eMAG, Steve Jobs si blogging-ul. 3xWIN

De la eMAG pentru bloggeri. Nu ma pot abtine, pentru ca am fost in eMAG si imi este drag tot ce tine de eMAG, pentru ca sunt blogger, si pentru ca sunt fana Steve Jobs si Apple :)

Deci, echipa eMAG zice asa:

Cu prilejul lansării în premieră exclusivă a ediţiei în limba română a biografiei oficiale a lui Steve Jobs, oferim bloggerilor posibilitatea de a câştiga prin intermediul eMAG ProfitShare una dintre cele 100 de exemplare puse la bătaie ca premii.

Ce ai de făcut?

E foarte simplu:

1. Scrie pe blogul tău personal un post în care să anunţi campania eMAG „Cadou biografia lui Steve Jobs la orice comandă de peste 1500 de lei”.
2. Postul despre campania eMAG va conţine un link de tip ProfitShare către paginahttp://www.emag.ro/steve_jobs pentru a îi redirecţiona pe cei interesaţi în locul de unde pot afla mai multe despre această ofertă. Tu vei câştiga comisioane pentru toate comenzile finalizate de către ei, indiferent de categoria de produse.
3. Dupa ce te-ai asigurat că îndeplineşti cele două condiţii de mai sus, înscrie-te în concurs postând în comentariile acestui articol un link către articolul scris de tine. În cazul în care eşti unul dintre fericiţii câştigători, te vom contacta la adresa de e-mail folosită.

Pentru a te înscrie în concurs, e necesar ca blogul tău să aibă cel puţin 3 luni vechime şi cel puţin 30 de articole publicate până la data de 27.02.2012.

Primii 100 de bloggeri, în ordine cronologică a comentariilor valide postate, care îndeplinesc  prevederile Regulamentului, câştigă garantat unul dintre cele 100 de exemplare.

Mult succes!  :)

Linkul pe care puteti intra direct este asta: eMAG Steve Jobs

De ce nu mai scriu

Ca nu am timp. Ca Facebook e mai usor. Ca am subiecte dar nu stiu cu care sa incep asa ca nu scriu despre nici unul.

*********

Sambata am cumparat cele mai frumoase martisoare, de la MTR. Mai puteti inca sa o faceti maine. In fundul curtii, in stanga sunt maicutele de la Pucioasa. Maini de aur. Ceea ce le iese din maini este de nedescris.

*********
Duminica prin bunavointa Papushei si a Antoanetei si a celorlalte doamne care au (pre)gatit de-ale gurii s-au strans 1520 de lei pentru Cristina. La care s-a adaugat o donatie de inca 2000 de lei. Extraordinar!

*********
Luni, zi de anduranta, alergatura si consum mult psihic.

*********
Marti, Social Media Summit. Prezentari interesante, insa cu auditoriul am niste semne de intrebare. Vorba tizei mele, Bogdana Butnar, multa carne de tun, numai fete tinerele, una si una, sunt asteptati barbosii din operatiuni. Ei trebuie sa inteleaga cum vine treaba cu comunicarea :)

"*********" vin de la noptile nedormite. Eternele nopti nedormite ale mele, cu trezirile nepermis de dese ale lui Radu Jr, care parca nu se mai termina. La care s-a adaugat acum o diaree. Si nu vrea decat san, si nu ma vrea decat pe mine. Ma urmareste cu privirea, daca ma indepartez aud numai urlete disperate. Daca nu sunt eu nu e bun nimeni. Daca nu sunt eu mancarea nici ea nu mai e buna. Plescaie non stop, insa nu vrea sa manance nimic. In afara de san. Cum ma vede sare pe mine. Stalker in toata regula. Mammma, mammma, cu ochi de milog si bratele intinse. Si un zambet care topeste toata calota polara.

David a invatat sa se prezinte, zice tuturor ca il cheama "Dada Mmmpescu" si are "thei ani".

Chiti pune milioane de intrebari legate de scoala, noi facem fata cu greu tirului, azi abia asteapta, ca maine sa declare ca ea nu vrea la scoala. Scoala, scoala, scoala. Visam, mancam pe paine scoala. Inclusiv noi, pentru ca statul asta binevoieste sa faca ping-pong cu noi, si uite ca azi esti la 150, maine la 146. Si ia-o de la capat.

Intre timp incerc sa itesc capul din deadline-uri, care se tot aduna. Raportez si ce (nu) am mai facut pe alte fronturi. Nu am uitat de proiectul cu copiii abandonati in maternitati, insa nu am apucat nici eu, nici Malina sa ne vedem. Timpul nu imi e prieten, dupa cum ziceam, iar Malina se recupereaza.

Ce am facut insa, dar nu divulg nimic, este ca am fost cooptata alaturi de niste alte fiinte minunate, intr-un proiect cel putin la fel de minunat si daca proiectul nostru primeste unda verde la finantare, apai avem de lucru si inca bine.

Campania lui Bibi a luat sfarsit in mod oficial, maine se va inchide si linia de la Romtelecom, inca nu imi vine sa cred ca s-au strans toti banii. Acum ramane ca Loredana sa ne tina la curent cu starea lui Bibi, care a inceput eliminarea fierului, deocamdata prin metoda medicamentoasa, mai blanda.

Prezentarea mea de la Pecha Kucha a fost un blast total, am vorbit in fata unei sali pline, dar pline ochi. Am avut emotii cat pentru toata lumea, insa sa vorbesti despre Bibi, si despre ce ati facut voi pentru Bibi e cel mai frumos cu putinta, asa ca as fi putut vorbi o seara intreaga, nu doar 6:40. Astept sa fie postat filmul prezentarii pe youtube, fiti siguri ca il urc aici.

Mi-e dor de o sesiune de shopping. Mi-e dor ca naiba de vara si intru in depresie numai cand vad muntii astia negri de zapada asezonati cu mormane de rahatei. Cred ca e cel mai urat Bucuresti din toti anii mei. Si nu-s putini.

Cam atat.

Nah, ca am gasit resurse sa scriu si pe blog. Deci, se poate.

Si, nu ma uitati si pe mine? Daca aveti o invitatie in plus de 8 martie la Marniat H&M... Fac cinste :)

O mama in dificultate

Luni am aflat de la o prietena buna ca fina lor, de numai 29 de ani este bolnava. Are leucemie si primele tratamente nu i-au facut decat si mai mult rau si singura varianta pentru ea acum este sa faca transplant. Are un baietel de aproape trei ani, de varsta lui David si mi se pare cumplit cand ma gandesc prin ce trece aceasta mama cand isi priveste copilul in momentul asta.

Are nevoie de transplant si are nevoie de bani. De foarte multi bani. Povestea ei o aveti aici, mai jos:

CRISTINA VIORELA NECULA ,IN VARSTA DE 32 ANI,OFITER LA O UNITATE MILITARA DIN BUCURESTI,CASATORITA SI MAMA A UNUI BAIETEL DE 2 ANI SI 9 LUNI,ESTE GRAV BOLNAVA DE LEUCEMIE SI ARE NEVOIE URGENTA DE AJUTOR PENTRU EFECTUAREA UNEI OPERATII DE TRANSPLANT DE MADUVA LA O CLINICA DE SPECIALITATE DIN STRAINATATE.   

IN DATA DE 18.01.2012 A FOST INTERNATA LA SPITALUL COLTEA DIN BUCURESTI,SECTIA HEMATOLOGIE,CU DIAGNOSTICUL DE LEUCEMIE LIMFOBLASTICA ACUTA SI A INCEPUT TRATAMENTUL CU CITOSTATICE, DAR FARA NICI UN REZULTAT FAVORABIL. 

IN URMA ALTOR ANALIZE EFECTUATE LA INSTITUTUL VICTOR BABES,DIAGNOSTICUL A FOST SCHIMBAT IN LEUCEMIE MIELOBLASTICA ACUTA NEDIFERENTIATA (M0) SI S-A INCEPUT UN NOU TRATAMENT CU UN ALT CITOSTATIC, DAR NICI ACEST TRATAMENT NU A DAT REZULTATE,STAREA EI AGRAVANDU-SE. 
MEDICII CARE O TRATEAZA AU RECOMANDAT CONTINUAREA TRATAMENTULUI IN STRAINATATE,LA O CLINICA SPECIALIZATA,IN VEDEREA EFECTUARII UNUI TRANSPLANT DE MADUVA.  

COSTURILE TRANSPORTULUI,TRATAMENTULUI SI A OPERATIEI,FIIND FOARTE RIDICATE (INTRE 120.000-150.000 DE EURO), RAPORTATE LA VENITURILE DE BUGETARI ALE FAMILIEI, SOTUL FIIND SUBOFITER LA ISU,II RUGAM PE TOTI CEI CARE NE POT AJUTA SA FACA DONATII BANESTI LA 
SUCURSALA BCR OBREGIA DIN BUCURESTI IN URMATOARELE CONTURI UMANITARE:  

RON - RO18RNCB0083120690880001; EURO - RO61RNCB0083120690880003.  

PENTRU INFORMATII SUPLIMENTARE FAMILIA NECULA POATE FI CONTACTATA LA NUMERELE DE TELEFON:0724278940;0726693344;0216843237.  

VA MULTUMIM FOARTE MULT.

Cristina mai are si o pagina de facebook, nou creata, de catre prietena mea, Raluca Lungu, pe care va rog chiar sa o dati mai departe, sa se imprastie povestea Cristinei peste tot.






Ea este Cristina. Cristina sanatoasa si fericita acum un an si doua luni

Cristina acum, dupa primele sesiuni de chimioterapie

Acum, ce facem noi. De fapt nu noi, ca eu nu am avut nici o implicare, ci o alta prietena.

Antoaneta de la Chic Victim organizeaza in aceasta duminica un eveniment dedicat martisorului, in care puteti veni sa cumparati cadouri pentru doamnele din viata voastra. Aditional, in cadrul evenimentului vom servi mancare si dulciuri homemade si handmade, iar toti banii stransi din vanzarea bunataturilor se vor duce direct spre cazul Cristinei. 

Va asteptam pe 26 februarie la Din Casa (Constantin Coanda 18) sa cumparati martisoare si sa va desfatati cu dulciuri irezistibile. Printre dulciurile de acolo le veti regasi si pe cele ale prietenei mele, Papusha

Luna asta in care intram acum e luna Martisorului, e luna dedicata noua femeilor. Haideti sa ajutam o femeie, o mama in dificultate.

Snowboarding addict

Ceea ce multa lume nu stie despre noi este ca si eu si Radu suntem fani sporturi de iarna. Daca Radu este crescut la munte, a invatat sa schieze odata cu mersul biped si si-a petrecut o mare parte din viata pe partie cu schiurile in picioare, despre mine nu pot spune acelasi lucru.

Mie (as in me, omul care ar sta toata viata pe o plaja in costum de baie) intr-o iarna, la venerabila varsta de 27 de ani, mi-a venit sa imi pun in picioare placa. Recunosc ca schiurile m-au cam speriat mereu, mi se pareau luuuuungi si extrem de instabile, asa ca in momentul in care am luat decizia de a merge pe calea snowboardului a contat inclusiv aceasta teama (evident nefondata si un pic stupida, recunosc acum) pe langa faptul ca snowboardul mi se parea mai "cool".  Si mai evident ca nu am avut rabdare sa stau cu un monitor la vremea respectiva. Am gasit in acea prima iarna un baiat, cu care am stat vreo ora, pana am fost capabila sa stau in picioare pe placa pret de mai multe minute la rand, dupa care mi-am zis ca restul il pot face de una singura, si dusa am fost. Am coborat cam pe toate partiile de pe Valea Prahovei, de la negre la albastre. Am coborat pe partiile din Austria (nu atat de mult pe cat as fi vrut - motivele au fost multe - de la stresul ca mi-am lasat copila acasa in Bucuresti ca eu sa ma dau pe partie si pana la cel mai valid motiv un copil in burta).

Insa mereu am regretat acea prima iarna, in care nerabdarea de a cobori in viteza pe partie a primat in fata lectiilor. Pentru ca oricat as fi incercat sa copiez ceea ce am vazut la altii, nu am fost in stare nici pana acum sa invat sa fac intoarcerile cum trebuie. La asta s-a adaugat faptul ca din 2004 si pana acum, trei ierni au fost cu copil la purtator si nu am avut nici macar doua ierni consecutive in care sa zic ca am o continuitate cat de cat.

inutil sa mai spun cat sufera Radu, pentru faptul ca nu are cum sa se mai dea pe partie ca odinioara. Ganditi-va numai la un dependent de ........ (si aici puneti ce va trece prin cap) cum face cand vede obiectul dependentei. Cam asa este Radu cand vede.... ninsoare.

Si am ajuns in anul de gratie 2012 (!), in care in sfarsit, stelele s-au aliniat pentru noi, eu nu am mai fost gravida si nici nu am mai alaptat din doua in doua ore, in care copiii au devenit destul de mari pentru a fi lasati si in grija altora sau destul de mari pentru a fi pusi pe schiuri si dati in grija unui monitor. In care ne-am gandit pentru prima data si la noi (chiar daca numai pentru doua trei ore), nu numai la noi in combinatie cu inca unul doi sau trei copii. Imaginati-va sentimentul pe care l-ati incercat cand v-ati urcat in avion cu detinatia luna de miere. Cam asta am simtit noi cand ne-am urcat, doar noi doi in gondola...

Anyway, si la asta vroiam sa ajung, anul asta am facut pasul cel mare. Am vorbit pentru un monitor. Si am primit the best monitor ever. Care m-a luat de la zero si mi-a explicat tot, de la tehnici de prindere a legaturilor, materiale bune pentru echipamente, istoria snowboardului, pozitia de baza, cum sa cazi, cum sa iti mentii echilibrul, etc, etc. M-a invatat tehnici, mici trucuri, viraje, intoarceri. M-a invatat cum sa schimb si sa adaptez viteza in functie de partie. Nu am reusit sa terminam lectiile, imi pare rau de asta, a fost si conjunctura nefavorabila, ba a nins rau, au cazut niste brazi pe partie, nu au mers instalatiile, insa abia astept sa mai ajungem la Sinaia ca sa reiau de unde ne-am oprit. Mai mult decat atat are tehnica de predare excelenta, stie ce sa explice dar mai ales cum sa explice. Nu cred ca mi-as fi putut dori un profesor mai bun de atat. Numele lui este Andrei Subran, si este unul din cei mai buni snowboarderi romani de la ora actuala. Mai multe informatii aveti despre el aici si aici. Iar daca vreti sa luati lectii de la el, imi dati mesaj privat si va dau contactele lui.

Si daca pana acum iubeam snowboardul, acum sunt complet si iremediabil innebunita dupa el. Senzatia pe care o ai la coborare pe partie este intr-adevar addictive, indiferent ca sunt -20 de grade sau ninge de nu vezi la 20 de metri in fata ta.

Deci, sfatul cel mai important pentru incepatori: luati-va un monitor. Nu e chiar ieftin, insa invatarea regulilor basic, cum ar fi pozitia de baza si anumite miscari este sfanta. Si e mai usor sa inveti la primele urcari pe placa, decat dupa sapte ani in care anumite lucruri invatate nu tocmai cum trebuie s-au sedimentat atat de bine incat s-au cimentat deja, si rectificarea lor este infinit mai dificila (numai Andrei stie de cate ori mi-a zis asta!). Si daca esti open minded si asculti cu urechile ciulite si bagi la cap tot ce iti spune instructorul, dupa maxim sase-opt ore cu monitor poti sa ajungi si sa faci coborari ca la carte. Este super simplu, totul e sa ai mintea deschisa si pregatita ca un burete sa absoarba informatiile. Si dupa aia senzatia este WOW.

Pecha Kucha Night

PechaKucha Night(TM) este un cadru informal, non-profit, perfect pentru ca fiecare să își poată prezenta ideile, creația, planurile, istoria personală sau emoțiile legate de un subiect liber ales. Formatul acestui tip de prezentare este 20×20, adică 20 de diapozitive/slide-uri/imagini succesive care durează fiecare cate 20 de secunde, timp în care pot fi comentate și explicate. Conceput de doi arhitecți europeni stabiliți în Japonia ca un eveniment al designerilor, el se adresează practic oricărui creator, fără îngrădiri de vreun fel, oferind fiecăruia ocazia de a împărtăși idei valoroase.

Pentru mai multe informatii puteti intra aici, unde este povestea PKN pe larg, si va asigur ca este extrem de interesanta.

Acum ce legatura am eu cu Pecha Kucha (pronuntat peh-chak-cha), banuiesc ca va intrebati. Well, la a opta editie care se organizeaza in Bucuresti (pentru ca deja evenimentul are o traditie in orasul nostru), voi participa si eu cu 20 de slide-uri a 20 de secunde.

Si voi vorbi despre Bibi. Nici nu as putea vorbi despre altceva, pentru ca povestea lui merita spusa in continuare, si in aceeasi masura merita spusa povestea voastra a tuturor celor care ati facut posibila strangerea banilor pentru Bibi.

Am niste emotii uriase, un nod imens in gat, dar sper sa fac fata pentru ca voi vorbi despre ceva atat de drag mie incat cea mai mare problema va fi sa ma incadrez in cele 6 minute si 40 de secunde :)

Asa ca, daca vreti sa veniti, si in afara de mine sa vedeti inca 19 prezentari in formatul 20 de slideuri in 20 de secunde, ale unor oameni din cele mai diverse zone artisitice si nu numai, vorbind despre lucruri deosebite si extrem de variate ca si subiect, din care nu va spun decat ca mai face parte si Sabina Ulubeanu, va asteptam la urmatoarele coordonate (extras din comunicatul oficial):

Ediția a 8-a a PechaKucha Night București va avea loc la Conservator, mai corect spus la UNMB, Str. Ştirbei Vodă Nr. 33, în sala George Enescu, joi 23 Februarie 2012 ora 19.00.
Așa cum v-am anunțat deja, această ediție este parte a City Week,  săptămâna 20-26 Februarie 2012 fiind dedicată serilor Pecha Kucha în toată lumea. Plănuim să avem în premieră un schimb de prezentări în direct cu un alt oraş care organizează evenimentul concomitent.
PechaKucha Night este un eveniment cultural în care sunt prezentate idei, proiecte sau experiențe în formatul 20 de imagini a 20 de secunde (devised and shared by Klein & Dytham Architecture)
Vă aşteptăm!
Intrarea este liberă, ca de obicei.

Marni at H&M

An dupa an, H&M realizeaza colaborari din ce in ce mai hot cu designeri de top. Ultima colaborare este cu Marni, si abia astept sa vad colectia in magazinele din Bucuresti, pentru ca Marni este unul din brandurile mele preferate ca si stil abordat.


Colectia este inspirata de stilul Bauhaus si etnic, unde imprimeurile grafice sunt combinate cu accesorii tribale, precum bratari si coliere geometrice si contine atat piese pentru femei, cat si pentru barbati. Gama este versatila, se pot face combinatii diferite si originale, indiferent de stilul pe care-l abordezi (Sursa: Molecule-F)


iata si cateva imagini, courtesy of AloMoDa.ro:

Nu stiu, dar parca dupa ultima colaborare, cu Versace, asta este ca o gura de aer proaspat! Deci incepand cu 8 martie (ce cadou frumos de Ziua Femeii!) putem gasi colectia si in magazinele din Ro.


Pentru alte detalii, si pentru a vedea reclama realizata de nimeni alta decat Sofia Coppola, go straight to H&M. AMR 17 zile.


Si tare as vrea si eu la lansarea colectiei!!! Cine ma ia si pe mine?

Mamagama strikes back

Mai tineti minte cand va povesteam de Mamagama?

Well, acum vreo doua saptamani mi-au facut una din cele mai mari si placute surprize. In semn de multumire pentru faptul ca am vorbit despre ei si despre produsele lor, mi-au trimis doua tricouri cadou :). Treaba este ca as fi vorbit despre ei oricum, pentru ca tricourile lor sunt atat de frumoase si de faine incat nu aveam cum sa nu vorbesc, insa gestul de multumire m-a dat pe spate, la propriu. Asa ca, da, va las sa ma invidiati, mai am inca doua tricouri Mamagama, de care sunt tare mandra si pe care le-am purtat, de drag, in miez de iarna, pentru ca pur si simplu nu m-am putut abtine. Crazy or not, l-am purtat si pe cel cu spatele gol :) si mi-a fost tare ciuda ca nu am cum sa il afisez in toata splendoarea lui.

Ce e nou la cele doua tricouri, care au alta croiala fata de primul, este faptul ca sunt SPECIALE pentru burta unei gravide. Deci sunt mai lungi in fata si mai scurte in spate (si numai eu stiu cum aratam cu tricourile mele de sarcina care tipau pe burta mare, iar in spate faceau cute-cute) si in fata pe lateral au niste pense atat de finute, tocmai ca sa nu faca nici burta atunci cand nu o ai (cum e cazul meu de negravida purtatoare de tricouri de gravida) dar in acelasi timp sa se muleze perfect pe rotunjimile unei burti in crestere.

Ei, da, chestiile astea nu le vazusem prima data, nici nu aveam cum, si da, dupa trei sarcini si cautari indelungi de haine de bun simt pentru o femeie gravida, le vad si le apreciez la adevarata lor valoare. Si pot zice, oamenii astia chiar s-au gandit la toate.

Iata si cele doua tricouri:

 si detaliul care face different

Multumesc Ralu, multumesc Mamagama!

Viata la sat

Familie. Doamna in rosu avea 47 de ani si cinci copii, din care doi erau deja la casele lor.  Vroia sa se inscrie la niste cursuri de cosmeticiana. "Cat traiesti inveti" zicea ea.

 Fost CAP

 Locul unde se tine mancarea pentru animale

 Un fel de staul

Copii. Mama lor mi-a zis ca sunt mai mereu bolnavi. De la toamna urmau sa faca naveta 6 kilometri pe jos, pentru ca scoala din sat urma sa se inchida la sfarsitul anului scolar.

 Scoala din sat. Cea care urma sa devina "fosta" scoala din sat

 Nea Marin. Cu opinii foarte vehement exprimate Si coerent. Anti Basescu.

 Grajdul viteilor.

 Camera principala a unei alte familii. Trei copii, parintii si bunicii

 Cuptorul familiei

 Bunica si nepotul. Bunica mi-a oferit cea mai gustoasa placinta dobrogeana cu putinta

Oameni simpli, sunt mult mai mult cei cu care am stat de vorba, pentru ca eu asta am facut in timp ce colegii mei fotografiau. Cu nea Marin am stat o ora si jumatate si am vorbit cate in luna si in stele. Astia sunt taranii dobrogeni, tarani care isi duc zilele de pe o zi pe alta, dar care mi-au pus in fata de la placinte la branzeturi si paine proaspat coapta, si nu m-au lasat pana nu am mancat tot. Tarani care imi spuneau cum isi dau laptele pe 60 de bani litrul si care ma intrebau cum sa supravietuiasca de la o zi la alta in conditiile acelea. 

Fotografiile imi apartin, au fost facute in aprilie 2010, in Dobrogea, in localitatile Cuiugiuc si Coroana, judetul Constanta. 

De pe canapeaua din sufragerie

Nu inteleg cum poti sa iti dai cu parerea si sa emiti judecati de valoare atata timp cat TU nu esti acolo si nu stii ce se intampla. Nu inteleg cum poti sa dai verdictul ca taranul roman este lenes si asteapta ajutoare cand tu te afli pe canapeaua din sufragerie

Nu inteleg cum te scandalizezi ca taranii nu au ce sa manance dupa cateva zile, si te bati cu pumnul in piept ca tu iti faci provizii. Tot de pe canapeaua din sufragerie. Nu inteleg cum te miri ca oamenii nu au ce bea, cand au tone de zapada in curte. Tot de pe canapeaua din sufragerie. Nu inteleg cum stii tu mai bine ca taranul roman nu face nimic de pe canapeaua ta din sufragerie.

Am vazut tarani romani, in putere, care de peste zece zile, stau FARA CURENT. Cand ai stat tu ultima data fara curent? Si cat?

Am vazut tarani romani, in putere, care de peste zece zile, dau non stop la lopata, si degeaba. Pentru ca zeci de metri cubi de zapada NU ai cum sa ii dai la o parte cu mana goala. Si dupa aia sa mai vina o ninsoare. Si sa o iei de la capat.


Nicolae Titulescu a spus candva:  "Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor. Cand porunceste constiinta, oamenii onesti procedeaza intotdeauna in acelasi sens.....". Oare noi mai avem sentiment national, spirit civic si pic de constiinta sau le-am ascuns pe toate sub canapeaua noastra din sufragerie?

SOS pentru Glodeanu!

Nico, povesteste pe blogul ei prin ce a trecut in ultima saptamana, de cand a primit mesajul parintelui Marian Tudor, din Glodeanu. 

"Mi-e greu să explic prin ce stări am trecut în ultimele zile. Mai întâi am văzut cu ochii minții dezastrul din zonă. A început totul cu două sms-uri pe care le-am primit marți seara, de la părintele Marian Tudor, din Glodeanu. Vorbisem ultima dată pe 5 februarie, adică duminică seara la telefon despre situația disperată a bătrânei care a rămas fără casă, după ce bordeiul i-a ars complet într-un incendiu. Bătrâna a rămas practic pe drumuri, împreună cu nepotul ei, Iulian, un băiat de 13 ani. Un copil orfan de tată. Părintele îmi spunea că este foarte multă zăpadă în sat și că de vineri nimeni nu a văzut vreun picior de utilaj în comună. Am vorbit despre situația lui Iulian care a ieșit din casa în flăcări, doar cu hainele de pe el. Părintele mi-a spus că imediat ce se oprește ninsoare se va duce la Buzău ca să-i cumpere copilului măcar un rând de haine. Dar ninsorile i-au dat peste cap planurile.

Marți seara părintele mi-a dat următorul mesaj, de pe un număr de cosmote:

"Suntem izolați aici. Nu avem curent, apă, semnal la fix sau mobil, pe drum nu a fost niciun utilaj. Stăm ca-n Siberia."

Primul imbold a fost să sun la 112. Ceea ce am și făcut. Nu le-am spus că sunt jurnalist. M-am gândit să le semnalez situația pentru că îmi închipuiam că s-ar putea să nu știe care sunt problemele de la Glodeanu având în vedere că nu exista semnal pe telefonul mobil. În baza de date se putea vedea însă ușor că sunt jurnalist, pentru că am sunat de pe telefonul de serviciu, așa că mi s-a spus că "s-a luat legătura cu autoritățile locale competente și că pentru alte informații să iau eu legătura cu purtătorul de cuvânt al ISU". Eu făcusem deja asta. Sunasem la Buzău și purtătorul de cuvânt de la ISU mi-a spus că nu au ce să facă. Așa e în tot județul. E viscol. Un răspuns care nu m-a mulțumit deloc.

Am încercat să-l sun pe părintele dar telefonul apărea ca închis. Am insistat. A urmat al doilea mesaj. Și mai cumplit decât primul.

"Problema este că în satul vecin a murit părintele și nu putem face nimic până când nu vine IML-ul. Familia așteaptă neputincioasă. Mai avem o femeie care așteaptă din zi în zi să nască. Pe zi ce trece sunt nămeți tot mai mari."

În noaptea aia nu am prea dormit. Am sunat pe unde am știut. Unde m-a dus capul să sun. Am scris pe facebook. Imediat după ce a văzut mesajul, un prieten a sunat și el la 112 ca să semnaleze situația. Mă gândeam la gravidă. La familia preotului ce trebuia să fie înmormântat. La oamenii și copiii care stau în beznă. Flămânzi. Am ațipit doar cu gândul că pe timpul nopții nu se poate face oricum nimic.

Miercuri dimineața am luat totul de la capăt. Am sunat în stânga și-n dreapta. Nu doar eu. Și alți oameni dragi mie. Situația nu s-a rezolvat însă. Utilajele nu au ajuns în zonă. Faptul că puteam să comunic cu părintele foarte greu, mai mult prin sms-uri mă făcea să-mi închipui cele mai negre scenarii. Neoficial am aflat că autoritățile au doar două utilaje la nivel de județ. Nu știu dacă este adevărat dar așa mi s-a spus. Că Prefectura Buzău nu a cerut ajutorul armatei de pildă, pentru a ajunge în zonă. Iar armata nu intervine dacă nu i se solicită ajutorul. Că există un conflict între cei care trebuie să curețe drumurile naționale și cele județene. Placa oficială, mulțumitoare pentru autorități era că "pe E85 se circulă". Întrebat miercuri seara dacă este mulțumit de modul în care s-a intervenit în Buzău, prefectul Paul Beganu a spus că nu se poate pronunța încă... dar că au fost momente în care s-a simțit depășit. După părerea mea ca să te simți depășit trebuie mai întâi să faci ceva pentru oameni. Să închiriezi utilaje, dacă nu ai. Să aduci din județele vecine. Să ceri ajutor la MApN. Sau la orice firmă privată care te-ar putea sprijini.

Toată ziua de miercuri m-am simțit neputincioasă. Revoltată. Frustrată. Nu știu. Spuneți-i cum vreți. Miercuri seara drumul era în continuare închis. Echipele de filmare nu puteau să ajungă acolo. Părintele făcea ture pe jos, kilometri întregi, între satul Cârligu Mare și Văcăreasca. A mers din casă în casă împreună cu câțiva bărbați mai tineri. A ajutat la deszăpezire. Mi-a povestit cum a găsit-o pe o bătrână în casă, moartă de foame. Nu mai ieșise din casa îngropată în nămeți de trei zile. Tot atunci mi-a spus că a murit încă un bătrân din sat. A fost găsit înghețat. Eu eram tot mai îngrozită.

Joi dimineața l-am sunat pe prefect. De fapt l-am sunat și miercuri dar nu mi-a răspuns. Mi-a spus că a luat legătura cu primarul din zonă. L-am întrebat care primar. Pentru că primarul din Cârligu Mare nu mai este în funcție pentru că a fost arestat în urmă cu câteva luni. În fine. Joi a ajuns în zonă colega mea, Carmina Othman cu operatorul Dan Barciu. Carmina a făcut tot ce i-a stat în putere ca să-i ajute pe oamenii din Glodeanu. Pentru asta îi mulțumesc mult. Încet, încet lucrurile au început să se miște. Privind imaginile filmate am simțit și mai multă revoltă. Față de autorități, față de toți cei care au stat toată săptămâna liniștiți acasă, în fotoliu fără să miște un deget pentru acești oameni deși sunt plătiți să facă ceva pentru ei.

De la o zi la alta am crezut că lucrurile se vor rezolva la Glodeanu. Dar nu a fost așa. Sâmbătă, după ce toate televiziunile au făcut transmisii peste transmisii utilajele au umplut comuna iar drumul a fost deschis. L-am văzut pe Iulian, băiatul de 13 ani la televizor la Antena 3. Colega mea Sabina Iosub a vorbit cu bunica lui. O femeie demnă care tremura de frig. Avea doar două bluze pe ea. Adică hainele cu care ieșise în noaptea în care i-a ars casa. A povestit că se va muta în grajd, când se mai încălzește. Acum stă cu nepotul la una din fetele ei care o găzduiește doar cât e ger. De plâns a plâns doar când a trecut prin fața casei care a ars. Asta mi-a spus soția părintelui.

Acum e duminică seara. Și lucrurile sunt la fel de incerte. Drumul a fost iar închis pentru că a început să ningă. Pe ulițe zăpada e tot cât casa. Și lângă case, tot așa. Problema curentului electric nu s-a rezolvat. Oamenii au nevoie delemne pentru foc și de lumânări, pentru că stau în beznă. Și de alimente.

Prin urmare propun să ne mobilizăm. Să-i ajutăm fiecare, cum putem pe oamenii care sunt blocați de nămeți. Am primit câteva mesaje de la cei care au încă în zonă rude sau părinți care se luptă cu troienele. Nu-mi pot scoate din cap imaginea bătrânilor în bordeiele lor, blocați de urgia albă. Fără mâncare sau fără apă.

CUM PUTEȚI AJUTA:

1. DONAȚII ÎN BANI

Puteți trimite bani în contul părintelui din Glodeanu. Vă rugăm să specificați "donație pentru alimente".

Contul este: RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău.

Titular cont: Tudor Marian

Părintele va folosi banii pentru a cumpăra alimente sau ce este necesar pentru oamenii din zonă. Va face cumpărături în momentul în care poate ajunge cu mașina la Buzău.

P.S. Tot în acest cont puteți face donații și pentru Iulian și bunica lui, care au rămas pe drumuri în urma incendiului de acum o săptămână și jumătate. Dacă doriți să trimiteți bănuți pentru ei vă rog să specificați la bancă, "donație pentru Iulian".

2. DONAȚII ÎN PRODUSE

Până miercuri, 22 februarie strângem alimente pentru oamenii din Glodeanu. Am vorbit cu părintele și mi-a spus că oamenii au mare nevoie de lumânări. Stau efectiv în beznă și tot ce aveau au folosit până acum, așa că lumânările sunt de mare folos, în orice casă în această perioadă.

Am vorbit cu părintele ca să-l întreb care sunt nevoile cele mai mari în acest moment. Oamenii au nevoie de lemne și de combustibil, motorină mai exact pentru a putea tocmi, un tractor cu lamă ca să deszăpezească și ulițele din interiorul satului.

Legat de alimente părintele mi-a spus că oamenii au nevoie de legume (cartofi, fasole, ceapă, morcovi) și alimente neperisabile (ulei, făină, drojdie, mălai, zahăr, orez, paste, biscuiți, bulion, conserve, zacuscă sau borcane cu mazăre, păstăi etc).

Copiii au nevoie de pampers pentru că din cauza vremii vă dați seama că nimeni nu a ieșit din sat. Este nevoie de pampers nr 3, 4, 5. Adică pentru bebeluși mai mari de 6 luni.

Dacă doriți să le trimiteți alimente puteți să mi le aduceți în fiecare zi, de luni până vineri, până pe 22 februarie inclusiv, la Antena 1, în Băneasa, pe Șoseaua București-Ploiești. Intenționez să ducem alimentele în weekend-ul 25, 26 februarie sau chiar mai repede dacă timpul ne permite și reușim să găsim o altă modalitate de transport. Pentru orice fel de informații puteți să-mi scrieți pe adresa: nicoletatintea@gmail.com

3. PACHETE PRIN POȘTĂ

Se pot trimite și pachete prin poștă dar vor ajunge cu mare întârziere la destinație. Oamenii din sat nici măcar nu și-au primit pensiile din cauza vremii. Nu că le-ar servi la ceva, pentru că oricum magazinele sunt aproape goale. Cu toate acestea sunt sigură că atunci când vor ajunge pachetele dvs. vor prinde foarte bine și după ce se încălzește vremea.

Dacă trimiteți ceva prin poștă vă rog din suflet dacă puteți să trimiteți haine groase pentru bunica lui Iulian. Femeia are 67 de ani și in jur de 1.60 - 1.65 m. Dar și haine pentru Iulian, băiatul de 13 ani care nu are cu ce să se îmbrace. Orice vreți să le trimiteți le este de folos, nu doar hainele, pentru că nu mai au oricum, nimic.

Adresa unde se pot trimite pachetele:

Preot Tudor Marian, Sat Cârligu Mare, Comuna Glodeanu Siliştea, Judeţul Buzău, Cod 127260

IMPORTANT: Pentru orice detalii puteți să-l sunați și pe părintele Marian Tudor din Glodeanu la numărul de telefon:0720281634

Vă rog dacă puteți să distribuiți acest mesaj pe bloguri și pe rețelele de socializare. Vă mulțumesc tuturor."

Vin si eu si spun, timpul e scurt, e nevoie de mobilizare, stiu ca puteti sa faceti asta, ati mai facut-o. La treaba! Acolo e o adevarata criza umanitara si nu exagerez cu nimic cand spun asta.

My love is your love

Whitney Houston era printre oamenii pe care i-as fi ascultat again and again and again fara sa ma satur vreodata. Era printre femeile pe care le vedeam undeva sus, beyond mortality. Si totusi....

Whitney Houston - My Love Is Your Love (Official Music Video). Watch more top selected videos about: Whitney Houston

Despre cum putem sa schimbam lumea.

Prin august 2006 cautand sa dau cuiva hainutele de nou nascut ramase de la Chiti am aflat ca la Maternitatea Giulesti exista o sectie unde sunt nou nascuti abandonati. Initial mintea mea de naiva, imatura si cum vreti voi sa ii mai spuneti, nu a inteles ca poate exista o camera unde stau copiii abandonati. Prin PILE (doctorita cu care am nascut a vorbit cu sefa asistentelor de la neonatologie!!!) am ajuns la o prima vizita acolo, eu si inca o fata pe care o cunoscusem de pe forumul NN, pe care eram destul de activa la vremea aceea. Am dus acolo saci de hainute si niste pachete de pampersi. In salon, la parterul cladirii, erau 14 nou nascuti. Vorba vine nou nascuti pentru majoritatea aveau peste 4 luni. parte din ei infasati (cei mici) restul in niste haine, curate insa destul de jalnice. Toti abandonati de mamele lor. Mame tinere, de 16 ani, mame de o anumita etnie (era o bebelusa, nou nascuta, care era a cincea abandonata de personajul respectiv, pentru ca ea se incapatana sa faca baiat), mame care promiteau ca se vor intoarce sa isi ia copiii.

Socul a fost mare. Veneam de acasa, de la copilul meu cel frumos, alaptat, iubit, pupat, dragalit, purtat, spalat, bibilit, schimbat si spalat la fund de 1000 de ori pe zi. Si aici aveam alti 14 copii frumosi, incredibil de frumosi, cu niste ochi mari, care parca te intrebau "Cand ma ia si pe mine cineva acasa". Imi amintesc de o fetita, cu niste ochi imensi, negri, cu niste gene gigantice si cu cel mai bogat, negru si carliontat par care mi-a fost dat sa vad vreodata. Avea cinci luni si se apropia de limita de sase luni in care puteau sa o tina acolo cei de la maternitate. Dupa sase luni, urma sa fie transferata la o casa de copii. 

Imi amintesc de un baietel de sapte luni, tinut intr-o incapere separata. Avea hidrocefalie, iar mama lui il abandonase, pentru ca, zicea ea, nu putea sa aibe grija de el. in primele luni de viata, venea des la el sa il vada, dupa care, incetul cu incetul a venit din ce in ce mai rar, iar dupa inca un timp nu a mai venit deloc.

Asistentele se imparteau in doua categorii. Categoria umana, din care nu prea a facut parte decat o singura asistenta, care si adoptase un copilas abandonat la Giulesti, in urma cu ceva vreme, si categoria robot. Eu si cu prietena mea am convenit sa ne venim dupa un program, cateva zile pe saptamana sa ajutam in diverse moduri, pentru ca, dupa cum ni se spusese, asistentele erau depasite. Intr-adevar, programul era unul crunt, 12 cu 24. Plus de asta, o parte din acreala se datora faptului ca (nu mint, este realitate ceea ce spun!!!) in orele petrecute acolo ele de fapt erau exilate si nu isi luau nici o spaga, pentru ca evident nu era nici o mama ingrijorata de soarta copilului ei. 

Toate bune si frumoase, insa incepand cu a doua vizita, au inceput si certurile:

"de ce ii luam in brate? Cine ne credem noi? Noi venim, stam doua ore, dar dupa aia ele trebuie sa aiba grija de ei. Ii obisnuim prost, ce inseamna asta?" 

sau:

"care e treaba? ce va iese din povestea asta? Ce inseamna aia voluntariat? Cine ne-a trimis?" 

"dar ce v-a apucat de plecati de acasa, ca sa veniti aici? Cum adica ne-a venit noua asa, pur si simplu sa ajutam? Cine v-a pus pile de puteti sa intrati aici?"

"ati adus trei pachete de pampersi? pai astia se duc intr-o zi. ce facem noi cu trei lulele"

Din toate hainutele, cam 80% au disparut in mod misterios de a doua zi, sub pretextul ca au fost duse la spalat, si nu au mai aparut. In prima zi, la vreo ora dupa ce am ajuns acolo, asistenta a considerat ca suntem indeajuns de trustworthy si ne-a lasat singure sa avem grija de copii. S-a dus sa manance. 

Daca ne apucam sa facem laptele praf, de ce il faceam, ca noi nu stim ce trebuie sa facem si care sunt procedurile. Nici sa schimbam copiii. A treia zi, nu m-am mai atins de lapte. Wrong, de ce stau si nu fac nimic? Ca daca tot vin sa fac ceva, macar sa le ajut si pe ele. Alta tura, alti draci.

In ultima mea vizita acolo, am petrecut la venire o jumatate de ora in fata usii pentru ca nimeni nu era acolo. O jumatate de ora, am stat si am ascultat cum au urlat 14 copii si nu am putut face nimic. Si in loc sa spun ceva, cand in sfarsit mi s-a deschis usa, m-am dus direct la favorita mea, micuta nou nascuta de etnie roma si i-am mangaiat usor fruntea. La care asistenta mi-a spus: "de ce o atingi? cine stie ce boala are!". Nu ma luase la rost ca nu m-am dus sa ma spal, ma luase la rost ca as putea lua vreo boala. 

asa ca am renuntat. Am renuntat ca o lasa, nu am putut sa duc mai departe nimic. Nu am stiut la vremea aceea, oricum nu am avut o mare sustinere nici din partea familiei, care ma lua la rost de fiecare data (cum adica, o lasi pe Chiti acasa si te duci sa ai grija de alti copii??? De neconceput). Mi-a fost mai usor. Vorba vine. Pentru ca si acum mi-i amintesc la fel de clar pe micuta mea rroma, pe carliontata cu ochi uriasi si pe bebelusul cu capul de patru ori mai mare decat corpul sau. 

Nu am mai vrut sa vorbesc nici cu prietena mea de pe forum, am parasit si forumul. Mi-a fost rusine, rusine ca nu stiu ce sa fac mai mult.

V-am povestit toate astea ca sa stiti ca peste tot, in fiecare maternitate este o camera din asta a rusinii. O camera in care stau aceia pe care nu ii vrea nimeni. Care au venit pe lume fara sa inteleaga de ce nu au niste brate calde care sa ii stranga puternic atunci cand ei au nevoie. 

La fel cum e cazul fetei de la Emilia Irza. Poate totusi, ne mobilizam cumva, eu voi lua legatura cu Malina sa cream acel grup care sa schimbe putin vietile acestor copii. Sa aiba parte de o familie din start. Brate care ii vor. Ce ziceti?

Decat sa ne batem cu pumnii in piept pe chestii marunte si sa cream razboaie artificiale si "tabere", mai bine ne unim. Numa' zic. Acuma, zau, am mai facut-o odata, nu?

Marturisiri

Ultimele luni au fost extrem de pline de evenimente. Au fost "life changing", ca sa zic asa. Am invatat lectii pe care nu credeam ca le voi invata vreodata.

Sunt deja luni intregi cand nu cred ca a fost zi in care sa nu plang. Undeva ascunsa prin casa, singura, sau poate cu Radu la san. Am plans de furie, de neputinta, de nervi, de frustrare, pentru ca fiecare referire la Bibi asta trezea in mine. Furie si frustrare ca un copil este in situatia lui, ca o mama este in situatia Loredanei. Frustrare ca nu pot face ceva, ca nu pot face mai mult, ca nu am cum sa fac mai mult si asa mai departe. Am plans, si am facut-o pe bune, si de multe ori am vrut sa vorbesc, am avut niste momente in masina cu Radu, cand ne intorceam de la Glodeanu, cand pur si simplu am tacut, ca nu vocea nu mai putea trece de lacrimi. Nu cred ca am plans in viata mea cat am plans pana acum, si nici nu mai vreau sa o fac vreodata.

Consumul meu sufletesc a fost uneori mai mult decat insuportabil si nu cred ca ma voi mai putea implica in ceva asemanator vreodata. Si totusi, fata de chinurile prin care trece Loredana in fiecare zi, sunt nimic.

Nu am crezut vreodata ca voi demara toata campania asta, si, cu toata sinceritatea, nu am crezut vreodata ca voi ajunge sa zic ca s-au strans toti banii. Pemisista, lipsita de incredere, spuneti-i cum vreti. Nu am crezut ca am parghiile necesare sa fac asta, cunostintele si puterea. Am pornit pe genunchi, efectiv, si am ajuns unde am ajuns. Si asta datorita unui singur lucru: umanitate. Nu am crezut ca om cu om, lumea s-a mobilizat si putin cate putin, am ajuns sa adunam suma asta uriasa. Ca om care a fost in mijlocul campaniei, imi pot da seama de magnitudine dar mai ales de marea de oameni care a ajuns sa fie implicata in strangerea banilor. E incredibil, si mie mi-a schimbat complet parerea despre notiunea de  "contributie individuala". In absolut orice zona a vietii sociale, de la o campanie umanitara, pana la votul in alegeri. Fiecare contam. Atunci cand vrem sa schimbam ceva, fiecare contam.

Dragii mei, azi Loredana a anuntat ca s-a strans toata suma de bani. E incredibil si va multumesc pentru asta. Tuturor care ati donat, ati depus efort, ati creat, ati muncit, ati pregatit, ati gatit, ati cusut, ati impachetat, ati vandut, ati carat, ati ajutat. Ati facut enorm de mult. Ati dat o sansa, o mare sansa. Ati creat premisele pentru ca Bibi sa se faca bine. Ati pus bazele, ati creat fundatia. De acum inainte incepe greul pentru Bibi, insa datorita voua, greul asta este posibil.

"...sa gasiti timpul sa apreciati bucuriile simple dintr-o simpla zi ca strigatul de bucurie al copilului tau cand te intorci de la servici sau mirosul unei mancari calde. Asta inseamna fericire."


Da, eu asta fac. Daca asta faceam inca de cand s-a nascut Chiti, insa la alt nivel, de cand ii stiu pe Bibi, pe Loredana si pe Bogdan, toate cuvintele de mai sus au alta conotatie. Si incerc, pas cu pas sa ma schimb si pe mine, sa ma bucur cu adevarat de absolut toate nimicurile vietii, de lucrurile marunte, de la o zapada inoportuna la un zambet de copil. Sa vad doar partea frumoasa a vietii, iar pe aia mai putin frumoasa sa incerc sa o modelez si sa o schimb. Evident ca nu imi iese mereu, insa ma straduiesc. Ii multumesc Loredanei pentru omul care este, pentru mama care este, pentru toate sfaturile pe care mi le-a dat pana acum, pentru taria pe care o are, pentru rabdarea si optimismul ei. Ii mai zic si La multi ani, pentru ca azi e ziua ei. 


Am plans si azi. Insa azi, asa cum am mai facut-o in cateva dati, am plans de bucurie. Recunosc, e eliberator. 


Deci, bucurati-va de ce aveti langa voi. Bucurati-va de zorii de ziua, de tramvaiul din statie, de ghivecele de pe palier. De casca de bicicleta, de un strudel cu mere. De 1000 de "mamaaaa", de 100000 de "nu vreau". Viata e atat de frumoasa, atat de pretioasa si atat de unica. Savurati-o. Si luptati mereu. Astea sunt lectiile lui Bibi si ale Loredanei.


Si cu toata sinceritatea, cand va plangeti ca viata e grea, sau e de "rahat", sau ca nu puteti face una sau alta, sau ca lucrurile nu merg pe masura asteptarilor, ganditi-va ca sunt oameni care duc razboaie mult mai grele. Bibi si Loredana sunt printre ei. Si o fac cu o demnitate, o decenta si o seninatate care pe mine m-au invatat sa fiu mult mai umila si sa vad mai clar ce conteaza cu adevarat.


Cam atata pot sa spun. In rest, voi fi alaturi de ei, la fiecare pas, chiar daca voi mai plange, vreau ca de acum inainte sa o fac doar de bucurie. 


Deci, s-au strans toti banii, mai avem pana la finalul lunii februarie numarul de telefon de la Romtelecom, va sfatuiesc daca aveti cum sa il popularizati in continuare si eventual sa dati un apel. Bani oricum trebuie pentru alte investigatii, trebuie pentru cele sase luni post transplant, si chiar daca nu vor fi cheltuiti, vor fi donati catre alt copil.


La multi ani, Lore!

Debut

La TV, in emisiunea "Totul despre mame".  Intr-o discutie despre greturi. Eh, oricine a inceput de undeva, asa ca nu dati cu rosii, da?

Link-ul (nu am posibilitate de embed)

PS: Va place tricoul, nu-i asa? Mamagama :)

PPS: Sa stiti ca am vorbit mult mai mult, am povestit inclusiv despre ce ar trebui sa mancam in sarcina, ca sa evitam raul, dar am fost fara mila taiata la montaj :)

Uraaaa!

Cam asta s-a auzit azi iesind din pieptul meu, la prima coborare dupa doi ani de pauza. De vis. Aerul rece, vantul de gheata, partia, placa mea iubita si parasita (in patru ani de cand o am doi mi i-am petrecut gravida). Totul a fost "WOW". Maine repetir.

Pe Chiti am dat-o la monitor, dupa ce cu Radu aproape si-a impletit picioarele de incapatanare. Cu monitorul alta poveste. Ii place :). David a fost si el incantat, deci e de bine.