru tati.

CIC

Lunea trecuta am inceput sa ma interesez in primul rand daca mai pot beneficia de CIC si pentru Raducu, avand in vedere ca inca sunt in CIC pentru David. Am aflat ca da. Dupa care, am inceput sa caut pe net informatii despre dosar, ce imi trebuie, ca sa nu mai patesc ca data trecuta. Evident, ca dupa cautari lungi, la sectorul 5 nu am gasit nimic, in schimb am gasit informatii garla, mura-n gura, la toate celelalte sectoare. La sase, te ia pas cu pas ce si cum iti trebuie, iti da textul de lege, iti pune toate formularele la dispozitie, in format electronic. Formulare pe care le-am si descarcat, tiparit si completat. Ca doar ce merge la sase, merge si la cinci, nu? Ca doar legea e aceeasi pentru tot poporul, right? Well, voi afla ca m-am inselat rau de tot. Dar sa nu anticipam.

Ca masura dubla de precautie, am luat singurul numar disponibil la sectorul 5 trecut pe mai multe pagini cu contacte de la DGASPC si am sunat, in primul rand ca sa vad cand e program acolo. Bineinteles ca nu ala era numarul, adica era de la primaria sector 5, dar nu de la biroul DGASPC sector 5. Doamna draguta mi l-a dat, cu interior cu tot. Sun, sun, sun, ocupat, ocupat, ocupat. La a patra incercare, suna, si mi se raspunde. Doamna super ultra draguta amabila imi da toate informatiile. Orarul, cu ce documente sa vin (am bifat cu ea o lista de documente luata, da, tot de la sectorul sase). Imi spune ca da, pot completa formularele descarcate de pe net, imi atrage atentia ca e o cerere pt alocatie si alta pt indemnizatie si ma sfatuieste sa imi fac ambele dosare, ca sa nu fac doua drumuri. Imi spune sa nu uit sa ma duc la starea civila sa trec copilul in livret si sa nu uit sa fac copie dupa livret (ceea ce am uitat, dar asta chiar nu conteaza in economia intregii povesti, ca s-a rezolvat in cinci minute). Ma apuc, completez formulare, cer stampila semnatura de la firma, ce mai, rezolv aproape tot, mai avand niste nelamuriri la cerere, niste locuri ramase necompletate, dar pe care am zis ca le completez impreuna cu doamna careia ii depun dosarul.

A doua zi, ne prezentam acolo. Depun actele la prima doamna pentru alocatie, fara probleme dupa cum am zis (adica am facut cale intoarsa pentru copia dupa livret, dar repet, my fault). Ma mut la doamna numarul doi, unde sa depun dosarul pentru indemnizatia de crestere copil. Incepe distractia.

UNU. De unde avem noi formularele astea, ca nu sunt bune. Eu ii explic cum am cautat pe net in zadar dupa sectorul cinci, am dat de toate sectoarele posibile si imposibile, numai de cinci nu. Asa ca am descarcat formularele de la sectorul sase.

Doamna victorioasa, imi ridica de pe birou doua cereri si imi spune "astea sunt formularele doamna care se utilizeaza la noi, nu altele. Ghinion, deja ar trebui sa fac cale intoarsa, pentru ca unul din formulare era adeverinta de la servici, pe care era nevoie de o alta semnatura decat a mea. De ce nu se folosesc si alea de la sectorul sase? Pai uite de aia, ca ei le au pe ale lor, noi pe ale noastre. Si ca uite ca difera, ca aici (imi arata ea pagina tz-shpe din cererea doi) domnul trebuie la noi sa bifeze in trei locuri, nu doar in unul ca la sectorul sase. Bun, cedez si imi da cele doua formulare, eu cu gandul ca in juma de ora fug, iau semnatura necesara, si ma intorc si rezolv tot in aceeasi zi.

Nttz, ca nu-i chiar asa simplu. De ce?

DOI
Dosar incomplet. What? (desi in strafundul sufletului meu ma asteptam la una ca asta, ca era prea frumos sa imi iasa din prima cu dosarul complet). Pai da, nu e dosarul complet. Aveti adeverinta de la angajator, dar unde e decizia de aprobare a continuarii suspedarii contractului de munca cu inca doi ani? Si unde e adeverinta de la APSMB (Agentia pentru prestatii sociale a municipiului Bucuresti pentru necunoscatori) prin care eu dovedesc ca in ultimele douaspe luni am fost in CIC si am primit bani de la stat?

Pai la ce imi trebuie? Ca nu sunt trecute nicaieri, in nici un opis de documente necesare pentru dosarul de indemnizatie.

Pai cum dovediti doamna ca ati beneficiat de CIC si ca firma e de acord cu suspendarea in continuare a contractului de munca? Si la orice opis de documente scrie la final ca se mai pot cere orice fel de documente care sa justifice o anumita situatie particulara, iar dumneavoastra va aflati in aceasta situatie.

Eu inghit in sec, Radu se enerveaza, in sensul ca poate sa ne ceara documente trei luni de aici inainte in baza acelui "orice", nu? Eu ii arat ca in adeverinta de la angajator scrie negru pe alb ca intru in continuare cu contractul suspendat, deci, firma e de acord si a decis ca eu sa imi continui concediul, si ii spun ca pentru cele 12 luni dinainte nu trebuie decat declaratie pe proprie raspundere ca am beneficiat de indemnizatie. Ea nu si nu. Cedam amandoi, ne luam catrafusele, si mergem in Campineanu la APSMB sa iau adeverinta. Acolo aflu ca  gata abia luni, deci punem on hold toata operatiunea pana saptamana urmatoare. Ne intoarcem insa la DGASPC ca sa aflam exact, la sange ce documente, formulare si alte hartoage ne mai trebuie, ca atunci cand mergem cu dosarul sa nu mai fie nevoie sa mai facem inca un alt, al treilea sau si mai rau al patrulea drum.

Ne intoarcem, Radu comenteaza in continuare ca nu erau obligatorii documentele, doamna ne spune ca nu e chiar asa cum zicem noi cand ne plangem de calitatea serviciilor oferite de catre institutiile statului si ca isi aduce aminte de noi de acum aproape doi ani, ca tot la noi a avut un dosar dificil si noi am fost nemultumiti, si ca a citit ca stie si ea sa umble pe net ce am scris despre ei samd. Noi ramanem socati, femeia chiar ne-a tinut minte doi ani!!! Dupa inca o serie de discutii sterile, ii cer sa imi dea tot ce imi trebuie, ca formulare, si sa imi bifeze pe opisul de documente tot ce imi trebuie, ca sa nu mai fac inca un drum. Femeia imi bifeaza toate documentele, imi spune inca o data ca formularele pe care mi le-a dat sunt cele care imi trebuie, imi arata ce si unde sa completez si plecam.

Drumul cu numarul doi.

Ieri, ma duc in Campineanu, iau adeverinta. Pe adeverinta scrie ca-s in CIC din 26 iulie 2009. Ups, ca eu pe adeverinta de la servici am scris ca-s pe de 27 iulie 2009, ca asa imi aminteam si ca m-a mancat undeva sa scriu inainte sa controlez cu hartia de la prestatii sociale. In fine, fac mica modificare, transform cu finete 7 in 6. Radu boscorodeste si imi zice ca poate imi face figuri aia de la primarie. Evident ca asa a fost. Asa ca ( si aici din vina mea) am pus un om pe drumuri ca sa imi puna semnatura pe modificarea cifrei. Cu toate ca, si i-am explicat cucoanei, ca mai aveam o hartie (de la APSMB!!!) care dovedea ca tot 26 este si nu 27. Dar in zadar. Si ca o paranteza tot dosarul se duce dupa ce il depun, ghiciti unde? La APSMB, unde ei isi verifica propria adeverinta!!!! Dar asta este una din multele si mirobolantele aberatii ale sistemului romanesc.

Ne intoarcem, verifica tot dosarul, o intreb de trei (!!!) ori daca e complet si corect completat, imi spune ca da, ca nu mai e nevoie de nimic, ca e totul inregula, imi da numar de inregistrare si plecam.

Finalul? Nici pe departe.

O ora si jumatate mai tarziu, ma suna doamna. Stupoare. Doamna spasita, ca nu stie cum de s-a intamplat tocmai la mine (oare cum???), ca isi cere scuze, ca sa nu ma supar, dar ca nu si-a dat seama ca bebe e nascut dupa 1 ianuarie 2011 si ca nu am bifat pentru ce optez. Un an de CIC sau doi ani de CIC. Eu, in momentul ala nu am mai avut cuvinte. Pur si simplu. Continua, spunandu-mi ca de fapt formularul pe care EA mi l-a dat (pe motiv ca formularul descarcat de mine de pe net de la sectorul sase nu e cel bun) de asemenea nu e bun si ca de fapt trebuia sa completez alt formular ! Si ca nu mai trebuie sa vin eu, ca poate sa vina oricine sa il depuna (hai nu zau?!!!).

Va imaginati ce a fost la gura mea? Pulsul spre 120, creierul in fierbere, fata rosie de furie. De furie, ca efectiv si-a batut joc de noi, ca fusesem cu o ora inainte la ea, o intrebasem de trei ori daca astea sunt toate documentele, ca mi le verificase si mai-mai ca se jurase pe ce are mai sfant ca dosarul e complet. Iarasi mii de scuze, ca ii pare rau, ca nu s-a obisnuit inca cu noile reglementari, ca nu au primit formularele astea ci au fost ele nevoite sa le xeroxeze din textul de lege, bla bla bla. In fine, mi l-a scanat si l-a trimis pe mail. Bineinteles ca nenorocirea de formular este si mai dificil de completat, ca iti cere perioadele de CIC de la toti copiii (adica inclusiv de acum cinci ani de la Chiti! de a trebuit sa scotocesc printr-un dosar urias de hartoage ca sa aflu cat am stat atunci in CIC - pentru cei care vor carcoti ca stau prea mult acasa pe banii statului, am beneficiat de CIC la Chiti opt luni). Am mai avut un episod si azi la telefon, exact pe tema istoricului cu toti copiii, ca iar este aberant sa imi ceri toate astea cand informatiile sunt la un click distanta, fara exagerare!!!

Paranteza: cand am fost la APSMB, am impuscat doi iepuri: am luat adeverinta aia si am cerut sa mi se dea retroactiv alocatiile lui Chiti, care alocatii nu au mai venit de un an jumate, cam de cand vine alocatia lui David. Nu m-am agitat, pentru ca sunt 42 de lei pe luna, dar am zis ca daca tot sunt acolo, sa o fac si pe asta. Am depus o cerere, si un domn, dupa ce a bagat CNP-ul meu in calculator, a scos la imprimanta in TREI SECUNDE tot istoricul meu de incasari. Deci, intr-adevar, totul este electronic, oricand pot verifica orice informatie despre ce am incasat/ primit samd.

Inchis paranteza. Femeia imi zice sa nu completez la istoricul CIC. Eu ii spun ca vreau sa se intereseze daca trebuie sau nu, ca nu mai vreau sa mai am probleme. Femeia imi raspunde ca atunci, bine, sa completez. Eu o intreb de ce nu se poate interesa? Ea imi zice ca unde, ca nici ea nu stie prea multe cu legea noua?  Eu ii zic ca daca ea nu stie, si lucreaza zilnic sub legea noua, eu de unde dracului sa stiu? Ma enervez (pentru a cata oara, oare???) ii spun ca o sa caut informatiile si ca o sa completez, ca nu mai pot avea incredere in nimic din ce imi spune ea si inchid. Cam aici se termina contactul meu cu doamna. Radu l-a continuat atat la telefon cat si live la sediul lor si l-a finalizat, cu succes, in sensul ca le-a facut si pe alea cu ou si cu otet si a depus si dosarul, si s-a ales si cu hartie scrisa cum ca dosarul este complet si corect completat de la doamna in cauza.

Acum, stau si ma intreb, chiar a fost rea vointa, s-a razbunat pentru ce s-a intamplat acum doi ani? Pentru ca imi este chiar imposibil sa cred ca "a uitat" sa imi dea formularul corect sau ca eu sunt prima femeie cu copil nascut in 2011 in sectorul 5 care vine sa depuna dosar de CIC. 

Partea finala a povestii (ce le-a transmis Radu doamnelor de la DGASPC) si cateva invataminte le veti afla  de la Radu.

Precizare de final: S-ar putea sa existe greseli de tiparire prin acest text lung. De mult nu am mai scris atat si in atat de scurt timp si in aceste conditii:

Deci, orice greseala, sa fie iertata, ca nu mai pot sa mai si verific textul, ca bebe deja declara ca am intrecut orice limita.

CIC. Teaser

Le mai tineti minte pe doamnele despre care am povestit aici? Eh, si ele ne-au tinut minte pe noi. Si au recidivat. Continuarea mai pe seara.

Cum se face online pe alte meleaguri

Ieri la ora 13:00 (ora noastra) finalizam o comanda online, pe Yoox (magazin online cu braduri de lux, insa din colectiile vechi, la super preturi - nu va sfatuiesc sa intrati decat daca aveti maaaaare stapanire de sine). La ora 14:00, comanda mea era pregatita sa fie ridicata de UPS. S-a plimbat de la Bergamo la Bologna, dupa care a trecut prin Koln, si in sfarsit azi dimineata a aterizat la Bucuresti. Si la ora 12:20 coletul era la mine acasa. Totul in mai putin de 24 de ore. Ca sa fac o paralela, nefericita, a durat mai mult sa pun banii pe card, printr-un transfer online.

Asemanari si deosebiri

Ca tot asta a fost cel mai hot topic din ultimele saptamani. S-au incins discutii aici despre cat de mult seamana cei doi frati, si foarte putini (sau deloc?) au fost cei care au zis ca totusi parca seamana si nu prea. Caci adevarul este undeva "in between". De ce? Pai in primul rand pentru ca in afara de trasaturile fetei si de cateva asemanari comportamentale (cum ar fi, intr-o ordine aleatoare: foamea permanenta, stilul hulpav si nehamesit de a se arunca la san, preferinta de a dormi oriunde numai in patul propriu nu, stilul de a stranuta in rafale si cu niste zgomote ireproductibile si, in sfarsit, placerea evidenta resimtita la masajul de seara) cei doi chiar nu seamana. De ce spun asta?

Pai David este spuma laptelui, de un alb imaculat, cu o constitutie pufoasa si fara nici un fir de par, doar pufulet decolorat, pe care il vezi la microscop eventual. Radu in schimb este carnos, vanos, si fibros. Cu un ten semicreol (nici chiar negricios ca sora lui, dar tot pe acolo), parul negru de pe corp face arabescuri si desene complicate.

La capitolul "bijuterii" (mama, mama ce o sa ma boscorodeasca amandoi cand o sa citeasca peste ani postul asta!!!) David este delicat, finut, micut. Raducu este.... cum sa zic, impresionant. Ca sa fie mai clar Radu este mai "dotat" la o luna, decat fratele lui la aproape doi ani. Oricum asta se prefigura inca din timpul echografiilor, pentru ca doctorita noastra se entuziasma de dimensiuni de fiecare data cand le vedea. Dar sshhht, ramane intre noi, da?

La capitolul comportament, David este calm ca adancurile marii, cu toate ca are izbucniri rare dar intempestive, in care nu e bine sa aiba jucarii in jur, ca incep sa zboare in toate directiile. Raducu in schimb, se prefigureaza a fi un agitat si un coleric.

Ce e ciudat, si asta i-am spus-o lui Radu inca de cand eram inca insarcinata cu Raducu, este ca l-am simtit mereu pe David ca fiind cel linistit si pe Raducu ca fiind cel care va face valuri. Si la alegerea hainelor, la David am ales din timpul sarcinii numai nuante pastel, nuante de bej, alb, gri, bleu, verdele fiind singura exceptie (pentru ca ii vine ca o manusa si ii accentueaza firicelele de verde inchis din iris). La Raducu, instinctul si bataile puternice din burta, m-au facut sa ma indrept spre culori mai puternice, mai intense. Si instinctul se pare ca a functionat.

Cam astia sunt baietii mei. Seamana si nu prea. Asa cum le sta bine la doi frati.

PS: Atata mandrie simt in mine cand spun baietii mei! Intre noi fie vorba si cand spun fata mea simt la fel, tocmai pentru ca este doar una!

Fotografia de o luna

Incepand cu aceasta luna, mi-a venit ideea sa urmaresc evolutia lui Raducu in niste ipostaze mai... altfel. Ideea nu imi apartine, nu m-as fi gandit vreodata la asa ceva, recunosc ca nu am atata inspiratie si elan creator. Recunosc totusi, ca prim setup, ca a iesit ceva dragut. Cea care a initiat acest curent este de gasit aici: Mila's Daydreams . Enjoy!

Radu mamii

Ciugulici aniverseaza azi o luna. Prima luna de viata.

Sforaie ca un ursulet. Fornaie ca un tractoras. Cand se intinde, dupa un somn bun, necheaza ca un manz. Altfel, in brate, nu il auzi nici macar cum respira. Somn profund, adanc, ca Groapa Marianelor. Fratii lui urla, chiuie, alearga in jurul mesei si fac ca indienii, iar el, in brate doarme impasibil. Nimic si nimeni nu il deranjeaza. In pat insa, e indeajuns sa vrei sa te intorci de pe stanga pe dreapta, sa fosnesti un pic plapuma, ca imediat se sesizeaza si mai maraie sau se misca.

Cand are colici, din senin il vezi cum se face la fata mov-vinetiu-trandafiriu, se arcuieste cu tot corpul si slobozeste un urlet zgomotos a la Tarzan, dupa care trei secunde mai tarziu doarme la fel de linistit, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

In somn, in perioada de REM, il vezi cum isi da ochii peste cap si, prin pleoapele intredeschise, vezi doar albul ochiului. concomitent, incepe sa zambeasca, sau, dupa caz sa rada. In hohote. Cu zgomot. Pe mine ma topeste, zau!

Ofteaza din tot sufletul si stranuta asijderea. Sesiuni de doua trei stranuturi, cu tot corpul incordat, cu pumnii stransi, finalizate printr-un ultim stranut ratat, trasformat intr-un "Aaaaahhhh" eliberator.

E innebunit dupa masaj, sta ca o placinta, relaxat, si complet relaxat daca are si gura ocupata cu ceva. Altfel, ciuguleste, dupa cum am mai zis intr-un post trecut. La masa, se bat turcii la gura lui, nici nu pot sa reproduc ce se intampla acolo. Infuleca de parca ar trece zece ore intre mese, nu una singura. Si daca duminica seara avea 4420 aseara avea 4610. La distanta de trei zile, da? Si asta in conditiile in care ieri a lasat-o mai moala cu mancarea, pentru ca am avut un varf de colici si nu s-a dat in vant dupa supt.

Iata-l pe aniversatul zilei de azi, intr-o tinuta mostenita de la fratele lui mai mare, care a fost fotografiat in aceeasi tinuta, la aceeasi varsta.

De-a bucatarii

Azi dimineata curierul mi-a adus o carte cadou, pentru mine si copii (mai ales Chiti). Cartea arata extraordinar, are niste retete super dragute si tentante si autoarea (Teo de la Teo's Kitchen) propune un mod altfel de a-i aduce pe copii in bucatarie alaturi de parinti. Un mod care va avea succes garantat, pentru ca se bazeaza atat pe inspiratie cat si pe promovarea gatitului ca o varianta super distractiva de a iti petrece timpul si de a invata o groaza de lucruri noi si interesante in acelasi timp. Cum eu stiu deja ca Rebecca este fana a gatitului, si mai ales a gatitului de chestii dulci, stiu ca voi avea un ajutor de nadejde in bucatarie!

Iata cateva fotografii, scuze de calitatea indoilenica, le-am facut pe o foarte mare fuga, pentru ca juniorul nu imi da pace pe ziua de azi. Multumim Roxana!!!

PS: Roxana, te rugam sa dai detalii mai multe apropos de carte si de cursurile care vor incepe la Clubul Taranului. Cred ca sunt multe mame care sunt interesate!

Iata si una din retetele favorite:

Mutre bebelusesti

4 saptamani

Chiar in momentul in care ma apuc de postul asta, acum patru saptamani imi luam perfuzia in mana si ma indreptam cu niste emotii uriase spre cea de a treia cezariana si spre intalnirea cu cel de-al treilea copil. Atat de uriase incat de la internare si pana la operatie mi s-a deschis colul. Da, am avut emotii, cu carul, chiar daca eram familiarizata cu absolut totul, de la procedura, la personajele care ma inconjurau.

De atunci, evident ca timpul a zburat, nu stiu cand a trecut aproape o luna, iar eu personal ma simt ca si cum nu as fi nascut deloc. Din imensitatea de burta nu au mai ramas decat niste colacei de grasime in jurul buricului (destul de proeminenti totusi pentru gusturile mele) si singurul lucru care chiar imi aminteste ca, da totusi abia am nascut (in afara de neplacerile post sarcina) este amorteala si senzatia ciudata de furnicaturi din zona cicatricii.

Raducu este poate cel mai linistit dintre toti, normal si evident, mai ales ca este si cel mai obisnuit dintre toti sa stea in brate. Conceptul de alaptare la cerere a fost dus la un alt nivel, ca domnul nici nu trebuie sa inceapa sa ceara, ca deja si are sursa in gura. Si oricum, cere in permanenta pentru ca ciuguleste tot ce ii pica in zona gurii. Cum simte ca i s-a apropiat ceva de obraz: bluza, carpa, alt obraz, o mana, cum isi indreapta gura cascata spre zona respectiva si incepe cautarea.

In sfarsit, am terminat si cu buricul, asta doar dupa ce am facut o sedinta de nitrat de argint, sedinta oferita de doctorita neonatoloaga, ca eu nu as fi avut curaj sa ii pun chestia aia pe piele. Am scapat si de stafilococia capatata in spital, despre care am uitat sa va povestesc ca a fost responsabila pentru transformarea copilului in copilul cu pete mov, de la cat violet de gentiana am plasat pe el. Nu am scapat insa de fornaiala omniprezenta datorita careia uneori parca am un pui de tigru in brate, iar alteori parca hranesc un mic tractor la san.

Daca la aproape zece zile de la nastere, cantarul se incapatana sa ramana pe la 3300, el nascandu-se cu 3420, ulterior si-a dat drumul si aproape ca a dat cantarul si socotelile noastre peste cap, pentru ca acum are 4420. Normal, si natural, deoarece nu face altceva decat sa manance. Si sa doarma. Am deschis de vreo doua zile si sezonul colicilor, ale caror episoade nefericite, happy me, se desfasoara cu precizie elvetiana in fiecare zi incepand cu ora 14:45 (nu radeti, va rog). De regula tin pana mai spre seara, nu inteleg care e figura cu ora fixa de debut, nici nu ma intereseaza, atata timp cat e 3 PM si nu AM.

Avem nopti mai bune si nopti mai proaste, care pentru mine sunt foarte proaste (alea proaste) pentru ca sunt on my own, ca Radu este prezent la celalalt bebelus, care face figuri numai de dragul de a le face, atat cat sa ne arate ca el este inca "ZA bebelus".

Este super expresiv, superdulce, are inclusiv doua gropite care o sa dea peste cap multe fete la momentul potrivit. Ii tot studiem ochii, pentru care se pare ca va avea niste ochi mai deschisi la culoare, potrivit majoritatii opiniilor.

Este Raducu, cel mai mic pui al nostru. Si tocmai a implinit patru saptamani si.... zece minute.

Ritualul de seara

Dimineti insorite

Dançando

Cum se fac lucrurile pe la noi

Asa se doarme:

Asa se calareste (neaparat cu balonul in gura, ochelarii de schi si ustensilele de facut curat- conceptie 100% credit David!):

Asa se priveste la TV:

Si, in sfarsit, da, chiar asa se citeste!

Fratii.

E incredibil cat de mult seamana. Am momente in care am senzatia ca il tin la san pe David. Radu, cand il tine pe Radu :) in brate, are senzatia ca il tine pe David. Amandoi, din obisnuita, ii mai spunem lui Radu, David.

Singura diferenta este de gabarit. Pentru ca, desi am pastrat inclusiv costumasul din imagine, impreuna cu alte cinci sase costumase de nou nascut, de la David pentru Radu, in ideea ca le va purta in primele saptamani, nu ne-a lasat inima sa il inghesuim in ele, ca nu ar fi incaput veci.

Iata-i pe cei doi, la venerabila varsta de o saptamana, in aceeasi pozitie, pe aceeasi masa.

Mizerii

La inceput cand am citit prima data m-am infiorat. Nu mi-a venit sa cred, ca niste oameni pot scrie asta cu atata detasare, daramite niste MAME. Asa zise mame. Ca astea nu sunt mame, nici macar animale. Dupa, i-am dat si lui Radu sa citeasca. Care Radu nu a putut avea o reactie. Pentru ca, da, prima reactie este sa nu ai nici o reactie. Pentru ca mintea ta de om normal, de mama de tata nu poate sa conceapa cum cineva si-ar face plan de bataie a copilului, pentru a-l educa.

Dupa asta, am stat si m-am tot gandit ca in urma ultimelor posturi mai combative din care am iesit nu sifonata, ci afectata ca si psihic, nu are sens sa mai scriu si eu despre neanderthalienele care se considera si bune crestine printre altele (de fapt sunt evangheliste) si care isi planifica bataile copiilor lor cu sange rece. Mai ales ca articolul era destul de vechi, avand deja aproape doi ani de cand bantuia prin virtual.

Totusi, primul semn de alarma mi l-a dat o prietena buna, care, impreuna cu alte mame, responsabile si terifiate de textul cu pricina, nu au stat cu mainile in san, ci au facut plangeri peste plangeri peste tot pe unde au putut. La politie, la Protectia copilului samd. Pentru ca, da, doamnelor care si-au varsat laturile despre batai pe site-ul ala le-ar sta bine undeva dupa niste gratii iar cine le-ar inchide ar face bine sa arunce cheia intr-o fantana adanca de tot.

Intre timp, nemernicele au realizat ca pot avea probleme cu ce mizerii au scris, asa ca au sters postul. Va dau un link, din cache, care inca mai merge. Asta ca sa facem analiza pe text, si eventual sa mai facem si noi niste plangeri. Si ca sa va oripilati si voi, ca mie mi-a ajuns.

Linkul din cache e asta: http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache%3AyViPFupQQRsJ%3Amamicile.wordpress.com%2F2009%2F01%2F12%2Freguli-fundamentale-de-folosire-a-pedepsei-corporale%2F+reguli+pedepse+corporale&cd=1&hl=en&ct=clnk&gl=ro&source=www.google.ro

Au mai scris despre asta: Andra, Ayandari si Oana aka Shmeny .

Va atasez si niste print-screenuri, asta ca sa fie totul in regula, dupa care va bag tot textul in cazul in care nu mai e disponibil nici linkul pe care l-am dat. Sper sa aveti rabdare si putere sa cititi tot.

 

 

 

 

Astea sunt primele imagini, nu am avut rabdare sa fac poze la tot. Iaca si textul:

« BINECUVANTARI 2009

Reteta multumirii »

“Reguli fundamentale” de folosire a pedepsei corporale

ianuarie 12, 2009 de Cristy

“Bataile usoare pot incepe in jurul de 15-18 luni. Trebuie sa fie rare, putin dureroase si rezervate doar cazurilor clare de sfidare, nu greselilor copilaresti. Daca autoritatea apasa prea greu asupra copilului in aceasta perioada, el isi va suprima orice dorinta de a cerceta mediul inconjurator, lucru care poate avea consecinte negative. Copilul trebuie invatat sa asculte si sa se supuna autoritatii parintesti, dar acest obiectiv nu poate fi realizat peste noapte.

Aplicarea bataii trebuie facuta cu un obiect neutru: un bat sau o curea, dar niciodata cu mana. Intotdeauna am crezut ca mana parintelui trebuie considerata ca un semn al dragostei si nu instrument punitiv. Mai mult, daca copilul este des palmuit cand nu se asteapta sa fie lovit, va tremura ori de cate ori parintele va ridica mana sa se frece pe obraz. Si apoi bineinteles, o palma peste fata poate afecta anatomia ei, deplasand nasul sau daunand urechii sau maxilarului Daca bataia este aplicata cu un bat, la locul potrivit pentru acest scop, atunci copilul nu se va mai teme de pedepse neasteptate pentru cauze minore. (Aceasta regula are si exceptii referitoare la lovirea usoara peste deget sau a palmii atunci cand copilul este mereu tentant sa puna mana pe ceva fierbinte.)

Trebuie oare ca bataia sa provoace durere? Da, altfel nu va avea nici o influenta. O mangaiere prin trei randuri de haine, nu transmite nici un mesaj. Totusi putina durere are consecinte benefice, durabile pentru copil. Cu certitudine nu este necesara “biciuirea” lui. Doua sau trei lovituri usoare aplicate acolo unde trebuie, reusesc sa transmita mesajul, “Trebuie sa ma asculti!” In sfarsit, este necesara aplicarea pedepsei imediat dupa savarsirea greselii, daca nu, atunci ea nu se mai aplica deloc. Memoria unui copil mic nu este suficient dezvoltata pentru a retine o fapta gresita pe care a savarsit-o cu zece minute in urma. Apoi, cand pedeapsa a fost executata si lacrimile au incetat, copilul trebuie luat in brate si reasigurat de dragostea parinteasca. Lasati copiii sa vi se arunce in brate. Imbratisati-i cu toata dragostea. Faceti-i sa simta siguranta pe care o gasesc numai in bratele dumneavoastra. Leganati-i cu blandete. Spuneti copilului cat de mult il iubiti si cat este de important sa nu isi supere “mamica”. Acest moment trebuie sa fie cel mai important eveniment al zilei. Pentru familia crestina este extrem de important sa se faca o rugaciune impreuna in care sa se admita in fata lui Dumnezeu ca toti am pacatuit si ca nimeni nu este perfect. Iertarea divina este o experienta extraordinara, chiar si pentru copii.”

“Cresterea copiiilor” – James Dobson

Postat in copii, disciplina, educatie, parinti, viata | Etichetat copii, disciplina, educatie, parinti | 69 comentarii

Like

Be the first to like this post.

69 Răspunsuri

1. pe ianuarie 12, 2009 la 9:21 pm Mariutza

Aveti un blog foarte frumos si interesant, il citesc cu multa atentie intrucat am si eu copii mici. Sa fiu sincera eu nu sunt de acord cu pedeapsa corporala; oridecateori copilul meu greseste il inchid intr-o camera (aceeasi tot timpul) si il las sa iasa de acolo doar cand a inteles ce a gresit. Atunci vorbim si apoi ne iertam. Evident ca uita, dar prin exercitiu repetat invata. Ce-i drept vorbesc din perspectiva copilului mai mare care e tare cuminte si ascultator; o sa mai revin cand cel mic va creste mai mare – caci el e tare neastamparat si incapatanat. Probabil ca pana la urma – cea mai buna metoda e cea care se potriveste pentru copilul respectiv. Dar ultima parte a articolului m-a uns la suflet.

2. pe ianuarie 13, 2009 la 11:42 am Cristy

Ne bucuram sa te cunoastem Mariutza! Multumim de aprecieri.

3. pe ianuarie 14, 2009 la 7:53 am Cristy

Mariutza,
Ma gandeam de dimineata la ce ai scris. Nici eu nu aplic pedeapsa corporala din prima, acum, ca au mai crescut. Stefan are 6 ani si jumatate, iar Mihai implineste 4 ani in februarie. La nici unul dintre ei nu functioneaza “statul in camera lui”. Pentru Stefan ar fi o trauma, ar tremura de frica, iar Mihai abia ca s-ar juca in voie – lui ii place sa se joace singur. Cat au fost micuti, si-au luat bataita la vreme… sau pe aproape. Chiar si acum raman uimita ce efect are asupra lor “bataia”! Zilele trecute Mihaita era plangacios si neascultator: nu vroia sa isi stranga jucariile. Am incercat sa-l conving ca trebuie sa faca asta, nici un rezultat! Ba mai mult, situatia se inrautatea din ce in ce mai tare. L-am avertizat ca va primi bataie daca alege sa fie neascultator si pentru ca asta a ales, asta a primit! Doar o atingere (pe care sa o simta)cu spatula la fundulet. A plans foarte tare, mai mult de nervi si a plecat la el in dormitor. In cateva minute, nu cred ca au fost nici 5 minute, i-am auzit vocea vesela: “Mami sa stii ca m-am linistiiiit. Strang jucariile acum.” M-am gandit atunci: nu era mai bine sa-i dau una la fundulet mai devreme? Se calma imediat.

4. pe ianuarie 14, 2009 la 5:35 pm Mariutza

Da, copiii mei sunt inca mici, 3 ani si jumatate si 1 an si jumatate. Insa, in final cred ca gasim pedeapsa adecvata copilului. Eu cand am tipat o data la el intr-un moment in care si el tipa de nu mai auzeam bine – mi-a parut rau multa vreme. Insa nu il inchid in camera lui ca stiu ca se joaca, il inchid in baie – acuma am ajuns in faza in care ne asezam amandoi la masa din bucatarie si discutam problema. Sotul meu evident e de alta parere si de multe ori ne certam din cauza asta. Hmm….si intr-o zi chiar copilul ii spune sotului cand l-a vazut suparat “tata, uite ce trebuie sa faci – iti ceri iertare, mama te iarta, uita si apoi totul e la fel ca inainte”. Am ramas perplex … amandoi. Insa el e tare cuminte si foaaaarte rar se intampla sa nu faca ceva. Cel mic, in schimb, e la extrema cealalta – nu stiu daca toate metodele mele de a discuta problema o sa fie suficiente. Si la urma urmei, poate ca putina bataie ii modeleaza doar; eu am luat bataie in copilarie si nu sunt asa de marcata dar am stiut de frica lui tata pana tarziu…

5. pe ianuarie 15, 2009 la 11:08 am claudia

Nu stiu cum sa zic, referitor la articol, am tot auzit ca e o buna metoda de a-ti educa copilul bataia. Oare? Poate la altii functioneaza, dar eu nu sunt de acord cu ea in nici un fel fie ea cum o fii, cu mana sau cu batul e tot aia. Mi se pare cea mai neadecvata pedeapsa, scuze Cris, dar asta e parerea mea. Nu am fost niciodata de acord cu ea indiferent de situatie. Nu e vorba ca Sara e prea mica si ca nu e cazul. Am lucrat si cu altii copii care intr-adevar iti faceau peri albi, dar nu puteam sa ii ating deloc, chiar dc nu erau ai mei, mi se pare absurd. Cand eram mica am fost batuta in toate felurile si modalitatile, m-a marcat asa de tare incat nu pot sa accept bataia nici macar “atingere”, cum se numeste uneori. Pt mine prin atingeri intelegeam dragostea, si iti dai seama prin bataie cum am inteles-o. Nu sunt de acord cu nici macar putina bataita.Cred ca se pot rezolva lucrurile si fara putina bataita.

6. pe ianuarie 15, 2009 la 1:50 pm Cristy

Clau,

Inteleg ce spui tu. Cred ca e o mare greseala pedeapsa cu bataia oricand si oricum si mai ales pentru un copil care are ca si limbaj de dragoste, atingerea fizica. Eu nu am fost batuta cand am fost mica, am fost cuminte si ascultatoare Asta a fost structura mea. In schimb fratele meu manca bataia pe paine (o si merita la cate trasnai facea!), insa, nu l-am auzit sa spuna vreodata ca a ramas marcat de bataia pe care a luat-o….
Eu am niste versete in minte cand ma gandesc la bataia aplicata copiilor, NU biciuirea lor. Dar fiecare mamica stie ce e mai bun pentru copilul ei.

“Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.
Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor.”
Prov 23:1314
“Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.” Prov. 29:15

7. pe ianuarie 15, 2009 la 3:31 pm claudia

nu stiu care e traducerea in original, dar cei care au zis acest lucru erau si ei oameni, cu greselile lor. Asta au zis-o din punctul lor de vedere, cum si James Dobson, care il respect a zis la fel, din punctul lui de vedere si din experienta personala. Fiecare isi alege modul cum isi educa copii. Nu sunt impotriva celor care adopta cum trebuie aceasta masura, spun ca din punctul meu de vedere nu sunt de acord. Domnul Isus nu spune nicaieri de bataie…
Depinde si de copil, cat de sensibil este, dar in majoritatea cazurilor in care copii au mancat bataie, au fost afectati. Zic asta din cunostintele mele. Sper ca nu te-ai suparat pe mine.

Am vazut oameni care erau prea nervosi datorita problemelor si cand copilul gresea isi varsau supararea si nervii pe ei, si nu mai conta atunci cum loveau copilul. Asta chiar doare, pt copil!

8. pe ianuarie 15, 2009 la 5:55 pm Cristy

Clau, nu sunt suparata deloc pe tine. Ma bucur ca esti deschisa si iti spui parerea altfel blogul nu isi are rostul!

9. pe ianuarie 15, 2009 la 6:34 pm Mariutza

Sper sa nu fi creat discutii neplacute cu parerile mele. Insa asa cum spunea Cristy in ultimul post, cred ca e fain sa ne spunem cati mai multe parerea – caci asa mai aflam unele de altele, ne mai inspiram. Insa cum ne pedepsim copiii ramane absolut la latitudinea fiecarei mame – depinde de caracterul ei si de caracterul copilului.

10. pe ianuarie 15, 2009 la 7:16 pm Cristy

Mariutza, asta e ideea!

11. pe ianuarie 16, 2009 la 10:46 am claudia

Eu sunt mereu deschisa:))

12. pe mai 3, 2009 la 2:17 pm andreia

parerea mea e ca copii cind gresesc trebue sa iti primeasca ce merita nu sa fie crutati ca is mici sensibili sa stie de frica si eu am fost educat in asa fel si nu am ramas marcat desi primeam batai destul de tari cind greseam da greseala aia o ocoleam

13. pe mai 3, 2009 la 8:31 pm Cristy

Buna, Andreia! asa cum am scris mai sus, cred ca bataia isi are rostul ei, bineinteles aplicata cu intelepciune.

14. pe iunie 13, 2009 la 10:50 pm andreia

ai dreptate cristy si eu am un copil de 8 ani si lam educat asa cum ai zis tu si asa cum am fost si eu educat cind greseste ii e esplicat ce a gresit dar iti primeste si loviturile cu nuiaua peste fundu gol in asa masura incit sa le simta dar si sa nu il dora prea rau

15. pe august 27, 2009 la 3:13 pm adiia

Bataia e cea mai mare greseala oameni buni!!! Daca va iubiti cu adevarat copiii nu ii bateti.Iar daca nu stiti sa ii educati altfel, nu ii faceti!!!Indiferent cu ce o aplici,cum o aplici si cate vorbe mieroase si imbratisari ii dai dup-aia undeva in sufletelul lui va ramane o rana pt toata viata.
Eu am fost batuta cand eram mica.Apoi timp de 10 ani nu am mai fost batuta.Si am fost batuta din nou tot de catre mama caci numai ea ma batea, la varsta de 20 de ani acum cateva saptamani.Nu stiu cat m-au marcat bataile din copilarie din care nu imi amintesc prea exact desi stiu k au fost, ca dureau si ca odata mi-a curs sange de la buza, dar aceasta de cand is mare pur si simplu ma doare asa de tare:((((((((((((((Imi bate inima tare de fiecare data cand tipa mama, ideea e nu ca mi-a lasat vanatai sau ceva nush daca a dat tare, dar era asa de orbita de furie ca am crezut ca o sa ma omoare.Am fugit de acasa in ziua aia in haine si slapi de casa ca sa scap caci credeam k o sa ma omoare.Dupa cum vedeti am 20 de ani, dar plang ca un copil cand e vb de bataie si nush cum puteti sa va treaca macar o secunda prin minte ca ar fi buna.
Cea mai mare teama a mea e ca daca as avea copii sa nu ajung sa ii bat.Daca i-as bate as simti k mi-am ratat viata, k am facut ceea ce urasc cel mai mult.Decat sa am copii si sa ii bat prefer sa nu am niciodata copii.
Oameni buni ganditi-va de 1000 de ori inainte de a bate copilul.Vorbiti frumos cu el, gasiti orice alta cale.Va rog eu.NU ii lasati sa treaca prin ce am trecut eu.
Cunosc copii, adica acum adulti care au fost copii cuminti, unii batuti altii nu.Si va spun eu ca cei care au fost batuti au tot felul de probleme cu ei insisi sau in relatiile cu oamenii,iar cei care nu au fost batuti au fost unii la fel de cuminti ca cei batuti.Dar nu au aceasta trauma si asta conteaza mult.
Daca bataia ar ajuta ar exista si o alta cale care ar ajuta, iar daca alta cale nu ajuta inseamna ca nici bataia nu ar ajuta.Si chiar de ar ajuta pe moment, voi nu vedeti rana din sufletul copilului…El nu va uita niciodata asta….
Asadar: NU va bateti copiii si nici alte persoane sau animale.NU aveti nici un drept.Castigati-le respectul si interesul si prietenia, nu frica.NU VA BATETI COPIII!!!!

16. pe august 27, 2009 la 3:16 pm adiia

Stiati ca in anumite tari pedeapsa corporala e pedepsita strict si se merge pana la decaderea din drepturile parintesti?

17. pe august 27, 2009 la 9:42 pm Cristy

Adiia,

Imi pare rau ca ai trecut prin experiente asa grele. Cred ca ai inima tare indurerata. Ce spui tu aici este cu totul altceva, este o extrema si este bine stiut ca extremele nu sunt tocmai bune…
Imi pare tare rau prin ce ai trecut. Ma rog pentru tine ca Dumnezeu sa iti aline inima, sa izbutesti in viata si sa fii o mama buna.

18. pe septembrie 7, 2009 la 1:39 am ioana

Salut!Metoda asta mi se pare interesanta si cred ca poate fi de folos.Nu am incecat-o pt am o metoda care da roade foarte bine.Sper sa nu va suparati daca o sa o pun aici.Mereu cand se intampla sa faca tot felul de crize il iau ferm fara sa il ranesc si il asez la colt pe un sczun cum este cel de masinacu centura si sta acolo cam 5 minute timp destul sa se linisteasca si sa discutam.Il intreb daca este sigur ca s-a calmat si daca putem dicuta.Daca da atunci mergem in bucatarie si stam la masa de vorba de la egal la egal.Ii expilic foarte clar cum a gresit si de ce merita pedepsit.In momentul in care a inteles si recunoaste ca a gresit mergem si se va confisca pt 5 zile.In fiecare dimineata mergem si taiem o zi de pe lista ca sa fie si el sigur ca pedeapsa este drapta.Daca suntem intr-un magazin si face asa plecam ,daca nu se poate ii ignoram pe cat posibil crizele sau daca cere o jucaie si tipa peste tot ii spunem ca daca nu se va calma nu va primi niciodata nimic si apoi dicsutam despre o cale de rezolvare a problemei.

19. pe septembrie 7, 2009 la 9:13 am Cristy

Buna, Ioana! E o metoda foarte buna cea pe care ai descris-o tu mai sus, in special pentru copiii mai maricuti. Am inteles ca minutele de “exilare” trebuie sa fie proportionale cu varsta micutului, adica un minut pentru fiecare an de viata al copilului si in cazul in care repeta greseala se trece la confiscarea unei jucarii preferate. Multumesc pentru interventie!

20. pe septembrie 23, 2009 la 11:19 pm ioana

Buna cristy!Multumesc pentru aprecieri.
Acum cateva zile am fost cu niste prieteni la tara intr-o comuna mai retrasa cu o scoala care avea doar cateva clase.Am aflat de la rudele prietenilor care au un copil de 8 ani ca daca nu stiu sa raspunda sau se poarta urat sunt dezbracati la pielea goala si sunt pusi cu mainile la perete fara sa aiba voie sa se miste si primesc cam 20-30 de lovituri de curea (si credeti-ma am vazut cum arata bietul copil acele lovituri erau puternice).Ce credeti despre asta?Eu daca as avea copilul la aceea sc dupa prima zi l-as muta chiar daca ar face naveta zilnic n km.
Inca ceva mai sus unde am scris …se va confisca pt 5 zile …nu aM CONTINUAT ,,JUCARIA PREFERATA“.Multumesc.

• pe septembrie 24, 2009 la 8:47 am Cristy

Ioana,
Cred ca ar trebui anuntate autoritatile. Invatatorii/profesorii nu au voie sa bata copiii, ce sa mai zicem de dezbracat! Ce ai descris tu este un abuz. E caz penal!

21. pe septembrie 24, 2009 la 5:04 pm iulia

Vai, nu pot sa cred! Si parintii aceia isi mai duc copiii la scoala respectiva? Eu cred ca as matura prin toata scoala cu respectiva invatatoare sau profa, daca ar fi numai sa imi dezbrace copilul, daramite sa il mai si bata. M-ar sti toata comuna plus alte 20 de langa ea.

22. pe ianuarie 25, 2010 la 7:20 pm Cristina

Mult timp m-am intrebat daca educatia cu bataia este buna sau nu, pana la un moment dat cand am decis sa incerc macar o data sa vad daca este sau nu folositoare. Conluzie:bataia nu strica uneori. Acum o folosesc in mod regulat cu rezultate benefice. Daca incalca vreo regula sau sunt obraznice le pun la colt sa se gandeasca la ce au gresit apoi stam de vorba despre gravitatea greselii si stabilim impreuna un numar. Apoi mergem pe canapea si la fundul gol primeste atatea curele cat am stabilit. De multe ori stiu ce au de facut cand incalca vreo regula si merg singure isi dau pantalonii jos si asteapta sa vin sa le aplic cateva cureluse. Bineinteles ca plang pentru ca e dureros dar stau cuminti sa se termine si la sfarsit isi cer iertare. Cand sunt gata sa incalce vreo regula le intreb: Va este dor de curea? si se linistesc imediat.

23. pe ianuarie 25, 2010 la 8:25 pm Cristina

Eu incerc sa nu aplic doua pedepse pentru o greseala, in prima faza e “coltul”. In cazul in care se repeta, trec direct la cealalta care este mai serioasa.

24. pe ianuarie 25, 2010 la 8:55 pm Iulia

Mi se pare umilitor sa bati un copil la fundul gol!

• pe ianuarie 25, 2010 la 9:04 pm Cristina

Tu nu i-ai batut niciodata la fundul gol??? Nu spun asta ca si cum toata ziua nu as face altceva decat sa-i bat in felul acesta, dar de vreo 2-3 ori au incasat-o asa. Peste pampers e ca si cum n-ar fi … Umilitor este sa-i lovesti peste fata.

25. pe ianuarie 25, 2010 la 10:53 pm Cristina

ooooooo in sfarsit, Mihaela isi face aparitia!!! Ieeeeeee!

ce nu am specificat, este varsta! E intradevar umilitor sa bati la fundul gol un copil mare. Cand e mic e de folos, dar mare… nu-si mai are rostul. Eu le mai dau din cand in cand la fund cu batul dar asta foaaaarte rar. Sunt alte metode mai eficiente la varsta asta. E suficient sa nu aiba voie sa se uite la desene sau sa nu se joace la calculator, devin instant cei mai ascultatori copii.

26. pe ianuarie 25, 2010 la 10:21 pm mamydealex

Fetelor,am reusit sa citesc si eu ce ati scris…nu vreau sa critic pe nimeni si nici sa insinuez ca mtodele mele ar fi cele mai potrivite…dar sunt intru totul de acord cu Ioana(de care mi se rupe sufletul ca trece prin asa ceva la o varsta la care ar trebui sa puna piciorul in prag sa sa nu mai permita asa ceva.-ma rog la Dumnezeu sa o ajute sa procedeze cum e mai bine pt ea).
Cristina,spuneai ca e vorba de o “extrema”…sunt de acord cu tine…dar cred ca depinde f mult si de felul de a fi al fiecarui copil in parte.Unii pot ramane taumatizati chiar si datorita unor certuri care au loc in casa ,sau doar pt faptul ca sunt certati sau pedepsiti…trebuie “cantarit” si verificat cat poate duce fiecare in parte.Nu poti bate un copil sensibil ca pe urma sa te miri de ce se sperie noaptea ,de ce nu “se descurca” ca alt copil de varsta lui etc.
E adevarat ca trebuie sa existe un echilibru si nu sunt de acord nici cu partea opusa- in care copilul poate sa faca tot ce vrea… insa nu bataia e solutia.Cred ca Dumnezeu ne-a dat intelepciunea sa gasim atatea metode …

27. pe ianuarie 26, 2010 la 9:14 am CRYSTYNYCA FERICITA

Am o intrebare. Cine este Cristina, care a scris pe 25 ian. ora 7:20 pm ? Cristina S, nu cred ca esti tu, acea persoana vorbeste la genul feminin, din cate stiu eu tu ai baieti.
Noi, cu Lavinia procedam astfel : avem un bat si cand nu asculta ii aducem aminte de el si imediat se potoleste, nu este nevoie sa-l folosim. L-a folosit Cristi o data, si de atunci nu mai este nevoie sau pedeapsa, inchidem televizorul sau sta 5 min. in camera. Ce cuminte este dupa pedeapsa si ascultatoare…
Cu certatul in public nu sunt de acord, dauneaza mult copilului.

• pe ianuarie 26, 2010 la 9:36 am Cristina

Asta e singura diferenta pe care o observi, ca am baieti si nu fete??? Da, mai sunt si alte Cristine in afara de noi!

28. pe ianuarie 26, 2010 la 9:48 am Cristina C

Eu sunt Cristina care a scris pe 25 ian ora 7.20. Sunt noua pe blog si am 3 fete. O sa ma semnez de acum Cristina C ca sa se poata face diferenta. Este adevarat ca e umilitor sa primeasca bataie la fundul gol dar metoda functioneaza si dupa bataie sunt cuminti si ascultatoare

• pe ianuarie 26, 2010 la 10:00 am Cristina

Ne bucuram sa te cunoastem Cristina C! Sa-ti traiasca fetele, sa fie sanatoase si sa te bucuri de ele!

Dorinta noastra e ca fiecare dintre noi sa impartasim experientele noastre, sa putem invata una de la cealalta. Multumim pentru deschidere.

Intotdeauna parerile au fost pro si contra pedepsei corporale. Sunt sigura ca fiecare parinte normal cunoaste limitele. Nu vorbim aici de exceptii, sunt o gramada.

29. pe ianuarie 26, 2010 la 12:05 pm CRYSTYNYCA FERICITA

Multumesc pt. raspuns Cristina C !

30. pe ianuarie 26, 2010 la 1:05 pm mamydealex

imi pare bine si mie Cristina C.ca “ne vizitezi “.ma bucur cand vad ca mai sunt si alte persoane alaturi de noi…sau mai exact de fetele noastre… pt ca in ultimul timp eu am intrat mai rar…

31. pe ianuarie 26, 2010 la 1:08 pm mamydealex

Cristina S …te omoooor. De ce apare la semnatura mamyde alex si se intra pe blog pe pagina personala…rezolva problema, doamna administrator….te rog!(asta dupa ce mai intai te omooor)

32. pe ianuarie 26, 2010 la 1:19 pm Cristina

Pai, degeaba ma omori pe mine, ca ti-ai facut-o cu mana ta!
selecteaza corect pagina respectiva! Ieri am modificat eu pt tine … adica scrie:
http://mamydealex.wordpress.com/

La asa rugaminteeee, nici nu pot sa zic nu!
Multumita?

33. pe ianuarie 26, 2010 la 2:04 pm Cristina C

Putem gasi solutii sa vorbim si in direct cum ar fi pe messenger. Cum vi se pare ideea?

34. pe ianuarie 27, 2010 la 10:25 am Cristy

Putem vorbi si pe mess dar e mai greu sa gasim un timp in care sa ne intalnim toate. De aceea e blogul, sa scriem fiecare cand avem timp. Iti trimit un e-mail.

35. pe ianuarie 31, 2010 la 2:29 am elena

Trebuie sa recunosc ca prima data cand am citit articolul am avut un sentiment de frustrare,de tristete,durere si mai ales revolta…si poate de asta am ales sa scriu. Mai ales ca am vazut la comentarii diverse opinii si am observat ca nimeni nu e reticent la o parere diferita.

Eu ma incadrez in categoria celor care nu sunt de acord SUB NICIO FORMA cu pedeapsa corporala MAI ALES LA COPII! Desi pare paradoxal,mai putin traumatizant este pt.un adolescent sa fie batut decat pt.un copil mic. Este acelasi lucru ca in cazul jignirilor sau umilintelor la care sunt supusi multi copii si reprezinta o forma de ABUZ.Eu cred ca unui copil nu ar trebui NICIODATA sa i se spuna,de ex,ca este prost,tampit,ca nu e bun de nimic, s a m d. Multi parinti recunosc ca arunca cu astfel de vorbe in copiii lor la MANIE, la SUPARARE. Fratilor, acei copilasi nu sunt maturi din pct de vedere emotional si psihic; ei nu pot intelege ca mama sau tatal lor a avut o zi grea,sau are greutati,suparari si de asta isi varsa nervii asupra lor…Copiii CRED tot ceea ce li se spune…asa ca astfel de parinti sa nu se mire cand in adolescenta fii sau fiicele lor cad in depresii,nu stiu sa comunice,se izoleaza,plang intruna,au probleme de socializare,complexe de inferioritate, apeleaza la modalitati de self-harm pt a razbi in viata de zi cu zi, nu pot invata sau, la extrema opusa, incep sa bea,sa se drogheze,sa fie mai obraznici si mai sfidatori ca niciodata!!
Si revenind la problema pedepsei corporale: a batea un copil CAT DE MIC DEZBRACANDU-L mi se pare cea mai mare umilinta cu putinta. El nu intelege ce i se intampla,dar SIMTE… si poate aveti impresia ca uita…dar nu este asa. Flashback-uri astea (sau daca nu, o durere neinteleasa) revin in adolescenta sau poate mai tarziu…Si cum spunea cineva,exista copii/tineri ff sensibili(credeti-ma,nu vorbesc prostii) care numai din cauza certurilor repetate,a lipsei de pace si intelegere din familie,a lipsei de afectiune,a neglijentei emotionale din partea parintilor au ajuns sa se sinucida sau au ajuns la depresii grave,dereglari psihice…ori pur si simplu au suferit enorm..

Articolul m-a tulburat efectiv pt ca eu nu pot intelege cum poti sa dai intr-o fiinta care e sangele din sangele tau si pe care O IUBESTI… Cu cureaua?? Pai as simti ca mi se rupe inima in mine!!! Ar fi ca si cum PE MINE M-AS LOVI…sau chiar mai dureros!Cu mana,cu batul,cureaua,spatula -tot violenta este,tot bataie!

Iar in privinta Bibliei,nu va mai referiti atat la Vechiul Testament pt ca Mantuitorul a venit sa innoiasca legea veche si multe lucruri de acolo nu au mai fost valabile dupa aceea…In Noul Testament nu am vazut nicaieri ca Hristos sa spuna ca trebuie sa ne pedepsim copiii si ca o bataie usoara din cand in cand “face minuni”…Dimpotriva,i-a iubit cel mai mult pe copilasi,i-a luat in brate si ni i-a dat ca exemplu de curatie sufleteasca si inocenta!Acum sincer,vi-l puteti inchipui pe Iisus lovind vreun copil?

Va spun eu o metoda pt.a avea copii cuminti…inca din pantece,invatati-va sa-i binecuvantati mereu si sa va rugati pt ei. Apoi,de la cea mai frageda varsta impartasiti-i cu Trupul si Sangele Domnului CAT MAI DES (fiind mici,au voie si in fiecare Duminica), luati-i des la biserica,familiarizati-i cu cele sfinte, iubiti-i si aratati-le ca-i intelegeti, cand fac prostii gasiti alte metode pt a-i face sa priceapa ca dvs SUFERITI (!!!!)din cauza greselilor lor.SI MAI ALES, ajutati-i de mici sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa-L caute (fireste,nu inspaimandu-i cu focurile iadului pt ca astfel ei devin reticenti fata de tot ce tine de Dumnezeu). Cautati sa fiti cat mai apropiati de ei.Discutati. Lasati-i sa va spuna ORICE fara sa va aratati nemultumirea in fata lor pt ca astfel ei se vor inchide sufleteste. Apoi, in adolescenta,chiar daca fac lucruri nebunesti,teribilisme,patrundeti in esenta lucrurilor pt ca revoltele acestea interioare la varsta lor ascund suferinte launtrice de tot felul.

Iubirea face cu mult mai mult decat orice bataie, indiferent ca e “usoara”, ca e data cu “dragoste” (??).Si daca tot vreti o pedeapsa “buna”(recunosc, e pt copiii ceva mai mari),va dau un exemplu din viata unui sfant, al carui nume din pacate imi scapa momentan. Atunci cand a facut o mare greseala si nu si-a ascultat mama, aceasta l-a pedepsit prin faptul ca nu a mai vorbit cu el cateva zile.Si spunea parintele ca ATAT DE MULT L-A DURUT asta incat ar fi preferat orice altceva…si dupa vreo 2-3 zile in care s-a chinuit in sufletul sau,s-a dus si i-a cerut iertare mamei cu lacrimi in ochi…iar ea l-a sarutat cu drag si l-a imbratisat…

36. pe martie 9, 2010 la 5:37 pm patricia

Draga Elena,

Tot ce ai spus tu este foarte adevarat. Dragostea este singurul lucru care poate functiona in relatia parinte copil. Eu cred cu tarie ca un copil care se simte iubit are un alt start in viata si un cu totul alt comportament in societate. Eu in copilaria mea nu am fost batuta de parinti niciodata dar recunosc ca atunci cand greseam grav ma pedepseau. Nu vorbeau cu mine sau nu ma lasau afara la joaca. Pedepsele mi se pareau ingrozitoare si cand mai ma luau la sentiment ma simteam ingrozitor de vinovata. Asa ca incercam din rasputeri sa nu mai fac aceeasi greseala pentru a nu-mi supara parintii pentru ca simteam din vorbele lor si din tot ce faceau ei ca ma iubeau. Am o fetita de 10 ani si jumatate este in clasa a- 4a si nu am batut-o niciodata. Recunosc ca am mai ridicat vocea la ea mai ales la unele probleme minore ce-i drept legate de scoala. Atunci cand ridicam vocea la ea plangea ingrozitor si ma durea sufletul si tot eu incercam sa o linistesc. Eu cred cu tarie ca vorba buna si comunicarea rezolva orice. Copiii au nevoie sa simta iubirea noastra. Nu conteaza ce le cumperi sau cat ci cata dragoste le dai. Ei simt asta de mici si incearca sa se comporte ca atare. De ziua mamei fetita mea mi-a scris o compunere care cred eu spune multe.” Mama tu esti pentru mine curcubeul ce rasare dupa ploaie, esti soarele care ma incalzeste atunci cand imi este frig , esti luna care ma vegheaza noaptea ca eu sa visez frumos si te iubesc de la minus infinit la plus infinit si mai mult decat atat. Cu drag a ta fiica Ioana”. Sunt cuvintele unei fetite de 10 ani si jumatate adresate mamei ei , sunt cuvintele oricarui copil adresate mamei. Asta vor copiii nostrii de la noi, siguranta, caldura, iubire. De noi adultii depinde daca putem sa le oferim aceste lucruri. Noi suntem cei care putem face ceva pentru ca lor sa le fie bine dar mai ales sa fie cuminti si ascultatori, sa nu le fie frica de nimic fara sa fie obraznici si fara sa jigneasca pe cineva.

37. pe aprilie 14, 2010 la 10:40 am Alexandra

Ma numesc Alexandra si am 14 ani. Am fost educata prin pedeapsa corporala de la 4 – 5 anisori. Mama considera ca este o modalitate de educatie buna si pe care trebuie sa o foloseasca pentru ca eu sa ascult si sa stiu de frica. Pedepsele sunt in functie de gravitatea faptei de la lucruri foarte marunte pana la lucruri mai serioase. M-am gandit ce contribuie cel mai mult la aceasta frica:
(a) durerea in sine si amintirea batailor trecute
(b) rusinea de a fi pedepsiti astfel (corporal)
(c) umilinta ce o resimtim (de pilda fiind batuti la fundul gol sau cand suntem doar umiliti fara bataie propiu-zisa)
(d) trairea psihologica (este o experienta emotionala teribila)
(e) “regia”, de exemplu
- ca suntem trimisi in camera sa asteptam sa ne primim portia de care stim ca nu vom scapa, minutele chinuitoare dedinainte
- sunten pusi apoi in genunchi sau cu fata la perete ca sa meditam la consecintele greselilor noastre, minutele de dupa.

38. pe aprilie 14, 2010 la 11:41 am Cristy

Ce draguta esti, Alexandra! Multumim pentru gandurile tale.
Ideea e ca pedeapsa corporala trebuie folosita pana in 4-5 ani si fara a umili copilul, e vorba de disciplina, nu traumatizare, tortura. Nu dezbraci copilul ca sa-i fie rusine (atunci cand e mare simte asta) ci cand e mic, ca sa simta mai bine, nu cu pampers.

39. pe aprilie 14, 2010 la 9:35 pm Alexandra

Si dupa 4 – 5 ani ce faci nu mai folosesti altfel de educatie? In cazul meu atunci a inceput din cate imi mai aduc aminte.

40. pe aprilie 15, 2010 la 2:03 pm Cristy

Din punctul meu de vedere, asta este un lucru trist, sa incepi sa disciplinezi folosind pedeapsa corporala la 4-5 ani…
Educatia, cum spui tu, se face in functie si de varsta. Nu-mi spune ca tu la 14 ani mananci bataie in continuare! Inca nu stiu ce metode se folosesc la 14 ani, pot sa spun ca la 5-7 ani sa nu te joci la jocuri pe calculator sau sa nu te uiti la desene e o pedeapsa serioasa!

41. pe aprilie 19, 2010 la 9:10 am Marius

Doamnelor, daca doriti sa discutam pe marginea subiectului, putem vorbi pe mess.

42. pe aprilie 29, 2010 la 7:42 pm Alexandra

Ce id ai Marius?

43. pe aprilie 30, 2010 la 10:15 am Marius

Alexandra, trebuie sa o intrebi pe Cristy despre id-ul meu. Ea il detine.

44. pe mai 30, 2010 la 11:59 am Ralucutza

Cateodata o bataita nu stica, cu conditia de a fi folosita regulat.Daca un capil face o greseala enorma atunci da ,dar in rest daca nu e o greseala grava trebuie sa iti iei capilul in brate si sa ii spui ca nu trebuie sa faca lucrul respectiv,daca intelege nu tre3buie aplicata pedeapsa mai serioasa.Eu am un copil de 10 ani care in majoritatea timpului intelege de vorba buna.Ea nu intelege in mamentul in care este nervoasa dinaintea savarsirii faptei.Deci cancluzia mea este ca atunci cand intelege nu trebuie ,,palmuit”!

45. pe iunie 7, 2010 la 9:26 pm Ana

Cred că pedeapsa corporală este binevenită uneori important este să fie meritată şi explicată înainte cum binespunea Cristina (“stam de vorba despre gravitatea greselii si stabilim impreuna un numar”). Cateva minute cu mainile sus intinse perfect sau cateva curele subtiri la fund nu strică.

46. pe iunie 7, 2010 la 9:55 pm Cristy

E tare faza cu mainile in sus. Cred ca asiaticii folosesc metoda asta, nu? E o idee buna!!!

47. pe iunie 9, 2010 la 1:42 pm Ana

Cred ca este suficient de autohtona sa o aplicam uneori, insa tot cureaua ramane dupa mine cea mai utila. Tu ce folosesti ?

48. pe iunie 9, 2010 la 5:11 pm Cristy

cand erau mici si spuneam “nu” si nu ascultau, incercau sa atinga cu mana sau piciorul ceva ce nu aveau voie, in momentul in care spuneam “nu” ii atingeam scurt cu un betisor chinezesc sau creion partea cu pricina. apoi betisorul s-a transformat in lingura de lemn sau spatula aplicata la fundulet. Acum nu prea mai este cazul.

49. pe iunie 11, 2010 la 8:43 am Cristina C

Buna Ana! Ma bucur sa vad ca esti o persoana care foloseste pedeapsa corporala in educatia copiilor. Intr-adevar cureaua este cea mai utila atunci cand folosim acest tip de educatie dar nu trebuie sa uitam si de celelalte metode: statul la colt, palmuirea etc etc. Tu cum stabilesti numarul de curele si pentru ce anume?

50. pe iunie 11, 2010 la 2:27 pm angela

Buna ziua ! Am o fetita de 14 ani, foarte cuminte si chiar suntem adevarate prietene. Insa nu mereu a fost asa. Pana pe la 7 ani, eu si sotul meu ne-am straduit sa o educam fara sa o pedepsim corporal. Am niste amintiri cam neplacute din copilarie, si am spus ca nu-mi voi atinge copilul niciodata. Dar intr-o zi, cand era in clasa a 2-a, aflu de la invatatoare ca a lipsit trei zile de la scoala, si ma intreba daca nu cumva s-a imbolnavit. Cand am luat-o la intrebari mi-a spus ca se ducea la joaca la o vecina, in loc sa mearga la scoala.
Am discutat cu ea, si a parut ca intelege ca nu-i bine ce face si ca nu o sa repete greseala.Totusi a doua zi m-am dus dupa ea sa vad daca ajunge la scoala si…stupoare : s-a dus direct la fetita vecinei.
Eram atat de nervoasa ca nu stiam ce sa fac, dar intr-un final am sunat la usa vecinei, am luat-o pe sus de acolo, am dus-o in casa fara sa-i spun nimic si fara sa stiu ce sa fac.
Maica-mea (care a bagat bataie in mine, pana am intrat la facultate) mi-a spus ca nu o pot lasa nepedepsita pentru ca maine o gasesc iar la vecina. Atunci mi-am luat inima in dinti, am pus mana pe o curea si i-am tras o bataie zdravana. Urla, ma ruga sa o iert, dar nu m-am oprit decat cand am stiut eu ca-i ajunge.
Pe moment am regretat ca am facut asta, dar mai tarziu ma gandeam ca nu ar fi fost nevoie sa-i suport cei 9 ani de mofturi si razgaieli, daca as mai fi atins-o cateodata, si nu ar fi ajuns sa chiuleasca de la scoala chiar din clasa a 2-a.
A mai primit o chelfaneala cand am gasit-o cu tigari si gata, de atunci s-a potolit si n-am mai avut niciodata probleme cu ea. Si nu cred ca voi mai avea…

51. pe iunie 12, 2010 la 10:53 am Ana

@ angela dupa cum vezi metoda a functionat insa te sfatuiesc sa o aplici cu calm si sa nu te lasi impresionata de urlete, etc.
@ cristina c statul in genunchi si cu mainile sus intaresc spiritul si disciplina. numarul de curele il stabilesc in functie de gravitatea faptei insa intreb intotdeauna cate crede ca merita. daca nu apreciaza corect ii aplic eu un supliment de la mine. am luat o curea de lac de la leonardo mai ingusta si face minuni

• pe iulie 12, 2010 la 10:31 pm ioana

si eu am procedat asa si acum plang mereu,acum cand e vinovata mami iar team suparat…si eu tot plang…

52. pe iunie 16, 2010 la 8:24 pm Cristina C

Ana care este idul tau?

53. pe iunie 16, 2010 la 10:18 pm Ana

Nu prea am timp sa stau pe mess dar poti sa-mi trimiti email pe elena_constante@yahoo.com si iti raspund. Spune-mi cum procedezi tu. Eu spre exemplu nu ma las impresionata de tipete deoarece atunci cand vede ca iau cureaua din sifonier, deja spune ca nu mai face ca sa scape nepedepsita. Aici trebuie sa fii foarte ferma si sa nu te lasi impresionata sau pacalita. Pedepsa trebuie aplicata cum am mai spus cu calm dar trebuie sa simta bine. Si nu trebuie renuntat la numarul fixat initial. Copiii incerca intotdeauna sa vada pana unde pot merge si trebuie sa le arati ca existe limite pe care nu trebuie sa le depaseasca.

54. pe iunie 21, 2010 la 8:09 am Anca

James Dobson sugereaza un obiect neutru bat sau curea. Cred ca batul este prea dur si aleg si eu a doua varianta. Sunt de acord cu Ana privitor la a nu te lasa pacalita. Copiii incerca sa vada pana unde pot merge.

55. pe iunie 23, 2010 la 4:37 pm ioana

Sunt socata de ceea ce citesc! Ana, tu stii ca in Romania este ILEGAL sa iti bati copilul?

56. pe iulie 6, 2010 la 7:39 pm Felicia

Am incasat si eu o astfel de bataie cand am lipsit o noapte de acasa, prin clasa a 8-a. N-am stat vreo doua zile-n fund…Nu pot spune ca mi-a prins bine, dar pot spune ca n-am mai repetat aventura.

57. pe iulie 10, 2010 la 2:55 am dana

am 2 copii unul de opt ani si unul de patru si ii bat mereu cand intrec limitele. trebuie sa fie la fundul gol cu pielea uda. ii bat cu o curea subtire. plang, tipa ma roaga sa ii iert. nu ma las induplecata pentru ca stiu ca nu plang in totalitate de durere, ci mai mult ca sa ii scuz.
pe cel de patru ani l-am batut doar o data, pentru ca a furat bani de la bunici si a cumparat dulciuri, iar pe cel de opt l-am batut de vreo trei ori, dar cateva curele daca ia note rele.

58. pe iulie 16, 2010 la 11:04 am Cristina C

@ dana la fundul gol cu pielea uda plang in totalitate de durere pt ca ustura ingrozitor dar cum bine ai spus nu trebuie sa ne lasam induplecati. La fundul gol cu pielea uda este o pedeapsa aspra in care copii se simt si umiliti pe langa usturime pt ca le este rusine dar trebuie folosita ca sa mai iesim din rutina pedepselor de zi cu zi. Se mai poate pedepsi la pielea uscata si cureaua uda.

Dacă-ţi iubeşti copilul, bate-l des; dacă-l urăşti, dă-i să mănânce mult (proverb japonez)

59. pe iulie 16, 2010 la 11:32 am Cristy

Hey, girls!
Ma bucur ca sunteti interesate de acest subiect si sper ca dorinta noastra, a tuturor mamicilor, este sa le facem bine copiilor nostri.

V-as sugera sa cititi articolul, in cazul in care nu ati facut-o, si apoi comentariile. Nu am considerat ca fiind necesara interventia la fiecare comentariu dar acum mi se pare ca lucrurile merg mai departe decat ar trebui.

NU sunt de acord cu biciuirea/traumatizarea copilului!
NU imi propun sa promovez asa ceva pe acest blog!

Exemplele de pedepse pe care le-ati dat mai sus mi se par exagerate. Asta nu e pedeapsa, e tortura! Daca iti disciplinezi copilul de mic, nu o sa ajungi niciodata la asa ceva. Si daca e sa se intample, e o situatie exceptionala nicidecum o regula.

Eventualele comentarii care promoveaza acest gen de “pedeapsa-biciuire” nu vor mai fi publicate.

60. pe iulie 16, 2010 la 12:56 pm romoflorin

Vin si eu cu parerea unui tatic despre articol.

Eu cred ca scopul pedepsei este formarea caracterului. Copilului prin pedeapsa i se transmit notiunile de bine si de rau, pe care mai tarziu va continua sa le invete pe cale rationala. La aceasta varsta frageta ratiunea nu este suficient dezvoltata, de aceea exista aceasta metoda parentala.

Bataia trebuie sa fie didactica si de aceea brutalitatea, cruzimea, nu isi au rostul. Aici nu este vorba de pedeapsa pacatelor copilului.

Intensitatea pedepsei variaza de la copil la copil, in functie de sensibilitatea copilului. Insa intensitatea bataii trebuie sa aiba o limita. Cand inima copilului se inchide, nu mai e utila nici o pedeapsa, dimpotriva va face mai rau.

Toate bune!

61. pe iulie 16, 2010 la 1:03 pm Cristy

Thanks, honey!

62. pe ianuarie 31, 2011 la 11:42 am Asa se sadeste raul? Cu bataia « About Eva

[...] copiilor – James Dobson fragment preluat de pe Blogul mamicilor (cititi in loc sa urmariti un film de [...]

63. pe ianuarie 31, 2011 la 1:48 pm Accepta-ma asa cum sunt ! | Lumea lui Guguluf

[...] citit mai devreme un articol care m-a lasat masca, nu articolul in sine m-a uimit, ci comentariile unor “mame”.M-a [...]

64. pe ianuarie 31, 2011 la 2:21 pm Toate vacile au facut copii | Pariu pe o carte nepublicata

[...] Imi pare rau ca trebuie sa promovez asa ceva, dar trebuie, pentru ca nu se admit comentarii la postul respectiv. De cacat. [...]