Lapte cu gust de vacanta

La ideea Roxanei, prima noastra consultanta acreditata La Leche League, scriu si eu pentru postarea lunii iunie. Tema acestei luni e legata indisolubil de vacanta. Iar eu deja am destule experiente legate de alaptarea in vacanta.

Am alaptat peste tot pe unde a fost posibil, de fiecare data cand mi s-a cerut asta, si mai mult, chiar si fara sa mi se ceara. Pe plaja la Neptun, la piscina, in hotel, in masina, in parcari, in benzinarii. In aeroport, doua ore in avion, inca o ora in masina pana la hotel, la plaja, la piscina, la restaurant, la terasa, iar in masina, in aeroport, in avion. Asta a fost David.

Am considerat mereu ca o plecare poate fi extrem de traumatizanta pentru un bebelus, si ca suptul la san, in sine o activitate relaxanta si linistitoare, dincolo de rolul de hranire, poate aduce cu sine acceptarea mai rapida la noile coordonate. Si asa a si fost. Am avut un copil linistit, relaxat, care nu si-a schimbat sub nici o forma obieceiurile de acasa, mai ales cele legate de somn (principala noastra grija :)). Si daca anul trecut cand David avea un an, in prima vacanta era inca alaptat, in cea de a doua, la trei luni si ceva distanta, deja il intarcasem, si totul a fost dintr-odata mult mai complicat. In afara de faptul ca am dedicat o mare parte din bagaj laptelui, David nu a vrut sa manance mai nimic de la hotel. Aceeasi locatie, aceleasi conditii, singura schimbare fiind intarcarea. Nici zborul parca nu a mai fost la fel de lin, desi ambii copii au fost niste ingeri in comparatie cu restul avionului.

Raducu are si el deja povesti de vacanta. Raducu la cele nici trei luni ale lui a fost in Belgia, unde evident, ca a fost alaptat peste tot, de la hotel, aeroport, avion, masina, strada, restaurant, terasa, pana la, cireasa de pe tort, cabina de proba de la H&M. Nu a contat locul, a contat insa enorm ca i-am oferit ce a vrut atunci cand a avut nevoie. Si ca mai presus de hrana, a primit si multa dragoste si liniste la pachet.

Si da, nu mi-as imagina o vacanta linistita daca nu as alapta, mai ales niste copii atat de mici. Am avut parte de liniste, de copii relaxati, fiecare la vremea lui, iar noi de mult confort psihic. Confort pe care nu cred ca l-as fi obtinut vreodata dintr-un biberon.

Cam asta a fost, povestea continua insa, ca iulie si august sunt luni de plimbari. Mai intai mergem la mare, dupa care ne ducem pe la manastiri si in sfarsit ne cantonam la Sinaia. Deci, drumuri multe, lungi, obositoare, dare care vor fi infinit mai usoare, pentru ca mancarea va fi la purtator, la discretie, ori de cate ori va fi nevoie de ea.

PS: Am inca mari probleme apropos de cum sunt privita in momentele respective, am uneori mici strangeri de inima. Multe vin din interiorul meu,  din faptul ca nu sunt 100% confortabila cu alaptarea in public, pe care inca o consider ca fiind un act extrem de intim si de personal, intre mine si bebe. Insa, incerc cu fiecare alaptat sa trec peste toate astea, si poate sa pun si eu, in felul meu, umarul la schimbarea unor mentalitati in Romania, apropos de alaptare, de alaptarea in public, si alte subiecte delicate care inflacareaza instantaneu toate spiritele.

Mere verzi, verzi, verzi

Pentru Bibi... Cresc miza un pic, mai ales ca toate siragurile pe care le-am donat pana acum au fost achizitionate cu 200 de lei desi pretul pe care l-am afisat a fost de 130 de lei. Deci, merele Lolei sunt de vanzare pentru cine le-o vrea la 200 de lei.

Contul cred ca il stiti deja, daca nu, va rog eu cautati-l in una din postarile mai vechi sau dati-mi mail la mydanii arond gmail punct com. Sunt pe fuga :)

Deci, cine are pofta de niste mere verzi?

Ei, si cum e cu trei?

Cea mai des auzita de mine intrebare in ultimul timp. Cea mai des auzita intrebare de mine in toata viata mea de pana acum. Spusa asa, cu un ton intentionat hazliu, un pic la caterinca, cu o ridicare usoara a vocii la final si de cele mai multe ori urmata de ridicarea sprancenei. A se mentiona insa de la bun inceput ca e o mare diferenta de nuanta fata de sora sa "Cred ca iti e tare greu cu trei, nu-i asa?"

Si aici incepe distractia. Pentru ca am auzit-o de atatea ori mi s-a luat de ea. Si mi s-a luat pentru ca pur si simplu oricat as incerca sa iau intrebarea in serios si sa raspund in consecinta la ea, as vorbi cu un perete. Pentru ca a-mi pune intrebarea asta mie este ca si cum ai intreba un cosmonaut “Ei si cum e sa fii cosmonaut?”, tu neavand alte informatii despre el decat ca e blond si, evident, cosmonaut.

De multe ori am simtit intrebarea ca fiind cu raspuns stiut deja. Am simtit ca se astepta o confirmare din partea mea ca da, e al nabii de greu, ca nu mai pot, ca m-am saturat. Am simtit de vreo doua ori un usor ton ironic, si am raspuns in consecinta in doi peri. De fiecare data am incercat sa raspund in asa fel incat sa cuprind o esenta si sa satisfac curiozitatea interlocutorului meu. Am esuat de fiecare data, si cred ca am ajuns la saturatie.

Asa ca, draga persoana care urmeaza sa mai intrebi pentru  a 5174395-a oara, cum e sa fii cu trei, eu iti raspund: O sa vezi cand o sa ai si tu trei. Mai mult nu am cum, decat daca eventual petreci o zi cu noi, sau ai timp vreo 234863 de zile sa iti povestesc cum e. Pentru ca mintea ta, de om care NU ai trei copii nu are cum sa inteleaga cum e cu trei copiii.

Eu pot sa iti povestesc ca avem zile in care ajungem la ora 12:00 sau mai rau 15:00 sa ne bem cafeaua de dimineata (si aia sa fie primul lucru pe care sa il punem in gura pe ziua respectiva), si nu pentru ca ne-am scula la orele alea, ci pentru ca, sculati de la 7 dimineata atunci apucam sa respiram. Sau ca sunt zile in care ne amintim undeva spre pranz ca nu am ajuns la veceu inca. 

Sau ca sunt zile, cum au fost astea ultimele, in care am avut trei bolnavi cu muci, febra si "stare generala proasta" si a trebuit sa facem cinci serii de aerosoli de cate doua ori pe zi, sa dam cate patru medicamente diferite de cate trei ori pe zi sa curatam trei nasuri de cate patru, cinci, sase ori cu aspiratorul, sa luam temperatura din trei funduri tot de cel putin 5 ori pe zi si sa curatam in medie de doua ori pe zi voma celui mijlociu, provocata fie de antibiotic, fie de accesele de tuse.

Sau ca trebuie de doua ori pe saptamana sa tai unghiile la trei perechi de maini si trei perechi de picioare, de exemplu. Sau ca trebuie sa faci trei ture de dus in fiecare seara, la niste personaje micute pentru care balaceala este joaca suprema. Cu cada plina si spuma de preferinta. Sau ca dupa ce ai culcat trei copii nu mai ai putere sa mai scoti nici macar un cuvant persoanei iubite atat de pregnanta e senzatia de sfarseala.

Sau ca de regula, cand il apuca pe unul pandaliile, ii apuca si pe ceilalti doi, si atunci trebuie sa spui repede zece mantre sa devii zen instant ca sa poti calma nervii inflamati si lacrimile nefericite. Sau ca trebuie sa fii mereu cu ochii in 14 sa nu cumva sa zboare unul de pe fotoliu, unul sa nu mai deseneze pe perete eventual in timp ce al treilea e agatat de tzatza si incearca din rasputeri sa doarma. Sau ca in decurs de trei secunde trebuie sa te dedublezi, sa raspunzi potrivit fiecarei varste. Si sa ai rabdarea sa faci activitati cu fiecare potrivite varstei. Si printre picaturi sa pui cele n masini de spalat, sa strangi jucariile aruncate in toate directiile de mijlociu, intr-un acces de energie totala din partea lui, sa faci mancare, sa intinzi rufele pe sfoara, sa calci, sa speli vase si pe jos.

Sau sa ai rabdarea sa inghiti toate accesele de gelozie mascata ale surorii mari, care iti ia fiecare nerv ramans in creier si ti-l calca in picioare, indiferent ca subiectul disputei e ora de culcare sau interdictia de a purta rochita vaporoasa la 12 grade. Unul e in perioada in care nu mai doarme non stop si suge, ci mai vrea si altceva cat este treaz, cum ar fi sa stea in fund (si nu inca e sigur pe potenta propriului dos). Unul e la varsta la care face numai prostii din dorinta de a se informa, si asa ajunge sa isi prinda degete prin sertare si usi daca nu esti acolo sa ii atragi atentia. Unul e la varsta la care “nu” este cel mai des cuvant spus, si mereu in combinatie cu “vreau”.

Sa vrei sa te imparti in trei in acelasi timp, pentru ca toti te vor in acelasi moment si cu aceeasi dorinta arzatoare. Sa vrei sa nu spui “nu”si totusi sa o faci si sa vezi privirea dezamagita rasplata refuzului tau. Si in acelasi timp sa mai fii si tu. Mama, sotie, femeie, ce oi fi.  Tata, sot, barbat, ce oi fi.

Ei, cum e? Ai intelege oare ceva din tot ce am scris pana aici? Nu prea cred. Si abia am zgariat suprafata. Ca niciodata nu am timp sa povestesc despre toate sau sa cuprind in scris magnitudinea iuresului din casa noastra si ca oricum vin dupa zilele alea de boala de care ziceam mai sus.

Si ca sa termin in nota cu paralela mea, cu trei e la fel ca si cum ai fi cosmonaut. Muncesti in draci, pe branci, te antrenezi, fizic si psihic, inveti pana nu mai poti, nu ai parte de pauza, de un timeout, si, in final, vine momentul ala, perfect, unic si sublim, in care privesti Terra de la hubloul navetei tale. In care stii ca a meritat totul. 

Cu diferenta ca noi suntem in avantaj. Avem parte de momente din astea perfecte, unice si sublime zi de zi. Ca asa e cu trei.

Existam pentru ca rezistam

Este titlul sub care Antena 3 si-a aniversat sase ani de emisie. Recunosc ca eu, in ziua de duminica nu prea m-am uitat pe alte canale. Motivele au fost mai multe, plecand de la faptul ca acolo am cateva persoane care mie imi sunt foarte dragi, ca acolo sunt poate cele mai cunoscute nume in materie de jurnalism si poate printre cele mai profesioniste persoane din tara, ca televizoarele noastre sunt in majoritatea timpului cantonate acolo, ca acolo am parte de multe momente de calitate, ca, ca, ca.

Dar mai ales pentru ca motto-ul ales de ei m-a pus foarte tare pe ganduri. M-a pus pe ganduri, mai ales in contextul general actual, economic, politic, social, samd., in care senzatia generala este ca ne ducem la vale, ca ne afundam din ce in ce mai tare si ca, da, am ajuns sa rezistam.

Si acum va propun o leapsa. Este, cred prima leapsa pe care o initiez de cand e blogul, si nu e o leapsa comoda.

Va propun sa stati sa va ganditi la acest motto, "Existam pentru ca rezistam", sa raspundeti la el, daca este valabil pentru voi sau nu si sa motivati de ce. Trei argumente.

Mai apoi, sa va ganditi la trei lucruri care va deranjeaza la contextul actual din tara asta si cum visati voi sa fie in realitate. Stiu, trei este un numar extrem de mic.

Voi incepe eu. Chiar cred ca in Romania, in momentul de fata ca sa existi trebuie sa rezisti. Este poate cel mai trist si patetic lucru pe care l-am spus in ultimul timp, dar este mai mult decat adevarat. Rezistam in pofida marlaniei care ne inconjoara si impotriva careia am inceput sa ridicam ziduri ca sa nu fim acaparati. Rezistam pentru ca trebuie sa ne adaptam permanent ca sa facem fata si sa ne pastram coloana verticala in continuare. Rezistam pentru ca in timp vrem sa schimbam, nu vrem sa ne mai facem ca nu vedem. Rezistam pentru ca sincer, credem ca mai este avem niste sanse la schimbare.

Ce ma deranjeaza? Da, trei lucruri sunt putine. Dar imi impun si va impun aceasta limitare, pentru ca altfel o luam razna.

Ma deranjeaza ca nu mai avem valori. Si cele pe care le avem nu le mai promovam. Ma deranjeaza ca nu avem deloc valori la cel mai inalt nivel si ca, pana la urma cei care se afla la conducere sunt oglinda perfecta a societatii in care traim. Si de aici nu vad cum ar putea sa se schimbe lucrurile, atata timp cat fruntea nu mai inseamna elita. Cum as vrea sa fie? Uitati-va la monarhiile din Europa. Cam asa ceva mi-as dori, fara sa fiu o regalista.

Ma deranjeaza lipsa ideii de comunitate. Ma deranjeaza faptul ca fiecare este pentru el si nu pentru el si pentru comunitate. Ca simtul civic este undeva la pamant si ca de obicei initiativele de gen sunt inabusite rapid. Mi-ar placea sa vad comunitatile cum cresc prin ele insele, cum se cultiva spiritul de echipa si binele colectiv.

Si al treilea lucru, ma deranjeaza mizeria. Mizeria efectiva de pe strada. Ma deranjeaza ca trebuie sa merg pe strada cu ochii numai la picioare, de teama sa nu calc intr-un caca. Ma deranjeaza ca dupa ce i-am spus vecinului de langa noi sa nu isi mai lase cainele sa faca treburile murdare in fata casei mele si sa stranga zecile de rahatei mai uscati sau mai proaspeti din fata intrarii in curtea noastra, dumnealui a considerat de cuviinta sa isi mute cainele la casa urmatoare. Si sa umple acolo trotuarul de caca. Si la mine sa urle, ca eu nu iubesc cainii si ca sunt prost crescuta, ca nu il respect, si ca el sta in cartier de 30 de ani. Iar acum ma evita pe strada si se uita la mine de parca sunt ..... Iar rahateii sunt in continuare. Si aici visez la un vecin care mi-ar cere scuze ca si-a uitat punga de strans caca acasa si ar fugi imediat sa remedieze situatia. De fapt visez la un vecin care in viata lui nu ar lasa un caca pe strada.

Hmmm, ce visez eu cu ce e in realitate nu prea se pupa. De aceea ma simt alienata in propria tara. Si ma doare.Si de aceea exist inca pentru ca momentan doar rezist.

La voi cum este? Maria, Nadina, Fifi, Tomata, Ionouka, Olivia, Alina din Australia, Simona din Canada , Lola din Portugalia, si ultima, dar nu cea din urma, Maria Mirabela din Belgia. Pentru cele patru doamne din diaspora, sunt curioasa daca se aplica motto-ul si acolo, in tara voastra adoptiva. Indiferent de modul in care ati ajuns acolo.

Si la final, un multumesc din inima doamnelor din Antena, se stiu ele care sunt, pentru TOT ceea ce faceti acolo, zi de zi.

Feedback WOW

Ii sunt datoare lui Manafu cu feedback la WOW. E doar o datorie de onoare, pe care eu o consider importanta, si cu atat mai mult am resimtit lipsa timpului in aceasta saptamana.

Deci, in urma cu exact o saptamana s-a desfasurat cea de a doua editie a evenimentului WOW - Women on Web. In mare parte totul s-a desfasurat dupa aceleasi reguli ca si prima data. Vreau sa ii multumesc lui Manafu pentru invitatie, conteaza foarte mult pentru self esteem-ul meu.

Ce mi-a placut.

Organizarea, fara cusur. Chiar nu am ce sa discut, totul a fost de nota zece, chiar daca a fost o mica problema cu muzica de background a Cristinei Bazavan.

Eu cred ca am fost singura participanta cu insotitoare. Si inca ce insotitoare! Eh, insotitoarea mea a stat pe tot parcursul primei parti incredibil de cuminte. Cuminte inseamna ca atunci cand a vorbit, a facut-o in soapta, si ca mai mult a stat si a desenat si a scris hieroglife pe blocnotes-ul primit la intrare. E drept, persoana langa care m-am asezat a ridicat o spranceana cand a vazut-o pe fii-mea, dar nu s-a manifestat vizibil sau vocal. Am mai avut parte in pauza de niste priviri mai "kinky", dar le-am ignorat cu gratie, ca eram setata sa ne simtim super bine si sa ne relaxam si eu si Chiti, in iesirea noastra "ca intre fete". Ceea ce ne-a reusit.

Eu am ascultat un discurs foarte interesant, dar un pic cam dezlanat al Sandrei Pralong, dar din care am extras multe invataminte, deci overall a fost ok. Un al doilea discurs, al Cristinei Bazavan a fost mult peste cel din toamna, sper ca mesajul ei sa fie preluat de generatia mai tanara. M-am identificat in multe situatii cu ea, am empatizat cu ea, m-as bucura sa o faca si generatia care vine in urma noastra. In Sanda Nicola am vazut invingatoarea si ne-a aratat cat de important este online-ul in ceea ce face. Cam atat. Pentru ca nu am participat decat la prima sesiune, iar din prima sesiune doar ele trei au contat. Restul de doi speakeri au fost blazati, stresati, emotionati si mai balbaiti (nu, nu l-au batut pe Manafu la capitolele astea, care mai avea putin si se gatuia de tot in momentul in care a prezentat-o pe Sandra Pralong ).

M-am intalnit cu o fosta colega de facultate, si Doamne cat de frumos este cand revezi fosti colegi! Am povestit de copii, ea are doi, eu trei, deci am fi discutat cred si ore intregi, daca ea nu ar fi fost on the job, facand parte din echipa lui Manafu de la Evensys.

Am facut cunostinta cu Ionouka, si mi-as fi dorit sa avem mai mult timp sa povestim. Sper doar ca am marcat un inceput frumos (inca unul, de cand am blogul!) si ca sentimentul pe care l-am incercat, acela ca parca o cunosteam de mult a fost reciproc.

Ne-am revazut cu totul intamplator cu o buna prietena cu care nu ma mai vazusem de ceva vreme, care nu participa la WOW, insa s-a nimerit sa fie si ea in pauza in momentul in care noi ne pregateam sa plecam.

Ce NU mi-a placut:

Nu mi-a placut autosuficienta invitatelor. Pentru ca am avut asa un sentiment neplacut ca multe au venit acolo ca sa fie vazute. Remarcate. Prin tinuta, prin atitudine si comportament. Am simtit o tona de auto-importanta (intelegeti ce vreau sa spun). Iar in timpul discursurilor (am simtit eu rusinea rusinii cand Sanda Nicola a subliniat intr-un mod cu totul si cu totul diplomat si fin ca nu e ok sa auda zgomot de taste in timp ce ea isi tine speech-ul ) nu am auzit decat asta. Zgomot de taste in toate partile. Iar daca nu era laptopul, era smartphone-ul. Evident, femeile online sunt online mereu, dar totusi cu niste limite. Impuse de bunul simt si de respectul atat fata de speaker-i cat si fata de cei de langa. Tot ca o paranteza, evident ca zgomotul nu s-a oprit nici dupa ce Sanda Nicola a sugerat ca ar fi de preferat sa se opreasca.... Trist. Trist, ca doamnele cu pricina se considera atat de importante incat nu le mai intereseaza niste reguli minime de decenta. Trist ca desi au primit o invitatie, si deci se aflau acolo pentru ca evenimentul era pentru ele, nu au catadicsit sa il onoreze pe masura.

Printre doamnele autosuficiente, fara de care evenimentul ar fi fost lipsit de sens iar business-ul propriu ar fi decedat complet si irevocabil in cele patru ore petrecute de dansa acolo s-a aflat o reprezentanta a firmei de PR Presage. O mentionez pe doamna, ca a stat in fata mea, ca a butonat non stop laptopul, ca nu si-a ridicat o clipa privirea sa vada ce se intampla in sala. O dau exemplu ca nu am altul pe care sa pun degetul. Dansei i-am vazut semnatura, dar ca dansa au fost marea majoritate din sala. Si mi-a lasat un gust amar.

Altfel, chiar imi pare rau ca nu am putut participa la tot evenimentul. Dar la cat am participat am observat un mare pas inainte fata de primul, ceea ce inseamna ca nu numai ca s-a tinut cont de sugestiile facute de noi in toamna, dar s-a evidentiat un commitment serios in realizarea unei suite intregi de evenimente. Manafu, multumesc de invitatie si mai vreau si data viitoare!

Pe scurt

In toiul verii, noi avem un membru al familiei diagnosticat cu bronsiolita acuta. Tuseste ca un magar. Marti trebuia sa plecam la mare. Noroc cu ideea geniala de a ne amana plecarea, dupa ce am vazut pe absolut toate prognozele ca ploua non stop pana pe 6 iulie (noi aveam sejur pana pe 8 iulie). Am sunat inclusiv la ANM, pentru siguranta. Deci, suntem in continuare cantonati in capitala noastra mult iubita si prafuita, si colac peste pupaza, cu membrul mijlociu captusit bine de tot.

Tot pentru tati. La cinci luni

Am facut cinci luni. Cinci luni frumoase, nebune si perfecte. Si pentru ca o parte din cadoul lui tati s-a amanat temporar (stim noi ce stim, toate la timpul lor), am facut un mini photo-shoot in ograda proprie, ca sa aniversam si intrarea in a sasea luna de viata. In stilul in care v-ati obisnuit deja :). Acum suntem la uscat.

Pentru tati

Te asteptam, bine-ai venit!
Te cunosteam chiar daca noi nu ne-am mai intalnit
Nu mai credeam in vorbe mari
Cum nu mai credeam ca tu vreodata o sa apari
A fost de-ajuns o clipa sa te stiu
O viata si ceva langa tine vreau sa fiu
Toata dragostea din lume
Geloasa pe noi doi ma-ntreaba de-al tau nume

Pe strazi fugim ca doi nebuni
Cele mai simple lucruri pentru noi sunt minuni
Si iti vorbesc si imi vorbesti
Si adormim frumos spunandu-ne povesti
Iti multumesc ca in sfarsit
Ziua de maine e un loc mult mai fericit
Ce dor mi-era sa te-ntalnesc
Ce dor mi-era sa-ti spun pe bune "Te ïubesc"

La multi ani, tati!

Cu drag,
Cele patru minuni din viata ta

Despre lucruri frumoase

Dupa cum am vazut in repetate randuri, pana acum ideea mea de a-l ajuta pe Bibi a pornit valuri, valuri de alte initiative, ceea ce ma bucura enorm. Stiu ca pasii sunt mici, dar pe masura ce trece timpul devin din ce in ce mai numerosi. Din calculele mele, s-au adunat pana acum undeva in jur de 5500 de RON, asta nepunand la socoteala ceea ce s-a donat (si stiu ca s-a donat!) in afara lucrurilor tranzactionate aici sau pe alte bloguri. Nu pot sa zic decat ca e fantastic, ca reactiile sunt impresionante, ca in conditiile in care nu a fost nimic organizat si nici sustinut, decat prin "word of mouth", si in putinul timp pe care fiecare l-a avut la dispozitie. Insa, nu e indeajuns! Bani mai trebuie, si inca foarte multi, si timpul este cam pe terminate, ca sa zic asa. Pentru ca organismul mic al lui Tudor suporta un numar limitat de transfuzii, si cu fiecare saptamana se apropie de acea limita de sus. Si asta in conditiile in care are donator compatibil gasit pentru transplant. Dar nu are banii necesari!


Azi v-o prezint pe Andreea. Andreea, bloggerita si ea, doreste sa doneze colectia Ella Balerina de la Avon pentru Bibi. Colectia o aveti mai jos, eu una astept o ora, sa vad daca vrea cineva ceva, ca am pus si eu ochii pe cate ceva pentru Chiti, insa dau prioritate celor care imi citesc blogul :)

Conditiile le stiti deja. Mailul meu la fel, il mai pun o data, just in case: mydanii pe gmail.


 Halat de baie - 45 lei

 Set inele - 15 lei

 Manusi - 15 lei

 Manusa de baie - 15 lei

 Colier Ella - 15 lei

 Rucsac incaltaminte - 20 lei

 Ghiozdan - 45 lei

 Penar -15 lei

 Sticla cu pai - 15 lei

Restantiera

Adica eu. Pentru ca:

- nu v-am spus cum m-am intalnit acum 2 vineri cu Papusha si am luat cele patru cutii de cupcakes, din care a mai ramas una singura pana duminica.
- nu v-am spus cum, inarmata cu una bucata cutie cupcakes intr-o mana si una bucata Raducu in Manduca m-am infiintat la Cookie, unde am petrecut vreo trei ore la taclale, evident ca despre copii :). M-am indragostit de Iepu', care la cele doua luni ale ei, mi-a zambit cu gura pana la urechi de fiecare data cand ne-am intersectat privirile.
- nu v-am spus nici ca datorita unor evenimente nefericite petrecute prin intestinele mele am ajuns sa vad 54 si ceva la cantar

- sau ca am apucat sa vad si eu primul film de cand s-a nascut Raducu, pe DVD bineinteles, Love and other drugs pe numele lui
- sa ca am fost la WOW, impreuna cu Chiti. Unde mi-am revazut o colega de facultate, am facut cunostinta cu Printesa Urbana si am rasfatat-o pe Chiti cu multe bilute de mozarella
- sau ca sambata am fost in formula completa la party, la Sun Plaza, la Kung Fu Panda 2. Evident ca eu am bifat magazinele cu Raducu in Manduca. David a vazut si el prima data cum arata un cinema, a mancat aproape o punga mica de floricele si a rezistat juma de film (era ora de nani). S-a lasat pictat pe mana de o tanti si i-a placut petrecerea cap coada. Chiti s-a pictat si ea, evident, pisicuta.

si-or mai fi multe altele, dar memoria imi joaca feste rau zilele astea!

Si ca sa nu uit (ce ziceam mai sus?), mai sunt 5 cutii de cupcakes pentru Bibi. Cine le vrea? Cine, cine? Va spun sunt dementiale!

Promit sa revin si eu cu parerea mea despre WOW. Pana una alta puteti sa cititi un review la Laura pe blog, pe care chiar regret ca nu am apucat sa o intalnesc. Recunosc ca eu si Chiti am stat doar la prima sesiune, si am prins un pic din pauza.

Cam atat. Sunt dezlanata, stiu. Fug sa pun la posta pantofiorii pentru Diddle :). Apropos, voi ce spuneti? V-ar placea sa mai pun niste pantofiori? Tot asa, pe sistemul consacrat, pentru Bibi! Sau ce ati vrea sa mai donez?

Top ten

Top ten de lucruri care imi plac. Ale mele si numai ale mele. Si excesiv de materiale. O leapsa via Printesa Urbana. Deci numai si numai lucruri, obiecte pe care le ador.

1. Ninfeo mio, de la Annick Goutal

2. Margelele de la Lola
3. Camperii mei cu fetita si baietel

4. Geanta rosie de la Musette si geanta de rafie multicolora tot de la Musette. Sorry, no pictures available
5. Iphone-ul (l-as schimba doar cu un alt Iphone)
6. 50D-ul de la Canon
7. Rochia Missoni de care sunt complet indragostita, dar pe care inca nu am avut curajul si nici momentul potrivit sa o imbrac 

8. Untul de shea cu lavanda de la Olivia, de pe Biobunatati
9. Albumul Viva la vida or Death and all his Friends- Coldplay, pe care l-am ascultat pana l-am invatat pe de rost si pana l-am exasperat pe Radu
10. Fundatia lui Asimov

si mai plusez cu doua-trei
11. Inelul primit de la Radu dupa nasterea lui David
12. Fusta alba, confectionata de tata din fusta stra-strabunicii de la Cacuci, care are peste 130 de ani (materialul) si arata ca si cum abia ar fi iesit din fabrica (apropos, din fusta aia, au mai iesit inca vreo doua fuste, atat de bogata era!)
13. Pandantivul broscuta care ascunde pe burta o busola, cadou primit de la ai mei parinti, cand am facut 20 de ani, cu mesajul "sa imi regasesc drumul in caz ca ma ma pierd vreodata"
14. UGG-ii mei care isi valoreaza greutatea lor in aur, cat sunt de comozi!
15. Oja de la OPI - Too hot pink to hold'em pe care mi-a recomandat-o Maria

Si ca tot veni vorba, dau leapsa mai departe la Maria, Cookie, Papusha, Raluca si Degetica

WOW

Women On Web a ajuns la a doua editie. Cum am fost prezenta la prima nu puteam sa o ratez pe cea de a doua. La prima am fost in formula de 2 in 1, acum voi fi in formula de 1+1. Si nu e vorba despre Raducu, care va ramane cuminte acasa cu tatal lui, ci despre Chiti. Ca doar e un eveniment feminin, nu-i asa?

Deci, vom avea streaming live aici mai jos



See you there!

Perle

"nu trebuie sa ii dati bebelusului sa manance din ora in ora ca favorizati colicile"
"daca i se face foame intre mese, ii puteti da ceai neindulcit. daca are peste doua luni, ii puteti da apa plata"
"ii dati sa manance abia dupa ce bebelusul devine constient ca ii este foame si plange doua - trei minute"

astea si impreuna cu multe alte perle de "intelepciune" pe care mintea mea nu le-a mai cuprins au fost prezentate in emisiunea Oanei Cuzino de azi dimineata. Inca nu a aparut emisiunea de azi pe site-ul oficial, www.csid.ro , insa o asteptam cu nerabdare.

La o ora de varf pe intervalul matinal, la postul TV numarul unu din tara (conform audientelor).

Shoe sale

Iron Fist, via TuaTara. Pentru Bibi. Am povestit despre ei aici, si aici, intr-o postare memorabila. Sunt frumosi, comozi, dar nepurtati. Nu am avut unde. Chiar nu am avut. Iar cu timpul au ajuns sa fie bagati undeva in fundul dulapului, si ar fi ramas uitati acolo, daca nu mi-ar fi rascolit Chiti acum ceva vreme toata incaltamintea. Evident ca a si probat.Tot ce a avut un strop de toc :)


Chiti acum doi ani

Chiti acum o luna, the same shoes

 

Deci, ii scot la vanzare, pentru Bibi. 100 de lei. Regulile le stiti:

Vreti produsul, postati comentariu. 

Contul in care trebuie trasferati banii este mai jos, iar eu in momentul in care primesc confirmarea ca banii au intrat in cont, trimit produsul prin una din metodele agreate: Posta Romana sau Fan curier. Costurile de transport cad tot in seama cumparatorului. Mailul meu e mydanii arond gmail punct com, pentru discutii post achizitie. 

Codul IBAN este: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX deschis la Banca Transilvania

Titular cont: Filip Bogdan-Liviu

CNP 1660903133678

 

Lectii de viata

Via Tomata. Care isi incepe postarea spunand ca "Omul cat traieste invata". Ceea ce e perfect adevarat. Cat despre mine, eu iau lectii de viata zilnic si le asimilez cu setea unuia care a mers prin desert o saptamana.

Cea mai frumoasa lectie de viata mi-a dat-o maternitatea. Caci da, iar ajung la capitolul asta, din moment ce acum sunt indisolubil legata de tot ceea ce reprezinta acest cuvant. Miracolul nasterii, puritatea primelor luni de viata, linistea care e asternuta pe fetele copiilor mei cand dorm, disperarea cu care te cauta sa obtina alinare si confort in bratele tale si multe multe altele, sunt toate mici momente din care inveti enorm de multe lucruri. Totul e sa iti deschizi mintea si sa le primesti. Alte lectii de viata primesc de la copiii mei, in fiecare zi, care ma invata sa ma intorc inapoi in timp si sa imi recastig amintirile din copilarie si sa privesc prin ochii lor lumea.

Sa nu regret trecutul, pentru ca fiecare pas facut m-a adus in acest moment, in care ma aflu acum, si nu imi pot dori nimic mai mult. Poate doar intelepciunea de a avea mai multa rabdare.

Sa ma bucur de fiecare clipa, de fiecare lucru marunt, de un zambet, o raza de soare, o floare. Sa fiu mai umila, mai toleranta. Sa iert si sa las de la mine. Sa vad partea buna a lucrurilor. Poate nu sunt asa mereu, insa zi de zi incerc sa invat sa fiu asa.

Multe lectii frumoase, care ma fac sa fiu mai buna, atat cu mine insami, cat mai ales cu ceilalti. Cat este de bine in lumea in care traim azi, nu stiu. Dar stiu ca imi place de mine, asa cum sunt eu. Si stiu ca in fiecare zi pot sa mai invat multe, si ca pot deveni si mai buna decat sunt acum.

Lectia despre maternitate este lectia despre umanitate. Si daca asta ne face sa devenim oameni mai buni, apai mi-as dori ca toti sa devina mame.

Weekendul trecut

Am plecat dimineata si ne-am intors seara. Sambata Snagov, duminica am facut turul bunicilor. Am un feeling ca weekendul asta vom face turul apartamentului sau al mall-ului, daca se adevereste prognoza meteo. Pfiu, ca frumos a fost sambata...

La multi ani, Bibi!

Da, ziua lui Bibi a fost duminica. Eu ocupata cu altele, multe altele am uitat. Noroc ca ne-a reamintit mama lui, Loredana. Bibi, ce putem sa iti dorim oare? Sa te faci sanatos mai intai de toate, si iti promit ca vom face pe masura puterilor noastre tot posibilul ca tu sa fii sanatos! Mai jos e postul Loredanei: Duminica s-a implinit un an de cand Bibi a devenit sensul vietii noastre. Nu am facut petrecere, nici nu am luat motul inca, nu de alta, dar nu prea avem de unde. Au venit bunicii si verisoara Daria in vizita si ne-am jucat si am cantat si am mancat tort. A fost un haz general cand am incercat sa-l convingem sa sufle in lumanare - tragea aer in piept si apoi incepea sa rada, pentru ca ne vedea pe toti cum stam in expectativa. A fost tare smecher, ca pana la urma, el radea de noi si noi radeam cu el. Azi am fost iar la analize: trombocitele au iesit asa de mici, incat nici doamnei doctor nu i-a venit sa creada. Le-am refacut - acelasi rezultat 36.000 (valorile de referinta sunt situate intre 150.000 si 450.000). Clinicienii ar spune ca un copil cu asemenea rezultat s-ar invineti doar daca il atingi. Primul lucru atunci cand am ajuns acasa a fost sa-l verific de vanatai - am rasuflat usurata cand nu am gasit niciuna. Acum trebuie sa avem grija sa nu se loveasca si sa ne rugam ca maduva lui sa inceapa sa produca destul cat sa-i mareasca trombocitele, macar pana la urmatoarea transfuzie. Ceea ce a salvat ziua de azi a fost un lucru marunt poate, dar pentru cateva minute ne-a insuflat atat relaxare si confort incat nu pot sa nu vi-l impartasesc si voua. Inchipuiti-va un dig putin luminat si aproape pustiu. In aer se simte briza si sarea din mare si de undeva de pe plaja se aude Parisienne Walkways. Bibi se uita la noi, chicoteste si se intinde sa-l pupam si pe el. Noapte buna.

Maternitatea - lectia despre renuntare

Extrem de des in ultimul timp dau peste proaspete mamici, care chiar daca nu sunt inca pe buza prapastiei, sunt foarte aproape de ea. Si pentru ca si eu sunt o proaspata mamica (da, tot proaspata ma numesc) subiectul imi este nu numai familiar dar si foarte personal.

In primul rand este senzatia pe care eu am denumit-o "a trecut trenul peste mine". Poate suna aberant, aiurea. Ce e extrem de adevarat este ca nici una din cele "n"-spe mii de carti despre sarcina, nastere, puericultura, la care se adauga cele 10000000 de cautari pe google, si tot atatea pagini de forumuri si bloguri nu te pregatesc pentru ceea ce urmeaza sa se intample. Pentru ca nimeni, dar nimeni nu o sa iti povesteasca cum trece prin cele mai negre cosmaruri, cele mai adanci psihoze dupa nastere. Doar cum sa faci asta, cand toata lumea propovaduieste sentimentul inaltator de maternitate care te copleseste. Cand toata lumea spune ca e normal sa fii "putin obosita" si ca trece. Dar tu nu esti doar putin obosita, tu simti ca trece trenul peste tine. Again and again. Si nu simti sentimentul ala inaltator ca e acoperit de o droaie de hormoni care dicteaza orice miscare si reactie de a ta.

Este greu sa fii pentru prima data mama. Este ceva incredibil de greu. Si iarasi nimeni nu te invata asta. Nimeni nu te pregateste. Si chiar daca te-ar pregati, degeaba ti se spune "dormi acum cat poti, ca dupa aia o sa vrei si nu o sa mai ai cum", pentru ca mintea ta nu poate sa inteleaga ca poate sa existe cineva care nu numai ca te va trezi din ora in ora, dar ca acel cineva nu intelege de ratiune ci se ghideaza numai dupa instincte si este complet dependent de tine. Nu ai cum sa intelegi ca un copil iti schimba viata in totalitate, ca nasterea imparte totul in "inainte" si "dupa". Si ca, depinde doar de tine, ca cele doua, in timp sa se impreuneze din nou. Pentru ca da, se poate.

Insa, ca sa ajungi acolo, trebuie mai intai sa inveti lectia despre renuntare. Trebuie sa inveti sa renunti la tine, cea de "dinainte" si sa inveti sa te accepti pe tine, cea de "dupa". In timp vei vedea ca totusi, sunteti una si aceeasi, evident. Renuntarea se face mai greu sau mai usor, aici cred ca depinde foarte mult de fiecare persoana, de stilul de viata, sunt multe prea multe variabile in joc. La mine renuntarea a venit mai usor. Am fost extrem de decisa de fiecare data sa fiu doar mama si asta a contat enorm. Nu am avut carti (doar una), nu am avut prietene. Nu am avut facebook, blog, nici macar forumuri care sa ma ajute, de unde sa ma informez despre cum va fi dupa. Evident ca am fost "this close" sa clachez. Am avut un moment, un declic, intr-o noapte, dupa care m-am calmat. Evident ca nu a fost usor. Nici nu prea m-am plans in stanga sau in dreapta, ca nu aveam cui. Adica mama ar fi fost singura, dar pe post de encouragement as fi auzit "ufff, mama draga, si nu stii ce greu era pe vremea noastra", moment in care, rusinata, mi-as fi retras orice afirmatie cum ca mie imi e greu. Si asa, am invatat frumos sa renunt. Sa renunt la mine, cea de dinainte, party girl si workoholica si sa ma reincarnez in mama lui Chiti. Si am luat-o de fiecare data de la capat. Acum o fac pentru a treia oara. Si da, it gets better, chiar daca obstacolele de fiecare data sunt diferite iar provocarile-urile sunt mult mai intense. Acum nu imi pun problema ca nu mai merg la teatru sau la film, sau ca nu mai ies la terasa la ora 11 daca am chef. Imi pun problema ca nu am timp pentru toti trei, desi as vrea. Imi pun problema ca nu reusesc sa avem activitati potrivite fiecarei varste cu ei si ca de multe ori cedam si ca sa ne calmam bagam la inaintare un "tangled" sau un "monsters" la proiector. Imi pare rau ca nu am timp de girl talk cu fii-mea si ca o reped de multe ori.

Cam astea sunt problemele mele. Si recunosc ca imi este un pic greu cand aud de x ca nu mai face fata, desi are doar un copil si se plange ca nu mai iese in oras cum o facea inainte. Si imi amintesc de mine acum cinci ani si surad un pic, ca si eu eram la fel. Si imi amintesc lungul drum spre renuntare si ma bucur pentru x, ca x daca vrea ma poate intreba pe mine cum a fost si ce am facut. Sau are o Alina din Downunder, care a invatat lectii mult mai grele despre renuntare si acceptare decat mine.

Un copil este extrem de usor de facut (nu deschid aici nici un subiect pe tema asta, luati-o asa cum am spus-o in contextul de fata) si extrem de greu de crescut. Nu e ca si cum te muti cu barbatul in casa si "tacit" va stabiliti niste reguli de convietuire. Un copil nu stie asta. Un copil nu stie decat de insticte, foame, durere, somn, frig, cald, afectiune. Si nu are decat o mama, care este toata lumea lui. O mama, care, inainte sa nasca era o persoana sociala si sociabila. Si care acum nu mai este. Sau poate doar hiberneaza.

Cu cat va agatati mai mult de persoana voastra de dinainte, cu atat va va fi mai greu sa reveniti pe linia de plutire. Mai mult, nostalgiile de genul "uff, cate faceam inainte..." sunt singurele generatoare de frustrari pe termen lung, si veti pierde esentialul, care e chiar sub ochii vostri. Copiii vostri cresc, si nici o clipa nu se mai intoarce inapoi.

stiu, abia am zgariat suprafata pe tema asta. Asta e una din frustrarile mele, ca nu mai scriu aici cum o faceam candva, peste care nu prea pot sa trec :). Astept sa povestiti si voi cum a trecut trenul peste voi. Astept de la voi povestile voastre despre renuntare.

Multumiri

Dupa Aerosmith, i-am multumit lui Mr Tyler pentru una din cele mai frumoase seri ever. Dupa seara de ieri tot stau si ma gandesc ca un simplu multumesc e mult prea putin pentru Sting. Pentru ca totul a fost pur si simplu superb. Divin. El, vocea lui, orchestra, chitaristul, vocea de langa el, dirijoarea. Poate cel mai bun concert pe care l-am vazut. Cam atat pot spune acum.

Si daca tot suntem la capitolul multumiri, ii mai spun Papushei un maaaare multumesc pentru initiativa ei. Din 20 de cutii au mai ramas doar 7, ceea ce inseamna ca pana acum s-au adunat cel putin 745 RON. Bravo Papusha!!!! Bravo, bravo, bravo!

In mood for a good deed

Recapitulam, deci:

Oferta: Cutii de 6 cupcakes vesele, asa cum ar trebui sa fie si Bibi. 20 de cutii puse la bataie.

Sortimente din care puteti alege:

-         Cupcakes cu portocale

-          Cupcakes cu miere si migdale

-          Cupcakes cu lamaie 

Pret cutie 6 cupcakes  - 55 RON

Pret transport – se plateste la livrare curierului

Comanda este onorata a doua zi lucratoare (pentru Bucuresti).

Livrare prin curier.  

Comanda o dati pe blog la mine, si, obligatoriu (!) trimiteti mail catre Andreea, pe adresa andreea arond papusha punct ro cu toate detaliile voastre. Daca puteti, ma treceti si pe mine in cc, cu adresa mydanii arond gmail punct com. 

Plata o faceti in contul lui Bibi:

LEI: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX

Banca Transilvania

Titular cont: Filip Bogdan-Liviu

CNP 1660903133678

Deci, cine are chef sa faca o fapta buna si sa se infrupte din niste cupcakes yummy?

In alta ordine de idei, noi am fost plecati zi lumina de acasa, asa cum se cade. David a inceput sa ne arate ca e baietel. Mai intai a pus mana pe un ochi proaspat stins de la aragaz (indeajuns de putin incat sa realizeze ca intr-adevar e "arshhhh" fara a ramane cu vreo urma pe mana),dupa care a facut cunostinta cu asfaltul si si-a julit piciorul, dupa care a intrat cu ochiul/nasul intr-un colt de polita (multumim Ikea pentru protectiile salvatoare!) -  cu atata putere incat protectia a zburat de pe coltul unde era lipita, iar David a ricosat si el si s-a dus ca valiza pe spate, dupa care a mai cazut si cu trenuletul-masinuta si si-a julit un pic barbia si a adaugat un plus de frumusete juliturii anterioare din genunchi. Chiti nu s-a lasat mai prejos si s-a impidicat cum stie numai ea si si-a muscat obrazul pe interior de l-a facut zdrente. Si pentru ca e mama si tata pofticiosilor la un loc, dupa un gratar copios (in care ne-a ignorat cu buna stiinta si a mancat NUMAI ce a vrut ea) la unu noaptea azi noapte, cine credeti ca statea sa adune resturi de mancare din pat, asternuturi, perete, usa, covor, parchet, jucarii, par si pijama? Eu si cu Radu. Iar bebe ce face? Ce stie el mai bine. Mananca, doarme, sta in brate. Vorbeste, rade, chicoteste. Maraie cand ramane singur. Se intoarce de pe spate pe burta, si pe stanga si pe dreapta si mai nou de pe burta pe spate. Si se lupta de mama focului sa se ridice in fund. Crestem, crestem.

Cam atat. Noi suntem pierduti pe undeva printre toate astea, iar diseara ne reincarcam bateriile la Sting. Unde o sa avem parte de soare, nu ca acum o saptamana. Deci va lasam cu cel care da fiori pe sira spinarii si face fluturii sa zboare prin stomac.

Si puteti sa il asezonati cu niste cupcakes delicioase. Merg garantat!

Ah, si ca mi-am adus aminte, am facut si noi rost in sfarsit de singurele doua fotografii ale noastre de la nunta belgiana.

Obositi, dar inca frumosi, zic eu :) Te iubesc, tati!

Cupcakes for Bibi

Poate cea mai buna idee din campania pentru Bibi a venit de la cea mai buna prietena a mea. De la Papusha. Care Papusha se ofera sa va pregateasca niste Cupcakes tare yummy, iar voi sa transferati contravaloarea lor in contul lui Bibi. Iata pe scurt regulile:

Oferta: Cutii de 6 cupcakes vesele, asa cum ar trebui sa fie si Bibi. 20 de cutii puse la bataie.

Sortimente din care puteti alege:

-         Cupcakes cu portocale

-          Cupcakes cu miere si migdale

-          Cupcakes cu lamaie 

Pret cutie 6 cupcakes  - 55 RON

Pret transport – se plateste la livrare curierului

Comanda este onorata a doua zi lucratoare (pentru Bucuresti).

Livrare prin curier.  

Comanda o dati pe blog la mine, si, obligatoriu (!) trimiteti mail catre Andreea, pe adresa andreea arond papusha punct ro cu toate detaliile voastre. Daca puteti, ma treceti si pe mine in cc, cu adresa mydanii arond gmail punct com. 

Plata o faceti in contul lui Bibi:

LEI: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX

Banca Transilvania

Titular cont: Filip Bogdan-Liviu

CNP 1660903133678

Si ca sa incepem cu dreptul, prima comanda e a mea, si chiar o pun la munca, pentru ca vreau patru cutii :).  Papusha, sunt tare mandra si onorata ca sunt prietena ta! Gestul este emotionant si foarte puternic ca si incarcatura, iar efortul tau e pe masura! Si dupa cum am mai zis si prin discutiile noastre, mi se pare cea mai tare idee din toata campania asta!

Si, o scurta recapitulare la final. Efortul in acest caz este dupa cum am zis, al Andreei, in proportie de 100%. Gestul este fantastic. La fel ca ea, toti vrem un singur lucru: binele lui Bibi. Vreau ca asta sa fie mereu in mintea noastra si aceasta campanie sa isi pastreze frumusetea nestirbita.Eu personal ii apreciez cu atat mai mult gestul, cu cat ea isi pune la bataie una din cele mai valoroase resurse, si anume timpul ei. Pe care eu nu il pot darui. Mie mi-a fost mult mai usor sa pun la bataie in campanie niste obiecte, pentru ca timpul, oricat as vrea, nu il am. Ceea ce ma face sa o apreciez si mai mult pentru ceea ce a initiat! 

Deci, pofta buna sa avem, zic eu! Si spor la treaba Papusha!

Dupa doua saptamani de testat Marsupi Plus

Da, au trecut doua saptamani cu Marsupi Plus. Super repede. Mai jos este povestea acestor doua saptamani,  in multe cuvinte si in cateva fotografii. Mi-am stabilit de la inceput niste reguli. Scopul acestei campanii a fost testarea lui Marsupi. Deci, pun foarte mult accentul pe util, pentru ca, after all, asta e si ideea. sa va povestesc cat si daca a fost util si daca merita. Nu va tin mult in suspans si va spun ca merita. Motivele sunt destule.

In primul rand este un produs 100% romanesc. Si organic. Sunt fana produselor pe care scrie "Made in Romania", deoarece cred (inca) in tara asta si in locuitorii ei.
In al doilea rand este de calitate. Chiar este. Cusaturile, imbinarile, croiul, toate sunt impecabile, materialul este moale, ariciul este super ok.
In al treilea rand, produsul are imagine. Are saculet de depozitare, are o curelusa cu care se leaga, are etichete inteligente si un mini manual din care intelegi totul, pentru ca e facut cu cap.

Cam asta a fost la o prima privire. Partea mai putin placuta, a fost ca l-am primit plin de scame, fire diverse (eu am fost in a treia tura de testare), cele mai multe fixate in arici. Dar, e o vorba, omul sfinteste locul. In cele doua saptamani nu am adaugat nici o scama la cele deja prezente in arici, ceea ce m-a convins ca daca iti pasa si ai grija de lucruri totul ramane exact asa cum a fost, adica ok. Nu m-am agitat prea tare, pentru ca zona era departe de copil, deci el nu intra in contact direct cu ariciul cel plin de scame. Dupa "operatiunea de sterilizare" l-am si luat la purtat.

Aici mai fac o paranteza. Mi-am purtat copiii in aproape tot ceea ce exista pe piata la capitolul "purtat in brate". Wrap, mei tai, sling, esarfe, Manduca. Stiu ca sunt multi care stramba din nas la ideea purtarii unui copil, dar pe mine produsele astea m-au scos din multe belelele. Nu imi amintesc decat, cum in aeroport la Bruxelles fara cele doua Manduca, eu si cu Radu nu am fi facut fata la trei trollere, un rucsac, o geanta, trei copii, un carucior si o scoica. Ah, si inca o precizare. Incerc pe cat posibil sa NU compar cu Manduca, pentru ca personal nu le pot compara. Manduca e Manduca, e Rolls-Royce pe nisa lui. Inchis paranteza.

Deci, Marsupi este un mei-tai cu arici. Este usor ca un fulg, vara este perfect pentru utilizare. Materialul respira, copilul idem, corpul meu asijderea. Buba este daca esti singura, si trebuie sa faci operatiunile de scoatere-bagare by yourself. "Buba" nu consta in dificultatea operatiunii, pentru ca se pune incredibil de usor (nu legi nimic, doar "lipesti", deci grad de dificultate spre zero!), ci consta in faptul ca de cateva ori am maturat efectiv cu bretelele pe carosabil. O data chiar am calcat pe una din ele si era sa ma duc in nas (nu ma intrebati cum, va rog), si ulterior mi-am facut de lucru dezinfectand once again marsupiul. Nu am fost capabila sa gasesc o metoda de a face asta in mod curat, deci aici astept propuneri.

Copilul sta super comod, mai ales daca e bebelus, pentru ca zona dintre picioarele lui este mai ingusta decat la toate celelalte produse similare (Manduca sau mei tai). O sugestie aici, ar putea fi zona respectiva dublata, ca o pernuta, cum e la Manduca, pentru ca lui fii-miu ii mai lasa urme, si nu cred ca e de la stratul gros de sunculite de pe pulpe.

Ariciul. Ariciul este perfect. Prinde si ramane prins. Nu am testat alt copil, insa cu siguranta rezista fara sa se miste un micron si la un copil de 15 kile. Partea nasoala este ca face zgomot. Si de fiecare data cand copilul dormea iar eu l-am dat jos, ei bine de fiecare data a zburat literalmente din marsupiu la auzul zgomotului. O sa ma intrebati de ce l-am dat jos daca dormea. Pentru ca trebuia sa ma urc in masina, si nu o sa ma vedeti pe mine mergand cu copiii nefixati in masina. Poate o fi pruncul meu mai sensibil la zgomote, nu stiu ce sa zic. Am tot stat si m-am gandit, variante de arici mai "silentios" nu cred ca s-au inventat inca, deci e un neajuns cu care cred ca m-as obisnui fara probleme. Pentru ca e cam singurul neajuns, oricat de carcotasa as fi.


Bretelele sunt late, moi iar in spate nici nu le simti. Si o spune eu, care eu am cifoza, lordoza si scolioza, toate trei la un loc si am niste dureri uneori insuportabile.

Recunosc ca in primele zile, gandindu-ma ca poate nu ne place (mie sau lui Radu) m-am carat peste tot si cu Manduca dupa mine. Wrong, ca Manduca a somat in aceste doua saptamani. Mai intai a ocupat o groaza de spatiu in geanta mea deja doldora, dupa care a ramas uitata si trista in portbagajul masinii.

Uitasem sa spun ca Marsupi in afara de faptul ca este super usor, ocupa extrem de putin spatiu. Practic, cand il impachetezi, nu e mai mare decat un portfard, si isi face loc imediat in orice geanta.

Imi lipseste. Ieri l-am curatat, dezinfectat, l-am pregatit ca o fata mare gata de maritis, l-am impachetat si l-am expediat spre urmatoarea norocoasa din campanie. Imi este dor de el deja.

Daca l-as cumpara? DA!

Are cam tot ce ii trebuie ca sa fie un succes a la long. Are material, are tinuta, are calitate, are linie, croi, design. Are simplitatea unui produs de clasa. Fara brizbriz-uri inutile. Are marketing, are succes. Are super pret. Are de toate. Si inca ceva. Are eticheta "Made in Romania". Iar pretul este unul mai mult decat decent si fairplay pentru toate partile implicate.

Iata si niste poze. Nu sunt toate, o sa le mai pun cand apuc sa le descarc. Aici e prima galerie, ce am facut eu cu telefonul de-a lungul zilelor.  Scuzati calitatea.

primul test, la cald

 prima iesire in parc

 Poze facute de Chiti

 La H&M

 

 La Gap

In gradina la bunici

 

si la final, o privire cam suparata, pe motiv de nesomn :)

 revin si cu alte poze, promit!